Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 608/2018 AI generated

Incompatibility of municipal mayor with status of individual entrepreneur where no commercial activity was exercised

Case Number Decizia nr. 608/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeals and Justice admitted the appellant's appeal, set aside the lower court's decision, and annulled the integrity agency's evaluation report, thereby granting the challenge to the incompatibility finding. The dispute concerned whether a local mayor's simultaneous nominal ownership of an individual business entity constituted a statutory incompatibility under Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, with the appellant arguing the business performed no commercial activity during the relevant period. The court held that the legal prohibition targets the effective exercise of economic activity rather than mere formal registration, citing the modern interpretation of "merchant" under the new Civil Code and confirming through tax authority records that no revenue was generated or commercial acts performed; consequently, the incompatibility was not established as the requirement of active professional status was not met.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 6 din Legea nr. 71/2011, art. 1 din Legea nr. 26/1990, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Incompatibility of municipal mayor with status of individual entrepreneur where no commercial activity was exercised: The dispute concerned whether a local mayor's simultaneous nominal ownership of an individual business entity constituted a statutory incompatibility under Article 87(1)(g) of Law No. 161/2003, with the appellant arguing the business performed no commercial activity during the relevant period. The court held that the legal prohibition targets the effective exercise of economic activity rather than mere formal registration, citing the modern interpretation of "merchant" under the new Civil Code and confirming through tax authority records that no revenue was generated or commercial acts performed; consequently, the incompatibility was not established as the requirement of active professional status was not met.

Keywords

AI generated
legal status business activity economic law absence of municipal obligation statutory requirement tax authority

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 6 din Legea nr. 71/2011
Astfel, prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul a prevăzut că în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C.
art. 1 din Legea nr. 26/1990
referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Procedural basis for admitting the appeal, setting aside the challenged decision, and re-judging the case.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, setting aside the challenged decision, and re-judging the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 03.05.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/14.04.2016 întocmit de pârâtă, prin care s-a reţinut încălcarea de către reclamant a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g din Legea nr. 161/2003, întrucât a deţinut funcţia de primar al comunei Zăbrani, judeţul Arad, simultan cu cea de titular al Întreprinderii Individuale A..

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 269 din 31 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantului.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat faptul că în anul 2008 a fost validat rezultatul alegerilor la nivelul comunei Zăbrani, judeţul Arad, devenind primar al comunei, iar, la data de 21.06.2012, a fost validat pentru cel de-al doilea mandat de primar al comunei. A precizat că în anul 2011 a constituit Întreprinderea Individuală A.-, fără a avea intenţia de a realiza activităţi cu scop lucrativ. A arătat că nu a desfăşurat în cadrul acestei entităţi niciun fel de activitate comercială sau de altă natură.

Recurentul-reclamant arată că textul de lege prin care este incriminată starea de incompatibilitate are ca scop sancţionarea acelor persoane care, prin activitatea desfăşurată, au avut activităţi incompatibile cu funcţia de demnitate publică deţinută, situaţie care nu se verifică în prezenta cauză, câtă vreme această întreprindere individuală nu a desfăşurat niciun fel de activitate de la data înfiinţării, 02.12.2011, şi până la data radierii din registrul comerţului, 08.04.2014.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât soluţia instanţei de fond este legală şi corect fundamentată pe dispoziţiile legale aplicabile în speţa dedusă judecăţii şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

La termenul din data de 16 februarie 2018, recurentul-reclamant a depus la dosarul de recurs cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g din Legea nr. 161/2003.

6. Hotărârea Înaltei Curţi cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 februarie 2018, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g din Legea nr. 161/2003.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea reclamantului, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Criticile aduse de recurent sentinţei atacate, cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor legii speciale în cauza dedusă judecăţii, sunt întemeiate şi urmează a fi casată sentinţa atacată, pentru argumentele următoare:

În fapt, recurentul-reclamant a solicitat instanţei de judecată anularea Raportului de evaluare nr. x/14.04.2016 întocmit de intimata-pârâtă, prin care a fost reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g din Legea nr. 161/2003, întrucât a deţinut funcţia de primar al comunei Zăbrani, judeţul Arad, simultan cu cea de titular al Întreprinderii Individuale A., în perioada 02.12.2011-08.04.2014.

Astfel, situaţia de fapt a cauzei necontestată de părţi este aceea că în perioada 02.12.2011-08.04.2014 recurentul-reclamant a deţinut funcţia de primar al comunei Zăbrani, judeţul Arad, simultan cu cea de titular al Întreprinderii Individuale A..

Ceea ce se contestă de către recurentul-reclamant şi ceea ce instanţa de control judiciar va analiza este faptul încadrării reclamantului în prevederea legală specială indicată în raportul contestat, cu privire la calitatea de comerciant necesară pentru a fi în prezenţa unei stări de incompatibilitate.

Este evident că scopul legii speciale este acela de a sancţiona acele persoane care, prin activitatea desfăşurată, au avut activităţi incompatibile cu funcţia de demnitate publică deţinută, întrucât legiuitorul a urmărit transpunerea în legislaţia internă a principiului transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, respectiv transparenţă în modul de administrare şi utilizare a bunurilor publice, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, fără a se aduce atingere vreunui drept sau libertăţi fundamentale.

În conformitate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. g din Legea nr. 161/2003 funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Analizând sensul noţiunii de comerciant, Înalta Curte reţine că prin intrarea în vigoare a noului C. civ. au fost eliminate la nivel terminologic noţiunile de comerciant, acte şi fapte de comerţ, acestea fiind înlocuite cu noţiunile de profesionist, activităţi de producţie, comerţ.

Astfel, prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul a prevăzut că în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ. referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Este adevărat faptul că la nivelul Înaltei Curţi a existat anterior acestui an o practică cu privire la faptul că simpla deţinere a calităţilor prevăzute de lege în norma incriminată este suficientă pentru reţinerea stării de incompatibilitate, însă această practică a fost deja ajustată în raport cu scopul legii şi cu analizarea efectivă a existenţei calităţii de profesionist, exigenţă care impune cercetarea acestei calităţi, nefiind suficientă simpla deţinere, pentru a asigura o aplicare a legii conform spiritului ei.

Înalta Curte apreciază că simpla deţinere, pur formală, a două funcţii incompatibile nu poate determina stabilirea unei strări de incompatibilitate, ci numai exercitarea simultană a calităţii de ales local, cu aceea de profesionist persoană fizică conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, respectiv de înlăturare a condiţiilor care pot determina corupţia.

Ceea ce prezintă importanţă în analizarea exercitării efective a activităţii de profesionist, de comerţ a recurentului-reclamant este dacă întreprinderea individuală a înregistrat venituri în timpul funcţionării sale pe perioada supusă verificării de către autoritatea intimată.

Ca atare, văzând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte reţine că în toată această perioadă de existenţă a Întreprinderii Individuale A., nu au fost înregistrate la serviciul de finanţe venituri obţinute de această entitate, ci, dimpotrivă, există date certe cu privire la faptul că întreprinderea nu a exercitat acte de comerţ, nefiind astfel îndeplinită cerinţa prevăzută de lege privind calitatea de profesionist a recurentului-reclamant. Din adresa emisă la data de 11 februarie 2016 de către ANAF-DGRFP Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, Serviciul Fiscal Orăşenesc Lipova, dosar fond, rezulta faptul că Întreprinderea Individuală A., cu sediul în Zăbrani, nr. 3, Arad, CUI: x, nu figurează că a desfăşurat activitate în perioada 02.12.2011-08.04.2014, dată la care a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului Arad.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine şi faptul că, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 336/2017 (pct. 27), accesul liber al persoanei la o activitate economică, liberă iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate sub condiţia respectării cadrului normativ incident. Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g din Legea nr. 161/2003, prin cazul de incompatibilitate pe care îl reglementează, conţin o condiţie specială, ce nu permite exercitarea simultan, de către aceeaşi persoană, a unei funcţii sau demnităţi publice şi a unei activităţi economice în calitate de comerciant persoană fizică. Opţiunea aparţine în exclusivitate destinatarului normei, care poate exercita ori activitate economică în calitate de comerciant persoană fizică, în condiţiile legislaţiei în materie, ori funcţia sau demnitatea publică, supunându-se regimului juridic reglementat în acest sens.

Astfel, văzând interpretarea greşită a textului de lege aplicabil în cauză, Înalta Curte rejudecând cauza va admite acţiunea reclamantului şi va anula raportul de evaluare contestat, nefiind întrunite în cauză condiţiile prevăzute de lege, întrucât nu este suficientă doar deţinerea calităţii de profesionist, ci trebuie făcută dovada exercitării efective a acestei calităţi pentru a putea fi reţinută starea de incompatibilitate. Aceasta este interpretarea pe care legiuitorul a urmărit-o şi, nu este lipsit de importanţă, de altfel, faptul că în prezent textul de lege a fost modificat, pentru a nu mai exista nicio îndoială cu privire la acest fapt.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 269 din 31 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite acţiunea.

Anulează Raportul de evaluare nr. x/14.04.2016 emis de pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2018.