Jurisdictional Conflict Over Claims Against Central Public Authority

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, s-a solicitat instanţei acordarea drepturilor prevăzute de următoarele acte normative: Legea nr. 189/2000, O.U.G. nr. 105/1999, Decretul Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar x/2018

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

1.1. Prin Sentinţa civilă nr. 241/04 octombrie 2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, invocată din oficiu şi, în consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Tribunalului Sălaj.

În motivarea sentinţei s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

"Prin acţiunea înregistrată la data de 03.07.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în despăgubiri în baza Legii nr. 189/2000, a O.U.G. nr. 105/1999, a Legii nr. 118/1990 şi a O.U.G. nr. 214/1999, respectiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale şi morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că familia sa a fost deportat din oraşul Dej în localitatea B., Ungaria, situaţie dovedită prin actele pe care le-a depus la dosar şi deşi a întreprins numeroase demersuri atât la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj cât şi la Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială Sălaj, cererile sale nu au fost soluţionate, fiind astfel vătămat în drepturile sale legale. În aceste condiţii, solicită recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei produse de către pârât.

Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.

Asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată obiect al prezentului dosar, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în despăgubiri în baza Legii nr. 189/2000, a O.U.G. nr. 105/1999, a Legii nr. 118/1990 şi a O.U.G. nr. 214/1999, respectiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale şi morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1), (2), (3) şi (4) din O.U.G. nr. 105/1999, stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în această ordonanţă se fac de casa judeţeană de pensii sau, după caz, de Casa de pensii a municipiului Bucureşti, pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 înfiinţându-se, în cadrul fiecărei case judeţene de pensii, o comisie alcătuită din preşedinte şi 3 membri, iar cererile pentru stabilirea acestor drepturi se depun la casa judeţeană de pensii sau, după caz, la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, comisia fiind obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată, iar împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea tribunalului fiind definitivă.

Aplicând aceste dispoziţii legale în prezenta cauză, curtea a apreciat că, în raport de obiectul dedus judecăţii, respectiv acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 189/2000, a O.U.G. nr. 105/1999, a Legii nr. 118/1990 şi a O.U.G. nr. 214/1999, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu aparţine tribunalului, legea specială în materie stipulând în acest sens.

A apreciat Curtea de Apel că, împrejurarea că în speţă nu s-a învestit instanţa cu un petit explicit de contestare a hotărârii emise de comisia constituită în cadrul casei judeţene de pensii nu poate conduce la o altă concluzie în speţă, în raport de împrejurarea că reclamantul se află în posesia unei astfel de hotărâri, respectiv Hotărârea nr. 6668/14.09.2017 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, care a fost depusă la dosar la fila x de către acesta, reclamantul invocând în cererea de chemare în judecată împrejurarea că a cerut în prealabil aceste despăgubiri solicitate în litigiu de la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, fiind astfel evidentă manifestarea de voinţă a reclamantului în sensul că acesta înţelege să conteste în fapt cele reţinute în cuprinsul acestei hotărâri, astfel că singurul demers legal prin care reclamantul poate obţine ceea ce solicită, respectiv despăgubiri în baza O.U.G. nr. 105/1999 este cel stipulat de acest act normativ şi, pe cale de consecinţă, singura instanţă competentă să analizeze cererea sa este tribunalul.

De asemenea, curtea a apreciat că nici împrejurarea că reclamantul a înţeles să cheme în calitate de pârât Guvernul României nu este de natură să conducă la concluzia competenţei curţii de apel în raport de împrejurarea că, pe de o parte, după cum s-a arătat mai sus, în procedura de acordare a beneficiilor reglementate de O.U.G. nr. 105/1999 competenţa aparţine tribunalului, iar, pe de altă parte, pentru ipoteza chemării în judecată a altui pârât decât cel care ar trebui să fie legitimat procesual pasiv, remediul procesual nu este cel al constatării competenţei în raport de persoana chemată în judecată, ci constă în îndeplinirea obligaţiei reglementate de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ dublată de soluţionarea unei excepţii procesuale pasive, în măsura în care o astfel de măsură se impune, aspecte asupra cărora însă se poate pronunţa exclusiv instanţa competentă.

Pentru aceste motive, curtea, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamantul A. în favoarea Tribunalului Sălaj şi a trimis cauza acestei instanţe spre competentă soluţionare".

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sălaj sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 1549/11 decembrie 2018 Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de III-a de contencios administrativ şi fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Sălaj şi Curtea de Apel Cluj, secţia de III-a de contencios administrativ şi fiscal. A dispus totodată suspendarea judecăţii cauzei, din oficiu şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a ajunge la această soluţie, Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, a reţinut următoarele:

- pentru drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 şi O.G. nr. 105/1999, Tribunalul Sălaj este competent general, material şi teritorial, în baza prevederilor art. 10 alin. (5) din Decretul-Lege nr. 118/1990, art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportate la prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

- pentru drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, competentă este Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 99 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere şi formarea unui dosar separat cu termen de judecată la data de 07 decembrie 2018.

Dosarul privind capătul de cerere disjuns a fost înregistrat sub nr. x/2018, iar la primul termen de judecată, Tribunalul Sălaj, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei materiale, raportat la următoarele considerente:

Pretenţiile reclamantului aferente cererii ce face obiectul prezentului dosar vizează acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul şi-a îndreptat pretenţiile împotriva Guvernului României, precizând că se prevalează de refuzul soluţionării cererii sale adresate pe cale administrativă acestui pârât, ataşând cererii de chemare în judecată mai multe solicitări adresate în scris Guvernului României.

Cum reclamantul nu a făcut dovada unui refuz expres de soluţionare a cererii sale, pretenţiile sale pot fi analizate şi prin prisma faptului de a nu răspunde în termenul legal la cererea adresată Guvernului României de către reclamant.

Potrivit O.U.G. nr. 214/1999:

"ART. 4

(1) Se înfiinţează Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, denumită în continuare Comisie, entitate fără personalitate juridică, (...)

(3) Comisia, la cerere, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 2 şi constată calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.

ART. 5

(1) Cererea poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, până cel târziu la 31 decembrie 2003. (...)

(5) Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia, dacă este însoţită de acte doveditoare, sau, după caz, de la primirea documentelor, datelor ori informaţiilor prevăzute la alin. (3), prin decizie motivată, în cazul respingerii cererii, şi prin decizie-tip, în cazul admiterii acesteia. Modelul deciziei-tip se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

ART. 6

(1) Abrogat

(11) Comisia este reprezentată în justiţie de Ministerul Justiţiei.

(2) Împotriva deciziei Comisiei pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, precum şi în cazul refuzului nejustificat de a rezolva cererea persoana interesată poate introduce plângere la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii".

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel...

(3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

A reţinut în esenţă Tribunalul Sălaj, secţia Civilă că, în raport de emitentul actului administrativ asimilat de care se prevalează reclamantul în susţinerea cererii sale, respectiv Guvernul României, ce are rang de autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei ce are ca obiect o cerere de acordare a drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, competenţa materială de soluţionare aparţine Curţii de Apel.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, precum şi prevederile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Tribunalul Sălaj, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Cluj, reclamantul optând pentru instanţa de la domiciliul său.

Totodată, observând că prin Sentinţa civilă nr. 241/04 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi-a declinat anterior competenţa în favoarea Tribunalului Sălaj, în baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat născut conflictul de competenţă între Tribunalul Sălaj şi Curtea de Apel Cluj, iar în baza art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluţioneze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanţă ierarhic superioară instanţelor aflate în conflict.

Astfel, studiind actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii, astfel cum a fost stabilit de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, după disjungerea dispusă prin Sentinţa civilă nr. 1549/11 decembrie 2018, competenţa materială revine Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele arătate în continuare:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Cluj -, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în despăgubiri în baza Legii nr. 189/2000, a O.U.G. nr. 105/1999, a Legii nr. 118/1990 şi a O.U.G. nr. 214/1999, respectiv obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale şi morale, cu cheltuieli de judecată.

Învestit fiind cu soluţionarea acestor cereri, după declinarea de competenţă dispusă de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Sălaj s-a declarat competent general, material şi teritorial să soluţioneze doar cererea ce viza drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 şi O.G..105/1999, apreciind că, pentru soluţionarea cererii ce vizează drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, competenţa aparţine Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, Înalta Curte urmează să soluţioneze prezentul conflict de competenţă prin raportare la acest temei al acţiunii şi anume dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999.

În condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată reclamantul a înţeles să se judece doar cu Guvernul României atât pentru drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 şi O.G. 105/1999 (ce fac obiectul unui alt dosar) cât şi pentru drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999 (ce fac obiectul acţiunii dedusă spre soluţionare instanţelor aflate în conflict), astfel cum corect a reţinut şi Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, Înalta Curte apreciază că, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere deopotrivă şi rangul autorităţii publice chemate în judecată - Guvernul României - cu rang de autoritate publică centrală - competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Curţii de Apel Cluj; reclamantul optând pentru instanţa de la domiciliul său.

Înalta Curte apreciază totodată că, stabilirea corectă a cadrului procesual în condiţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, prin eventuala introducere în cauză a autorităţii administrative căreia legea îi conferă competenţa de soluţionare a cererii administrative formulate în temeiul O.U.G. nr. 214/1999, reprezentată de Ministerul Justiţiei (tot autoritate publică centrală), ori chestiunile privind admisibilitatea cererii, raportat la existenţa actului administrativ asimilat de care se prevalează reclamantul, revin instanţei competente să se pronunţe pe fondul litigiului, potrivit legii.

În concluzie, având în vedere că în cauză reclamantul a solicitat să se judece în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - autoritate publică centrală - optând pentru instanţa de la domiciliul său (localitatea Zalău, judeţ Sălaj) - Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, stabileşte competenţa de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

III. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtul Guvernul României în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV