Prisoner’s challenge to reward-credit system barred for lack of legal interest; annulment overturned, action dismissed.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 septembrie 2015, pe rolul Judecătoriei Vaslui, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a solicitat anularea Deciziei nr. 483/2013 pentru aprobarea Metodologiei privind acordarea recompenselor pentru persoanele aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, emisă de pârâtă.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 410 din 16 februarie 2016, Judecătoria Vaslui a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12 aprilie 2016.

2. Soluţia instanţei de fond

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1818 din 30 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a anulat în parte Decizia nr. 438/30.04.2013, emisă de Directorul General al pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu privire la modalitatea de calcul a creditelor în mod diferenţiat, în sensul neraportării pentru toate activităţile/programele din Anexa 3 a acestei Decizii la criteriul "4 credite - zi câştig", cf. lit. A), alin. (1) din Anexa 3, menţinând în rest decizia atacată.

Totodată, prima instanţă a dispus ca taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON, pentru care reclamantul a beneficiat de măsura ajutorului public judiciar, să fie suportată de stat.

2.2. Prin încheierea din 27 iunie 2016, s-a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorilor materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 1818/30.05.2016, în sensul că, în loc de "cf. lit. A), alin. (1) din Anexa 3" se va menţiona "cf. lit. A), alin. (1) din Anexa 4".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1818/30.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

3.1. În susţinerea recursului, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), reclamantul A. a învederat că Decizia nr. 438/2013, ce a făcut obiectul litigiului, a fost abrogată pe parcursul judecăţii cauzei în faţa instanţei de fond, fiind înlocuită de Decizia nr. 443/2016 privind Normele metodologice şi acordarea creditelor şi recompenselor, emisă de aceeaşi pârâtă, care menţine criteriile discriminatorii din Decizia nr. 438/2013.

În consecinţă, recurentul-reclamant solicită instanţei de recurs să se pronunţe şi să dispună cu privire la legalitatea Deciziei nr. 443/2016, şi nu a Deciziei nr. 438/2013, care a fost abrogată.

Prin cererea înregistrată la dosarul instanţei de recurs la data de 18 februarie 2019, recurentul-reclamant a solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumei de 46.000 RON, cu titlu de prejudiciu produs ca urmare a emiterii Deciziei nr. 438/2013

3.2. În susţinerea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

O primă critică formulată de pârâtă se referă la împrejurarea că, la data pronunţării sentinţei atacate, Decizia 438/30.04.2013, emisă de Directorul General al pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor era abrogată încă din data de 11.04.2016, potrivit art. 3 din H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013.

Prin urmare, recurenta-pârâtă apreciază că se impunea respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fiind discutabilă şi existenţa unui interes actual al reclamantului în susţinerea cererii de anulare a unui act administrativ abrogat după sesizarea instanţei de judecată.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că reclamantul nu a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, şi recunoaşterea dreptului pretins, astfel încât hotărârea judecătorească nu produce efecte pentru trecut.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-pârâtă critică argumentele instanţei de judecată prin care se susţine că persoanele cu grad de invaliditate nu pot desfăşura activităţi lucrative, precum şi pe acelea în care se arată că Decizia nr. 438/2013 dezavantajează persoanele care participă la activităţi educative, faţă de cele care participă la activităţi lucrative, prin introducerea unui sistem diferenţiat de calcul al numărului de credite.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că persoanele condamnate pot fi selecţionate pentru muncă, în raport de regimul de executare, de calificările, deprinderile şi de aptitudinile acestora, precum şi de vârstă, stare de sănătate şi măsurile de siguranţă dispuse. Astfel, un deţinut orb nu poate fi selecţionat pentru o muncă ce necesită în mod obligatoriu exercitarea funcţiei vizuale.

La stabilirea cuantumului numărului de credite alocat fiecărei activităţi regăsite în Anexa 3 a deciziei s-a ţinut cont de complexitatea şi durata normală a unei activităţi, iar în activităţilor lucrative menţionate în Anexa 4 s-a stabilit un mod de calcul al numărului de credite în funcţie de zile câştig, respectiv în funcţie de durata şi regimul de prestare a muncii.

Prin urmare, recurenta-pârâtă concluzionează că acest mod de calcul nu încalcă normele constituţionale şi nu are ca efect dezavantajarea persoanelor care participă la activităţi educative, faţă de persoanele care participă la activităţi lucrative.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10.10.2016 recurentul-reclamant A. solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă, ca nefondat.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24.10.2016, recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia nulităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamantul A., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 aprilie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Examinând recursul declarat de reclamantul A., în raport de actele şi lucrările dosarului, de sentinţa recurată, precum şi de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin recursul declarat în cauză, învederând că Decizia emisă de pârâtă sub nr. x/2013, a cărei anulare fusese solicitată prin cererea de chemare în judecată, a fost abrogată pe parcursul judecării cauzei în faţa instanţei de fond, reclamantul a solicitat instanţei de recurs să se pronunţe asupra legalităţii Deciziei nr. 443/2016, emisă de aceeaşi pârâtă, având acelaşi obiect de reglementare cu decizia abrogată, arătând că şi acest act administrativ cuprinde criterii discriminatorii cu privire la modul de calcul al creditelor şi recompenselor.

Având în vedere susţinerile reclamantului, Înalta Curte constată că motivul de recurs formulat reprezintă, în realitate, o cerere nouă, prin care se tinde la schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune."

În cauză, unica critică de nelegalitate a hotărârii de fond, formulată de reclamant, nu priveşte soluţia ori considerentele sentinţei atacate, raportate la actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat, ci reclamantul adresează o cerere nouă instanţei de judecată, vizând analizarea legalităţii unui alt act administrativ, cerere depusă direct în dosarul instanţei de recurs, fără ca pretenţiile sale să fi fost analizate anterior de instanţa de fond competentă. Or, o astfel de cerere contravine atât textelor de lege anterior citate, cât şi dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului.

Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac şi determină caracterul nefondat al recursului declarat de reclamant.

Aceste concluzii sunt aplicabile mutatis mutandis şi cererii depuse de reclamant pe parcursul judecării recursului, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în sumă de 46.000 RON, ca urmare a prejudiciului ce i-a fost creat prin emiterea Deciziei nr. 438/2013. Această cerere a fost formulată, pentru prima dată, în recurs, instanţa de fond nefiind învestită cu analizarea şi soluţionarea unui petit privind acordarea de despăgubiri. Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analizarea unei cereri noi, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.

II.2. Cu privire la recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va examina, cu prioritate, critica de nelegalitate formulată de pârâtă cu privire la lipsa de interes a cererii de chemare în judecată, motivată de inexistenţa unui petit al acţiunii vizând recunoaşterea dreptului pretins.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 438/2013, emisă de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, apreciind că modul de calcul stabilit prin acest act administrativ cu privire la creditele şi recompensele acordate persoanele aflate în custodia pârâtei defavorizează persoanele care nu pot participa, din motive obiective, la activităţile lucrative şi participă doar la activităţile educative, sociale ori psihologice.

Înalta Curte constată că Decizia nr. 438/2013, contestată în cauză, are caracterul unui act administrativ normativ, raportat la întinderea efectelor juridice pe care le produce, întrucât se adresează unui număr nedeterminat de subiecţi şi cuprinde reglementări cu caracter general referitoare la sistemul de creditare a participării deţinuţilor la activităţile desfăşurate la locul de deţinere.

Dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 permit atacarea unui act administrativ cu caracter normativ printr-o acţiune în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, dar, ca în cazul oricărei cereri în justiţie, persoana care se consideră vătămată prin acest act trebuie să justifice interesul procesual al acţiunii, respectiv folosul practic urmărit prin înlăturarea, totală sau parţială, a prevederilor contestate.

Interesul procesual capătă un caracter specific în acţiunile vizând anularea unui act administrativ normativ, întrucât, nefiind adresate uneia sau mai multor persoane determinate, posibilele efecte prejudiciabile ale actului administrativ normativ nu decurg direct din emiterea sa, ci din actele administrative eliberate individual. Actul administrativ normativ, prin el însuşi, nu produce efecte în persoana sau patrimoniul reclamantului care îl contestă, ci aceste efectele sunt generate de actele administrative individuale, emise în aplicarea şi cu respectarea actului administrativ normativ.

Aşadar, prin cererea vizând doar anularea actului administrativ cu caracter normativ, în lipsa unei cereri vizând anularea actului administrativ individual şi recunoaşterea dreptului pretins, formulată în aceeaşi cauză ori într-un litigiu distinct, reclamantul nu justifică un interes personal, determinat şi actual în susţinerea acţiunii, înlăturarea de către instanţa de judecată a prevederilor actului administrativ normativ contestat neproducând efecte în privinţa situaţiei sale personale.

Raportând aceste considerente de ordin teoretic la cauza de faţă, Înalta Curte constată că reclamantul A. nu a solicitat anularea actului sau a actelor administrative individuale, presupus vătămătoare, printr-un petit formulat în cadrul cererii de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de faţă şi nici nu a făcut dovada existenţei unei astfel de solicitări înregistrate distinct pe rolul instanţei de contencios administrativ. Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că acţiunea introductivă nu respectă condiţiile prevăzute de art. 33 C. proc. civ., raportat la art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul nejustificând un interes personal, determinat şi actual în susţinerea cererii de chemare în judecată, aspect de natură a conduce la reformarea soluţiei instanţei de fond.

În raport de caracterul fondat al criticii de nelegalitate privind lipsa de interes a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază a fi inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâtă, acestea neputând conduce la pronunţarea unei soluţii diferite.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, va dispune casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Sentinţei civile nr. 1818 din 30 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca lipsită de interes.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2019.

Procesat de GGC - NN