Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 920/2019 AI generated

Tax interest compensation and procedural lapse triggered by uncommunicated suspension order

Case Number Decizia nr. 920/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the tax authority, setting aside the Court of Appeal's decision that had declared the appeal lapsed, and ordered the remand of the case for further proceedings to resolve the underlying fiscal dispute. The case involved a tax authority challenging a first-instance judgment that ordered the repayment of the difference between fiscal interest (8%) and legal interest (0.5%) on a pollution tax, arguing that the appellate court erred in declaring its appeal time-barred (perimat) despite a procedural defect in the lower appellate instance. The court held that the initial appellate court failed to ex officio communicate the decision suspending the trial, which is a procedural requirement under Articles 416(2) and 427(1) of the Code of Civil Procedure; this failure meant the lapse period could not validly run, violating the procedural norms under Article 488(1)(5) and rendering the imputation of fault to the appellant erroneous under Article 488(1)(8).

Legislator headnote

AI generated

art. 427 alin. (1) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 13 alin. (3) C. proc. civ; Tax interest compensation and procedural lapse triggered by uncommunicated suspension order: Împotriva deciziei a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraş, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Keywords

AI generated
tax procedure tax authority suspension period suspension of tax recovery article of civil procedure procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin Sentinţa civilă nr. 749/CA din data de 3 iunie 2015, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei exctinctive,

- a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraş,

- a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7748 RON reprezentând diferenţa între dobânda fiscală în cuantum de 8322 RON aferentă perioadei 01.01.2009 - 27.06.2012 şi dobânda legală în cuantum de 574 RON restituită reclamantului, aferentă sumei de 9844 RON achitată cu titlu de taxă de poluare la data de 14.07.2008,

- a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

- a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraş, în contradictoriu cu chemata în garanţie Administraţia Fondului pentru Mediu şi a obligat chemata în garanţie să plătească pârâtei suma de 7748 RON reprezentând diferenţa între dobânda fiscală în cuantum de 8322 RON aferentă perioadei 01.01.2009 - 27.06.2012 şi dobânda legală în cuantum de 574 RON restituită reclamantului, aferentă sumei de 9844 RON achitată cu titlu de taxă de poluare la data de 14.07.2008, fiind respinsă cererea pârâtei de obligare a chematei în garanţie la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Decizia nr. 617 din 14 septembrie 2016 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat perimat recursul declarat de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraş împotriva Sentinţei civile nr. 749/CA/03.06.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraş, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a invocat încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv necomunicarea încheierii din data de 2.12.2015 prin care s-a dispus suspendarea judecării căii de atac promovate în cauză.

Această împrejurare a fost adusă la cunoştinţa instanţei prin notele scrise depuse la data de 16.06.2016, însă aceasta nu a primit argumentele recurentei referitoare la obligativitatea comunicării actului de procedură. Procedând astfel instanţa a lipsit partea de posibilitatea de a formula apărări şi de a-şi exprima punctul de vedere asupra măsurii suspendării, iar nulitatea în această situaţie este una necondiţionată.

A mai apreciat recurenta că soluţia instanţei este rezultatul unei încălcări şi aplicări greşite a normelor de drept material, respectiv art. 416 alin. (1) şi (3), precum şi art. 427 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în condiţiile necomunicării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii, act de procedură ce trebuia comunicat din oficiu, nu se poate vorbi despre o culpă procesuală a părţii sau despre motive imputabile din care cauza să fi rămas în nelucrare.

Intimaţii A. şi Administraţia Fondului pentru Mediu, deşi legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Prezenta cale de atac este promovată, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 617 din 14 septembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraş împotriva Sentinţei civile nr. 749/CA/03.06.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Criticile formulate, subsumate cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., au vizat, în esenţă, necomunicarea încheierii de suspendare a judecării cauzei, de la pronunţarea căreia instanţa a calculat termenul pentru perimare, precum şi inexistenţa, în acest context, a unei culpe a instituţiei recurente pentru rămânerea în nelucrare a cauzei.

Verificând dosarul curţii de apel, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 2.12.2015 s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, fără ca ulterior, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 427 alin. (1) din acelaşi cod, să se efectueze procedura de comunicare a hotărârii pronunţate.

Coroborând dispoziţiile art. 416 alin. (2), care prevăd că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă" cu cele ale art. 427 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă", se apreciază că instanţa a calculat termenul de perimare cu încălcarea unei reguli de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte opinia curţii de apel, conform căreia comunicarea încheierii de suspendare nu reprezintă un act ce trebuie îndeplinit din oficiu, aceasta fiind, în mod evident, rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor anterior menţionate.

Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei atacate s-a reţinut în mod eronat culpa recurentei pentru rămânerea cauzei în nelucrare, deşi în cuprinsul notei de şedinţă/cererii de repunere pe rol a cauzei aceasta invocase neîndeplinirea procedurii de comunicare a încheierii prin care s-a dispus suspendarea, fapt care a condus la nerespectarea dreptului la apărare şi a drepturilor prevăzute de art. 13 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile cumulativ impuse pentru constatarea perimării căii de atac, reţinând incidenţa ambelor cazuri de casare invocate, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va respinge excepţia perimării, trimiţând cauza pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraş, împotriva Deciziei nr. 617 din 14 septembrie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia recurată, respinge excepţia perimării recursului şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV