Unconstitutionality challenge to judicial organization provisions lacking nexus to criminal set-aside admissibility proceedings

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 22 februarie 2019, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, formulată de contestatorul A.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte a constatat că excepţia a fost invocată de contestatorul A., prin apărător ales, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. S-a constatat neîndeplinirea condiţiei ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei pentru niciunul din textele indicate de contestator.

Astfel, în ceea ce priveşte primul text de lege apreciat de contestator ca neconstituţional, respectiv art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte a constatat că acest text reglementează modul de înfiinţare a completelor specializate. Or, nici completul care a pronunţat decizia penală contestată şi nici cel învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu sunt complete specializate, astfel că dezlegarea pe care ar da-o instanţa de contencios constituţional nu poate influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Referitor la dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora în materie penală pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători, Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, etapa admisibilităţii în principiu, etapă în care se verifică întrunirea condiţiilor de promovare a acesteia, neavând loc o judecare propriu-zisă a căii de atac exercitate. În considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 542 din data de 14 iulie 2015, în parag. 16 se arată că:

"În cadrul acestei prime etape procesuale, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, condiţii ce rezultă din prevederile art. 426 - 428 şi ale art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. Astfel, instanţa verifică dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. şi, în fine, dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar."

În concret, în acest moment procesual completul de judecată este învestit să examineze exclusiv condiţiile de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, iar nu apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, astfel încât invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale vizând compunerea completului competent să judece apelul nu are vreo legătură cu soluţionarea căii extraordinare de atac. Totodată, din aceeaşi perspectivă a limitelor învestirii completului care examinează condiţiile de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, excepţia invocată nu are legătură cu cauza, în această etapă procesuală neputând fi analizată temeinicia cazului de contestaţie invocat privind compunerea completului de apel a cărui decizie este atacată.

Cu referire la dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora "Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii:

a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi statele de funcţii şi de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

f) exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", Înalta Curte a constatat că aceste dispoziţii legale vizează atribuţiile Colegiului de Conducere şi nu au legătură cu fondul cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii şi, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind îndeplinite cumulativ toate cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 42/1997.

Examinând recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători - P2-2019 constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Aşa cum s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează, exclusiv, la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

Astfel, în mod corect s-a constatat, prin încheierea atacată, că sunt îndeplinite doar o parte dintre condiţii, respectiv excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei în calea de atac a contestaţiei în anulare, de către o persoană având calitatea de parte în cauză, vizează o dispoziţie dintr-o lege care este în vigoare şi nu a fost declarată neconstituţională.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii, interes dat de legătura pe care dispoziţia legală criticată o are cu soluţionarea cauzei.

Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi efectul pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

În acest sens, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Recurentul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) şi art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată în faza admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare promovate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 258/A din 15 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În mod corect prima instanţă a stabilit că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi, are în vedere neconstituţionalitatea 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, însă niciunul din textele indicate de contestator nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la înfiinţarea completelor specializate nu sunt aplicabile în speţă întrucât nici completul care a pronunţat Decizia penală nr. 258/A din 15 octombrie 2018 contestată şi nici cel învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu sunt complete specializate; cele referitoare la art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din aceeaşi lege, privesc atribuţiile colegiului de conducere al Înaltei Curţi, nu sunt incidente în cauză; art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privesc numărul de judecători care intră în componenţa completului de judecată pentru soluţionarea căii ordinare de atac a apelului.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.

Or, raportat la obiectul cauzei şi stadiul procesual în care a fost formulată cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, respectiv contestaţie în anulare, fundamentată pe dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., în mod corect s-a stabilit că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate se doreşte a fi verificată nu au legătură cu soluţia ce urmează a se pronunţa în faza de admisibilitate în principiu a căii extraordinare de atac.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători - Penal 2-2019, reţine că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale. Simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale nu este adecvată atâta timp cât recurentul s-a raportat doar formal la disp. art. 124 din Constituţie, fără a argumenta în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.

În concluzie, în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate. Or, pentru a proceda la sesizarea Curţii Constituţionale, aşa cum s-a mai arătat în cele ce preced, trebuie să existe o legătură între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, excepţia trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi asupra situaţiei contestatorului.

Aşa fiind, Înalta Curte - Completul de 5 judecători - Penal 2-2019 va respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 22 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2019.

Procesat de GGC - NN