Annulment of arbitration award: contract termination by expiration of execution period, statute of limitations for counterclaims, and application of equitable principles to global-price contracts

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin actiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Ministerul Transporturilor a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. anularea sentinţei arbitrale nr. 138/22.12.2014 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2189 din 10 septembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată actiunea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu pârâta A.

3. Recursurile exercitate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Ministerul Transporturilor, criticând-o pentru nelegalitate.

3.1.1. Se arată că pretenţiile pârâtului-reclamant A. formulate prin cererea reconvenţională nu au vizat plata contravaloarea garanţiei în cuantum de 1.068.172 Euro, TVA inclus.

Astfel, pretenţiile privind obligarea reclamantului-pârât Ministerul Transporturilor restituirea contravalorii Garanţiei, au fost supuse atenţiei Tribunalului arbitral pentru prima dată, în cuprinsul concluziilor scrise formulate de pârâtul-reclamant A. la data de 02.12.2014.

Această nouă pretenţie a pârâtului-reclamant A. reprezintă în fapt o modificare a cererii reconvenţionale, formulată cu eludarea dispoziţiilor imperative ale art. 132 din C. proc. civ., fiind depusă cu mult după prima zi de înfăţişare.

Cu toate acestea însă, prin aplicarea greşită a normelor drept, instanţa de fond admis susţinerile tribunalului arbitral prin care a găsit admisibile noile pretenţii, dându-i prevalentă celor solicitate iniţial în cuprinsul cererii reconvenţionale.

În contextul celor anterior expuse, se poate concluziona că, încălcând dispoziţiile imperative ale legii, tribunal arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

3.1.2. În ceea priveşte încetarea contractului prin expirarea perioadei de execuţie, instanţa de fond admite faptul că regulile de interpretare a contractelor, respectiv dispoziţiile art. 966 - 985 din C. civ., precum şi cele referitoare la efectele contractelor de la art. 969, art. 970 şi art. 982 din C. civ. au caracter imperativ, impunând atât părţilor contractante, cât şi organelor administrativ-jurisdicţionale obligaţia de a le respecta şi de a le aplica în cadrul operaţiunii de determinare a voinţei părţilor.

Se reţine în sentinţa recurată că instanţa învestită să soluţioneze acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale trebuie să analizeze dacă regulile de interpretare a contractelor au fost folosite/aplicate efectiv de către tribunalul arbitral şi dacă interpretarea dată în concret nu este în mod vădit contrară celei care rezultă în mod evident din contract.

Cu toate acestea, contrazicându-şi propriile afirmaţii mai sus menţionate, instanţa de fond, prin încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi pe baza unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, nu a reţinut faptul că tribunalul arbitral nu a aplicat regulile de interpretare a contractelor sau le-a aplicat în sens vădit contrar sensului evident al clauzele contractuale.

Astfel, instanţa a ignorat acele dispoziţii contractuale invocate de Ministerul Transporturilor în cuprinsul acţiunii în anulare, dispoziţii determinante pentru chestiunea de drept asupra căreia instanţa de fond a fost chemată a se pronunţa (încetarea contractului prin expirarea perioadei de execuţie) şi din a căror interpretare rezultă fără echivoc că, în speţă, contractul a încetat prin expirarea perioadei de execuţie contractului.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Condiţiile Generale ale Contractului, Raportul final trebuia depus "cel târziu la data încetării perioadei de execuţie a Contractului".

Astfel, încetarea perioadei de execuţie Contractului a fost stabilită de părţi, de comun acord, ca fiind data de 30.09.2009.

La pronunţarea hotărârii, instanţa de fond nu a avut în vedere următoarele clauze contractuale obligatorii atât pentru părţi cât şi pentru organul jurisdicţional:

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din condiţiile Generale la Contract, cel târziu la data încetării perioadei de execuţie a Contractului, pârâtul-reclamant A. trebuie să depună Raportul Final.

De asemenea, art. 29.7 din condiţiile Generale la Contract, prevede că "plata soldului final se va face cu condiţia îndeplinirii de către Consultant a tuturor obligaţiilor care revin legat de executarea tuturor fazelor sau părţilor serviciilor şi cu condiţia aprobării de către Autoritatea contractantă a fazei finale a serviciilor. Plata finală se va efectua nume după predarea de către Consultant a raportului final de execuţie şi a unei situaţii final a serviciilor, prezentate cu identificarea lor clară ca atare, şi după aprobarea acestora ca fiind satisfăcătoare de către Autoritatea Contractantă".

Totodată, potrivit clauzei 7 din Condiţiile Speciale la Contract, astfel cum au fost modificate prin Actul adiţional nr. x, s-a prevăzut că plata finală se va efectua numai pe baza aprobării Raportului Final.

Rezultă aşadar că, potrivit voinţei exprese a părţilor, plata soldului final era indisolubil legată de predarea şi aprobarea raportului final de către autoritatea contractantă, Ministerul Transporturilor, raport final care trebuia depus cel mai târziu la data încetării perioadei de execuţie a Contractului, respectiv 30 septembrie 2009.

Aşadar, după data la care ar fi trebuit să fie plătit soldul final, părţile nu mai aveau niciun motiv şi nicio bază contractuală să continue relaţiile contractuale astfel cum greşit reţine instanţa arbitrală la pct. 143, doar pentru a da părţilor posibilitatea Consultantului de a-şi finaliza sarcinile, indiferent de încetarea formală a contractului.

Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că această interpretare realizată de instanţa arbitrală încalcă dispoziţiile imperative ale art. 1073 din C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în ce contrar are dreptul la dezdăunare.

Or, în condiţiile în care Ministerul Transporturilor a avut reprezentarea faptului că, la data de 30.09.2009, finalul perioadei de execuţie a Contractului, va fi în posesia Master Planului General de Transport (motivul determinant pentru care s-a angajat în relaţii contractuale cu pârâtul-reclamant A.), opinia Tribunalului arbitral, însuşită de instanţa de fond în mod eronat, sfidează orice regulă de interpretare a contractelor consfinţită de art. 977 - 985 din C. civ.

Chiar dacă părţile nu au prevăzut în mod expres în Contract faptul că expirare perioadei de execuţie reprezintă o cauză de încetare a Contractului, din analiza Contractului în ansamblu şi în mod special a clauzelor care reglementează plata soldului final, această cauză de încetare (prin ajungere la termen) devine mai mult decât evidentă.

Trebuie avute în vedere sub acest aspect şi dispoziţiile art. 981 din C. civ., potrivit cărora clauzele obişnuite intr-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt exprese într-însul, dispoziţii încălcate în mod evident de Tribunalul arbitral.

A accepta teza potrivit căreia contractul urma a fi continuat până la finalizare tuturor sarcinilor, indiferent de "încetarea formală" astfel cum concluzionează Tribunalul arbitral, ar însemna să lipsim de cauză contractul deoarece ar dispărea motivul determinant pentru care părţile s-au angajat în raporturi contractuale, nemaiexistând control şi mijloace de constrângere la dispoziţia părţilor pentru a determina cocontractantul la îndeplinirea exactă a obligaţiilor asumate.

3.1.3. În ceea priveşte prescripţia dreptului material la acţiune al pârâtei-reclamant A.

Instanţa de fond reţine că "în concret, dreptul reclamantului Ministerului Transporturilor la acţiune începe să curg în momentul în care ajunge la scadenţă obligaţia principală a consultantului de a preda lucrările, respectiv 30.09.2009".

Aşadar, instanţa de fond afirmă implicit şi faptul că obligaţia principală a consultantului de a preda lucrările potrivit clauzelor contractuale era la data de 30.09.2009.

Aşadar, obligaţiei principale a consultantului de a preda lucrările, îi corespund obligaţia Ministerului Transporturilor de a achita preţul contractului, potrivit clauzele contractuale.

Sub acest aspect trebuie reţinut că plata preţului se făcea în 45 de zile de la acceptarea raportului final, conform art. 29.1 din contract, astfel cum acesta a fost modificat prin Actul Adiţional nr. x.

De altfel, chiar instanţa de fond afirmă că: "în ceea ce îl priveşte pe consultant, dreptul la acţiune pentru plata preţului contractului/a unei părţi a acestui preţ începe să curgă după predarea lucrărilor/a unei părţi a lucrărilor şi după expirarea termenului de plată acordat autorităţii contractante".

Or, potrivit clauzelor contractuale, termenul de predare a lucrărilor (rapoartelor) fost stabilit ca fiind data încetării perioadei de execuţie a Contractului, în speţă data de 30.09.2009.

Această dată a fost reţinută atât de instanţa arbitrală cât şi de instanţa de fond ca fiind opozabilă şi chiar obligatorie în cazul calculului termenului de prescripţie a dreptului material al acţiune al Ministerului Transporturilor.

Termenul de plată acordat Ministerului Transporturilor pentru plata contraprestaţiei Consultantului a fost de 45 de zile de la primirea facturii finale care însoţeşte raportul final, cu condiţia aprobării acestuia, conform art. 29.1 din contract, astfel cum acesta fost modificat prin Actul Adiţional nr. x.

Ceea ce este surprinzător este faptul că raţionamentul instanţei, aplicat în ceea ce priveşte calculul termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune al Ministerului Transporturilor, nu este aplicat cu aceeaşi măsură şi rigurozitate şi în ceea ce priveşte calculul termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune al pârâtului-reclamant A.

Astfel, dacă în cazul Ministerului Transporturilor a fost luată drept dată de referinţă data de 30.09.2009 (data scadenţei obligaţiei principale a Consultantului A., respectiv data depunerii Raportului Final care trebuia să consfinţească încheiere tuturor activităţilor legate de executarea contractului), în cazul pârâtului-reclamant A., data de referinţă trebuia să fie data stabilită de părţi pentru plata ce incumba Ministerului Transporturilor, respectiv 13.01.2010. Această dată a fost stabilită având în vedere atât termenul de 60 de zile pentru aprobarea raportului final, cât termenul de 45 de zile pentru plata facturii finale.

3.1.4. În ceea priveşte arbitrarea după principiul echităţii

Conform voinţei părţilor exprimate în scris, judecarea cauzei de către tribunalul arbitrar trebuia realizată conform prevederilor cuprinse în contract şi a normelor de drept aplicabile şi nu conform principiului echităţii, conform dispoziţiilor art. 601 alin. (1) şi (i din C. proc. civ.

În aceste condiţii, tribunalul arbitral ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor imperativ privind interpretarea contractelor, respectiv art. 966 - 985 din C. civ., precum şi celor referitoare la efectele contractelor de la art. 969, art. 970 şi art. 982 din C. civ.

Efectele pe care echitatea le-ar impun contractului au fost determinate de tribunalul arbitral şi ulterior confirmate de instanţa de fond în dispreţul clauzelor contractuale care statuau expres în contract condiţiile în care urma să se efectueze plata contravalorii serviciilor prestate de pârâtul-reclamant A.

Astfel, Contractul pe care s-au grefat pretenţiile deduse judecăţii Tribunalului arbitral fost un contract de tip "preţ global", preţul fiind compus din următoarele capitole de cheltuieli: Total onorarii (Global fee) în valoare de 2.232.800 euro şi Cheltuieli rambursabile (Reimbursable Expenditures) în valoare de 270.000 euro. Important de subliniat este faptul că îndeplinirea contractului de tip "preţ global" est realizată exclusiv în condiţiile atingerii tuturor obiectivelor stabilite în cadrul acestuia.

Aşadar, preţul contractului se justifică a fi achitat exclusiv pentru îndeplinirea integrală contraprestaţiei, chiar dacă plata preţului se face eşalonat.

Plata unui "preţ global" în mai multe tranşe nu schimbă natura contractului, din contract de tip "preţ global" într-un contract pe bază de onorarii, stabilit pe lucrare sau pe oră.

Acest lucru rezultă cu claritate în primul rând din convenţia părţilor, realizată prin semnarea Contractului, prin care s-a stabilit că se va plăti un preţ global pentru realizarea în totalitate a obiectului contractului.

Caracterul de "preţ global" rezultă la fel de evident şi din conţinutul şi din interpretarea clauzelor Contractului, de unde se observă că preţul convenit de părţi are în vedere atingerea tuturor obiectivelor acestuia respectiv realizarea şi depunerea tuturor livrabilelor. Nicăieri în cuprinsul Contractului, în anexele la acesta şi nici în cele 5 act adiţionale, nu au fost stabilite preţuri pe livrabile individualizate şi efectuate sau pe număr de ore prestate. Faptul că, până la semnarea ultimului act adiţional, cel cu numărul 5, plata preţului global trebuia realizată în mai multe tranşe, nu înseamnă că respectivei tranşe de plată ar fi reprezentat valoarea livrabilelor ce trebuiau predate şi aprobate până la momentul plăţilor deoarece, pe de-o parte, în contract nu a fost menţionat acest lucru şi pe de altă parte, niciun livrabil nu a fost evaluat valoric. De altfel nici oferta financiară depusă de Consultant înainte de semnarea Contractului nu a fost întocmită pe baza unor preţuri stabilite pe fiecare livrabil în parte sau pe numărul de ore prestate de experţi. Nu în ultimul rând, prin actul adiţional nr. x părţile au stabilit de comun acord faptul că plata întregului preţ global al contractului se va efectua în două tranşe, respectiv un avan de 893.120 Euro, şi plata finală, a restului de preţ, în sumă de 1.339.152 Euro, care se v face pe baza aprobării Raportului Final, în termen de 45 de zile de la aprobare. De aici se deduce în mod clar că părţile au convenit că preţul contractului este datorat şi trebuia plătit numai în condiţiile aprobării Raportului Final.

Caracterul de contract cu preţ global rezultă şi din specificul obiectului contractului, Master Planul General de Transport reprezintând o lucrare unitară în sine, inseparabilă, care nu poate fi utilizată dacă lipsesc componente din aceasta.

Important de subliniat este faptul că Raportul Final nu a fost niciodată depus de către A. şi în consecinţă nu a putut fi aprobat de către Ministerul Transporturilor.

Confirmând raţionamentul instanţei arbitrale privind dreptul consultantului la plata unei părţi a contractului, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 29.7 din Condiţiilor Generale ale Contractului, potrivit cărora "plata finală se va efectua numai dup predarea de către Consultant a raportului final de execuţie şi a unei situaţii finale serviciilor, prezentate cu identificarea lor clară ca atare, şi după aprobarea acestora c fiind satisfăcătoare de către Autoritatea Contractantă", încălcând totodată şi dispoziţiilor art. 969 din C. civ.

Se poate observa aşadar că nici tribunalul arbitral şi nici instanţa de fond nu au ţinut cont de clauzele contractuale potrivit cu care contractul este de tip contract cu preţ global, iar plata se face după predarea şi acceptarea întregului obiect al contractului, menţionat mai sus, şi a aplicat principiul echităţii, considerând că pârâta, consultantul din contract este îndreptăţită la plata parţială pentru o parte din lucrări.

Tribunalul arbitral, încălcând vădit voinţa părţilor de a judeca cauza conform legii şi a normelor contractuale, şi contrar dispoziţiilor imperative ale legii, apreciat că "aplicarea strictă a prevederilor privind plăţile ar fi contrară unei judecă sănătoase şi ar pune consultantul într-o poziţie nejustificat de dezavantajoasă", şi a acordat pârâtului o parte substanţială din preţul global al contractului.

Aceste susţineri ale tribunalului arbitral, admise de către instanţa de fond, sunt făcut contrar dispoziţiilor imperative ale legii, şi ca urmare trebui respinse de către instanţa de control judiciar.

3.1.1.5. În ceea ce priveşte motivarea procentului de 56,83% din preţ

La art. 29.1 din Condiţiile Generale ale Contractului se menţionează că plăţile se vor efectua în conformitate cu una din cele două opţiuni de mai jos, după cum se precizează în art. 3 din Condiţiile Speciale ale Contractului. Cele două opţiuni menţionate la art. 29. din Condiţiile Generale sunt: opţiunea 1: contract pe bază de tarif ("Fee-based contract" şi opţiunea 2: contract pe bază de preţ global ("Global price contract").

La art. 3 din Condiţiile Speciale ale Contractului se menţionează că "acest contract, avan preţul în Euro, este un contract de tip preţ global ("Global price contract")". Această clauză contractuală de la art. 3 din Condiţiile Speciale NU a fost modificată de către părţi fiind reluată exact în aceeaşi formă de redactare în actele adiţionale nr. 1,4 şi 5. Mai mult, în actul adiţional nr. x (art. 2 şi în Anexa II) precum şi în actul adiţional nr. x (Anex 1) se menţionează expres faptul că preţul contractului este preţ global.

Un contract de tip preţ global ("Global price contract"), astfel după cum au stabilit părţile la art. 29 din Condiţiile Generale din Contract, este un contract în care preţul contractului este stabilit în mod global, pentru întreg obiectul contractului, şi în care plata se fac numai după predarea şi recepţia întregii prestaţii (servicii sau bunuri) la care s-a obligat prestatorul. In acest tip de contract nu există un preţ stabilit pe lucrare sau pe unitate de timp.

Faptul că părţile au prevăzut şi plata unei sume reprezentând avans nu înseamnă schimbarea naturii contractului, deoarece avansul convenit nu a reprezentat valoarea uni anumite părţi determinate din obiectul contractului, ci a fost stabilit doar pentru permite prestatorului să acopere cheltuielile proprii iniţiale făcute cu executare contractului, având în vedere amploarea acestuia atât ca volum cât şi ca durată c executare.

Din clauzele contractuale enumerate mai sus rezultă în mod clar şi suficient că prestatorul respectiv consultantul A. era îndreptăţit la plata preţului contractului doar după furnizarea şi acceptarea de către autoritatea contractantă, respectiv Ministerul Transporturilor, a tuturor livrabilelor prevăzute în contract şi agreate de părţi.

Aşadar, voinţa părţilor la semnarea contractului şi a celor 5 acte adiţionale de modificare contractului a fost ca preţul să fie plătit doar dacă obiectul contractului, respectiv Master Planul general de Transport, este realizat şi acceptat în întregime.

În aceste condiţii, aprecierea instanţei de fond conform cu care consultantul era îndreptăţit la un procent de 56,83% din preţul contractul este complet greşită, această afirmaţie fiind făcută contrar voinţei părţilor consemnată în cuprinsul contractului şi cu încălcarea dispoziţiilor imperative din C. civ. referitoare la forţa obligatorie contractelor şi interpretare a contractelor (art. 969, art. 970 şi art. 982).

Mai mult, reţinerea tribunalului arbitral la care a achiesat instanţa de fond, conform cu care consultantul era îndreptăţit la un procent de 56,83% din preţ având în vedere o scrisoare a consultantului din 21.12.2010, este eronată.

În primul rând procentul de 56,83% a fost stabilit pe baza unui act unilateral al pârâtului act care nu a fost confirmat niciodată de către MT. Acest procent nu a fost stabilit de expertiză, pe baza unor metode ştiinţifice de evaluare, dinainte cunoscute.

Pe de altă parte, autoevaluarea de 56,83% făcută de pârâtă nu are nicio semnificaţie, nicio valoare atâta vreme cât contractul nu prevede plata pe părţi componente al obiectului contractului, ci doar un preţ global pentru produsul final, livrat şi acceptat.

Susţinerile instanţei de fond, conform cu care autoritatea contractantă nu ar fi depus dovezi contrare care să combată procentul de 56,83% nu est reală. Recurenta a afirmat în faţa tribunalului arbitral că o evaluare a procentului de realizare nu este utilă şi necesară cauzei deoarece contractul este unul de tip preţ global, fiind necesară realizarea întregului obiect al contractului pentru a fi făcut plata.

Totodată, a învederat că la dosarul cauzei sunt depuse rapoartele experţilor B., care sunt experţi independenţi, numiţi de către Comisia Europeană, rapoarte care fac o evaluare a fiecărui livrabil furnizat de către consultant.

În ceea ce priveşte aprecierile instanţei de fond referitoare la "toate susţinerile Ministerului Transporturilor privitoare la faptul că lucrările predate nu sunt corespunzătoare şi la faptul că ele nu pot fi utilizate puteau fi probate în faţa tribunalului arbitral prin apelarea la serviciile unui/unor experţi care să analizeze conţinutul, calitatea lucrărilor şi să le compare cu cele solicitate de autoritatea contractantă, proba cu expertiză tehnică judiciară este doar un mijloc de probă ca oricare altul.

În speţă, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi declaraţiile martorilor audiaţi în faţa tribunalului arbitral, Ministerul Transporturilor a făcut din plin dovada faptului că rapoartele şi produsele înaintate de către Consultant nu au avut un nivel minim necesar de calitate, fapt menţionat şi documentat corespunzător, în repetate rânduri începând din anul 2007 de către toate părţile implicate în analiza rapoartelor şi produselor elaborate în cadrul contractului.

3.2. La data de 16.01.2015, pârâta A. a declarat recurs incident împotriva încheierii din 30 iunie 2015.

3.2.1. Instanţa de fond admite că judecarea unei acţiuni în anulare presupune doi paşi, un prim pas constând admisibilitatea acesteia (constând în verificarea invocării formale de către reclamant a unor dispoziţii despre care acesta din urmă susţine că ar fi imperative) şi un al doilea pas (al judecării pe fondul său a acţiunii în anulare) constând pe de o parte în verificarea caracterului imperativ al prevederilor invocate şi apoi în verificarea existenţei vreunei eventuale încălcări a acestora de către tribunalul arbitral.

Cu toate acestea, contrar motivării instanţei de fond, nu simpla invocare formală a încălcării unei norme legale despre care se susţine (chiar şi în mod nereal) că ar fi imperativă este suficientă ca şi condiţie de admisibilitate a acţiunii în anulare, ci abia invocarea neîndeplinirii unor prevederi legale care au în mod real un caracter imperativ îndeplineşte această condiţie.

Verificarea caracterului imperativ al normei invocate, din perspectiva prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) nu se confundă cu soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare, deoarece nu presupune verificarea de către instanţa de fond a conţinutului hotărârii arbitrale, ci presupune analiza in abstracto, a caracterului imperativ sau nu al normelor invocate, precum şi analiza măsurii în care judecarea motivelor de nulitate invocate presupune o redeschidere a fondului litigiului arbitral, incompatibilă cu lipsa caracterului devolutiv al acţiunii în anulare.

În cazul de speţă, din cele trei motive de nulitate invocate de către recurentul reclamant, motivele nr. 2 şi 3 nu se încadrează în prevederile stricte ale art. 608, fiind astfel inadmisibile.

3.2.2 . Prin motivele de anulare nr. 2 şi 3, recurentul reclamant critică exclusiv modalitatea de interpretare şi aplicare de către Tribunalul Arbitral a prevederilor contractuale şi prevederilor legale dispozitive şi tinde să învestească instanţa cu o cercetare pe fond a temeiniciei hotărârii atacate

Deşi corectă în ansamblul său, sentinţa recurată conţine o eroare în motivare (eroare care face parţial obiectul recursului incident), în sensul în care reţine caracterul pretins imperativ a normelor de interpretare a contractelor.

O normă imperativă este aceea de la care părţilor nu le este permis să deroge prin clauzele contractuale. Nimic nu împiedică părţile să deroge, prin clauzele contractului negociat şi încheiat între ele, de la normele de interpretare a contractelor, fiind libere să prevadă în contract propriile reguli de interpretare. Chiar dacă părţile în cazul de speţă nu au prevăzut reguli derogatorii, caracterul dispozitiilor (supletiv) al acestor norme este menţinut.

3.2.3. Inadmisibilitatea, în procedura acţiunii în anulare, a criticilor care vizează modalitatea de aplicare de către Tribunalul Arbitral a prevederilor contractuale şi prevederilor legale dispozitive

Prevederile art. 608 lit. h) noul C. proc. civ. sunt identice cu prevederile art. 364 lit. i) din C. proc. civ. 1865, astfel încât jurisprudenţa şi doctrina privitoare la aplicarea acestui art. 364 lit. i) din C. proc. civ. 1865 sunt deopotrivă aplicabile şi acţiunilor în anulare întemeiate pe prevederile art. 608 lit. h) noul C. proc. civ.

Rezultă că motivele de anulare a hotărârii arbitrale sunt strict prevăzute de lege, iar în aplicarea art. 364 lit. i) din C. proc. civ. 1865 (şi deci şi a art. 608 lit. h) noul C. proc. civ.) este inadmisibilă învestirea instanţei cu cercetarea "modului în care tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii.

Pentru identitate de raţiune, argumentele de mai sus sunt în egală măsură

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinări în care au apreciat că motivele de nelegalitate invocate de cealaltă parte sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 09.10.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20.11.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursurile, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursurilor, în şedinţă publică, pentru data de 15.01.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de părţi, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contractul de Servicii nr. x/2004 «Asistenţă Tehnică pentru elaborarea Maşter Planului General de Transport» (în continuare "Contractul") finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului de pre-aderare ISPA s-a încheiat la data de 08.12.2006, între Ministerul Transporturilor şi parata A., având ca obiect acordarea de către parata de servicii de consultanţă pentru elaborarea Master Planului General de Transport al României, litigiul care a făcut obiectul dosarului arbitraj nr. x/2012 apărând în legătură cu executarea acestuia.

6.1. Cu privire la recursul declarat de reclamantul Ministerul Transporturilor:

Recursul Ministerului Transporturilor vizează motivele prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 6,8 noul C. proc. civ. - sentinţa este criticată pentru adoptarea ei pe baza unor motive străine de natura cauzei şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

6.1.1. Cu privire la primul motiv de recurs, referitor la pretinsa modificare a cererii reconvenţionale prin concluziile scrise, reclamantul susţine în mod neîntemeiat că Tribunalul Arbitral s-ar fi pronunţat asupra unui lucru necerut.

Suma de 1.068.172 Euro (contravaloarea avansului), a fost solicitată de la momentul formulării cererii reconvenţionale, fiind inclusă în suma globală de 2.232.800 Euro, solicitată în procedura arbitrală.

Astfel, prin Cererea Reconventionala din 10.04.2013, A. a sesizat Tribunalului Arbitral cu mai multe solicitări, cea în discuţie fiind menţionată la pct. 93 lit. f).1: "(1) în principal, să dispună obligarea Clientului la plata către Consultant a sumei globale de 2,232,800 Euro. "

Corect sesizează intimata că petitul cererii (solicitarea de obligare a Ministerului Transporturilor de a achita integral valoarea serviciilor prestate, în cuantum de 2.232.800 Euro) include suma de 1.068.172 Euro, avans retras de reclamant prin încasarea garanţiei la care se adaugă suma de 1.164.628 Euro, plată refuzată de Ministerul Transporturilor ulterior rezilierii.

Prin Răspunsul la întâmpinarea la cererea reconventională, intimata a indicat această componenţă a pretenţiilor financiare incluse în Cererea Reconventională astfel: ".obiectul (financiar al) Cererii noastre Reconvenţionale este obligarea Pârâtului reconvenţiona la plata sumei de 2.232.800 Euro (TVA inclus) compusă din:

(a) 1.068.172 Euro (TVA inclus) reprezentând cuantumul garanţiei bancare, netemeinic încasate de către Pârâtul reconvenţional la data de 7 ianuarie 2011 (astfel fiindu-ne nelegal retras avansul care ne fusese anterior achitat în baza Contractului); temeiul contractual al acestui capăt de cerere este art. 30.4 din Condiţiile Generale (a se vedea în acest sens secţiunea 3.6 din Cererea Reconventională).

(b) 1.164.628 Euro (TVA inclus) reprezentând balanţa serviciilor executate de noi şi cart trebuiau certificate şi plătite de către Pârâtul Reconvenţional ulterior pretinsei rezilieri, în baza art. 36.6 şi urm. din Condiţiile Generale (cu privire la această încălcare, a st vedea secţiunea 3.5 din Cererea Reconvenţională) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . "

În concluzie, nu există nicio diferenţă între pretenţiile formulate prin Cererea Reconvenţională, răspunsul la întâmpinare şi pretenţiile din concluziile orale şi cele scrise.

Că este aşa o dovedeşte şi reţinerea făcută de tribunalul arbitral, la pct. 77 din hotărâre, unde se consemnează: "Pe parcursul audierii desfăşurate în 16 şi 17 octombrie 2014, pârâtul-reclamant şi-a clarificat pretenţiile. A solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata preţului global care se ridică la suma de 2.232.800 euro, compusă din două sume: . cuantumul garanţiei bancare care a fost executată în mod nejustificat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .şi diferenţa .reprezentând soldul rămas până la concurenţa întregii valori a contractului "

În ceea ce priveşte cererea subsidiară, aceasta diferă doar cantitativ de cea principală, suma solicitată fiind compusă din avansul retras prin încasarea garanţiei în sumă de 1.068.172 Euro şi din balanţa până la suma reprezentând valoarea serviciilor prestate, calculată printr-o expertiză.

6.1.2. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs (privitor la încetarea contractului la momentul expirării perioadei de execuţie)

Reclamantul a criticat hotărârea instanţei din perspectiva modului de interpretare a clauzelor contractuale precum şi a modului de aplicare a art. 970, 977 şi 982 C. civ., susţinând şi încălcarea art. 1073 C. civ. din perspectiva tezei conform căreia Contractul ar fi încetat de drept la 30.09.2009.

Corect reţine instanţa de fond că, stabilind reguli de interpretare a contractelor, dispozitiile legale sus amintite au caracter imperativ, impunand atat partilor contractante, cat şi organelor administrativ-jurisdictionale obligatia de a le respecta şi de a le aplica in cadrul operatiunii de determinare a vointei partilor contractante, că instanta nu este chemata, in principiu, sa realizeze ea insasi o reintepretare a clauzelor contractuale ci sa analizeze doar daca regulile de interpretare a contractelor au fost folosite/aplicate efectiv şi daca intepretarea data in concret nu este in mod vadit contrara celei care rezulta in mod evident din contract.

Tribunalul arbitral şi mai apoi instanţa de fond au făcut o analiză a art. 10, 19, 34, 35, 36, 37, 38, 39 din Conditiile Generale ale Contractului, art. 9 din Condiţiile speciale, ajungând la concluzia, agreată de instanţa de recurs, că părtile au enumerat expres cazurile de incetare de drept a contractului (deces, neefectuatarea niciunei plati timp de 3 ani de la semnarea contractului) şi ca dreptul autoritatii contractante de a rezilia contractul era conditionat fie de formularea prealabila a unei cereri de despagubiri (art. 19), fie de transmiterea unui preaviz de 7 zile catre consultant (art. 36.3), niciuna din cele doua conditii nefiind indeplinite astfel că expirarea perioadei de execuţie nu a avut ca efect rezilierea de drept a constractului, motiv pentru care, la 18.01.2011, acesta era în vigoare.

Fiind aplicate efectiv regulile de intepretare a contractelor, cu referire la clauzele contractuale relevante, instanţa de fond a reţinut corect ca in cauza nu a intervenit nici incetarea de drept a contractului, nici rezilierea ca urmare a ajungerii la scadenta a obligatiei principale a consultantului.

Recurentul se raportează la efectul expirării perioadei de livrare asupra mecanismului contractual de plată a preţului în condiţiile în care termenul limită de livrare a unor componente sau a unui produs într-un contract de antrepriză nu reprezintă termen extinctiv care să conducă la încetarea contractului ci reprezintă o dată scadentă de la care se naşte dreptul clientului de a solicita de la antreprenor produsul sau serviciul contractat.

Recurentul reclamant Ministerul Transporturilor susţine pe de o parte că la 30.09.2009, data limită la care trebuiau predate livrabilele finale, contractul ar fi încetat iar pe de altă parte susţine că de la această dată urma să se nască obligaţia sa contractuală de plată a preţului. Or, corect se sesizează de către intimată că tocmai această naştere a obligaţiei de plată a preţului susţinută de reclamant contrazice chiar teza pretinsei încetări a Contractului la data de 30.09.2009, deoarece este incompatibilă teza încetării Contractului a executarea în continuare a acelui contract, precum şi cu producerea în continuare de efecte a acelui contract (naşterea de drepturi şi obligaţii pentru părţi).

Judicios susţine instanţa de fond că prevederile contractuale permiteau plata parţială, reţinând că în cauză nu a intervenit nici încetarea de drept a contractului, nici rezilierea ca urmare a ajungerii la scadenţă a obligaţiei principale a consultantului.

6.1.3. Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs (privitor la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, se susţine că s-a retinut un moment diferit de incepere a curgerii prescriptiei, in ceea ce priveste dreptul la actiunea in pretentii a consultantului şi dreptul la actiune al autoritatii contractante.

Afirmaţia făcută de către instanţa de fond, căreia i-a dat valoare de principiu, potrivit căreia este posibil ca drepturile la actiune ale partilor contractante sa se nasca la momente diferite (şi deci şi prescriptia acestor drepturi sa curga de la momente diferite), in functie de scadentele stabilite pentru obligatiile corelative ale partilor, scadente care pot sa fie la date diferite, este pe deplin valabilă, neputându-se pune semnul egalităţii între durata contractului şi executarea acestuia.

In concret, dreptul reclamantului Ministerul Transporturilor la actiune incepe sa curga in momentul in care ajunge la scadenta obligatia principala a consultantului de a preda lucrarile, respectiv 30.09.2009. Tribunalul arbitral a adaugat la acest termen de 30.09.2009 şi perioada de 60 de zile acordata autoritatii contractante pentru a analiza daca consultantul şi-a indeplinit obligatiile contractuale, stabilind ca data de inceput a prescriptiei data de 29.11.2009.

In ceea ce il priveste pe consultant, dreptul la actiune pentru plata pretului contractului/a unei parti a acestui pret incepe sa curga dupa predarea lucrarilor/a unei parti a lucrarilor şi dupa expirarea termenului de plata acordat autoritatii contractante. Dupa executarea cu intarziere a unei parti a obligatiilor contractuale, consulantul a pretins plata unei parti a pretului contractului de la autoritatea contractanta, refuzul platii intervenind in luna ianuarie 2011 cand Ministerul Transportului şi-a precizat pozitia in sensul ca apreciaza contractul drept reziliat.

Ca atare, in mod corect, tribunalul arbitral şi mai apoi instanţa de fond au retinut ca cererea reconventionala introdusa in 10.04.2013 nu este prescrisa.

6.1.4 Cu privire la cel de-al patrulea motiv de recurs (privitor la pretinsa arbitrare după principiul echităţii)

Potrivit art. 601, alin. (1) noul C. proc. civ., tribunalul arbitral soluţionează litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, potrivit dispoziţiilor art. 5. Iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate.

S-a reţinut în sentinţa recurată că, în soluţionarea cauzei,Tribunalul Arbitral a aplicat prevederi contractuale şi legale, că Tribunalul Arbitral putea aplica principiul echităţii în completarea acestor prevederi, în conformitate cu dispoziţiile art. 970 alin. (2) C. civ.

Ca atare, tribunalul arbitral a procedat legal când, în completarea voinţei expres exprimate de părţi, a încercat să determine dacă ar exista şi alte "efecte pe care echitatea le-ar impune contractului apelând în acest sens la criteriul oferit chiar de legiuitor, respectiv "natura contractului". (...)

6.1.5 Cel de-al cincilea motiv de recurs (privitor la motivarea procentului de 56,83% din preţ), este de asemenea nefondat, hotărârea arbitrală expunând pe larg, începând cu paragraful 227, considerentele tribunalului arbitral referitoare la acest procent.

Predarea a 16 livrabile din cele 18 (din care unele au fost chiar acceptate de autoritatea contractanta), coroborate cu lipsa unei evaluari contractuale a fiecarui livrabil in parte, a făcut rezonabila presupunerea ca A. a executat mai mult de jumatate din contract, context in care autoevaluarea de 56,83% a consultantului capata, la randul ei, credibilitate.

Corect s-a reţinut că, împrejurarile de mai sus, coroborate cu lipsa unei dovezi contrare din partea autoritatii contractante a determinat tribunalul sa retina drept "corespunzatoare" compensatia de 56,83%.

Astfel, hotararea tribunalului este motivata, acesta prezentand probele pe care le-a avut in vedere şi rationamentele aplicate in evaluarea acestora, neputandu-se sustine ca alegerea procentului de 56,83% este pur arbitrara şi lipsita de orice suport probatoriu.

6.2. Cu privire la recursul incident declarat de pârâta A., acesta este de asemenea nefondat.

Criticile formulate de către Minister cu privire la sentinta arbitrală vizează aspecte de legalitate, respectiv modul în care au fost respectate de către instanţa arbitrală dispoziţiile imperative ale legii iar nu modalitatra de interpretare şi aplicare a prevederilor contractuale respectiv legale dispozitive, ipunându-se, în acest caz, o distincţie între interpetarea naturii clauzelor contractului, făcută de către instanţa de fond şi interpretarea efectivă a contractului.

Sub acest aspect, aşa cum s-a menţionat anterior, cu referire la dispoziţiile art. 970 şi urm. C. civ., stabilind reguli de interpretare a contractelor, dispozitiile legale menţiontate au caracter imperativ, impunand atat partilor contractante, cat şi organelor administrativ-jurisdictionale obligatia de a le respecta şi de a le aplica in cadrul operatiunii de determinare a vointei partilor contractante, instanta nefiind chemata, in principiu, sa realizeze ea insasi o reintepretare a clauzelor contractuale ci sa analizeze doar daca regulile de interpretare a contractelor au fost folosite/aplicate efectiv şi daca intepretarea data in concret nu este in mod vadit contrara celei care rezulta in mod evident din contract.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. x, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei nr. 2189 din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei nr. 2189 din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâta A. împotriva încheierii din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2018.