Tax Suspension Upheld as Tax Authority's Appeal Dismissed for Lack of Merit

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 01.04.2015, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, reclamanta şi-a completat acţiunea, în sensul că a solicitat şi suspendarea executării Deciziei nr. 5084/14.07.2015 referitoare la obligaţiile accesorii creanţelor stabilite prin decizia F-BC 148/01.04.2015.

Totodată, reclamanta a precizat că temeiul cererii de suspendare este art. 15 din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 48 din 29 martie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea şi pe cale de consecinţă, s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 01.04.2015 şi a deciziei de impunere nr. x/14.07.2013 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare se solicită.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând fondul cauzei, respingerea cererii de suspendare.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, s-a arătat că, din considerentele Deciziei civile nr. 3123/20.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă doar că instanţa de fond nu a menţionat care sunt elementele de aparentă nelegalitate a deciziei de impunere sub aspectul impozitului pe profit, însă nu s-a analizat din perspectiva cazului bine justificat dacă există o îndoială asupra legalităţii actului.

Recurenta a arătat că există autoritate de lucru judecat, în cauza de faţă nu a intervenit nicio noutate faţă de dosarul în care s-a pronunţat instanţa pe suspendarea în temeiul art. 14, nici cu privire la faza în care se află dosarul penal, nici cu privire la temeiul juridic al cererilor. Recurenta a susţinut că şi prezenta cererea este întemeiată tot pe prev. art. 14, care prevăd că cererea de suspendare se poate formula doar în cadrul acţiunii principale, acţiune care face obiectul Dosarului nr. x/2015 aflat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În speţă, operează autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care nu s-au depus înscrisuri noi din care să rezulte schimbarea situaţiei de fapt reţinute prin decizia amintită.

Pe fondul cauzei, se arată că decizia de impunere a fost emisă în anul 2015 în contextul urmăririi penale, existând îndoieli asupra tranzacţiilor efectuate de către intimată, instanţa apreciind că există în mod vădit o îndoială asupra legalităţii actelor emise de organul fiscal. De altfel, instanţa de fond nu face altceva decât să interpreteze legislaţia fiscală română cu trimitere la cauza Max Pen EOOD, antamând fondul cauzei fără să argumenteze care sunt elementele de noutate care au intervenit de la data pronunţării Deciziei civile nr. 3123/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi data formulării cererii de faţă.

De altfel, instanţa de fond aduce critici legate de fondul cauzei, cu trimiteri la constituirea de parte civilă în cauza penală, apreciind că în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii impuse de legiuitor în baza aceloraşi argumente invocate şi prin cererile de suspendare precedente şi în lipsa unor probe concludente care să facă dovada îndeplinirii celor două condiţii.

Existenţa cazului bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, nefiind suficient să se invoce existenţa unor motive de nelegalitate fără ca reclamantul să ofere elemente probatorii care să permită, fără o cercetare amănunţită, formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului fiscal.

Legiuitorul nu distinge între normele de procedură şi normele de drept material, astfel că îndoielile de nelegalitate pot viza atât normele de drept procedural, cât şi pe cele de drept material, esenţial fiind ca acestea să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa ar fi trebuit să verifice gravitatea şi iminenţa prejudiciului în funcţie de toate circumstanţele cauzei, cu respectarea proporţionalităţii, luând în considerare natura măsurii şi contextul în care a intervenit. În schimb, instanţa nu numai că nu a efectuat o analiză sumară a incidenţei aparenţei dreptului, ci a prejudiciat fondul pe calea acestei proceduri urgente.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Întâmpinarea

Intimata-reclamanta SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că împrejurarea că organele fiscale s-au constituit parte civilă în procesul penal şi aşteaptă hotărârea instanţei penale pentru a se putea clarifica dacă reclamanta poate fi obligată la plata obligaţiilor fiscale suplimentare reprezintă o recunoaştere a lipsei de temei a deciziei de impunere. Prin Decizia nr. 212/03.07.2015, intimata a recunoscut că instanţa penală este cea care va clarifica în mod definitiv existenţa sau inexistenţa creanţelor fiscale, dând în aceIaşi timp o notă de incertitudine a deciziilor de impunere emise de aceasta şi prin modul său de acţiune îi blochează efectiv accesul la justiţie cu privire la soluţionarea pe fond într-un termen rezonabil.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta- pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă în prezenta cauză.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte trimiterea la o eventuală soluţie pe care ar pronunţa-o instanţa penală, aceasta nu are nicio valoare probatorie în cauză, instanţa de contencios fiind obligată să se pronunţe asupra suspendării independent de cauza penală, exclusiv în baza probelor administrate în cauza civilă. Situaţia prezentată de reclamantă nu demonstrează crearea unui prejudiciu care nu ar putea fi reparat sau riscul intrării în faliment, prin emiterea formelor de executare.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

6.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

6.2.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin raportul de inspecţie fiscală nr. x/13/1.04.2015, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în valoare de 5.873.929 RON, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. x/2015. Organele de inspecţie fiscală au stabilit diferenţe faţă de impozitul pe profit declarat de societate aferente înregistrării în evidenţa contabilă a unor cheltuieli deductibile fiscale înscrise în facturi emise de societăţi a căror surse de aprovizionare nu sunt reconstituibile integral sau parţial, astfel încât există un risc substanţial legal de legalitatea deducerii T.V.A. În esenţă, s-a constatat că furnizorii reclamantei au avut un comportament de "tip fantomă" deoarece nu au depus declaraţii fiscale, nu au surse pentru eventualele livrări efectuate, parte din ele făcând obiectul unor referate de risc.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 212/3.07.2015 pârâta a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, reţinând că între stabilirea obligaţiilor fiscale şi stabilirea caracterului infracţional există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea contestaţiei, interdependenţă ce constă în faptul că în speţă se pune problema realităţii tranzacţiilor desfăşurate de reclamantă. Pârâta a reţinut în considerentele Deciziei nr. 212/2015 faptul că organele fiscale nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere că organele de inspecţie fiscală au considerat că operaţiunile efectuate au implicaţii fiscale pentru care se ridică problema realităţii operaţiunilor declarate.

Astfel, organele fiscale s-au constituit parte civilă în Dosarul penal nr. x/2012 în anul 2014 (cu Adresa nr. x/11.11.2014), dosarul penal fiind în prezent pe rolul Tribunalului Bacău (x/110/2015).

Împotriva Deciziei nr. 212/3.07.2015, reclamanta a formulat acţiune înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bacău, iar prin Sentinţa nr. 1 din 7 ianuarie 2016 s-a admis acţiunea, pârâta fiind obligată să soluţioneze pe fond contestaţia administrativ-fiscală. Prin Decizia nr. 257/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva acestei sentinţe.

Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bacău având ca obiect acţiunea în anularea deciziei de impunere nr. x/2015 a fost suspendat până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015.

De asemenea, prind Decizia nr. 3123/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/2015, a fost respinsă definitiv, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 01.04.2015 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 01.04.2015, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

6.2.2. Analiza concretă a motivelor de casare invocate

Ca o primă precizare, se constată că cererea de suspendare dedusă judecăţii a fost întemeiată pe disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a indicat reclamanta prin precizarea depusă în faţa primei instanţe.

În ceea ce priveşte critica legată de greşita respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat de către prima instanţă, raportat la respingerea cu caracter definitiv a cererii de suspendare întemeiate pe disp. art. 14 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că măsura suspendării reprezintă o măsură cu caracter provizoriu, ce se dispune raportat la circumstanţele factuale deduse judecăţii prin fiecare cerere, astfel că nu se poate invoca o eventuală putere de lucru judecat sau o autoritate de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti care a soluţionat cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 faţă de cea care urmează a soluţiona cererea de suspendare întemeiată pe art. 15. Dincolo de temeiul juridic distinct, similar principiilor care guvernează materia ordonanţelor preşedinţiale şi a celorlalte măsuri provizorii ce pot fi dispuse conform C. proc. civ., temeinicia fiecărei cereri de suspendare se analizează în raport de conţinutul concret al fiecărei cereri la momentul formulării acesteia. Ca urmare, se reţine caracterul nefondat al acestui argument prealabil adus de recurentă.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a avut în vedere, ca şi argument nou faţă de precedenta cerere de suspendare, îndoielile născute din perspectiva aplicării hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauzele C - 439/04, C - 440/2004, respectiv C - 255/02 şi C - 18/13, din analiza cărora rezultă că organelor fiscale le revine sarcina să probeze faptul că particularul cu intenţie directă a luat parte la un mecanism fraudulos; în caz contrar, doar faptele furnizorului se impun a fi sancţionate. Or, acest principiu al "părţii inocente" este aplicat la scară largă în practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, putând fi analizat ca atare de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare fără pericolul de a se prejudeca fondul acţiunii în anulare.

Prima instanţă a reţinut ca elemente de natură să creeze îndoială asupra legalităţii deciziei de impunere: suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la soluţionarea cauzei penale; din perspectiva art. 11 C. fisc. , care la o analiză sumară nu se relevă a fi incident în cauză; din perspectiva faptului că reclamanta a realizat venituri impozabile şi a colectat T.V.A. din activitatea de construcţii, ca urmare a valorificării bunurilor cumpărate şi valorificate.

În ceea ce priveşte primul temei, acesta este întărit de survenirea hotărârii judecătoreşti definitive de obligare la soluţionarea pe fond a contestaţiei, ceea ce a confirmat nelegalitatea suspendări dispuse de către organul fiscal, acest motiv fiind suficient pentru a se reţine ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat cerută de lege, nemaifiind necesară analiza celorlalte.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă aspectul că împrejurările de fapt şi de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei de impunere x/2015 şi pe cale de consecinţă şi a deciziei prin care s-au calculat accesorii pentru obligaţiile principale, fiind dovedită existenţa unui "caz bine justificat" în accepţiunea art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta a invocat faptul că instanţa ar fi trebuit să verifice gravitatea şi iminenţa prejudiciului în funcţie de toate circumstanţele cauzei, cu respectarea proporţionalităţii, luând în considerare natura măsurii şi contextul în care a intervenit.

Or, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o asemenea verificare, reţinând că reclamanta a primit înştiinţare de înfiinţare a popririi, astfel că indisponibilizarea conturilor ar determina imposibilitatea plăţii salariilor, a furnizorilor, derulării contractelor de achiziţie publică aflate în curs, achitării creditelor. De asemenea, a reţinut că organele penale au dispus măsuri asigurătorii, fiind instituit sechestru asupra bunurilor reclamantei, neexistând aşadar vreun risc de înstrăinare a acestora.

Ca element nou intervenit faţă de prima cerere de suspendare, Înalta Curte reţine că, în mod definitiv, organul fiscal a fost obligat la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative; or, durata mare de timp între emiterea deciziei de impunere şi emiterea viitoarei decizii de soluţionare a contestaţiei (cca 4 ani) reprezintă un element de avut în vedere sub aspectul pagubei iminente, partea reclamantă fiind împiedicată să introducă acţiunea în anulare în tot acest timp.

În concluzie, nu se poate constata că prima instanţă ar fi prejudiciat fondul cauzei, faţă de cele arătate anterior. Similar primei instanţe, Înalta Curte constată că este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat, pentru toate argumentele prezentate anterior, cât şi condiţia pagubei iminente.

Ca urmare, se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare de faţă, întemeiată pe prev. art. 15 din Legea contenciosului administrativ.

6.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva Sentinţei nr. 48 din 29 martie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV