Fiscal administrative delay: appeal dismissed, obligation to resolve objection upheld, and costs imposed on tax authority

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 13.02.2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să se constate refuzul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor de a soluţiona contestaţia prealabilă formulată de reclamantă şi de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei fiscale prealabile înregistrată sub nr. x/23.12.2014, iar pe cale de consecinţă să fie obligată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze contestaţia prealabilă formulată de reclamantă şi să emită decizia de soluţionare a contestaţiei; să fie obligată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să întocmească dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare şi să le înainteze către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în vederea soluţionării contestaţiei fiscale prealabile înregistrate sub nr. x/23.12.2014; să fie obligate pârâtele la suportarea cheltuielilor de judecată, în acord cu prevederile art. 453 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 284 din data de 15 mai 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să soluţioneze contestaţia fiscală prealabilă înregistrată sub nr. x/23.12.2014, fiind respinse restul cererilor.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar instanţa de fond nu a ţinut seama de aplicabilitatea în cauză a acestor prevederi legale.

A învederat că organul de soluţionare a contestaţiei a solicitat anumite clarificări legate de susţinerile intimatei-reclamante referitoare la prescripţie, urmând ca, după primirea informaţiilor solicitate, Direcţia de soluţionare a contestaţiilor să emită decizia.

A mai susţinut recurenta, referitor la termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, că acesta este un termen de recomandare pentru soluţionarea cererilor depuse de contribuabili.

4. Apărările intimatei

Intimata - reclamantă a depus întâmpinare la data de 25.09.2015, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei în formularea recursului şi respingerea recursului ca lipsit de interes, având în vedere că s-a emis Decizia nr. 223/15.07.2015 de soluţionare a contestaţiei, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului

În raport cu circumstanţele cauzei, se constată că, prin acţiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 15.12.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2014, contestaţie care, potrivit susţinerilor reclamantei, a fost soluţionată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin Decizia nr. 223/15.07.2015.

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o cerere în justiţie este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut şi actual, personal şi direct. Acţiunea în contencios administrativ, nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, împrejurarea că, ulterior pronunţării sentinţei atacate, autoritatea publică a soluţionat contestaţia administrativă formulată de societate nu este de natură a lipsi de interes recursul declarat de autoritatea publică, întrucât interesul recurentei, în sensul celor arătate anterior, rezidă în admiterea recursului, casarea hotărârii şi respingerea acţiunii pentru argumentele expuse în memoriul de recurs, independent de faptul că a fost soluţionată contestaţia administrativă, astfel că se apreciază a fi neîntemeiată această excepţie invocată de intimata-reclamantă.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.A. a supus controlului instanţei de contencios administrativ un act administrativ asimilat potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constând în refuzul nejustificat de soluţionare în termenul legal a contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală, emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Conform art. 70 din Codul de procedură fiscală, "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate".

Recurenta - pârâtă s-a apărat invocând înregistrarea, la data de 17.02.2015, a cererii de introducere în cauză formulată de domnul B., în calitate de acţionar al societăţii reclamante, cerere care a necesitat obţinerea din partea societăţii şi a organelor de inspecţie fiscală a punctelor de vedere cu privire la admisibilitatea de principiu a acesteia.

Instanţa de fond a reţinut însă, în mod corect, pe baza verificării înscrisurilor depuse la dosar, că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) Codul de procedură fiscală a fost depăşit, în condiţiile în care contestaţia intimatei înregistrată la data de 23.12.2014 nu s-a dovedit a fi soluţionată nici până la împlinirea termenului de 45 de zile - 09.02.2015, şi nici până data pronunţării cauzei, justificarea întârzierii invocată de către pârâtă neputând fi primită având în vedere că momentul formulării cererii de intervenţie în procedura contestaţiei (17.02.2015) este ulterior împlinirii termenului de soluţionare a contestaţiei.

Prin urmare, culpa în soluţionarea contestaţiei reclamantei revine autorităţii pârâte, aceasta neputând justifica în mod rezonabil nesocotirea termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Totodată, termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 nu poate fi apreciat ca fiind unul de recomandare, ci unul cu caracter obligatoriu, în favoarea beneficiarilor dispoziţiilor legale, iar nu a autorităţii pârâte care are obligaţia îndeplinirii atribuţiilor în termenul legal.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, cu aplicarea însă a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât culpa procesuală pentru declanşarea prezentului litigiu îi aparţine.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A. prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 284 din 15 mai 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă S.C. A. S.A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2018.