Convicted hit-run defendant’s constitutional exception barred: inadmissibility of challenge to Criminal Code’s "accident" definition upheld, costs awarded.

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 410/RC din 16 noiembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2017, printre altele, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) şi (2) şi a dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. b) C. pen. raportat la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut următoarele:

Prin cererea de recurs în casaţie formulată împotriva Deciziei penale nr. 326 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, recurentul inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) din C. pen., apreciind că au fost adoptate cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României.

Sub aspectul fondului excepţiei, s-a arătat că textul legal prevăzut de art. 338 din C. pen. nu întruneşte exigenţele constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la previzibilitatea şi claritatea legii. În acest sens, s-a făcut referire la lipsa unei definiţii clare în cuprinsul C. pen., a termenului de "accident" folosit în descrierea denumirii marginale a infracţiunii, definiţie care rezultă doar prin coroborarea cu dispoziţiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a arătat că asupra interpretării termenului "rănire" din cuprinsul art. 75 lit. b) teza a II-a, Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 5/2018, a statuat că acesta presupune o leziune traumatică sau afectarea sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale ori prin una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din C. pen.

În analiza excepţiei de neconstituţionalitate invocate, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a avut în vedere că, pe lângă îndeplinirea condiţiilor privind ridicarea excepţiei în faţa unei instanţe judecătoreşti şi să vizeze dispoziţii din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Analizând criticile formulate prin raportare la relevanţa excepţiei invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că recurentul inculpat A., în realitate, nu aduce critici de neconstituţionalitate a textului de lege precizat, ci, de fapt, critică modul în care prevederea legală incriminează fapta de care este acuzat inculpatul în cauza de faţă, fiind chestiuni ce ţin de judecata pe fond a pricinii.

Având în vedere cadrul procesual al cauzei, respectiv calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către inculpat nu poate avea o înrâurire cu privire la soluţia ce se pronunţă în cauză cu referire la conţinutul normei de incriminare imputate, în condiţiile în care inculpatul a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea în discuţie reglementată de dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei.

De altfel, s-a constatat că recurentul inculpat A., prin apărător, a precizat că nu a înţeles să invoce mai înainte această excepţie de neconstituţionalitate, invocând-o însă urmare a soluţiei instanţei de apel, ce nu a fost în concordanţă cu aşteptările sale, respectiv de achitare a inculpatului.

Or, în condiţiile în care în cauză s-a definitivat deja raportul juridic în cadrul căruia inculpatul ar fi putut invoca excepţia de neconstituţionalitate în discuţie, excepţia invocată nu are legătură cu obiectul cauzei de recurs în casaţie.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie o normă de incriminare, iar nu o reglementare de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor drepturilor ocrotite de Constituţie şi, prin urmare, criticile recurentului inculpat A., constituind apărări de fond, nu pot avea drept finalitate sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 338 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) din C. pen.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) şi (2) şi a dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. b) din C. pen. raportat la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 din cuprinsul Deciziei penale nr. 410/RC din 16 noiembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2017, a formulat recurs inculpatul A.

La data de 8 ianuarie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 4 februarie 2019.

Concluziile apărătorului ales al recurentului inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de inculpatul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că este nefondat.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menţionate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de inculpatul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Din examinarea argumentelor invocate de inculpat în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 338 alin. (1) şi (2) şi a dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. b) din C. pen. raportat la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României, ci sunt critici referitoare la modul în care prevederea legală incriminează fapta de care este acuzat inculpatul, aspecte care se circumscriu judecăţii pe fond a cauzei.

Având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale mai sus menţionate a fost invocată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, soluţionarea acestei excepţii nu poate avea o înrâurire cu privire la soluţionarea căii extraordinare de atac, în condiţiile în care inculpatul a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, faptă prevăzută de dispoziţiile legale criticate pe calea excepţiei.

În mod corect Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că, raportul juridic în cadrul căruia inculpatul ar fi putut invoca excepţia de neconstituţionalitate în discuţie s-a soluţionat în mod definitiv, astfel încât excepţia invocată nu are legătură cu obiectul recursului în casaţie.

De asemenea, instanţa supremă reţine că toate argumentele inculpatului invocate în susţinerea excepţiei vizează aspecte ce ţin de fondul cauzei şi nu au nicio legătură cu cazul de recurs în casaţie invocat, cadru procesual în limitele căruia instanţa de casaţie a fost învestită.

În raport cu aceste împrejurări, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează o normă de incriminare, iar nu o reglementare de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor drepturilor ocrotite de Constituţie, astfel încât, criticile recurentului inculpat A., constituie apărări de fond şi nu pot conduce la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 338 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) din C. pen. raportat la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, excepţia fiind invocată formal.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) din C. pen. raportat la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 din cuprinsul Deciziei penale nr. 410/RC din 16 noiembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 RON, va rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) şi (2) şi a dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. b) C. pen. raportat la art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 din cuprinsul Deciziei penale nr. 410/RC din 16 noiembrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV