Failure to meet triple identity requirement for revision of labor dismissal judgment under res judicata

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată

La data de 24.07.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 3858 din 23.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, solicitând anularea acestei decizii sub motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a trei hotărâri judecătoreşti definitive anterioare, şi anume Decizia nr. 3180 din 5 mai 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2011, încheierea din camera de consiliu din 23 noiembrie 2014 a aceleiaşi instanţe şi Sentinţa civilă nr. 14557 din 7 noiembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia nr. 1881 din 23 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.

Instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de revizuentă drept temei al cererii sale, întrucât, contrar susţinerilor sale, condiţia triplei identităţi, caracteristică lucrului judecat, nu se regăseşte între pricinile în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs revizuenta, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că i-a fost comunicată o alta decizie, în care nu era parte, şi că hotărârea atacată este nemotivată, respectiv cuprinde motive contradictorii.

În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că, prin comunicarea unei alte decizii, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, iar constatarea instanţei de judecată, potrivit căreia nu sunt întrunite condiţiile legale de admisibilitate a cererii sale, nu este motivată, respectiv că motivarea este contradictorie. În susţinerea motivelor de recurs, recurenta reiterează argumentele prezentate în cererea de revizuire cu privire la identitatea de obiect, cauză şi părţi a litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile invocate.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând decizia recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Este neîntemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât acesta nu se referă la împrejurarea invocată de recurentă, anume că instanţa de revizuire i-a transmis o altă decizie decât cea care o vizează, ceea ce a determinat-o să se prezinte la registratura instanţei pentru a intra în posesia deciziei atacate. Această împrejurare nu reprezintă o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare să fie de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, ci constituie o simplă eroare de comunicare, remediată prin comunicarea corespunzătoare a deciziei. Mai mult, această eroare nu a produs recurentei o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii; dimpotrivă, prin comunicarea deciziei corespunzătoare, recurenta a putut lua cunoştinţă de soluţia pronunţată şi de considerentele care au stat la baza acesteia şi şi-a exercitat, în termenul legal, dreptul de a le contesta.

Nici motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este întemeiat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;"

Dispoziţiile legale citate, invocate de recurenta-revizuentă drept temei al cererii formulate în faţa instanţei de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, sub ambele forme de manifestare ale acestuia, prevăzute de art. 431 din C. proc. civ.: efectul negativ şi efectul pozitiv.

Astfel, efectul negativ priveşte situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, caz în care executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea (anularea) ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat ce caracterizează prima hotărâre [art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.].

Efectul pozitiv presupune că o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi; ceea ce se urmăreşte, aşadar, pe calea revizuirii formulate în temeiul art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. este, sub acest aspect, evitarea contrazicerilor atât între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, cât şi între dispozitivul unei hotărâri şi considerentele alteia, care a rezolvat un aspect litigios ce are legătură cu obiectul unei acţiuni deduse ulterior judecăţii, sau evitarea contrazicerilor între aşa numitele considerente decizorii ale hotărârilor (cele care conţin intrinsec soluţii) [art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.].

În speţă, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, sub nici un aspect - negativ sau pozitiv - în raport cu hotărârile judecătoreşti invocate de recurenta-revizuentă ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire, se constată că, în procesele soluţionate prin pronunţarea de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a Deciziilor nr. 3858 din 23 iunie 2017 şi nr. 3180 din 5 mai 2014, nu există identitate de obiect şi cauză, întrucât prin acţiunile formulate în cele două dosare au fost contestate acte diferite, emise pe temeiuri juridice diferite.

Astfel, dacă în primul litigiu au fost contestate două decizii de desfacere disciplinară a contractului de muncă al reclamantei, respectiv deciziile nr. 612 din 10 iunie 2011 şi nr. 719 din 21 iulie 2011, precum şi Decizia nr. 706 din 4 iulie 2011, prin care a fost revocată prima decizie (nr. 612 din 10 iunie 2011), în celălalt litigiu, în care a fost pronunţată decizia supusă revizuirii, s-a contestat un alt act de concediere, respectiv Decizia nr. 822 din 13 august 2014, al cărui temei l-a reprezentat desfiinţarea postului ocupat, obiectul şi cauza juridică a celor două procese fiind, aşadar, diferite.

Nefiind îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi cauză între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile în discuţie, în mod corect a reţinut instanţa de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice şi că nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a celei din urmă, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încheierea din Camera de Consiliu de la 24 noiembrie 2014, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 3180 din 5 mai 2014 a aceleiaşi instanţe, se reţine, în acord cu instanţa de revizuire, că, raportat la dispoziţiile art. 443 din C. proc. civ., încheierea respectivă nu este o hotărâre distinctă, ci face corp comun cu hotărârea a cărei lămurire se cere; fiind, deci, pronunţată în acelaşi litigiu în care a fost pronunţată Decizia nr. 3180 din 5 mai 2014, cu care face corp comun, şi care a fost analizată mai sus, nici încheierea din Camera de Consiliu de la 24 noiembrie 2014 nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Nici contrarietatea raportată la Sentinţa nr. 14557 din 7 noiembrie 2016 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, invocată de recurenta-revizuentă în cererea de revizuire, nu poate fi reţinută, întrucât, pe de o parte, nu există condiţia identităţii de obiect şi cauză, pentru că este dată în soluţionarea unei contestaţii la executare şi, pe de altă parte, această sentinţă nu este definitivă, fiind susceptibilă de apel, potrivit dispoziţiilor art. 718 alin. (1) din C. proc. civ., cale de atac exercitată de cealaltă parte şi aflată în curs de soluţionare (la data soluţionării cererii de revizuire).

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanţa de revizuire analizând temeinic condiţiile de admisibilitate a cererii şi prezentând pe larg, în mod clar şi detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză; de aceea, instanţa de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentei nici sub aspectul nemotivării/motivării contradictorii a hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte afirmaţia recurentei, formulată în finalul cererii de recurs, potrivit căreia argumentele instanţei de revizuire, menţionate în ultimele două paragrafe ale deciziei recurate, ar avea "calitatea unei declinări de competenţă", se reţine că aceasta este greşită; considerentele respective nu reprezintă o "declinare de competenţă", ci au semnificaţia unui fine de neprimire a susţinerilor din cererea precizatoare, despre care instanţa de revizuire a arătat explicit că "nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.", pe care revizuenta şi-a întemeiat cererea.

Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurentă, decizia atacată fiind temeinică şi legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1881 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV