Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 63/2019 AI generated

Joinder challenge appeal inadmissible for lack of statutory remedy; costs awarded to state.

Case Number Decizia nr. 63/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting in a panel of five judges, dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the petitioner against its own criminal section’s order no. 957 of 14 December 2018, and ordered the petitioner to pay 100 RON in judicial costs to the state. The underlying dispute arose from the petitioner’s challenge to a preliminary chamber judge’s order joining criminal cases; the lower court had dismissed the petitioner’s challenge (contestație) to that joinder order as inadmissible because the joinder ruling was a preparatory measure not subject to separate appeal, and the petitioner then appealed that dismissal. Decisively, the High Court held that appeals are governed strictly by the principle of legality under Article 129 of the Romanian Constitution and the coherent system of remedies in the Code of Criminal Procedure; because the recourse was directed against a ruling not subject to any appeal and used a remedy not provided by law, it was inadmissible as an infringement of the legality and uniqueness of appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 340 C. proc. pen, art. 43 alin. (3) C. proc. pen, art. 341 C. proc. pen, art. 45 alin. (3) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Joinder challenge appeal inadmissible for lack of statutory remedy; costs awarded to state: 957 of 14 December 2018, and ordered the petitioner to pay 100 RON in judicial costs to the state. The underlying dispute arose from the petitioner’s challenge to a preliminary chamber judge’s order joining criminal cases; the lower court had dismissed the petitioner’s challenge (contestație) to that joinder order as inadmissible because the joinder ruling was a preparatory measure not subject to separate appeal, and the petitioner then appealed that dismissal. Decisively, the High Court held that appeals are governed strictly by the principle of legality under Article 129 of the Romanian Constitution and the coherent system of remedies in the Code of Criminal Procedure; because the recourse was directed against a ruling not subject to any appeal and used a remedy not provided by law, it was inadmissible as an infringement of the legality and uniqueness of appeals.

Keywords

AI generated
preliminary ruling procedure judicial law code of criminal procedure principle of legality standing to appeal e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 340 C. proc. pen
x/2018, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestit, în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen., cu judecarea plângerii formulate de petentul A.
art. 43 alin. (3) C. proc. pen
58/P/2018 din 5 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (3) C. proc. pen., reunirea dosarului penal nr.
art. 341 C. proc. pen
x/2018, prin care, în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen., în temeiul art.
art. 45 alin. (3) C. proc. pen
pen., în temeiul art. 45 alin. (3) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul acestei instanţe a dispus reunirea dosarului anterior menţionat la dosarul penal nr.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the losing party to pay judicial expenses to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the losing party to pay judicial expenses to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 957 din 14 decembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestatorul petent A. în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018, obligând contestatorul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea din 19 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestit, în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen., cu judecarea plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 58/P/2018 din 5 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (3) C. proc. pen., reunirea dosarului penal nr. x/2018 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la Dosarul penal nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei încheieri, la data de 2 noiembrie 2018, a formulat "recurs", petentul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 16 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C10 - 2 Judecători - A.

Prin Încheierea nr. 957 din 14 decembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

De asemenea, a constatat că, în cauza pendinte, completul de 2 judecători a fost învestit cu soluţionarea contestaţiei formulate de petentul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2018, prin care, în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen., în temeiul art. 45 alin. (3) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul acestei instanţe a dispus reunirea dosarului anterior menţionat la dosarul penal nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe, încheiere cu caracter preparatoriu, ce nu poate fi supusă controlului jurisdicţional decât odată cu fondul cauzei, nesusceptibilă astfel de reformare prin promovarea unei căi de atac separate de cea vizând soluţia pe fondul cauzei.

Nemulţumit de soluţia pronunţată, recurentul contestator A. a declarat recurs împotriva încheierii antemenţionate, cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 23 ianuarie 2019.

Examinând recursul, cu prioritate prin prisma admisibilităţii acestuia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că această cale de atac este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost stabilite hotărârile susceptibile a fi supuse acestei proceduri, termenul de declarare şi motivele pentru care se poate formula calea de atac.

Or, în cauză procedura utilizată de către recurent nu este prevăzută de legea procesual penală şi, de asemenea, a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator A. împotriva încheierii nr. 957 din 14 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator A. împotriva încheierii nr. 957 din 14 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2019.

Procesat de GGC - GV