Judicial review of tax assessments: failure to analyze specific disallowed expense categories and VAT deductibility

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18.12.2015, reclamanta A. SRL, prin lichidator B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:

- anularea în parte a Deciziei nr. 316/28.08.2015 prin care A.N.A.F. - D.G.S.C. a soluţionat contestaţia înregistrată sub nr. A_SLP 903/05.05.2015;

- anularea actelor contestate (RIF nr. x/11.02.2015, Decizia nr. F-MC 1715/11.02.2015, Decizia nr. 1716/11.02.2015) pentru suma de 16.837.260 RON, pct. 1 din Decizie şi

- obligarea A.N.A.F. - D.G.S.C. să soluţioneze în fond contestaţia formulată de A. pentru suma de 5.852.354 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2257 din data de 28 iunie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. SRL, prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. SRL, prin lichidator B., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi rejudecarea litigiului, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta arată următoarele:

• Decizia emisă de ANAF - DGSC trebuie să poarte în vederea îndeplinirii condiţiilor de valabilitate, pe lângă semnătura Directorului General al Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor şi semnătura conducătorului organului fiscal emitent al actului administrativ atacat (DGAMC), or în cauza de faţă, aceasta lipseşte [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.];

• Hotărârea instanţei de fond este criticabilă şi sub aspectul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la următoarele aspecte:

- cu privire la obligaţia de a plăti impozit pe profit;

- cu privire la obligaţia de a plăti impozit pe subvenţiile din agricultură;

- cu privire la obligaţia de a recalcula impozit pe profit pe anul 2010 aferent facilităţii reprezentând scutirea de impozit a profitului reinvestit;

- cu privire la obligaţia de a plăti impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente.

În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea litigiului în fond.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 19.10.2016, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca legală, arătând că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt cât şi prevederile legale incidente cauzei, iar argumentele invocate de recurentă nu sunt de natură să ducă la modificarea hotărârii atacate.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Decizia nr. 316/28.08.2015 emisă de ANAF - DGSC privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/11.02.2016 emisă de DGAMC pentru suma totală de 22.689.614 RON, reprezentând:

- 12.076.117 RON - impozit pe profit;

- 7.634.421 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 1.981.690 RON - penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 153.201 RON - impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente;

- 163.981 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor juridice nerezidente;

- 22.980 RON - penalităţi de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor juridice nerezidente;

- 58.248 RON - TVA;

- 42.189 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA;

- 16.829 RON - penalităţi de întârziere aferente TVA;

- 46.816 RON - contribuţie asiguraţi la fondul asigurărilor sociale de sănătate reţinută de la angajaţi;

- 64.031 - dobânzi/majorări de întârziere RON aferente contribuţie asiguraţi la fondul asigurărilor sociale de sănătate reţinută de la angajaţi;

- 7.022 RON - penalităţi de întârziere aferente contribuţie asiguraţi la fondul asigurărilor sociale de sănătate reţinută de la angajaţi;

- 362.802 RON - impozit pe dividende;

- 26.844 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende;

- 16.479 RON - penalităţi de întârziere impozitului pe dividende;

- 1.688 RON - impozit pe venituri din activităţi agricole;

- 9.408 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe venituri din activităţi agricole;

- 4.931 RON - penalităţi de întârziere aferente impozitului pe venituri din activităţi agricole.

În esenţă, prin actele fiscale atacate, organele fiscale, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. p) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu au acordat dreptul de deducere de la calculul impozitului datorat pentru anul fiscal 2008 pentru diferenţa în sumă de 305.035 RON, reprezentând cheltuieli de sponsorizare înregistrate în contabilitate şi declarate de societate prin declaraţia anuală 101.

De asemenea, organele fiscale au stabilit cheltuieli nedeductibile cu privire la: contractul de închiriere nr. x/03.02.2014; facturile de prestare servicii emise de SC C. SRL; contractele încheiate cu D. SRL; E. SRL, F. SRL; G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL, K. SRL; refacturare transport CFR de către L. SRL.

Cu privire la taxa pe valoare adăugată contestată, organele fiscale au stabilit în baza prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 că, societatea reclamantă nu are drept de deducere, pentru facturile emise de SC L. SRL întrucât serviciile reprezintă transport CFR care nu priveşte activitatea reclamantei şi nu au fost prezentate documente pentru justificarea utilizării serviciului în folosul operaţiunilor taxabile ale acestei societăţi.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că, deşi a făcut o serie de consideraţii teoretice privind Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reclamanta nu a invocat argumente concrete în combaterea celor avute în vedere de pârâtă şi, deşi susţine că organul de soluţionare a contestaţiei a ignorat probele administrate, nu precizează care sunt documentele la care se referă.

Soluţia nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar întrucât prima instanţă s-a limitat a analiza doar cheltuielile privind sponsorizarea, apreciind că pârâta a făcut o corectă aplicare a art. 4 din Legea nr. 32/1994, cheltuielile cu deplasările turistice ale salariaţilor şi cu achiziţii de dulciuri.

Or, în cauză, organul fiscal a înlăturat de la deducere o categorie diversă de cheltuieli, care nu au fost analizate de judecătorul fondului, anume: cheltuieli legate de contractul de închiriere cu SC M. SRL, cheltuieli constând în facturile emise de SC N. SRL; veniturile din subvenţii pentru agricultură încasate de reclamantă, cheltuielile reprezentând refacturarea serviciilor de transport CFR de către SC L. SRL.

Pentru adoptarea unei soluţii judicioase asupra fondului raportului juridic fiscal este necesară examinarea punctuală a situaţiei relevate de organul fiscal cu privire la fiecare categorie de cheltuieli înlăturate de la deductibilitate precum şi cu privire la TVA fără drept de deducere, cu luarea în considerare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative fiscale atacate, dar şi a motivelor de nelegalitate şi a apărărilor formulate de contribuabil, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între interesul public şi cel privat să fie asigurat.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prim instanţă a soluţionat cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt, limitându-se la consideraţii generale, fără a analiza în mod concret toate susţinerile părţilor, dând astfel doar o aparenţă de motivare a hotărârii pronunţate.

Pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, în condiţiile în care anumite concluzii ale actelor fiscale contestate nu au fost analizate de judecătorul fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării se va proceda, conform dezlegărilor din prezenta decizie, la examinarea tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, cu luarea în considerare a criticilor formulate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. SRL, prin lichidator B., împotriva Sentinţei nr. 2257 din 28 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV