Admissibility of direct challenge to financial correction notice without finalized administrative contestation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli POR, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/11.06.2014, cu privire la Contractul de servicii nr. x/03.03.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., din cadrul Contractului de finanţare nr. x/16.09.2010 cu titlul "Dezvoltare reţea rutieră în zona culturală, istorică şi turistică a Municipiului Iaşi, cod SMIS 20468".

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 111 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând că reclamantul nu a urmat procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Municipiul Iaşi a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că a formulat Contestaţia cu nr. x/30.06.2014, împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiei financiare nr. x/11.06.2014.

Instanţa investită a solicitat prin adresa emisă la data de 02.02.2015, precizări cu privire la cererea formulată, respectiv, dacă este admisibilă, înaintea soluţionării contestaţiei.

Se mai arată că, potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,instanţa dispune citarea părţilor, iar părţii emitente a actului atacat, depunerea documentaţiei care a stat la baza emiterii acestuia, precum şi alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.

Din cadrul Legii nr. 554/2004 nu reiese aplicarea sancţiunii anulării cererii.

Conform art. 193 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

Pârâtul prin întâmpinarea formulată, nu a ridicat în faţa instanţei, excepţia lipsei procedurii prealabile.

În opinia recurentului, instanţa poate cel mult să atragă atenţia reclamantului asupra necesităţii depuneri dovezii de parcurgere a procedurii prealabile, dar nu poate regulariza şi cu atât mai puţin anula, cererea doar pentru inexistenţa acestei dovezi.

Conform art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii.

Alin. 1 al art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, prevede că: împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Recurentul consideră că legiuitorul nu a restricţionat dreptul celui îndreptăţit, de a formula contestaţie sau, în cazul în care nu s-a folosit de această cale, să procedeze la contestarea actului administrativ direct în instanţă, în temeiul art. 1 şi 8 din L.554/2004.

A se reţine de către instanţa de fond faptul că, nu se poate ataca în instanţă nota de constatare, ci doar decizia dată în soluţionarea contestaţiei, constituie o încălcare a dreptului privind accesul la justiţie, respectiv, încălcarea prevederilor art. 6 din CEDO.

Anterior comunicării Notei de constatare, pârâtul a solicitat Municipiului laşi, punctul său de vedere privind proiectul Notei de constatare, iar acesta a comunicat punctul său de vedere prin Adresa nr. x/06.06.2014.

Întrucât punctul de vedere nu a ajuns la pârât, acesta a consemnat în cadrul notei de constatare faptul că, Beneficiarul nu a transmis punctul său de vedere în timpul legal.

Faţă de nota de constatare, Municipiul laşi, şi-a menţinut poziţia formulată în cadrul Adresei nr. x/06.06.2014 şi în cadrul Contestaţiei cu nr. x/30.06.2014 .

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 11.12.2017, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, înalta Curte apreciază că recursul este ne fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/11.06.2014 s-a aplicat recurentului-reclamant Municipiul Iaşi o corecţie financiară de 5% din valoarea contractului de servicii nr. x/3.03.2011 încheiat cu SC 'A." S.R.L., din cadrul contractului de finanţare nr. x/16.09.2010 - cu titlu "Dezvoltare reţea rutieră în zona culturală, istorică şi turistică a Municipiului Iaşi, cod SMIS 20468".

Recurentul-reclamant a pretins ca împotriva notei de constatare a formulat contestaţia nr. x/30.06.2014, la care nu s-a primit răspuns.

Prin adresa nr. x/30.06.2014 recurentul formulează un "punct de vedere", iar nu o contestaţie având forma şi conţinutul care să investească intimatul.

Înalta Curte constată că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a comunicat Municipiului Iaşi nota de constatare prin care îi aduce la cunoştinţă că împotriva acestui titlu de creanţă poate formula "contestaţie ce se depune potrivit dispoziţiilor art. 47 din O.U.G. nr. 60/2011", în termen de 30 zile calendaristice.

În cauză, problema de drept vizează admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare emisă în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care nu a fost definitivată procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva unei asemenea note.

Conform art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, "Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 (1), înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 3,0 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În raport cu dispoziţiile citate, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, iar criticile formulate de recurentul-reclamant sunt nefondate.

În mod judicios judecătorul fondului a constatat că, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, nu a fost definitivată procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile citate anterior, în vigoare la data emiterii notei de constatare ce formează obiectul acţiunii.

Potrivit dispoziţiilor menţionate, împotriva titlului de creanţă, reprezentat de nota de constatare se poate formula contestaţie administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, iar, potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, numai decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei poate fi atacată la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva notei de constatare, iar nu, în mod direct, nota de constatare.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanţă, care are posibilitatea de a-şi revoca actul, fapt ce permite persoanei vătămate să-şi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că nesoluţionarea contestaţiei administrativ-fiscale în termenul prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu îndreptăţeşte persoana vătămată să formuleze acţiune în anularea notei de constatare, contestatorul având deschisă calea acţiunii în contencios administrativ pentru obligarea autorităţii la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Se observă că dispoziţiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanţă în condiţiile Legii nr. 554/2004, ceea ce înseamnă, per a contrario, că, în prezenţa dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acţiune în anularea notei de constatare în absenţa deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Instanţa de control judiciar constată că nici motivul de recurs potrivit căruia instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 193 alin. (2) C. proc. civ., nu poate regulariza şi cu atât mai puţin anula cererea pentru lipsa plângerii prealabile, nu este întemeiat şi nu poate fi primit.

O.U.G. nr. 66/2011 nu prevede o obligaţie de formulare a unei plângeri prealabile, pentru a fi incidente prevederile art. 193 C. proc. civ., ci impune ca acţiunea să se formuleze împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Acesta este motivul pentru care instanţa nu putea proceda la judecarea pricinii chiar în lipsa unei excepţii de inadmisibilitate invocate de pârât întrucât nu a fost sesizată cu o acţiune formulată împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede, într-adevăr, că "Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătura dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii".

Interpretarea dată acestui articol de către recurent este, însă, eronată. Textul citat nu reglementează un caracter facultativ al procedurii prealabile ci subliniază caracterul administrativ al acestei proceduri şi posibilitatea ca în condiţiile legii să se asigure accesul la instanţă, soluţia dată contestaţiei având caracter definitiv doar în sistemul căilor administrative de atac.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căreia ar fi formulat contestaţie administrativă, dincolo de faptul că această contestaţie nu ar fi fost, oricum, suficientă, fiind necesară obţinerea unei decizii de soluţionare a ei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că o astfel de contestaţie nu a fost formulată în fapt.

Recurentul-reclamant a depus doar "punctul de vedere" cu privire la nota de constatare, neînregistrat la intimat. Deci, actul administrativ nu a fost contestat, în procedura prealabilă obligatorie, nici conform Legii nr. 554/2004 şi nici conform prevederilor speciale ale O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel fiind, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că recurentul-reclamant a înţeles să investească direct instanţa de judecată cu acţiune împotriva notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, fără a urma procedura prealabilă, astfel încât a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

La adoptarea soluţiei, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa sa anterioară în litigii similare.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Municipiul Iaşi împotriva sentinţei nr. 111/2015 din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.