Negative jurisdictional conflict resolved in favor of Iași tribunal for radio call sign denial case.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată initial Curţii de Apel Iaşi, sub nr. x/2012, reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta Directia Regională Iasi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicatii, prin director B., obligarea pârâtei la aprobarea cererii de atribuire a indicativului special de radioamator.

Prin sentinta nr. 227/04.07.2012 Curtea de Apel Iasi a admis exceptia necompetentei materiale şi a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucuresti, apreciind că în cauză sunt incidente disp. art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti - sectia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucuresti - sectia a VIII a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 6683 din 22.11.2012 a Curţii de Apel Bucuresti - sectia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtului B., în calitate de director al Direcţiei Regionale Iaşi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicare, la aprobarea cererii de atribuire a indicativului special de radioamator, apreciind că acesta nu a avut nicio dovadă a încălcării Regulamentului de radiocomunicaţii pentru serviciul de radioamator din România, în condiţiile în care Federaţia Română de Radioamatorism a aplicat sancţiunea pentru încălcarea Regulamentului de concurs.

Astfel, instanţa a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009, întrucât nu este chemat în judecată presedintele ANCOM şi nu se solicită anularea adresei nr. x/03.05.2012.

Reclamantul a făcut dovada calitătii procesuale pasive a directorului Directiei Regionale Iasi, în conditiile în care art. 47 alin. (1) şi (3) din Regulamentul de radiocomunicatii pentru serviciul de radioamator din România, în conformitate cu care atribuirea de indicative speciale se face de către direcţiile teritoriale, nu de către presedintele ANCOM.

A mai retinut instant că nu a fost emisă o decizie de către presedintele ANCOM, care să poată fi atacată exclusiv la Curtea de Apel Bucuresti, ci avem în cauză emisă o adresă prin care se comunică răspunsul negativ la cererea reclamantului.

2.2. Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucuresti- sectia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că din cererea de chemare în judecată adresată instanţei reiese clar că se contestă adresa emisă de preşedintele ANCOM, adresă prin care a fost soluţionată negativ cererea reclamantului. Astfel, stabilind obiectul cauzei deduse judecăţii, a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009, care stabilesc o competenţă materială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Decizia ICCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 20 pct. 2 din C. proc. civ., dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce are ca obiect obligarea pârâtului B., în calitate de director al Direcţiei Regionale Iaşi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicare, la aprobarea cererii de atribuire a indicativului special de radioamator.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere, pe de o parte, calitatea pârâtului de director al Direcţiei Regionale Iaşi şi, pe de altă parte, apreciind că nu este contestată o decizie emisă de preşedintele ANCOM, cum greşit a apreciat Tribunalul Iaşi, ci o adresă prin care se comunică reclamantului imposibilitatea soluţionării favorabile a cererii sale având ca obiect atribuirea unui indicativ special de radio-amator.

Pentru a fi incidente dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 22/2009, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzelor, trebuie contestată o decizie adoptată în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege din domeniul comunicaţiilor electronice de preşedintele ANCOM.

Este evident că instanţa de judecată nu poate nesocoti principiul disponibilităţii părţilor, reclamantul fiind acela care stabileşte cadrul procesual, obiectul cauzei şi partea în contradictoriu cu care înţelege să se judece, astfel încât Înalta Curte văzând cererea de chemare în judecată şi înscrisurile depuse la dosar de reclamant, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul pârâtului, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dată fiind alegerea de instanţă făcută de reclamant prin cererea iniţială adresată instanţei de judecată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională Iaşi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2018.