Recovery of nationalized intravilan land under Law No. 10/2001: sufficiency of pre-litigation notification and mischaracterization of claim as ordinary vindication

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 73 din 17 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată acțiunea introdusă de B.G. din comuna Videle județul Teleorman conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada notificării prealabile a pârâtei deținătoare Primăria Videle conform Legii nr. 10/2001, cât și faptul că nu a produs nici un fel de dovezi în sprijinul cererii sale vizând restituirea în natură a unui teren intravilan în suprafață de aproximativ 800 mp și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate.

Hotărârea primei instanțe a fost confirmată prin respingerea apelului reclamantei de către Curtea de Apel București, secția III civilă, prin decizia civilă 261 A din 8 mai 2003.

Pentru a decide astfel instanța de apel a socotit față de motivele apelului cât și din oficiu, că deși dovezile privind dreptul de proprietate ar fi fost produse de reclamantă în fața tribunalului, cererea sa pentru restituirea imobilelor trecute abuziv în proprietatea statului constituindu-se într-o acțiune în revendicare introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu ar mai fi admisibilă, cât și faptul că în cauză nu a fost urmată procedura prealabilă.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta care a susținut în esență că instanțele au nesocotit înscrisurile prezentate, prin care ar fi făcut dovada notificării Primăriei Videle ca deținătoare a imobilelor, în cadrul termenului legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, respectiv până la 14 mai 2003.

Recurenta a mai invocat nerespectarea dreptului său la apărare și omisiunea instanțelor de a examina din oficiu actele doveditoare în sensul respectării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat.

În fața instanței de fond, la 3 februarie 2003 reclamanta și-a completat și precizat cererea introductivă la care a atașat dovezi privind dreptul de proprietate cât și notificarea transmisă pârâtei prin executorul judecătoresc.

Datorită unei erori materiale aparținând reclamantei actul procesual menționat și dovezile însoțitoare au fost mai întâi greșit atașate la dosarul instanței nr. 79/2003 în loc de dosar nr. 97/2003.

În aceste condiții prima instanță care a procedat la judecată numai pe baza cererii introductive a reținut cum s-a arătat, neîndeplinirea procedurii prealabile cât și nedovedirea susținerilor privind dreptul de proprietate al reclamantei.

Eroarea a fost îndreptată ulterior chiar la cererea reclamantei prin atașarea corectă a cererii completatoare și a dovezilor, așa încât instanța de apel le avea la dispoziție și în condițiile caracterului devolutiv al procedurii era obligată să le examineze. Cum s-a arătat însă mai sus, instanța de apel și-a motivat soluția de respingere a apelului pe excepția de inadmisibilitate a cererii, ca fiind introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2003 și fără ca procedura instituită de legea specială să fi fost urmată.

Soluția este vădit greșită, pe de o parte pentru că inadmisibilitatea nu a fost pusă în prealabil în discuția părților, încălcându-se astfel dreptul la apărare, pe de alta, pentru că pretinsa neurmare a procedurii prealabile contravine realității, dovada notificării fiind făcută.

În aceste condiții cererea de chemare în judecată nu se constituie într-o acțiune în revendicare de drept comun introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 cum greșit s-a considerat, ea fiind în mod evident, cum a dispus de altfel și partea prin indicarea temeiului de drept, o plângere întemeiată pe Legea nr. 10/2001 împotriva persoanei deținătoare.

Așa fiind, recursul se va admite cu consecința casării deciziei atacate și totodată a hotărârii primei instanțe care din cauze neimputabile vizând cum s-a arătat neatașarea cererii completatoare și a înscrisurilor doveditoare, nu a fost în măsură să se pronunțe asupra plângerii în cadrul procesual legal adecvat.

În rejudecare instanța de fond va trebui așadar, să examineze și problema termenului în care au fost depuse notificarea și actele doveditoare ținând seama de distincțiile privitoare la termene impuse de art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare și totodată va putea în funcție și de poziția procesuală a pârâtei, să repună în discuția părților cererea de suspendare a judecății formulată de reclamantă, până la soluționarea în orice mod a notificării de către Primăria Videle.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 261/A din 8 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a III a civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 73 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2004.