Survivor's pension for deceased military judge: requirement of service pension in payment under Law 303/2004 and bar on issuing administrative certificate

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Instanţelor Militare, obligarea acesteia să-i elibereze "adeverinţa tip" pentru a putea să beneficieze de pensie de urmaş de magistrat militar, pentru defunctul său soţ, colonel magistrat B., în calitate de soţie supravieţuitoare, conform dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 303/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 174 din 27.10.2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Instanţelor Militare din cadrul M.A.N., a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, şi a respins acţiunea formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că folosind motivele din Decizia 964/2012 instanţa de fond în mod greşit reţine că defunctului său soţ i s-a acordat pensie de serviciu incompletă deoarece acesta a ieşit la pensie la vârsta de 62 ani cu o vechime efectivă de 42 de ani, respectiv 38 de ani ca magistrat militar + 4 ani facultatea de drept, decedând în anul 2001 înainte de a putea opta pentru Legea nr. 164/2001.

Se mai susţine că se conexează Legea nr. 92/1992 cu Legea nr. 303/2004 ca fiind obligatorie pentru obţinerea pensiei de urmaş de magistrat, fără a preciza care articol o prevede.

Recurenta invocă lipsa competentei materiale a MApN, în a ţine evidenţa, a emite acte premergătoare şi propuneri în vederea pensionării magistraţilor militari.

În opinia recurentei, Direcţia Instanţelor Militare are dreptul şi obligaţia exclusivă de a gestiona situaţia magistraţilor militari şi a face propuneri de pensionare.

Se mai arată că din moment ce instanţa a respins autoritatea de lucru judecat, nu poate folosi noţiunile care stau la baza Deciziei nr. 964/2012, iar MApN nu poate respinge sau admite cereri de pensii din partea magistraţilor militari sau a urmaşilor acestora decât pe baza propunerilor Direcţiilor Instanţelor Militare.

Recurenta mai arată că motivele pe care se sprijină Sentinţa 174/2015 sunt contradictorii străine de natura cauzei şi s-au dat cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 11.12.2017, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reclamanta A., în calitate de soţie supravieţuitoare a soţului său, fost magistrat militar la Tribunalul Iaşi, a solicitat ca pârâta Direcţia Instanţelor Militare să-i elibereze "adeverinţa tip" pentru a putea solicita pensie de urmaş de magistrat militar după B. Această solicitare a fost formulată în condiţiile în care prin adresa x/23.01.2015 Tribunalul Militar Iaşi i-a comunicat că ultima unitate angajatoare a defunctului este Direcţia Instanţelor Militare Bucureşti, la care se află dosarul de cadre, Tribunalul Iaşi fiind doar unitatea la care a activat până în anul 1995.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 964/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Iaşi a hotărât că la data decesului fostul magistrat nu avea în plată şi nu s-a dovedit că avea dreptul la pensie de serviciu conform Legii nr. 92/1992, iar soţia supravieţuitoare nu putea beneficia de pensie de urmaş conform art. 84 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pentru care ar fi optat conform art. 74 din Legea nr. 19/2000, argumente preluate în mod corect de judecătorul fondului în speţă.

În conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 164/2001, instituţia militară a emis decizia nr. x din 24.05.2008, prin care i s-a stabilit pensia de urmaş cu începere de la data de 01.04.2008, care putea fi pusă în plată numai la prezentarea deciziei de suspendare a pensiei proprii, primite de recurentă în sistemul public de pensii.

Ulterior decesului soţului recurentei, au intrat în vigoare şi prevederile Legii nr. 303/2004, în baza cărora s-a întemeiat cererea de acordare a pensiei de urmaş de magistrat.

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:

"Soţul supravieţuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensia de urmaş în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susţinătorul, actualizată, după caz".

Or, la data decesului, colonelul magistrat B. nu avea în plată pensia de serviciu potrivit Legii nr. 92/1992, deci soţia supravieţuitoare nu putea beneficia de pensie de urmaş potrivit dispoziţiilor enunţate anterior, pentru care să fi optat în condiţiile art. 74 din Legea nr. 19/2000.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că Direcţia Instanţelor Militare, în calitate de ultim angajator al defunctului, poate elibera recurentei - reclamante adeverinţa solicitată, numai dacă dreptul reclamat există şi este actual, necontestat sau neinfirmat.

Ţinând cont de această situaţie - a nerecunoaşterii dreptului - stabilită irevocabil, în mod corect instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect eliberarea de către instituţia militară a unui act administrativ tip, care ulterior, să fie avut în vedere la stabilirea drepturilor pensiei de urmaş în cauză.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 174/2015 din 27 octombrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.