Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4063/2004 AI generated

Nullity of ownership titles for cooperativized land: failure to prove active procedural standing of heirs

Case Number Decizia nr. 4063/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice partially upheld the public prosecutor's appeal for annulment, quashing the decisions of the Oradea Court of Appeal and the Satu Mare Tribunal and remanding the case to the Satu Mare Tribunal as a court of appeal to remedy evidentiary defects regarding the plaintiffs' active procedural standing. The dispute concerned the validity of ownership titles issued in 1996 for urban land parcels and a subsequent sale-purchase agreement, where the plaintiffs had initially prevailed in the lower courts in their action to declare these titles absolutely null and void. The court found the prosecutor's arguments regarding the inapplicability of common law and lack of legal interest unfounded, upholding the right to access justice for challenging titles issued under the specific restitutive procedure, but determined that the lower instances failed to verify whether the deceased ancestors' entire succession had been accepted and whether all legal heirs were parties, constituting a substantive procedural error. This decision rests on the provisions of Article 330(2) and Article 313 of the Code of Civil Procedure, as well as Article 297(1) regarding the appellate power to evict the merits after annulment, establishing that failure to prove active procedural standing requires remand for completion of the probative file.

Legislator headnote

AI generated

art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 297 C. proc. civ, art. 297 alin. (1) C. proc. civ, art. 700 C. civ; Nullity of ownership titles for cooperativized land: failure to prove active procedural standing of heirs: Nefondat este și motivul de recurs în anulare vizând greșita aplicare a prevederilor art. 297 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
standing of heirs land law procedural nullity Civil Procedure Code procedural rights action for annulment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

După un prim ciclu procesual a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale active, acțiunea prin care reclamanții G.E.S., G.V. și G.C. au chemat în judecată pe pârâții D.I., B.V., B.M., P.V., P.M.S., Comisia Locală Târșolț pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia județeană pentru aplicarea aceleiași legi, solicitând constatarea nulității titlurilor de proprietate nr. 31-125117, 31-125118 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții persoane fizice, prin sentința civilă nr. 1689 din 16 octombrie 2000, pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș.

Apelul declarat de reclamanți a fost admis, prin decizia civilă nr. 692/Ap din 2 iulie 2001, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, a fost anulată sentința judecătoriei și a fost reținută cauza pentru a fi judecată în fond.

Rejudecând cauza, Tribunalul Satu Mare a pronunțat decizia civilă nr. 121/A din 19 februarie 2002, prin care a fost admisă acțiunea a fost constatată nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 31-125117 din 6 februarie 1996, eliberat pârâtului B.V., pentru suprafața de 800 mp teren intravilan, nr. top. 7788/1, a titlului de proprietate nr. 31-125117/6 februarie 1996 emis pârâtului D.I., pentru parcela nr. top. 7788/2, în suprafață de 1200 mp, precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acești pârâți și cumpărătorii P.V. și P.M.S., pentru parcelele susmenționate, a fost dispusă radierea înscrierilor efectuate în C.F. 4 Târșolț pentru aceste parcele și a fost obligată intimata-pârâtă să le plătească apelanților suma de 1.630.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 871/R din 8 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost admis recursul declarat de reclamanți împotriva celei de-a doua hotărâri a tribunalului, a fost modificat la suma de 3.561.000 lei cuantumul cheltuielilor de judecată și a fost respins recursul declarat de pârâți împotriva aceleiași decizii.

Împotriva deciziilor pronunțate de tribunal și de curtea de apel a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând în esență că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și sunt vădit netemeinice, deoarece stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cooperativizate, urmează obligatoriu procedura Legii nr. 18/1991, nefiind aplicabil dreptul comun; că reclamanții nu au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate privind terenurile pentru care au fost emise pârâtelor titlurile de proprietate, astfel că acțiunea este lipsită de interes; că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanții nu și-au dovedit calitatea procesuală activă și că, neprocedural, instanța de apel a pronunțat două decizii, iar nu o singură hotărâre.

Recursul în anulare este parțial fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Solicitând constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate și a contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții aveau deschisă calea acțiunii în justiție, în caz contrar fiind încălcat principiul liberului acces la justiție, astfel că este nefondată prima critică formulată prin recursul în anulare.

Nefondat este și motivul de recurs în anulare vizând greșita aplicare a prevederilor art. 297 C. proc. civ.

Conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, astfel cum s-a procedat în prezenta cauză, instanța de apel, găsind apelul întemeiat, anulează hotărârea atacată și va evoca fondul, pronunțând o hotărâre definitivă.

Instanța de apel are posibilitatea, fie de a pronunța două decizii, prima prin care să fie anulată sentința apelată și cea de-a doua, prin care să fie soluționat fondul litigiului, fie să pronunțe o unică hotărâre prin care să fie rezolvate, atât excepția, cât și fondul procesului.

Întemeiată însă este critica referitoare la nedovedirea calității procesuale active.

La dosarul nr. 220/1999 a Judecătoriei Negrești – Oaș există copie de pe extrasul de carte funciară, din care rezultă că proprietarii tabulari au fost pretinșii autori ai reclamanților L.G. și L.S. dar și M.I.

Instanțele nu și-au exercitat rolul activ, neverificând dacă cea de-a treia persoană, M.I., este în viață sau a decedat și dacă are succesori.

Pe de altă parte, cu înscrisurile depuse la dosarul instanței de apel, reclamanții nu au făcut dovada că autorii lor au decedat, că au acceptat în termen legal succesiunea acestora, conform art. 700 C. civ. și că nu mai există și alți succesori.

Pentru lămurirea acestor aspecte, prin completarea probatoriului, recursul în anulare urmează a fi admis, conform art. 3303 alin. (1) și 313 C. proc. civ., a fi casate deciziile pronunțate de curtea de apel și de tribunal și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, tribunalului, ca instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 871 R din 8 iulie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, decizia civilă nr. 692 Ap din 2 iulie 2001 a Tribunalului Satu Mare și decizia civilă nr. 121 A din 19 februarie 2002 a aceluiași tribunal.

Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare, ca instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2004.