Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 654/2018 AI generated

Jurisdictional conflict in administrative forest compensation dispute resolved by assigning competence to the civil tribunal

Case Number Decizia nr. 654/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome remanded

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Harghita County Tribunal, Civil Section, is the competent first-instance court to hear the case. The dispute arose from a civil action initiated by an association against a forest guard unit and a central ministry, seeking the annulment of a refusal to approve documentation for state aid compensation for forestry restrictions, alongside a claim for damages; after the Tribunal initially declined jurisdiction to the Court of Appeal, which subsequently returned the case back to the Tribunal, the High Court intervened to settle the impasse. The Court held that the primary legal issue concerns an administrative act issued by a county-level public authority, thereby classifying the matter within the specialized jurisdiction of the tribunals for administrative and fiscal matters under Articles 10 and 123 of the relevant procedural and administrative codes, which prioritize the origin of the challenged act over the status of the secondary defendant.

Legislator headnote

AI generated

art. 135 din C. proc. civ, art. 123 alin. (1) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict in administrative forest compensation dispute resolved by assigning competence to the civil tribunal: The dispute arose from a civil action initiated by an association against a forest guard unit and a central ministry, seeking the annulment of a refusal to approve documentation for state aid compensation for forestry restrictions, alongside a claim for damages; after the Tribunal initially declined jurisdiction to the Court of Appeal, which subsequently returned the case back to the Tribunal, the High Court intervened to settle the impasse. The Court held that the primary legal issue concerns an administrative act issued by a county-level public authority, thereby classifying the matter within the specialized jurisdiction of the tribunals for administrative and fiscal matters under Articles 10 and 123 of the relevant procedural and administrative codes, which prioritize the origin of the challenged act over the status of the secondary defendant.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict action for annulment administrative authority assigned competence state compensation procedural issues

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

Procedural basis for the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign competence to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1981 din 24 octombrie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Asociaţia Composesorală A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 146 din 12 decembrie 2017, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de judecare a cauzei privind pe reclamanta Asociaţia Composesorală A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă, a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin cererea formulată, reclamanta Asociaţia Composesorală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017, şi, în consecinţă, obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 11.614,29 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta, în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure de 51,40 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Frumoasa pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2017, precum şi la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 11.614,29 RON, începând cu data de 24.03.2017 - data la care a fost depusă Cererea nr. 243/23.03.2017 la Garda Forestieră Braşov, până la plata efectivă a debitului.

Deci reclamanta a înţeles să atace actul administrativ reprezentant de Adresa nr. x/03.04.2017, emisă de Garda Forestieră Braşov, act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, şi care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată, astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv anularea Adresei nr. x/03.04.2017.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca o cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispoziţiile art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte faptul că obligaţia acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 6, coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plăţile.

Având în vedere modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, (…) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Asociaţia Composesorală A. şi pe pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.