Constitutional challenge to disability classification criteria: appeal dismissed, refusal to refer exception upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a conceptului de "vârstă precoce" şi interpretarea acestuia până la maxim 26 de ani în procesul de evaluare şi încadrare în handicap în România, conţinut în Capitolul 4, Secţiunea 1, pct. A-I, pct. 3 din Ordinul comun nr. 762/31.08.2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992/19.11.2007 al Ministerului Sănătăţii Publice, pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, prin raportare şi la conceptul "persoanele cu handicap/dizabilităţi" conţinut în prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 1- Scop, din Legea nr. 221/2010, pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007 şi art. 6 lit. aa şi bb) din Legea nr. 292/2011, a asistenţei sociale.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 20 noiembrie 2017, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a conceptului de "vârstă precoce" şi interpretarea acestuia până la maxim 26 de ani în procesul de evaluare şi încadrare în handicap în România, conţinut în Capitolul 4, Secţiunea 1, pct. A-I, pct. 3 din Ordinul comun nr. 762/31.08.2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992/19.11.2007 al Ministerului Sănătăţii Publice, pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, prin raportare şi la conceptul "persoanele cu handicap/dizabilităţi" conţinut în prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 1- Scop, din Legea nr. 221/2010, pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007 şi art. 6 lit. aa şi bb) din Legea nr. 292/2011, a asistenţei sociale, formulată de reclamantul A.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală cu privire la data (momentul) îmbolnăvirilor şi încadrarea acestora în grad de handicap, deşi legea spune tocmai contrariul.

Există o contradicţie vădită între temeiul legal invocat de aceste legi şi prevederile din cuprinsul Ordinului comun Nr. 762/31.08.2007 al M.M.F.E.S şi nr. 1992/19.11.2011107 al M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, cu modificările şi completările ulterioare, precizat la dispoziţiile Capitolului 4, Secţiunea 1, pct. A - I", punctul 3/respectiv " în afectarea ritmului şi conducerii cardiace: - Tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker)" şi, mai ales, excedentului de concept "vârsta precoce şi interpretarea ei până la 26 de ani" în procesul de evaluare şi încadrare în grad de handicap în România.

Contribuţia Consiliului Europei la protecţia şi promovarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu dizabilităţi este una enormă, dar, fără îndoială, cele mai mari realizări le-au constituit adoptarea şi punerea în aplicare a Cartei Sociale Europene şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

CEDO protejează drepturile şi libertăţile fundamentale prin mijloace juridice la nivel naţional şi internaţional. Majoritatea statelor-părţi au conferit Convenţiei statutul de drept intern. În aceste state, Convenţia poate fi invocată ca lege în faţa instanţelor naţionale şi creează drepturi direct aplicabile persoanelor fizice.

În opinia recurentului, încheierea atacată nu este pronunţată în conformitate cu respectarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 29 (4).

Conceptul "vârstei precoce şi interpretarea ei până la 26 de ani" în procesul de evaluare şi încadrare în grad de handicap în România, este un concept nelegal/discriminatoriu şi neconstituţional.

Recurentul precizează că nelegalitatea/discriminarea conceptului trebuie privită prin înlăturarea vârstei precoce din conţinutul legislaţiei secundare de încadrare în grad de handicap în România, în cazul său " în afectarea ritmului şi conducerii cardiace: - Tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker)" prevăzut de Ordinul comun nr. 762/31.08.2007 al M.M.F.E.S şi nr. 1992/19.11.2011107 al M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, cu modificările şi completările ulterioare, precizat la dispoziţiile Capitolului 4, Secţiunea 1, pct. A - I", punctul 3/vârsta precoce fiind interpretată la maxim 26 de ani.

Neconstituţionalitatea conceptului trebuie privită separat, cu trimitere la legi şi ordonanţe, pe fondul respectării prevederilor constituţionale.

Or, în cauză, se constată că acest concept "vârstei precoce şi interpretarea ei până la 26 de ani" în procesul de evaluare şi încadrare în grad de handicap în România, are în el germenele unui conflict juridic de natură constituţională pentru că se vrea a se da o interpretare a unor legi în vigoare.

Se mai susţine că încheierea atacată nu este pronunţată în conformitate cu respectarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 29 (1), respectiv "privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuie să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa de fond motivat şi argumentat a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.

Analizând pe rând cerinţele de admisibilitate enunţate, se constată că, dacă prima condiţie este îndeplinită, excepţia fiind invocată în faţa Curţii de Apel Alba Iulia în dosar nr. x, cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită.

Aşa cum am arătat mai sus, Curtea Constituţională se pronunţă asupra neconstituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, respectiv asupra unor acte cu caracter legislativ şi nicidecum asupra unui concept, chiar dacă acest concept este conţinut de dispoziţiile unui ordin comun, în speţă Capitolul 4, Secţiunea 1, pct. A-I, pct. 3 din Ordinul comun nr. 762/31.08.2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992/19.11.2007 al Ministerului Sănătăţii Publice.

De altfel, nici prevederile invocate de reclamant cu privire la conceptul "persoanele cu handicap/dizabilităţi" respectiv cele din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, art. 1- Scop, din Legea nr. 221/2010, şi art. 6 lit. aa şi bb) din Legea nr. 292/2011, a asistenţei sociale nu fac referire expresă la conceptul de vârstă precoce.

Ordinul comun al celor două ministere este un act administrativ cu caracter normativ şi nu o lege sau ordonanţă în vigoare.

În consecinţă, faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că cea de-a doua condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită, instanţa de fond reţinând corect acest lucru.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2018.