Taxpayer wins: indefinite suspension of tax challenge pending stalled criminal probe annulled; authority ordered to decide contestation on merits.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 14.01.2015 sub nr. x/2015 reclamanta SC A. SRL Costeşti, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - DGRFP Craiova, în temeiul art. 218 alin. (2) şi următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x din 05.12.2013 şi Decizie privind nemodificarea bazei de impunere nr. x din 05/12/2013 emise de Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Craiova, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, - Activitatea de Inspecţie Fiscală, precum şi împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 05.12.2013 întocmit de aceeaşi instituţie, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere contestată, comunicată societăţii noastre la data de 05.12.2013.

La data de 24.04.2015 reclamanta SC A. SRL Costeşti a depus la dosar concluzii scrise prin care a precizat că prin cererea adresata instanţei A. SRL a contestat Decizia de impunere nr. x/05.12.2013, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/05.12.2013, precum şi Raportul de inspecţie fiscala nr. x/05.12.2013 emise de către A.J.F.P. Vâlcea - A.I.F. şi a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 470/16.07.2014 emisa de către D.G.R.F.P. Craiova şi obligarea organului fiscal competent la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

A solicitat admiterea acţiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova Dolj, anularea Deciziei nr. 470/16.07.2014 şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere. Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/05.12.2013 precum şi împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/05.12.2013 emise de către A.J.F.P. Vâlcea - A.I.F.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 253 din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii; s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Costeşti în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - DGRFP Craiova, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, ca nefondată.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta-reclamanta SC A. SRL Costeşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, reclamanta a arătat următoarele:

- prima instanţă a constatat greşit că autoritatea emitentă a aplicat corect disp. legale incidente în cauză, respectiv art. 214 din O.G. nr. 92/2003 care prevede că organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată soluţionarea cauzei când:

- organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indicilor săvârşirii unei infracţiuni;

- soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

- organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate, urmând să fie stabilit termenul până la care se suspendă procedura;

- procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

- hotărârea definitivă a instanţei penale, prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Curtea de Apel Craiova a stabilit că în cauză este îndeplinită condiţia sesizării organelor de cercetare penală, fiind depusă la dosar sesizarea nr. VL -89516/19.12.2013, iar înrâurirea acesteia asupra cauzei fiscale este de netăgăduit, deoarece vizează aceeaşi sumă contestată de reclamantă, respectiv 1.324.519 RON.

S-a mai constatat că disp. legale menţionate nu impun dovedirea existenţei unei infracţiuni (aspect care nu intră în competenţa organelor fiscale) ci doar existenţa unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, iar existenţa indiciilor este dovedită prin faptul că societatea nu a evidenţiat în actele fiscale toate operaţiunile comerciale efectuate, având drept scop ascunderea masei impozabile şi implicit a veniturilor realizate.

S-a precizat în sesizare că au fost indicate şi prevederile incidente, respectiv Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi ca atare s-a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prev. de art. 214, alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

- Sentinţa civilă atacată cu recurs este nelegală cf. art. 488, pct. 8 din noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere numai atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cauză, prima instanţă a încălcat şi aplicat greşit disp. art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 R, precum şi art. 216, alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, privind cazurile de suspendare a soluţionării actului administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere nr. x/16.07.2014, emisă de DGRFP Craiova.

Prin Decizia de impunere nr. x/16.07.2014, emisă de DGRFP Craiova s-a dispus suspendarea soluţionării administrative a contestaţiei formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. x/05.12.2013, pentru suma totală de 1.324.519 RON, contestaţia împotriva acestei decizii nefiind formulată de persoanele fizice ci de SC A. SRL, cu motivarea ca această societate (fără să se precizeze perioada activităţii fiecărui administrator), nu a evidenţiat în actele contabile toate operaţiunile comerciale efectuate, având drept scop ascunderea masei impozabile şi implicit a veniturilor realizate, reţinându-se că societatea şi nu persoanele fizice au prejudiciat bugetul statului cu suma de 1.324.519 RON.

La data formulării contestaţiei împotriva Deciziei nr. 470/16.07.2014, emisă de DGRFP Craiova era administrator B. şi nu C. şi nu se precizează perioada cât a funcţionat fiecare administrator şi în ce constau concret faptele fiecăruia şi în ce perioadă a fost cauzat prejudiciu în sumă de 1.324.519 RON.

Întrucât prin sesizarea penală nu s-a arătat concret când s-ar fi cauzat prejudiciu pentru suma menţionată şi care dintre persoanele fizice împotriva cărora s-a formulat plângerea penală era administrator şi nefiind clarificată această situaţie nu se poate reţine că ar exista indicii privind săvârşirea unor infracţiuni.

Se arată, de asemenea, în cauză au fost aplicate greşit şi disp. art. 214 alin. (1) şi art. 215 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora "prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei în cond. art. 214", şi ca atare suspendarea nu este obligatorie deoarece "se poate suspenda" ci este facultativă şi această măsură poate fi luata numai atunci când se dovedeşte săvârşirea unei infracţiuni sau când există indicii neîndoielnice cu privire la săvârşirea unei fapte penale.

- În cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor indicii din care să rezulte că s-ar fi săvârşit vreo faptă penală de către administratorii firmei.

De asemenea au fost aplicate greşit şi disp. art. 214 alin. (1) lit. l) din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă poate să fie dispusă de organul de soluţionare competent, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Nedovedindu-se în nici un mod existenţa săvârşirii vreunei infracţiuni şi nici faptul că ar exista indicii neîndoielnice că societatea ar fi săvârşit fapte penale care să impună declanşarea urmăririi penale împotriva acesteia şi ca atare, neimpunându-se suspendarea procedurii administrative.

Pe de altă parte prima instanţă, Curtea de Apel Craiova nu a solicitat relaţii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea cu privire la stadiul cercetărilor penale privind stadiul cercetărilor penale pe baza plângerii înregistrată de AJFP Vâlcea - Activitatea De Inspecţie Fiscală la data de 19.12.2013, pentru că la dosar nu există nici o dovadă prin care să rezulte că s-ar fi declanşat vreo cercetare penală împotriva societăţii reclamante sau a administratorilor acesteia.

4. Apărările intimatelor

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Sesizarea penală nr. VL 89516/19.12.2013, formulata către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Activitatea de Inspecţie Fiscală Vâlcea, menţionează faptul că societatea nu a evidenţiat în actele contabile, toate operaţiunilor comerciale efectuate, având drept scop ascunderea masei impozabile şi implicit a veniturilor realizate.

Având în vedere aceste aspecte, Activitatea de Inspecţie Fiscală Vâlcea, prin sesizarea penală formulata, a apreciat că societatea a prejudiciat bugetul statului cu suma totală 1.324.519 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 391.726 RON, accesorii aferente în sumă de 99.440 RON, TVA în sumă de 652.557 RON şi accesorii aferente în sumă de 180.796 RON.

Art. 214, alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată, precizează:

Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat orcanele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă; (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea".

Între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Decizia de impunere nr. x/05.12.2013, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. xVL97/05.12.2013 şi a procesului-verbal încheiat în 05.12.2013 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei.

Organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere principiului de drept "penalul ţine în loc civilul".

Se reţine că, potrivit doctrinei, acţiunea penală are întâietate faţă de acţiunea civilă deoarece, pe de o parte, cauza materială unică a celor 2 acţiuni este săvârşirea infracţiunii sau existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, iar pe de altă parte, soluţionarea acţiunii civile este condiţionată de soluţionarea acţiunii penale în privinţa existenţei faptei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează:

"(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu".

De asemenea, pct. 10.1 din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 450/24.04.2013, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, statuează că:

"10.1. Dacă prin decizie se suspendă soluţionarea contestaţiei până la rezolvarea cauzei penale, organul de soluţionare competent va relua procedura administrativă, în condiţiile art. 213 alin. (1) din C. proc. fisc. , numai după încetarea definitivă şi executorie a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate".

Înalta Curte reţine că deşi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 470 a fost emisă de MFP - ANAF - DGRFP Craiova la data de 16.07.2014, până la data soluţionării prezentei cauze în recurs (26.02.2019) nu s-au făcut acte de cercetare penală, nu s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva administratorului societăţii C.

Această împrejurare decurge din Ordonanţa din 4.02.2019 pronunţată în Dosar nr. x/2014 în care se arată că C. nu are la acest moment procesual calitate de suspect în cauză, până în prezent s-a dispus doar începerea urmăririi penale în rem cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, prin ordonanţă organelor de poliţie din data de 16.903.2015 .

În motivele de recurs, reclamanta a arătat că plângerea penală a fost formulată împotriva persoanelor fizice C. şi B., în calitate de administratori la SC A. SRL - Drăgăşani şi împotriva numiţilor D. şi E. care nu au nicio calitate în cadrul societăţii.

Înalta Curte constată că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

În situaţia în care autoritatea fiscală nu a soluţionat contestaţia administrativă fiscală pe fondul său, timp de 5 ani, se impune analizarea prevederilor legale incidente prin prisma consecinţelor vătămătoare ale conduitei administrative nelegale, respectiv ale pasivităţii acesteia.

Se reţine că prin conduita sa, autoritatea administrativă a deturnat de la finalitatea lor normele ce reglementează procedura administrativă prin prisma termenului rezonabil.

Dreptul la o bună administrare conform Capitolului V a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 2007, presupune că:

"Orice persoană are dreptul de a beneficia în ceea ce priveşte problemele sale, la un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii".

Dreptul la o bună administrare a fost dezvoltat prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a Tribunalului de primă instanţă şi conform acestui principiu, instituţiile trebuie să răspundă tuturor cererilor într-un termen rezonabil şi să comunice persoanelor orice informaţii necesare pentru valorificarea drepturilor conferite legal.

În consecinţă, se constată că autorităţile fiscale trebuie să acţioneze prin deciziile cu responsabilitate faţă de vigoarea legii şi contribuabili şi să ia măsuri atunci când aceştia sunt afectaţi de acţiunile şi deciziile lor.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Înalta Curte constată că în conformitate cu art. 496 rap. la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul este întemeiat, iar sentinţa de fond urmează a fi casată şi modificată în sensul admiterii acţiunii.

Se va anula Decizia nr. 470/2014 şi va fi obligată pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

Se vor menţine celelalte dispoziţii, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamanta SC A. SRL Costeşti împotriva Sentinţei nr. 253 din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa şi rejudecând, admite acţiunea precizată în sensul că anulează Decizia nr. 470/16.07.2014 şi obligă pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Obligă intimatele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 de RON în favoarea recurentei-reclamante.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV