Agricultural producer's VAT refund upheld; tax estimation annulled as unjustified.

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.07.2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, anularea Deciziei nr. 330/30.04.2014 emisă de D.G.R.F.P. Ploieşti, anularea parţială a deciziei de impunere x/30.10.2013 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.10.2013 în privinţa sumei de 1.253.926 RON reprezentand T.V.A. rezultat ca urmare a suplimentării bazei de impunere.

Reclamanta a mai solicitat obligarea organului fiscal competent la încheierea unui nou act administrativ - emiterea unei decizii de restituire/rambursare şi la rambursarea efectivă a sumei de 1.253.926 RON, dar şi obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor reprezentand dobânda fiscală corespunzătoare sumei reţinute nelegal, calculată de la data de 30.10.2013 şi până la data rambursării efective a sumei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2018 din data de 8 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, a dispus anularea deciziei nr. 330/2014 a D.G.R.F.P. Ploieşti şi parţial a deciziei de impunere nr. 40/30.10.2013 şi a raportului de inspecţie fiscală FG-R 31/2013 în privinţa suplimentării bazei de impunere şi a sumei de 1.253.926 RON T.V.A. suplimentară, a obligat pârâtele la rambursarea sumei de 1.253.926 RON T.V.A. şi la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 Codul de procedură fiscală de la data expirării termenului prevăzut la art. 70 Codul de procedură fiscală, respingând în rest acţiunea reclamantei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că susţinerea organului fiscal în sensul că reclamanta nu ar fi prezentat documente justificative care să motiveze nivelul scăzut al producţiilor realizate în anul agricol 2012 este total eronată în condiţiile în care punctul de vedere al reclamantei exprimat la 28.10.2013 a fost însoţit de procesul-verbal de recepţie lucrări agricole, adresa ANM CENTRUL METEOROLOGIC REGIONAL MUNTENIA, acte normative privind acordarea de despăgubiri în agricultură cauzate de calamităţi (seceta).

S-a mai arătat că, producţia medie la hectar, chiar din aceeaşi zona nu este relevantă, pe de o parte pentru că aceasta este o medie între producţiile obţinute pe terenuri irigate şi cele neirigate. Este mai mult decat evident că în condiţii de secetă (aspect dovedit de reclamantă) irigarea unui teren era esenţială între a obţine o producţie ridicată şi a obţine una cu mult sub medie de natura chiar a justifica acordarea de ajutoare de minimis conform actelor normative depuse şi invocate de reclamantă.

A mai arătat prima instanţă că doar o inadvertenţă privind vânzarea unei cantităţi mai mari de marfă sau obţinerea de venituri mai mari decat cele obţinute, ori existenţa uneia din situaţiile enumerate în Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscală (pct. 65.1) ar fi fost indicii că reclamanta ar fi realizat o producţie agricolă mai mare decat cea din evidenţele financiar contabile şi ar fi justificat estimarea bazei de impunere.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, în numele D.G.R.F.P. Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei şi respingerea, în totalitate, a acţiunii reclamantei.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, următoarele:

- hotărârea atacată este nelegală deoarece instanţa de fond a admis acţiunea considerând că reclamantul a obţinut producţiile înregistrate în contabilitate şi nu cele precizate de DADR Călăraşi, întrucât organele fiscale nu au făcut distincţie între cultura irigată sau neirigată, nu au ţinut cont de fenomenul de secetă şi de faptul că cultura a fost înfiinţată târziu.

- instanţa de fond a interpretat greşit adresa DADR Călăraşi prin care s-au comunicat producţiile agricole medii realizate la nivelul localităţilor Ciocăneşti, Dorobanţu şi Grădiştea ţinând cont de toţi factorii existenţi în perioada analizată, respectiv potenţial productiv redus, suprafeţele noi cultivate etc., inclusiv a factorilor pedoclimatici.

- instalarea fenomenului de secetă în vara anului 2012 asupra zonelor Ciocăneşti, Grădiştea şi Dorobanţu, conform adresei nr. 655/28.10.2012 a ANM Centrul Meteorologic Regional Muntenia, nu a afectat doar producţia agricolă de porumb realizată de reclamantă, ci şi producţia celorlalte societăţi agricole din aceeaşi zonă, care însă au obţinut o producţie medie la hectar mai mare decât cea realizată de reclamantă şi nu a ţinut cont de cheltuielile înregistrate de agentul economic cu prestările de servicii în agricultură, îngrăşăminte chimice, fertilizări, care au fost la un nivel semnificativ.

4. Apărarea intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. 2018/8.07.2015 ca temeinică şi legală, arătând că:

- din probele care au fost administrate în faţa instanţei de fond, a rezultat fără urmă de îndoială că organele fiscale nu au făcut o estimare corectă şi că au ignorat susţinerile şi dovezile prezentate cu ocazia efectuării inspecţiei fiscale.

- faţă de prevederile art. 67 din Codul de procedură fiscală şi ale art. 65 din Normele metodologie de aplicare a Codului de procedură fiscală şi faţă de faptul că S.C. A. S.R.L. nu se găsea în niciuna din situaţiile de estimare a bazei de impozitare, chiar organele fiscale reţinând în raportul de inspecţie fiscală corectitudinea evidenţei fiscale, în mod nelegal pârâta a procedat la estimarea bazei de impozitare, deşi subscrisa nu se regăsea în niciuna din situaţiile descrise în lege.

- estimarea nu a fost stabilită prin niciuna din metodele prevăzute de art. 2 din Ordinul nr. 3389/2011. Anexa 3 la Raportul de inspecţie fiscală conţine calculul diferenţei între producţia medie obţinută de societate şi producţia medie comunicată de DAJC fără a menţiona care este metoda de estimare a bazei de impunere aplicată în cauză. Estimarea s-a făcut arbitrar cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din ordin întrucât societatea nu se încadra în situaţiile prevăzute de norma legală în speţă în cursul inspecţiei fiscale nu s-au prezentat documente şi informaţii incorecte sau incomplete, iar la dispoziţia organului de inspecţie fiscală au fost depuse toate documentele solicitate.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 18.05.2017, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 5.10.2017, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata -reclamantă S.C. A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 330/30.04.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu nr. x/30.10.2013.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus anularea deciziei nr. 330/2014 a D.G.R.F.P. Ploieşti şi parţial a deciziei de impunere nr. 40/30.10.2013 şi a raportului de inspecţie fiscală x/2013 în privinţa suplimentării bazei de impunere şi a sumei de 1.253.926 RON T.V.A. suplimentară, a obligat pârâtele la rambursarea sumei de 1.253.926 RON T.V.A. şi la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 Codul de procedură fiscală de la data expirării termenului prevăzut la art. 70 Codul de procedură fiscală, respingând în rest acţiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, în perioada 09.10-25.10.2013, inspectori fiscali au efectuat la societatea reclamantă o inspecţie fiscală pentru soluţionarea decontului de TVA nr. x/24.09.2013, prin care s-a solicitat la rambursare suma de 3.524.793 RON, inspecţie concretizată prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.10.2013 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/30.10.2013, prin care s-a admis la rambursare suma de 1.847.209 RON şi s-a respins la rambursare suma de 1.677.584 RON.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei decizii de impunere a fost respinsă prin Decizia nr. 330/30.04.2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

În motivarea acestor acte administrativ-fiscale recurentele pârâte au arătat că s-a procedat la estimarea bazei de impunere şi a TVA-ului prin aducerea producţiei înregistrate la hectar de contribuabilul S.C. A. S.R.L. la nivel producţiei medii/ha din 2012 comunicată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi, considerându-se că producţiile agricole înregistrate de societate în contabilitatea proprie nu sunt reale. Estimarea a fost realizată în temeiul art. 67 alin. (1) din Codul de procedură fiscală coroborat cu Ordinul 3389/2011, art. 4 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii actului administrativ:

"(1) Organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă.

(2) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situaţii cum ar fi:

a) în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (4);

b) în situaţiile în care organele de inspecţie fiscală constată că evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte, incomplete, precum şi în situaţia în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.

(3) În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.

(4) În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele fiscale pot folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impunere, aprobate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(41) În situaţia în care contribuabilii prevăzuţi la art. 29621 alin. (1) lit. a - e) din Codul fiscal nu depun declaraţia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, organul fiscal stabileşte prin estimare baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale la nivelul minim prevăzut la art. 29622 alin. (1) din Codul fiscal. Dispoziţiile art. 83 alin. (4) sunt aplicabile în mod corespunzător.

(5)Cuantumul obligaţiilor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepţia celor stabilite în cadrul unei inspecţii fiscale."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor pct. 65.1 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin H.G. nr. 1050/2004:

"Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situaţii cum sunt:

a) contribuabilul nu depune declaraţii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situaţiile în care contribuabilul obstrucţionează sau refuză acţiunea de inspecţie fiscală;

c) contribuabilul nu conduce evidenţa contabilă sau fiscală;

d) când au dispărut evidenţele contabile şi fiscale sau actele justificative privind operaţiunile producătoare de venituri şi contribuabilul nu şi-a îndeplinit obligaţia de refacere a acestora".

În cauza de faţă, organele fiscale nu au reţinut că evidenţa contabilă nu există sau că este incorectă ori incompletă, în sensul legii, ci că societatea nu a ar fi prezentat documente justificative care să motiveze nivelul scăzut al producţiilor realizate în anul agricol 2012. Nici nu s-a dovedit în cauză că, prin utilizarea unui mecanism fraudulos, societatea a înregistrat în contabilitate o producţie mai mică, însă a vândut o cantitate de marfă mai mare decât a produs.

Prin probele administrate în faţa instanţei de fond, procesul-verbal de recepţie lucrări agricole, adresa Administraţiei Naţionale de Meteorologie - Centrul Meteorologic Regional Muntenia şi acte normative privind acordarea de despăgubiri în agricultură cauzate de calamităţi (seceta), intimata reclamantă a justificat nivelul scăzut al producţiei obţinute în anul 2012.

Cu privire la nivel producţiei medii/ha din 2012 comunicată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi, trebuie în primul rând remarcat faptul că fiind o valoare medie, în mod imperativ la acest calcul au intrat atât valori mai mici cât şi valori mai mari, motiv pentru care poate fi acceptată teza conform căreia unii agenţi economici au obţinut producţii sub media indicată.

Pe de altă parte, la obţinerea acestei producţii medii au fost avute în vedere atât rezultatele obţinute prin irigarea terenurilor cât şi rezultatele obţinute pe terenuri neirigate.

Or, în cauza de faţă, societatea nu a irigat terenul utilizat astfel că producţia mai mică se explică şi din acest punct de vedere, faţă de condiţiile de secetă necontestate pentru care a primit ajutoare financiare. Mai mult decât atât, prin expertiza agricolă extrajudiciară s-a demonstrat că şi cultura anterioară, de cardoon, a influenţat umiditatea din sol conducând, alături de ceilalţi factori menţionaţi, la obţinerea unei producţii sub medie.

Trebuie remarcat şi faptul că, prin recursul formulat, nici recurenta nu aduce critici substanţiale considerentelor primei instanţe, reluând susţinerile din întâmpinare.

Referitor la dreptul de deducere a TVA, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dreptul persoanelor impozabile de a deduce TVA -ul pe care îl datorează, TVA-ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziţionate şi pentru serviciile primite anterior, de acestea, constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA-ului instituit prin legislaţia Uniunii. Sistemul comun al TVA-ului garantează, în consecinţă, neutralitatea impozitării tuturor activităţilor economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activităţi cu condiţia ca activităţile menţionate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA-ului (C-110/98 - C-147/98; C-80/11, C-142/11).

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, în numele D.G.R.F.P. Ploieşti, împotriva sentinţei nr. 2018 din 8 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, în numele D.G.R.F.P. Ploieşti, împotriva sentinţei nr. 2018 din 8 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.