Discriminatory access to public transport: failure of local authority to fully adapt all transit vehicles despite partial modernization and alternative services

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanţii Primarul Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru a se dispune anularea parţială a Hotărârii nr. 271/10.06.2015 adoptată de acesta, în privinţa măsurilor dispuse faţă de Primarul Municipiului Timişoara, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 319 din 8.11.2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea promovată de reclamanţii Primarul Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, împotriva pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 319 din 8.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Primăria Municipiului Timişoara prin Primar, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa de fond a motivat soluţia pe dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 4 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 reţinând în mod eronat pasivitatea autorităţii publice locale în sensul defavorizării unui grup de persoane, în speţă persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

Soluţia data de instanţă este nelegală, întrucât autoritatea publică locală a respectat prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap şi s-a conformat acestor cerinţe, astfel că începând cu anul 2014, Municipiul Timişoara a încheiat, în baza O.U.G. nr. 34/2006, Acordul-cadru de prestări servicii nr. x/16.04.2014 cu A. S.A. având ca obiect servicii de reparaţie generală cu reconstrucţie şi modernizare a vagoanelor de tip tramvai tip GT4 pentru un număr maxim de 30 tramvaie, cu o durată de 48 luni.

Urmare a acestui acord, s-a încheiat primul Contract subsecvent de prestări servicii nr. x/11.06.2014 cu A. S.A., care a şi fost executat în întregime în sensul că au fost reabilitate primele două tramvaie, ă acestea fiind dotate inclusiv cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

Ulterior, în baza aceluiaşi acord-cadru s-a încheiat Contractul subsecvent de prestări servicii nr. 252/24.08.2015 de reparaţie generală reconstrucţie şi modernizare a tramvaielor, în baza căruia s-au transmis spre reabilitare şi sunt în lucru un număr de 7 tramvaie, urmând ca treptat să se aplice asupra tuturor celor 30 de tramvaie existente în Municipiul Timişoara.

Se mai arată că la punctul 5.24 din Hotărârea nr. 271/10.06.2015, Colegiul Director al CNCD reţine că, în virtutea prevederilor art. 19 lit. d din O.G. nr. 137/2000, măsurile concrete de remediere pentru administraţiile publice locale înseamnă: "decizii ale Consiliului Local sau dispoziţii de primar care sprijină accesibilizarea transportului; încheierea unor contracte cu firme private care stipulează ca şi condiţie accesibilizarea tuturor mijloacelor de transport...".

Se mai precizează că instanţa de fond a considerat insuficiente toate aceste măsuri şi a menţinut sancţiunea aplicată Primarului Municipiului, deşi în ciuda faptului că mijloacele de transport nu sunt adaptate în totalitate, există alternativa programelor de colaborare cu Serviciul de Asistenţă Socială Comunitară prin care se asigură în permanenţă şi la orice oră, pe bază de solicitare expresă, transportul persoanelor cu handicap locomotor, cu ajutorul celor 4 microbuze, adaptate în acest sens.

În opinia recurenţilor, autoritatea publică locală nu a avut, nu are şi nu va avea un comportament pasiv aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond. Mai mult, autoritatea publică locală face demersuri susţinute pentru modernizarea infrastructurii de transport din fonduri bugetare sau din fonduri europene pentru achiziţia de mijloace de transport noi (troleibuze, tramvaie şi autobuze), respectiv prin modernizarea staţiilor de urcare şi coborâre de pe traseele mijloacelor de transport în comun în vederea accesabilizării acestora pentru persoanele cu dizabilităţi. În prezent, mijloacele de transport public din Timişoara sunt adaptate persoanelor cu dizabilităţi locomotorii în proporţie de 69,23 %, autobuzele (85 din numărul total de 85), troleibuzele (50 din totalul de 50), tramvaiele (2 din 30) restul fiind în curs de modernizare şi adaptare.

4. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 11.12.2010, recursul a fost admis în principiu.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente,Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 251/30.04.2014, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat caracterul discriminatoriu al omisiunii de asigurare a condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii în mijloacele de transport în comun, acordând un termen de 6 luni pentru remedierea acestor condiţii.

La 06.11.2014, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat, în scopul monitorizării situaţiei de fapt la expirarea termenului de 6 luni, astfel încât a solicitat ca primarii sancţionaţi anterior să comunice măsurile luate pentru remedierea condiţiilor pe mijloacele de transport în comun, în scopul asigurării accesului pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

Primarul Municipiului Timişoara a înaintat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării adresa nr. x/6.11.2014, însoţită de adresa RATT nr. x/6.11.2014, comunicând astfel că toate mijloacele de transport în comun noi achiziţionate sunt dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii (50 de troleibuze şi 85 de autobuze), că dotarea tramvaielor vechi cu rampă de acces nu a fost posibilă, datorită limitelor tehnice, fiind în curs de aprobare un studiu de prefezabilitate pentru achiziţia de tramvaie noi adaptate pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, precum şi că au fost achiziţionate 4 microbuze adaptate pentru transportul acestor persoane, ce sunt utilizate în baza unei convenţii aprobate prin hotărâre a CLM Timişoara, de către Serviciul pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara.

Prin Hotărârea nr. 271/10.06.2015, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că "neasigurarea condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (4), coroborat cu art. 10 lit. g şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi conform Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, art. 9, 19 şi 20, ratificate de România prin Legea nr. 221/2010", dispunându-se sancţionarea cu avertisment contravenţional a mai multor autorităţi publice, între care şi Primarul Municipiului Timişoara, conform art. 5 alin. (2) lit. a, art. 6 alin. (1) şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001, precum şi monitorizarea măsurilor dispuse pentru remedierea situaţiei de fapt constatate până la data de 01.03.2016, conform art. 19 lit. d din O.G. nr. 137/2000.

După cum rezultă din cuprinsul Hotărârii nr. 271/10.06.2015, în cazul Municipiului Timişoara s-a constatat că parcul circulant cuprinde 85 de autobuze, 50 de troleibuze şi 60 de tramvaie din care au fost adaptate doar autobuzele şi troleibuzele, dar nu şi tramvaiele, astfel încât măsurile dispuse au fost îndeplinite doare în procent de 69,2%. De asemenea, s-a reţinut că Primarul Municipiului Timişoara nu a plătit amenda stabilită prin Hotărârea nr. 251/30.04.2014, nu a publicat rezumatul hotărârii pentru aducerea la cunoştinţă publică şi a contestat-o în instanţă.

Urmare a acestor constatări, s-a reţinut că se impune sancţionare a contravenţională a autorităţilor publice monitorizate, însă, în vederea individualizării sancţiunii, s-a luat în considerare faptul că termenul de 6 luni de monitorizare a fost prea scurt pentru a se obţine o modificare reală a situaţiei, astfel încât s-a aplicat doar avertisment contravenţional primarilor municipiilor în care au fost adaptate doar o parte din mijloacele de transport în comun, categorie în care a fost inclusă şi reclamantul Primarul Municipiului Timişoara.

Fapta reţinută în sarcina recurentului reprezintă un comportament pasiv, constând în încălcarea art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care prevede că "Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;

c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

Înalta Curte apreciază că susţinerile din recurs sunt nefondate, instanţa de fond reţinând corect o îndeplinire numai parţială a obligaţiei care îi revenea, în calitatea sa de autoritate a administraţiei publice locale, de a lua măsurile specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b, art. 22 şi art. 64 alin. (1) lit. a din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 9, art. 19 şi art. 20 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi respectiv prevederile art. 2 alin. (1), (4), art. 10 lit. g şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că autorităţilor administraţiei publice locale le revine obligaţia de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligaţia de a lua măsurile specific prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local.

Împrejurarea că o parte a mijloacelor de transport sunt adaptate în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilităţi locomotorii, în mod corect, a constituit numai o circumstanţă pentru individualizarea sancţiunii, care a fost orientată spre minimul prevăzut de lege.

Înalta Curte constată că discriminarea şi implicit, incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 137/2000, este dată de existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin neasigurarea condiţiilor optime de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii aceştia fiind nevoiţi să aştepte autobuzele dotate cu facilităţile necesare sau adaptate pentru a permite accesul.

Primarul, ca autoritate executivă, are obligaţia de a coordona serviciul public de transport aflat în subordinea autorităţii publice locale acesta răspunzând de modul în care se realizează efectiv acest serviciu.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii Municipiul Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civilă nr. 319 din 18 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.