Constitutional exception inadmissible in criminal revision; appellant ordered to pay costs

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, revizuită, formulate de revizuentul A.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că obiecţiunile formulate de revizuentul A. cu privire la dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

S-a arătat că revizuentul a susţinut, în esenţă, că textul art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât sintagma "conduc în mod evident", din cuprinsul acestui text, nu face parte din limbajul juridic specializat, ci aparţine limbajului comun, având valori denotative diferite pentru destinatarii acesteia, respectiv magistraţii chemaţi să aplice norma de drept procedural menţionată, care permite interpretări diferite şi, în consecinţă, este creatoare de insecuritate juridică. Astfel, admisibilitatea unei cereri de revizuire este condiţionată de o apreciere pur subiectivă, diferită de la un judecător la altul, şi nu de o analiză în temeiul unor criterii precis determinate, cu acelaşi înţeles, atât pentru instanţa de retractare, cât şi pentru revizuent.

În continuare, instanţa a mai reţinut că în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

Mai mult, din referirile la Decizia nr. 591/2015 a Curţii Constituţionale - prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen. este neconstituţională în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţia României - făcute, se constată că, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, în realitate, recurentul nu urmăreşte armonizarea normei de drept criticate cu dispoziţiile constituţionale, ci modificarea acesteia.

Constatând că în cauză nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, revizuită, formulată de revizuentul B.

Cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei, Înalta Curte a reţinut că această cerere este inadmisibilă, faţă de împrejurarea că noul C. proc. pen. nu mai prevede o astfel de dispoziţie, inadmisibilitatea reprezentând o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţia României cuprinsă în încheierea pronunţată la 18 octombrie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 revizuentul A., prin apărător ales, a formulat, după pronunţarea soluţiei în şedinţă publică, recurs.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului ales al revizuentului A. la termenul din 4 martie 2019 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că recursul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens, şi Decizia nr. 3991/9.11.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorii realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, întrucât verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată următoarele:

Din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 se constată că legea a cărei neconstituţionalitate se invocă este în vigoare, nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional, iar excepţia a fost invocată în cursul unui proces penal.

În ceea ce priveşte condiţia ca norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în acord cu instanţa de fond, constată că nu este îndeplinită în speţa de faţă.

Legătura dintre norma ce face obiectul excepţiei şi cauză trebuie să fie determinantă în ceea ce priveşte soluţia ce urmează a se pronunţa. Altfel spus, legătura dintre excepţia invocată şi soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiilor legale de a căror neconstituţionalitate depinde soluţia ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii. Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii, acest lucru presupunând, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. contravin dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Constituţie, susţinând că admisibilitatea cererii de revizuire este legată de modul în care se interpretează sintagma "dacă cererea este vădit nefondată" cuprinsă în dispoziţiile normei la care a făcut referire.

Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe sau a unei dispoziţii legale dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei. Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.

Totodată, constată şi că autorul excepţiei nu a invocat o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, ci astfel cum corect a observat prima instanţă, se tinde la interpretarea şi aplicarea legii penale.

Referitor la critica de nelegalitate invocată, în sensul că instanţa de fond nu a acordat cuvântul asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 din C. pen., a dispoziţiilor art. 304 din C. pen., precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, instanţa consideră că aceasta nu poate fi reţinută. Din cuprinsul încheierii din data de 18 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa a pus în discuţie oportunitatea discutării cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate antemenţionate, în raport cu etapa admisibilităţii în principiu a cererilor de revizuire ce fac obiectul celor două cauze", cu privire la acestea pronunţându-se prin Sentinţa penală nr. 575 din data de 18.10.2018, motiv pentru care instanţa nu le poate analiza în prezenta cale de atac.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţia României cuprinsă în încheierea pronunţată la 18 octombrie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţia României cuprinsă în încheierea pronunţată la 18 octombrie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 martie 2019.

Procesat de GGC - GV