Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 62/2019 AI generated

Judicial suspension pending disciplinary investigation: scope of "disciplinary procedure" and requirement of grave prejudice to justice

Case Number Decizia nr. 62/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by a judge against her disciplinary suspension, upholding the decision of the CSM Judicial Section and confirming that the judge's suspension from office remains in force; the court also admitted the CSM's exception regarding its lack of passive procedural capacity, as the Judicial Inspection is the proper plaintiff. The dispute concerned the legality of a suspension measure ordered while a disciplinary procedure was ongoing, with the appellant arguing procedural nullities (including defective summons and impartiality issues), lack of reasoning, and that the suspension could only be imposed after the formal filing of a disciplinary action, while also claiming 20,000 RON in moral damages. Relying on Articles 44, 45, 27, and 52 of Law No. 317/2004, the Court established that the term "disciplinary procedure" in Article 52(1) encompasses both the investigation phase and the action phase, allowing suspension at any time if the proceeding gravely affects the prestige of justice, and held that the lower court validly applied this provision based on existing tensions and prior sanctions, rejecting the arguments of procedural error and affirming the primacy of public interest over private damages.

Legislator headnote

AI generated

art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004, art. 52 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, art. 484 din C. proc. civ, art. 159 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Judicial suspension pending disciplinary investigation: scope of "disciplinary procedure" and requirement of grave prejudice to justice: The dispute concerned the legality of a suspension measure ordered while a disciplinary procedure was ongoing, with the appellant arguing procedural nullities (including defective summons and impartiality issues), lack of reasoning, and that the suspension could only be imposed after the formal filing of a disciplinary action, while also claiming 20,000 RON in moral damages. Relying on Articles 44, 45, 27, and 52 of Law No. 317/2004, the Court established that the term "disciplinary procedure" in Article 52(1) encompasses both the investigation phase and the action phase, allowing suspension at any time if the proceeding gravely affects the prestige of justice, and held that the lower court validly applied this provision based on existing tensions and prior sanctions, rejecting the arguments of procedural error and affirming the primacy of public interest over private damages.

Keywords

AI generated
suspension of investigation disciplinary law judicial investigation judicial impartiality moral damages procedural issues

Cited Legislation

AI generated
art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004
x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis propunerea formulată de Inspecţia Judiciară şi, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, a dispus suspendarea din funcţie a doamnei A.
art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004
Ground for dismissing the appeal as unfounded, as it defines the basis and scope of the contestation against the disciplinary suspension.
art. 52 alin. (13) din Legea nr. 317/2004
x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis propunerea formulată de Inspecţia Judiciară şi, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin.
art. 484 din C. proc. civ
317/2004 completate cu prevederile art. 484 din C. proc. civ.
art. 159 din C. proc. civ
- măsura este lovită de nulitate având în vedere ca a fost ignorată cererea de amânare a cauzei în vederea respectării garanţiilor procedurale reglementate de art. 159 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
317/2004 şi în enumerarea unor judecăţi de valoare, or, lipsa motivării atrage nulitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004
317/2004 ce prevăd că măsura suspendării din funcţie a magistratului poate fi dispusă "pe durata procedurii disciplinare", deci numai după exercitarea acţiunii disciplinare, soluţia fiind logică, având în vedere că o cercetare disciplinară se poate finaliza, conform art. 47 alin.
art. 52 din Legea nr. 317/2004
- s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 317/2004, deoarece în motivarea hotărârii, secţia pentru Judecători s-a bazat pe situaţiile descrise în rezoluţia Inspecţiei Judiciare, deşi nu era învestită cu soluţionarea fondului, săvârşind, astfel, un abuz de drept;
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 44 şi 45 din Legea nr. 317/2004

Used to determine the lack of passive procedural capacity of the Council of the Superior Magistracy, leading to the admission of the exception.

art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004

Ground for dismissing the appeal as unfounded, as it defines the basis and scope of the contestation against the disciplinary suspension.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul contestaţiei

Prin Hotărârea nr. 3J din 30 ianuarie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a admis propunerea formulată de Inspecţia Judiciară şi, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, a dispus suspendarea din funcţie a doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare ce face obiectul lucrării Inspecţiei Judiciare nr. x/IJ/3519/DIJ/2018.

În motivare, s-a arătat că Inspecţia Judiciară a efectuat verificări prealabile şi a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de doamna judecător A., pentru săvârşirea unor fapte ce s-ar circumscrie elementului material al laturii obiective a abaterilor prevăzute de art. 99 lit. a), c) şi m) din Legea nr. 303/2004, doamna judecător A. fiind anterior sancţionată pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi (c) din Legea nr. 303/2004.

Standardele profesionale impuse magistraţilor exprimă capacitatea profesiei de a-şi reflecta funcţia în valori care împlinesc aşteptările publicului, contrabalansând puterile care îi sunt conferite, iar încrederea şi respectul publicului în magistrat reprezintă esenţa democraţiei contemporane fundamentate în statul de drept.

Prestigiul justiţiei reprezintă aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său, aceasta fiind rezultatul aprecierilor publice individuale ale magistraţilor.

Onoarea profesională implică faptul ca judecătorul să se asigure că, prin practica profesională şi prin persoana sa, nu pune în pericol imaginea publică a judecătorilor, a instanţei sau a sistemului de justiţie; încrederea publică este foarte importantă, întrucât conduce la eficienţa magistratului în activitatea profesională.

Faţă de aceste aspecte, secţia a constatat că procedura disciplinară din cauza de faţă este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei, avându-se în vedere raporturile tensionate conturate la nivelul instanţei, luarea deja a unor măsuri de natură administrativă de către conducerea instanţei pentru remedierea situaţiilor conflictuale apărute şi consecinţele asupra modului de desfăşurare a activităţii în instanţă şi asupra relaţiilor interumane.

Astfel, s-a reţinut de către instanţa de disciplină că între doamna judecător A. şi colegii săi există în permanenţă tensiuni care s-au amplificat în timp de o aşa maniera, încât desfăşurarea activităţii în cadrul instanţei poate fi grav afectată prin menţinerea în funcţie a pârâtei până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare.

În consecinţă, secţia a apreciat că derularea procedurii disciplinare pentru faptele descrise în rezoluţia nr. x/IJ/3519/DIJ/2018 întocmită de Inspecţia Judiciară este de natură a induce, în mod indirect, ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar, cu consecinţa directă a alterării încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.

2. Contestaţia formulată şi motivele acesteia

Împotriva hotărârii menţionate s-a formulat contestaţie în temeiul art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004, solicitându-se desfiinţarea acesteia, repunerea contestatoarei în situaţia anterioară, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită pe perioada suspendării şi la recunoaşterea vechimii în muncă şi în magistratură, precum şi la plata de daune morale în cuantum de 20.000 RON ca recompensă pentru suferinţa psihică cauzată prin măsura dispusă şi suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea prezentei contestaţii în baza art. 52 alin. (13) din Legea nr. 317/2004 completate cu prevederile art. 484 din C. proc. civ.

În susţinerea contestaţiei, s-au învederat următoarele:

- măsura este lovită de nulitate având în vedere ca a fost ignorată cererea de amânare a cauzei în vederea respectării garanţiilor procedurale reglementate de art. 159 din C. proc. civ. astfel, deşi s-a invocat această nulitate prin cererea trimisă instanţei de disciplină la 30 ianuarie 2019, arătând că a fost înştiinţată despre termenul de judecată doar cu două zile înainte, respectiv la 28 ianuarie 2019, ignorându-se orice drept de a fi legal citată şi a mi se da posibilitatea să se apare;

- procedura desfăşurată în faţa secţiei pentru Judecători la 30 ianuarie 2019 este lovită de nulitate, deoarece nu a fost făcută nicio menţiune cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 159 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., intimata având obligaţia de a cita contestatoarea în orice altă modalitate, în cazul în care constată absenţa la birou;

- prin încălcarea dreptului la apărare a fost lipsită de posibilitatea de a invoca în faţa secţiei pentru Judecători lipsa de imparţialitate atât a preşedintei Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere iniţierea a peste 20 de sesizări disciplinare, cât şi a membrilor secţiei pentru Judecători, or cazurile de incompatibilitate fiind reglementate de norme imperative, nesocotirea acestora atrage nelegalitatea hotărârii;

- hotărârea este nemotivată, limitându-se la enumerarea împrejurărilor descrise în rezoluţia Inspecţiei Judiciare, în citarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi în enumerarea unor judecăţi de valoare, or, lipsa motivării atrage nulitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

- măsura suspendării este nelegală, deoarece a fost luată înaintea exercitării acţiunii disciplinare, în dispreţul prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ce prevăd că măsura suspendării din funcţie a magistratului poate fi dispusă "pe durata procedurii disciplinare", deci numai după exercitarea acţiunii disciplinare, soluţia fiind logică, având în vedere că o cercetare disciplinară se poate finaliza, conform art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 şi cu respingerea sesizării disciplinare;

- s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 317/2004, deoarece în motivarea hotărârii, secţia pentru Judecători s-a bazat pe situaţiile descrise în rezoluţia Inspecţiei Judiciare, deşi nu era învestită cu soluţionarea fondului, săvârşind, astfel, un abuz de drept;

- pe capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 20.000 RON, a arătat că această sumă reprezintă contravaloarea suferinţei cauzate de această măsură abuzivă, fiind în situaţia înstrăinării unui apartament pentru a-şi asigura o sursă de subzistenţă, în condiţiile în care este unicul membru al familiei ce realizează venituri şi are rate lunare în cuantum de 30.000 RON/lunar.

3. Apărările intimaţilor

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, această instituţie având rolul de instanţă de judecată, titularul acţiunii disciplinare fiind Inspecţia Judiciară.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată în raport cu prevederile art. 44 şi 45 din Legea nr. 317/2004, ce conferă legitimitate procesuală activă Inspecţiei Judiciare, în calitate de titular al acţiunii disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinind rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare, motiv pentru care va dispune admiterea acesteia.

Analizând criticile formulate de doamna judecător A. prin contestaţia declarată în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente.

Contrar susţinerilor contestatoarei referitoare la îndeplinirea procedurii de citare, Înalta Curte observă că, în cauză, au fost efectuate toate demersurile procedurale şi instituţionale pentru încunoştinţarea doamnei judecător A. cu privire la termenul din 30 ianuarie 2019 fixat de secţia pentru judecători în vederea soluţionării propunerii formulate de Inspecţia Judiciară în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, la 22 ianuarie 2019, secţia pentru Judecători a solicitat conducerii Curţii de Apel Bucureşti să dispună înmânarea citaţiei şi a înscrisurilor privind propunerea de suspendare din funcţie ataşate acesteia doamnei judecător A.

Potrivit aspectelor consemnate în Procesul-verbal din 30 ianuarie 2019, doamna grefier-şef a procedat la predarea citaţiei şi a înscrisurilor agentului procedural, deoarece, deşi a încercat în mod repetat contactarea doamnei judecător, aceasta nu a putut fi găsită.

Contestatoarea a fost înştiinţată cu privire la termenul din 30 ianuarie 2019, agentul procedural evidenţiind în procesul-verbal de înmânare împrejurarea că destinatarul refuză să semneze. În aceste condiţii, se reţine că procedura de comunicare a actelor procedurale a fost legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (2) din C. proc. civ.

Susţinerile contestatoarei referitoare la nulitatea procedurii de citare, în condiţiile în care se constată că au fost efectuate demersurile anterior menţionate, nu pot fi primite, instanţa de disciplină dând eficienţă prevederilor art. 52 alin. (12) din Legea nr. 317/2004, ce stabilesc caracterul urgent al prezentei proceduri.

Totodată, se reţine că doamna judecător avea reprezentarea faptului că în privinţa sa se află în derulare anumite proceduri desfăşurate de Inspecţia Judiciară, astfel că şi-a asumat, în privinţa exerciţiului drepturilor ce îi sunt conferite de lege, consecinţele conduitei pe care a înţeles să o adopte.

Cu alte cuvinte, alegaţiile privind atingerea adusă dreptului său la apărare nu pot fi fundamentate pe propria sa culpă, în contextul în care circumstanţele expuse relevă efectuarea demersurilor necesare în vederea înştiinţării magistratului cu privire la actele emise şi termenele fixate în privinţa propunerii formulate şi măsurii dispuse în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce priveşte nelegala compunere a instanţei de disciplină, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători în materie disciplinară a fost alcătuită cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "lucrările secţiilor se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor acestora". Contrar susţinerilor contestatoarei, dispoziţiile respective se aplică inclusiv în privinţa lucrărilor desfăşurate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în îndeplinirea rolului de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, prevederile art. 44 - 53 din Legea nr. 317/2004, necuprinzând prevederi derogatorii de la cele ale art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Totodată, cazul de incompatibilitate invocat nu poate atrage nelegalitatea hotărârii contestate, întrucât, în raport cu obiectul învestirii instanţei de disciplină, nu pot fi identificate elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la lipsa de imparţialitate a magistratului menţionat în cuprinsul contestaţiei.

Cu privire la nemotivarea măsurii suspendării, Înalta Curte reţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanţa de disciplină are de examinat dacă, în circumstanţele concrete ale procedurii disciplinare, se constată existenţa uneia dintre cele două ipoteze reglementate de textul de lege, respectiv: (i) dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare; (ii) dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

În sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 317/2004, atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei poate fi conturată de elemente ale procedurii disciplinare care au valenţa de a altera caracteristicile prin care este asigurat prestigiul justiţiei. Totodată, în procedura prevăzută de art. 52 alin. (11) din actul normativ anterior menţionat, instanţa de disciplină realizează o examinare sumară a fondului procedurii disciplinare pentru a verifica dacă este asigurată protejarea interesului public de înfăptuire a justiţiei, preeminent intereselor de drept privat invocate în litigiul dedus judecăţii.

În esenţă, reţinând în privinţa doamnei A. existenţa celei de-a doua ipoteze prevăzute de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, secţia pentru judecători a apreciat că procedura disciplinară din speţa dedusă judecăţii este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei, indicii în acest sens fiind decelate din probele administrate în faza de cercetare disciplinară.

Instanţa de disciplină a arătat, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, controlul judiciar realizându-se cu uşurinţă.

Aşadar, convingerea secţiei pentru judecători în sensul existenţei unei atingeri grave în sensul articolului anterior menţionat a fost conturată pe baza probatoriului administrat în faza de cercetare disciplinară în raport cu temeiurile de drept incidente, urmând a fi înlăturată, astfel, susţinerea contestatoarei cu privire la nemotivarea hotărârii atacate.

Referitor la nelegalitatea măsurii suspendării în raport cu prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora măsura suspendării din funcţie poate fi dispusă "pe durata procedurii disciplinare", deci numai după exercitarea acţiunii disciplinare, Înalta Curte apreciază că nici acest motiv de contestaţie nu poate fi primit, deoarece procedura disciplinară, astfel cum este aceasta reglementată de dispoziţiile Secţiunii a 4-a din Legea nr. 317/2004, presupune două etape, respectiv cercetarea disciplinară propriu-zisă şi acţiunea disciplinară.

Termenul de "procedură disciplinară" a fost folosit de legiuitor în sens larg, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii având la îndemână acest instrument pe tot parcursul cercetării sau acţiunii disciplinare, sub condiţia îndeplinirii uneia dintre condiţiile alternative prevăzute de teza a II-a a art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Susţinerea contestatoarei privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 317/2004 este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât instanţa de disciplină a constatat că există indicii ale abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. a), c) şi m) din Legea nr. 303/2004, cercetarea disciplinară începută, ca parte a procedurii disciplinare, astfel cum s-a arătat anterior, fiind de natură a aduce atingere gravă prestigiului justiţiei; a aprecia că măsura suspendării poate fi luată doar numai după începerea acţiunii disciplinare înseamnă a adăuga la lege, ceea ce nu este permis.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea A. şi, ca efect al respingerii acesteia, va fi respins şi capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumei de 20.000 RON reprezentând daune morale.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei contestate, Înalta Curte constată că demersul juridic iniţiat a rămas fără finalitate practică ca urmare a soluţionării contestaţiei la acest termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii.

Respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 3J din 30 ianuarie 2019 pronunţate de Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2019.

Procesat de GGC - GV