Inapplicability of coercive penalty for delayed execution of final judgment to former public authority presidents where obligation was fulfilled

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Pe rolul Curţii de Apel Craiova a fost înregistrată la data de 11.11.2011, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând amendarea Preşedintelui Comisiei Centrale, cu amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. x, obligaţie dispusa prin sentinţa nr. 341/06.07.2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, obligarea Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat ca prin sentinţa nr. 341/06.07.2010 a Curţii de Apel Craiova, definitivă şi irevocabilă, pârâta Comisia Centrala a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în Craiova, str. x, iar hotărârea judecătorească, executorie de drept, nu fost executată de pârâtă nici după 30 de zile de la rămânerea irevocabilă.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 501/2017 din 27.09.2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. - fost preşedinte al CCSD, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, C. - preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi D. - fost preşedinte al CCSD, având ca obiect "sancţiune pentru neexecutare hotărâre".

A fost dispusă amendarea foştilor preşedinţi CCSD cu 20% din salariul minim brut pe economie după cum urmează: B. pentru perioada 28 mai 2011-4 octombrie 2011 şi D. pentru perioada 5 octombrie 2011-15 martie 2012 şi au fost respinse capetele de cerere privind acordarea despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut faptul că prin sentinţa nr. 873/2012 din 26 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiov, în dosarul nr. x, a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamanţii E. - decedat şi A. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - D., instanţa reţinând că, prin sentinţa nr. 341 din 06 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii E. şi A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi chemata în garanţie Primăria Municipiului Craiova prin Primar, având ca obiect despăgubire.

A fost obligată pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită reclamanţilor decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Str. x, judeţ Dolj, conform Dispoziţiei nr. 8714/06.03.2007 a Primarului Municipiului Craiova şi a fost respinsă acţiunea faţă de ANRP şi capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii, precum şi cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova.

Sentinţa a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2405/28.04.2011 prin care s-a respins recursul.

A reţinut instanţa de fond că prezentul demers judiciar al reclamantei, moştenitoare a autorului E., vizează refuzul instituţiei publice obligate prin sentinţa menţionată de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de instanţă.

Prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 sunt stabilite reguli derogatorii de la dispoziţiile de drept comun în ceea ce priveşte executarea silită a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie, fiind instituită o sancţiune pecuniară în sarcina conducătorului autorităţii publice, sancţiune care, în condiţiile alin. (3) al art. 24 din Lege, poate căpăta conotaţii penale.

Însă, a reţinut instanţa că, aşa cum se desprinde din economia dispoziţiei legale menţionate, simpla neexecutare a hotărârii judecătoreşti nu este suficientă pentru aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie şi nici pentru obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere, fiind necesar să se stabilească că această neexecutare este consecinţa directă a atitudinii culpabile a conducătorului autorităţii publice, atitudine care trebuie apreciată nu numai în raport de obligaţia stabilită prin hotărârea irevocabilă, ci şi de împrejurările concrete ale speţei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., considerând-o netemeinică, iar prin decizia nr. 5341 din 12 decembrie 2012, pronunţată în dosarul nr. x, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 873/2012 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi s-a dispus modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei A.

Instanţa a dispus amendarea Preşedintelui C.C.S.D. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 şi până la 15 martie 2012, fiind respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum şi capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate. Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere că reclamanta a solicitat instanţei de fond amendarea Preşedintelui Comisiei Centrale cu amendă de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. x nr. 3, judeţul Dolj.

Această solicitare a fost determinată de neexecutarea sentinţei nr. 318/18.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 2403/28.04.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin această sentinţă, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. x, judeţul Dolj, fără a fi stabilit un termen pentru executare.

În aceste condiţii, în raport de rămânerea irevocabilă a sentinţei (28.04.2011) şi de expirarea termenului de 30 de zile pentru executare, C.C.S.D. trebuia să execute hotărârea până la 28.05.2011, însă a rezultat din actele dosarului că nici la data introducerii acţiunii la instanţa de fond (11.11.2011) şi nici ulterior acestei date hotărârea nu a fost executată.

Înalta Curte a reţinut că sunt fondate criticile din recurs ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012.

Astfel, a reţinut că la 15.03.3012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, începând cu acea dată s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin Legea nr. 117/2012 durata suspendării a fost prelungită până la 15 mai 2013.

S-a constatat că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că perioada prezentului litigiu se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire şi nu a fost analizată atitudinea autorităţii publice pentru perioada cuprinsă între 28.05.2011, când a expirat termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile, şi data de 15.03.2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.

Instanţa de control judiciar reţine că rezultă o perioadă de aproape 9 luni care dovedeşte pasivitatea autorităţii publice în executarea hotărârii judecătoreşti prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri având în vedere că nu a fost luată nicio măsură care să dovedească măcar începerea executării (de exemplu desemnarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare).

S-a reţinut că organizarea defectuoasă a activităţii autorităţii publice obligate la respectarea unei hotărâri judecătoreşti nu exonerează de răspunderea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pe conducătorul autorităţii publice.

Mai mult, ignorarea de către o autoritate publică a unei hotărâri judecătoreşti, irevocabilă, prin neexecutarea acesteia în termenul prevăzut de lege, aduce atingere chiar principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Alta este situaţia perioadei ulterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 când toate procedurile administrate prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 au fost suspendate prin lege şi nu mai poate fi analizată culpa autorităţii publice în neexecutare.

De aceea, a fost admis recursul, a fost modificată sentinţa atacată în sensul că a fost admisă, în parte, acţiunea reclamanţilor şi s-a dispus amendarea Preşedintelui C.C.S.D. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 şi până la 15 martie 2012.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor s-a constatat că în faţa instanţei de fond nu s-au depus probe în acest sens, iar în motivele de recurs nu au fost formulate critici sub aspectul respingerii acestui capăt de cerere.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, şi acest capăt de cerere s-a reţinut că este nefondat, pentru că nu s-a făcut dovada efectuării acestora de către reclamanţi.

Împotriva deciziei nr. 5341 din 12 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x, a formulat contestaţie în anulare B.

Prin decizia nr. 3547 din 13 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x, ICCJ a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia atacată şi a stabilit termen pentru judecata recursului la data de 07 martie 2017.

Rejudecând recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 873/26.09.2012, ICCJ prin decizia nr. 852 din 07 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 873/2012 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, ICCJ a reţinut că instanţa de fond nu a lămurit situaţia de fapt şi nu a statuat în mod corect asupra raporturilor juridice deduse judecăţii.

S-a arătat că reclamanta A. se prevalează de o hotărâre judecătorească irevocabilă: sentinţa civilă nr. 318/18.06.2010 a Curţii de Apel Craiova, sentinţă ce nu a fost executată de pârâtă, până la formularea acţiunii în instanţă, la data de 11 noiembrie 2011.

În speţă, sentinţa civilă nr. 318/18.06.2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, irevocabilă prin decizia nr. 2405/28.04.2011 a Înaltei Curţi, ar fi trebuit să fie executată până la data de 28.05.2011.

În recurs, intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a învederat instanţei că sentinţa de care se prevalează reclamanta a fost pusă în executare, prin emiterea Deciziei nr. 136 din 05.12.2013, acordându-se un număr de 375.858 puncte, conform Legii nr. 165/2013, motiv pentru care a fost invocată excepţia lipsei de obiect.

Aşadar, între momentul la care trebuia pusă în executare sentinţa, 28.05.2011, şi până la data de 05.12.2013, a trecut o perioadă de peste doi ani, în decursul căreia, instanţa de fond trebuia să stabilească dacă se impunea aplicarea unei amenzi, precum şi dacă reclamanta avea dreptul la despăgubiri, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare pentru perioada menţionată.

În acest context s-a subliniat că, de vreme ce există perioade de timp în decursul cărora poate fi identificată inactivitatea autorităţii publice, înainte de emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor, instanţa de fond trebuia să lămurească dacă această inactivitate îi este imputabilă autorităţii publice, în funcţie de situaţia de fapt, dar şi de actele normative care au afectat funcţionarea C.C.S.D., devenită ulterior Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

S-a precizat că, pentru a lămuri corect situaţia de fapt, analiza instanţei de fond trebuia să vizeze, pentru intervalul de timp 28.05.2011 - 15.03.2012, identificarea persoanelor care au deţinut funcţia de Preşedinte al C.C.S.D. şi pe ce perioadă, cu scopul de a se stabili, în ce măsură, persoanelor ce au deţinut această funcţie li se poate imputa o stare de pasivitate a autorităţii publice în executarea hotărârii judecătoreşti prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, având în vedere că nu a fost luată nicio măsură pentru începerea executării.

Instanţa trebuia să identifice persoanele care au ocupat o funcţie de conducere în perioada 28.05.2011 - 15.03.2012, raportat la susţinerile pârâţilor, întrucât determinarea prin lege a calităţii procesuale pasive pentru conducătorul autorităţii publice nu reprezintă altceva decât îndreptăţirea acestuia de a participa ca pârât în procedura specială de executare în materia contenciosului administrativ.

Legalitatea desfăşurării procedurii judiciare, având în vedere caracterul contradictoriu al acesteia şi necesitatea respectării dreptului la apărare, implică obligaţia indicării pârâtului, respectiv a conducătorului autorităţii publice vizat de pretenţiile reclamantei, prin menţionarea numelui, prenumelui şi a domiciliului acestuia. Identificarea persoanelor menţionate trebuia realizată întrucât introducerea lor în cauză, în calitate de pârâţi, trebuie să le permită acestora să-şi prezinte apărările cu respectarea principiului contradictorialităţii, aspecte care se subsumează cerinţelor unui proces echitabil.

A fost avută în vedere şi împrejurarea că, în perioada 15.03.2012 - 15.05.2013, au intrat în vigoare două acte normative, O.U.G. nr. 4/2012 şi Legea nr. 117/2012, ce au avut drept consecinţă suspendarea activităţii de emitere a titlurilor de despăgubire. De altfel, deşi perioada de suspendare a activităţii de emitere a titlurilor de către Comisia Naţională de Stabilire a Despăgubirilor a încetat la 15.05.2013, titlul reclamantei a fost emis la 05.12.2013, constând în Decizia nr. 136/2013, urmând ca analiza excepţiei lipsei de obiect să se raporteze şi la această împrejurare. Excepţia lipsei de obiect ridicată de pârâtă în recurs priveşte acţiunea introductivă de instanţă, astfel încât aceasta urmează să fie analizată de instanţa de fond în rejudecare.

Întrucât instanţa de fond prin soluţia adoptată nu a avut în vedere împrejurările expuse rezultă că nu a lămurit situaţia de fapt şi nu a stabilit raporturile juridice dintre părţi, ceea ce nu permite efectuarea controlului judiciar în ceea ce priveşte incidenţa aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul formulat de reclamanta A. şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2017.

Potrivit celor statuate de către instanţa de recurs prin decizia de casare, instanţa de fond a procedat la identificarea persoanelor care au deţinut funcţia de Preşedinte al C.C.S.D. în perioada relevantă în speţă, potrivit susţinerilor părţilor şi actelor şi lucrărilor dosarului, reţinând sub acest aspect că, până la data de 04.10.2011, funcţia de preşedinte al A.N.R.P. şi implicit funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost ocupată de doamna B., aceasta fiind eliberată din funcţie, potrivit Deciziei primului-ministru al României nr. 113/04.10.2011.

Ulterior, în aceeaşi funcţie, a fost numită doamna D. (Decizia nr. 114/4 octombrie 2011) aceasta fiind la rândul său eliberată din funcţie prin Decizia nr. 265/23 mai 2012, fiind numit în funcţia de preşedinte al A.N.R.P. domnul C.

Ca urmare, având în vedere şi cadrul procesual al cauzei stabilit anterior prin încheierea din data de 30 august 2017 s-a dispus citarea în cauză, ca pârâţi, şi a doamnei D., în calitate de fost preşedinte al C.C.S.D., precum şi a domnului C., în calitate de preşedinte al C.N.C.I., continuatoare a fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la domiciliile precizate prin actele procesuale întocmite în cauză.

În acest cadru procesual, deliberând asupra acţiunii deduse judecăţii, aşa cum a fost precizată, instanţa de rejudecare a Curţii de Apel a reţinut că aceasta era întemeiată în parte, după cum urmează:

În primul rând, referitor la obiectul acţiunii, instanţa a reţinut că a avut loc o restrângere a acestuia, prin ultima precizare de acţiune formulată în primul ciclu procesual, fiind solicitată de către reclamantă amendarea preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pe perioada 28.05.2011 - 15.03.2012.

Pe de altă parte, pentru perioada pentru care acţiunea a fost precizată, s-a constatat că aceasta nu putea fi apreciată ca fiind lipsită de obiect sau rămasă fără obiect, deoarece titlul reclamantei fusese emis mult ulterior, la data de 05.12.2013, constând în Decizia nr. 136/2013, iar O.U.G. nr. 4/2012 şi Legea nr. 117/2012, ce au avut drept consecinţă suspendarea activităţii de emitere a titlurilor de despăgubire nu erau incidente, fiind intrate în vigoare ulterior datei de 15.03.2012.

Solicitarea reclamantei a fost determinată de neexecutarea sentinţei nr. 318/18.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, prin Decizia nr. 2403/28.04.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În aceste condiţii, în raport de data rămânerii irevocabilă a sentinţei de care reclamanta se prevalează (28.04.2011) şi de expirarea termenului de 30 de zile pentru executare prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, C.C.S.D. trebuia să execute hotărârea până la 28.05.2011, dar din probele depuse la dosar rezultă că aceasta a fost adusă la îndeplinire la data de 05.12.2013 prin Decizia nr. 136/2013.

Aşa cum s-a arătat anterior la stabilirea cadrului procesual, în această perioadă, funcţia de preşedinte al C.C.S.D. a fost îndeplinită de pârâta B., până la data de 04.10.2011, şi ulterior de pârâta D.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor se reţine că nu s-au propus şi administrat probe prin care să se dovedească daunele suferite de reclamantă prin emiterea cu întârziere a sentinţei nr. 341 din 06 iulie 2010 pronunţată Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi care să impună repararea lor prin acordarea de despăgubiri.

De asemenea, nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată de către reclamanţi.

În raport de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în nume propriu şi ca moştenitoare a reclamantului E.

Ca urmare, s-a dispus amendarea foştilor preşedinţi CCSD cu 20% din salariul minim brut pe economie, B. pentru perioada 28 mai 2011 - 4 octombrie 2011, şi D. pentru perioada 5 octombrie 2011 - 15 martie 2012.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 501 din 27.09.2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, au declarat recurs pârâtele B. şi D.

Prin recursul declarat de pârâta B., încadrat în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., s-a susţinut că judecata în faţa primei instanţe a avut loc cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind legala citare în proces a reclamantei/lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei, în sensul în care instanţei îi revenea obligaţia de a verifica în actualitate domiciliul reclamantei şi dacă aceasta mai este în viaţă, având în vedere durata de 5 ani scursă de la datata pronunţării deciziei nr. 5341/12.12.2012 din recurs.

Susţine că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, întrucât reclamanta nu a solicitat amendarea sa ci doar a pârâtei D.

Arată că hotărârea încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, persoana pasibilă de aplicarea sancţiunii pecuniare fiind Comisia Centrală de Despăgubire, aceasta fiind persoana obligată de lege la executarea obligaţiei prevăzute în hotărâre, ea neavând calitate procesuală pasivă.

Invocă şi excepţia lipsei de interes şi obiect în promovarea acţiunii, întrucât prin Decizia nr. 136/5.12.2013 a fost pus în executare titlul executoriu, astfel că acţiunea a rămas fără obiect, scopul sancţiunii fiind acela de a asigura tocmai executarea hotărârii.

Consideră că acţiunea este netemeinică întrucât întârzierea de câteva luni în emiterea deciziei nu justifică acţiunea reclamantei nefiind depăşit termenul rezonabil impus de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind dovedită pasivitatea instituţiei, faţă de volumul de activitate derulat în acea perioadă.

Prin recursul declarat de pârâta D. s-a invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii întrucât sentinţa nr. 341/06.07.2010, invocată ca temei al cererii de chemare în judecată a fost pusă în executare prin emiterea titlului de despăgubire la data de 05.12.2013, or, art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 aplicat în cauză constituie un mijloc legal de constrângere la executarea hotărârii judecătoreşti, pus la îndemâna particularului care trebuie să dovedească un interes, în cauză acest interes nemaifiind actual.

În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a analizat culpa sa în neexecutarea hotărârii, condiţie de care instanţele ţin seama la aplicarea sancţiunii astfel cum rezultă din jurisprudenţa prezentată, fără de care nu se poate atrage răspunderea funcţionarului public. Cum răspunderea patrimonială este o răspundere bazată pe culpă, era necesar a se dovedi existenţa unei legături de cauzalitate şi culpa funcţionarului public. În acest sens susţine că nu avea atribuţia legală de a emite, în mod individual, decizia privind titlul de despăgubire, întrucât CCSD este un organism colegial, compus din 9 membri cu vot egal, iar în perioada reţinută, comisia nu a adoptat hotărâri din lipsă de cvorum, sens în care nu a avut o atitudine pasivă, ci s-a adresat Guvernului, solicitând numirea membrilor, iar în legătură cu dosarul în litigiu a efectuat demersuri privind restituirea dosarului către primarul municipiului Craiova, căruia i se solicitase să clarifice anumite aspecte şi a numit expert evaluator.

Susţine că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 103/2016 privind amnistierea obligaţiilor de plată a amenzilor civile.

4. Apărările intimaţilor

Intimata pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, solicitând admiterea cererilor de recurs formulate în cauză şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, în principal în considerarea excepţiei privind rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată şi a lipsei de interes, iar în subsidiar pentru inexistenţa unei întârzieri culpabile în punerea în executare a titlului executor.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursurile pentru considerentele ce urmează:

5.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta B., prin prima critică formulată, aceasta a susţinut că judecata în faţa primei instanţe s-ar fi făcut cu lipsă de procedură sau lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei în condiţiile în care instanţa trebuia să verifice domiciliul acesteia şi dacă mai este în viaţă.

O astfel de critică este lipsită de temei legal, întrucât în faţa instanţei de fond reclamanta a fost legal citată şi nu există niciun indiciu care să creeze suspiciuni cu privire la existenţa unei alte situaţii de fapt, sub aspect procedural, faţă de cea care rezultă din actele dosarului.

Susţine că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, întrucât reclamanta nu a solicitat amendarea sa ci doar a pârâtei D.

Este nefondată această susţinere, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 852 din 07 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în urma admiterii contestaţiei în anulare, a fost admis recursul, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanţe, Înalta Curte a dispus ca instanţa de rejudecare să lămurească situaţia de fapt, respectiv pentru intervalul de timp 28.05.2011 - 15.03.2012, să identifice persoanele care au deţinut funcţia de Preşedinte al C.C.S.D. cu scopul de a se stabili, în ce măsură, li se poate imputa o stare de pasivitate a autorităţii publice în executarea hotărârii judecătoreşti, întrucât determinarea prin lege a calităţii procesuale pasive pentru conducătorul autorităţii publice nu reprezintă altceva decât îndreptăţirea acestuia de a participa ca pârât în procedura specială de executare în materia contenciosului administrativ.

Potrivit celor statuate de către instanţa de recurs prin decizia de casare, instanţa de fond a procedat la identificarea persoanelor care au deţinut funcţia de Preşedinte al C.C.S.D. în perioada relevantă în speţă, reţinând sub acest aspect că, până la data de 04.10.2011, funcţia de preşedinte al A.N.R.P. şi implicit funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost ocupată de pârâta B., aceasta fiind eliberată din funcţie potrivit Deciziei primului-ministru al României nr. 113/04.10.2011. Ulterior în aceeaşi funcţie a fost numită pârâta D. (Decizia nr. 114/4 octombrie 2011), aceasta fiind la rândul său eliberată din funcţie prin Decizia nr. 265/23 mai 2012 şi numit în funcţia de preşedinte al A.N.R.P. domnul C., aceştia fiind citaţi în cauză ca pârâţi.

În acest cadru procesual, instanţa de apel a deliberat asupra acţiunii deduse judecăţii, reţinând că are a cerceta conduita culpabilă a fiecărui conducător al instituţiei, faţă de obiectul acţiunii care vizează pe preşedintele Comisiei şi nu o persoană fizică anume determinată.

Recurenta mai arată că hotărârea încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât persoana pasibilă de aplicarea sancţiunii pecuniare este Comisia Centrală de Despăgubire. Această chestiune a fost însă dezlegată în primul ciclu procesual atunci când, prin Decizia nr. 852 din 07 martie 2017, instanţa de recurs a stabilit cadrul procesual şi limitele rejudecării, şi nu mai poate face obiectul unui nou control de legalitate, întrucât a intrat în puterea lucrului judecat.

Invocă şi excepţia lipsei de interes şi obiect în promovarea acţiunii, întrucât prin Decizia nr. 136/5.12.2013 a fost pus în executare titlul executoriu, astfel că acţiunea a rămas fără obiect, scopul sancţiunii fiind acela de a asigura tocmai executarea hotărârii.

Această împrejurare este o chestiune de fond şi nu de exerciţiu al acţiunii civile, ţinând de verificarea îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004 de aplicare a sancţiunii pecuniare şi, întrucât este comună ambelor recursuri, va fi analizată ulterior.

Recurenta mai susţine că acţiunea este netemeinică întrucât întârzierea de câteva luni în emiterea deciziei nu depăşeşte termenul rezonabil impus de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind dovedită pasivitatea instituţiei, faţă de volumul de activitate derulat în acea perioadă. De asemenea, această chestiune de fond urmează a fi avută în vedere după analiza îndeplinirii condiţiilor de aplicare a sancţiunii pecuniare.

Prin recursul declarat, pârâta D. invocă excepţia lipsei de interes a acţiunii întrucât sentinţa nr. 324/06.07.2010 a fost pusă în executare prin emiterea titlului de despăgubire la data de 05.12.2013, or, art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 aplicat în cauză constituie un mijloc legal de constrângere la executarea hotărârii judecătoreşti, pus la îndemâna particularului care trebuie să dovedească un interes, în cauză acest interes nemaifiind actual.

Astfel cum s-a arătat anterior, această critică nu poate fi analizată ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile, întrucât la momentul introducerii acţiunii titlul nu fusese executat, ci reprezintă o chestiune de fond, respectiv de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a analizat culpa sa în neexecutarea hotărârii şi că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 103/2016 privind amnistierea obligaţiilor de plată a amenzilor civile.

Este fondată critica recurentelor referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 referitoare la scopul aplicării sancţiunii pecuniare reglementate de acest text de lege.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (3) din lege, la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, instanţa de executare aplică conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ.

Potrivit alin. (4), dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa de fond a aplicat o sancţiune în baza art. 24 reţinând că, în raport de data rămânerii irevocabile a sentinţei de care reclamanta se prevalează (28.04.2011) şi de expirarea termenului de 30 de zile pentru executare prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 54/2004, C.C.S.D. trebuia să execute hotărârea până la 28.05.2011, dar din probele depuse la dosar, rezultă că aceasta a fost adusă la îndeplinire la data de 05.12.2013 prin Decizia nr. 136/2013.

În acest sens a dispus amendarea foştilor preşedinţi CCSD cu 20% din salariul minim brut pe economie astfel: B. pentru perioada 28 mai 2011 - 4 octombrie 2011 şi D. pentru perioada 5 octombrie 2011 - 15 martie 2012, pentru restul perioadei intervenind suspendarea dispusă de O.U.G. nr. 4/2012 şi Legea nr. 117/2012, însă a respins ca nedovedită cererea privind acordarea despăgubirilor.

Deşi instanţa de fond nu a menţionat teza din art. 24 aplicabilă, faţă de împrejurarea că a stabilit o sumă definitivă pentru un interval de timp determinat, rezultă că s-a încadrat în dispoziţiile alin. (4) şi nu ale alin. (3) din art. 24.

Or, aceste dispoziţii sunt incidente în situaţia în care o obligaţie ce are în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), nu a fost executată, amenda constituind un mijloc de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuituu personae.

Cum în cauză chiar instanţa de fond a reţinut că obligaţia a fost executată cu mult timp înainte de pronunţarea propriei hotărâri, este evident că sancţiunea aplicată nu mai reprezintă un mijloc de constrângere în vederea executării obligaţiei, astfel cum dispune textul de lege ce reglementează respectiva instituţie juridică.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită condiţia legală de aplicare a sancţiunii, sens în care Înalta Curte reţine că a fost nelegal aplicată.

Faţă de cele constatate, analiza celorlalte critici pe fondul cauzei ce ţin pasivitatea şi culpa conducătorului instituţiei, a termenului rezonabil sau intervenirea unei amnistii fiscale nu mai prezintă relevanţă.

Este adevărat că situaţia emiterii cu întârziere a deciziei poate crea un prejudiciu în patrimoniul persoanei îndreptăţite însă, acesta este un alt raport juridic ce se creează între părţi întemeiat pe răspunderea civilă delictuală de drept comun şi care dă naştere la posibilitatea persoanei care se consideră prejudiciată să solicite despăgubiri.

Or, în cauză, deşi reclamanta a solicitat despăgubiri, acestea a fost respinse de instanţa de fond, iar reclamanta nu a înţeles să atace hotărârea sub acest aspect, motiv pentru care soluţia de respingere a intrat în puterea de lucru judecat.

Mai mult, Decizia nr. 5341 din 12 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x (în primul ciclu procesual), constată - în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la acordarea despăgubirilor, că instanţa de fond reţinuse că nu au fost depuse probe în acest sens de către reclamantă, iar prin motivele de recurs nu au fost formulate critici sub aspectul respingerii acestui capăt de cerere.

5.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge în totalitate acţiunea reclamantei A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de B. şi D. împotriva sentinţei nr. 501/2017 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge în totalitate acţiunea reclamantei A., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2018.