Tax suspension upheld as tax authority's appeal over assessment execution dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Piteşti a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş pentru a se dispune anularea deciziei nr. 225/1.07.2015, deciziei de impunere nr. x/11.06.2014 şi raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.06.2014, pentru a fi obligate la repararea daunelor cauzate prin emiterea actelor administrative şi la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 31.05.2016, reclamanta a învestit instanţa cu cerere de suspendare provizorie a deciziilor nr. 225/1.07.2015 şi nr. F-AG 858/11.06.2014 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond.

2. Soluţia instanţei de fond cu privire la cererea de suspendare

Prin încheierea de şedinţă din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator B. şi prin lichidator judiciar C. SPRL, împotriva pârâtelor DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 225/1.07.2015 şi Deciziei nr. F-AG-858 din data de 11.06.2014, până la soluţionarea definitivă a fondului cauzei.

3. Hotărârea instanţei de fond cu privire la acţiunea în anulare

Prin sentinţa nr. 24 din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator B. şi prin lichidator judiciar C. SPRL, având ca obiect anularea Deciziei nr. 225/01.07.2015, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă înregistrată sub nr. x, anularea Deciziei de impunere x/11.06.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/11.06.2014 şi s-au anulat actele contestate pentru următoarele operaţii comerciale: - nerecunoaşterii fiscale a operaţiilor juridice de achiziţii, constatate în nouă facturi (anexate în copie la decizia de impunere şi RIF) în valoare totală de 1.103.689 RON, cu TVA aferent în sumă de 209.701 RON, încheiate cu S.C. D. S.R.L., facturi care au fost considerate greşit nedeductibile; - nerecunoaşterea fiscală a operaţiilor de achiziţii, constatate în 28 facturi (anexate în copie la decizia de impunere şi RIF) în perioada iulie- august 2009, în valoare de 114.201 RON cu TVA aferent în sumă de 21.698 RON, încheiate cu S.C. E. S.R.L., facturi care au fost considerate greşit nedeductibile; - nerecunoaşterea fiscală a operaţiilor de achiziţii, constatate în 19 facturi (anexate în copie la decizia de impunere şi RIF) în perioada septembrie- noiembrie 2009 în valoare de 79.643 RON cu TVA aferent în sumă de 15.132 RON de la S.C. F. S.R.L., facturi care au fost considerate greşit nedeductibile; - neacordarea dreptului de deducere TVA de 38.000 RON, ca urmare a greşitei nerecunoaşteri fiscale a achitării cu titlul de chirie a sumei de 200.000 RON de contestatoare către locatorul S.C. G. S.R.L. prin cele patru facturi (anexă la decizia de impunere şi RIF) în valoare de 500.000 RON înregistrate de contestatoare în lunile februarie-mai 2010 cu titlul de chirii;- neacordarea dreptului de TVA de 49.715 RON, ca urmare a greşitei nerecunoaşteri fiscale a achiziţiei de mărfuri în valoare de 261.658 RON, încheiate cu S.C. H. S.R.L. constatate în cele trei facturi (anexă la decizia de impunere şi RIF) înregistrate de contestatoare în luna martie 2010.

S-a dispus înlăturarea consecinţelor fiscale stabilite ca urmare a nerecunoaşterii operaţiilor juridice arătate.

4. Recursul

Împotriva încheierii din 30.06.2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a susţinut de către recurentă că, în speţă, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 prin raportare şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 257/2006 prin care s-a reţinut caracterul de excepţie a suspendării actelor administrative, având în vedere prezumţia de legalitate de care acestea se bucură.

Astfel, s-a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei cazului bine justificat invocând faptul că, până la anularea de către o instanţă de judecată, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, în caz contrar, ajungându-se la o prejudecare a fondului cauzei şi făcând trimitere la Decizia nr. 5191/27.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la condiţia prevenirii unei pagube iminente, recurenta a susţinut că, atât timp cât actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, executarea acestora nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente. De asemenea, achitarea la scadenţă a obligaţiilor bugetare reprezintă o obligaţie legală a reclamantei prevăzută de art. 22 din O.G. nr. 92/2003.

Recurenta a făcut trimitere la Deciziile nr. 2419/2007, nr. 3539/2005 nr. 588/2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata - reclamantă s-a invocat excepţia tardivităţii recursului, precum şi excepţia nemotivării acestuia, motivele invocate neîncadrându-se în prevederile art. 488 C. proc. civ.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva încheierii din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat, dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile şi a jurisprudenţei relevante, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare înfăţişate.

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect suspendarea executării, până la pronunţarea instanţei de fond, a deciziei nr. 225/1.07.2015, deciziei de impunere nr. x/11.06.2014 şi raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.06.2014, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea recurată, instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.

Soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere este corectă, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

În practica judiciară, s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Cazul bine justificat, ca cerinţă indispensabilă pentru a obţine protecţia juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiţiei cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, "acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ."

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că, în speţă, cazul bine justificat incident în emiterea actului administrativ contestat este relevat de împrejurarea că emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei de către organele fiscale s-a făcut fără analizarea încălcării principiului unicităţii controlului şi excepţia prescripţiei, având în vedere efectuarea unui control fiscal pentru o perioadă verificată după trecerea unui termen de 5 ani, excepţii invocate de reclamantă.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.

Aşa cum s-a arătat de altfel şi în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.

Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniştrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.

Înalta Curte constată că reclamanta a justificat iminenţa producerii unei pagube determinate de valoarea considerabilă a obligaţiilor de plată impuse şi contestate, împrejurare care a determinat reclamanta să solicite intrarea sa în insolvenţă, ceea ce poate conduce la prejudicierea şi a celorlalţi creditori, îndestulându-se doar pârâta. De asemenea, executarea silită făcută prematur ar putea să o împiedice la redresare economică, chiar dacă ulterior, s-ar constata că actele fiscale au fost emise nelegal.

În aceste împrejurări, reţine Înalta Curte că hotărârea supusă recursului este legală şi temeinică, nefiind evidenţiate aspecte care să conducă la o altă soluţie decât cea avută în vedere de judecătorul primei instanţe.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva încheierii din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2018.