Jurisdictional conflict over EU agricultural funding appeals: exclusive competence assigned to Court of Appeal for central authority decisions

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale:

- anularea Deciziei nr. 1644/20.01.2017 privind soluţionarea contestaţiei;

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/29.11.2016.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 2043 din 31 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotarare, curtea de apel a reţinut că, deşi reclamanta solicită anularea unui act administrativ emis în legătură cu sumele reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, pentru că actul administrativ contestat emană de la o autoritate regională, asimilată autorităţilor locale, din perspectiva prevederilor legii contenciosului administrativ şi nu centrale.

În egală măsură, nici valoarea creanţei bugetare stabilite prin procesul-verbal contestat (410.613,04 RON) nu este de natură a atrage competenţa curţii de apel din perspectiva dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din moment ce aceasta prevede că numai litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

În cauză, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este determinată de apartenenţa organului emitent al actului la categoria autorităţilor publice centrale sau locale, fiind fără relevanţă dacă acestea au sau nu au personalitate juridică.

Faptul că procesul-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţelor bugetare este aprobat de directorul general al AFIR nu poate fi interpretat în sensul că actul ar fi emis de AFIR - nivel central, întrucât aprobarea constituie cel mult o formă anterioară emiterii actului administrativ, respectiv o operaţiune administrativă.

Cât priveşte împrejurarea că reclamanta a contestat şi decizia de soluţionare a contestaţiei, emisă de AFIR, autoritate de nivel central, acest aspect nu prezintă relevanţă pentru că actul administrativ vătămător reclamantei şi, de altfel, titlul de creanţă este reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare.

În consecinţă, chiar dacă dispoziţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 prevăd că deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare a acţiunii se raportează la procesul-verbal ce constituie titlu de creanţă, întrucât procedura reglementată de art. 46-51 din O.U.G. nr. 66/2011 nu reprezintă altceva decât o formă particulară a procedurii plângerii prealabile, reglementate cu titlu principial prin prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentinţa nr. 5481 din 29 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucuresti - sectia contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că în analizarea excepţiei necompetenţei materiale prezintă relevanţă dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011, din a căror interpretare rezultă că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare atacat este un act administrativ complex, (act care presupune două manifestări de voinţă, provenind de la cel puţin două organe administrative, având caracter esenţial pentru legala emitere a actului, deoarece converg spre acelaşi scop, producând în comun efectele juridice preconizate).

În ipoteza atacării unui asemenea act, rangul autorităţii publice care are calitatea de autor intelectual al actului (Centrul Regional pentru Finantarea Investiţiilor Rurale 8 Bucuresti - Ilfov, ca organ administrativ care, prin echipa de control, a contribuit la stabilirea conţinutul actului, efectuând verificările necesare şi întocmind proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare) este irelevant sub aspectul determinarii instantei competente rationae materiae, hotărâtor sub acest aspect fiind rangul autorităţii publice care are calitatea de autor nominal al actului (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca organ administrativ care, prin conducatorul său, a aprobat proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare atacat, conferind actului forţă juridică).

Aşadar, litigiile privind actele administrative emise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, autoritate de rang central în sistemul autorităţilor publice, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, categorie din care face parte şi prezenta pricina, sunt de competenţa curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce succed.

Obiectul litigiului vizează anularea Deciziei nr. 1644/20.01.2017 privind soluţionarea contestaţiei emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/29.11.2016 emis de Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 8 Bucuresti - Ilfov.

Actele administrativ-fiscale contestate au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează o procedură specială de contestare a notelor sau proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, finalizată printr-o decizie de soluţionare a contestaţiei administrative.

Conform art. 51 din actul normativ menţionat:

"(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Dacă în regimul general reglementat în Legea nr. 554/2004, competenţa instanţei este atrasă de rangul central sau local al autorităţii emitente a actului administrativ, act care a produs efecte juridice şi a constituit punctul de plecare al litigiului, indiferent dacă împotriva lui a fost exercitat un recurs graţios sau unul ierarhic, reglementarea specială a procedurii administrative de contestare şi a obiectului acţiunii judiciare formulate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 deplasează criteriul de stabilire a competenţei către actul prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte regulile generale în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiilor privind acte administrative, cu trimitere la criteriile rangului autorităţii emitente şi cel valoric, în timp ce alin. (11) al aceluiaşi articol, prevede că "toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel".

Prin urmare, alin. (11) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 instituie o competenţă materială exclusivă în favoarea curţilor de apel pentru litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, în această materie nefiind aplicabil criteriul valoric.

În acest sens este şi soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ din 19 octombrie 2015, potrivit căreia:

În litigiile având ca obiect deciziile de soluţionare a contestaţiilor, atacate în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa competentă se determină în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, după cum urmează:

- conform art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel;

- conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice locale, se soluţionează în fond de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

Aşadar, în speţă, prezintă relevanţă pentru stabilirea competenţei materiale actul administrativ-fiscal care poate fi atacat în instanţă, respectiv decizia de soluţionare a contestaţiei, iar nu procesul-verbal de constatare a neregulilor, care este actul supus executării.

Cum Decizia nr. 1644/20.01.2017 de soluţionare a contestaţiei a fost emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, autoritate publică centrală, faţă de prevederile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, revine curţii de apel competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2018.