Disciplinary complaint jurisdiction referred to Bucharest Court of Appeal due to material incompetence.

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2017, prin e-mail, contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat contestaţie împotriva măsurilor dispuse în dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2017 şi recunoaşterea drepturilor fundamentale prevăzute de art. 127, art. 133 alin. (2) lit. a şi art. 134 alin. (3) din Constituţia României.

2. Apărarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a fost invocată excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea cauzei la instanţa competentă material, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, intimatul a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, intimatul a argumentat excepţia necompetenţei materiale, arătând că prin cererea introductivă contestatorul reclamă măsurile dispuse în dosarele înregistrate la Inspecţia Judiciară sub nr. x/2017 şi nr. y/2017. S-a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, care stabilesc expres competenţa Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea plângerii formulate de persoana vătămată prin soluţia dispusă prin rezoluţie.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, intimatul a arătat că Inspecţia Judiciară beneficiază de personalitate juridică, astfel încât în conformitate cu prevederile art. 41 din C. proc. civ. poate să fie parte în judecată. Totodată, s-a precizat faptul că cercetarea disciplinară prealabilă se realizează de către Inspecţia Judiciară, iar atributul sesizării secţiei corespunzătoare a CSM, cu privire la acţiunea disciplinară exercitată revenind tot instituţiei menţionate, conform art. 47 din Legea nr. 317/2004.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte judecarea pe fond a prezentei contestaţii, excepţie invocată de intimat, apreciază că este întemeiată şi o va admite pentru argumentele în continuare prezentate.

În conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 "În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b; rezoluţia de clasare este definitivă;"

Cu privire la aceste dispoziţii Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 397/2014, a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din aceeaşi lege.

Având în vedere că legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea textului de lege în sensul reglementării unei proceduri de contestare a deciziei de clasare, în practica judiciară s-a apreciat că sunt aplicabile prin asemănare prevederile referitoare la procedura de contestare a rezoluţiei de respingere a sesizării. În acest sens a fost şi soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017.

În consecinţă, procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare se supune normelor referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării.

Referitor la această din urmă categorie de rezoluţii, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată prevede că "rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. cşi alin. (4)poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile".

Astfel, legiuitorul a instituit în această materie o competenţă materială şi teritorială exclusivă, de la care nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga.

Pe de altă parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., republicat şi va constata că pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad şi, în consecinţă, va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cererea formulată de A. spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2018.