Suspendability of fiscal assessment against dissolved firm's successor: absence of well-justified case and imminent harm

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.08.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi nr. x din data de 27.04.2018, comunicată la data de 07.05.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3015 din 25 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov şi a dispus din oficiu, restituirea cauţiunii în cuantum de 15.219,23 RON, achitată conform recipisei x/19.06.2018 la rămânerea definitivă a soluţiei de respingere a suspendării.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că Reclamanta a deţinut calitatea de asociat în cadrul SCA "B.". Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 15/27.03.2015 a SCA "B." a fost aprobată dizolvarea societăţii începând cu data de 15.04.2015 . Prin Decizia nr. 696/07.04.2015 emisă de Baroul Bucureşti, societatea a fost dizolvată cu aceeaşi dată, reclamanta urmând a-şi continua activitatea în cadrul Societăţii profesionale de avocaţi cu răspundere limitată omonime

Fostul asociat, domnul C. a fost desemnat avocat coordonator cu obligaţia de a proceda la închiderea fiscală a societăţii după momentul radierii acesteia, prin depunerea Formularului 010 precum şi a certificatului de atestare fiscală.

Reclamanta a arătat prin cererea de chemare în judecată că d-nul C. nu şi-a respectat obligaţia de a închide fiscal societatea şi, ulterior radierii, fără a-i aduce la cunoştinţă, a desfăşurat activităţi economice depunând în acest sens Decontul x de TVA conform Fişei sintetice totale poziţia 55 nr. x - 2/05.06.2015 aferent activităţii economice din luna iunie 2015, în sumă de 5.518.846 RON. În luna august 2015 cu decontul cu numărul de înregistrare INTERNT- 78447727-2015 au fost declarate sume de rambursat în cuantum de 2.039.047 RON aferente perioadei de raportare august 2015.

La data de 29.03.2017 s-a depus cererea de radiere din evidentele fiscale a societăţii SCA B..

Prin Notificarea nr. x/25.04.2017 emisă de ANAF Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Serviciul Colectare şi Executare Silită PJ în dosarul de executare silită nr. x i-a fost comunicată reclamantei deschiderea procedurii de angajare a răspunderii sale solidare în calitate de titular în cadrul SCA "B." pentru suma de 1.456.983,75 RON reprezentând 33,75% cotă parte din pasivul societăţii.

La data de 27.04.2018 a fost emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi nr. x prin care s-au stabilite obligaţii de plată totale de 1.719.232 RON, în sarcina reclamantei revenind 37,5% din obligaţiile fiscale totale ale SCA B. Temeiul de drept al dispoziţiei este reprezentat de art. 23 alin. (3), art. 95 alin. (2) coroborat cu art. 148 şi 149 din Legea 207/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. x/11 mai 2018 şi a solicitat prin cererea care face obiectul prezentei cauze, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe care se întemeiază cererea reclamantei, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Cazurile bine justificate sunt exemplificate generic de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură excepţională prin care instanţa de judecată înlătură caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ, astfel că luarea acestei măsuri presupune dovedirea existenţei acelor împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, dar mai ales a necesităţii înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului pentru a preveni o pagubă iminentă.

Determinarea existenţei cazului bine justificat nu presupune, deci, analiza în fond a legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fiind suficientă o analiză sumară a actului, în aparenţă, fără prejudecarea fondului, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant în baza unui probatoriu minimal.

Având în vedere aceste principii, în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, Curtea constată că, deşi obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de suspendarea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi nr. x, argumentele reclamantei se sprijină pe nulitatea altor acte administrativ - fiscale, care nu pot face obiectul cercetării în cauza de faţă. Astfel, reclamanta nu numai că menţionează în descrierea situaţiei de fapt emiterea de către organele fiscale a unei notificări referitoare la atragerea răspunderii sale solidare pentru pasivul SCA B., dar formulează critici referitoare la acest act administrativ, deşi este un act administrativ total distinct, supus unei proceduri de contestare şi de suspendare separate.

De asemenea, reclamanta invocă încălcarea de către reprezentantul desemnat pentru radierea fiscală a SCA B. a obligaţiei de radiere fiscală imediată şi depăşirea atribuţiilor acestuia prin acumularea unor creanţe fiscale suplimentare. Or, nu este clar că această încălcare este de natură să o exonereze pe reclamantă de propriile obligaţii rezultate din radierea societăţii, astfel încât să se reţine un caz justificat pentru suspendarea actului administrativ.

Dimpotrivă, raporturile juridice dintre cei doi foşti asociaţi din cadrul SCA B. şi eventualul prejudiciu produs de către persoana desemnată cu radierea asociaţiei trebuie analizate, în primul rând, din perspectiva relativităţii efectelor contractului încheiat de reclamantă cu reprezentantul SCA B. desemnat în vederea radierii fiscale, nefiind evident că eventuala culpă a C. şi executarea deficitară a obligaţiilor de către acesta pot fi considerate cauze exoneratoare de răspundere în raport cu intimata.

În ceea ce priveşte criticile aduse Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi nr. x, instanţa reţine că niciuna nu are gravitatea şi evidenta necesare pentru a se constitui intru-un caz bine justificat de natura să conducă la suspendarea actului administrativ - fiscal.

Astfel, audierea reclamantei poate atrage anularea actului administrativ numai în măsura producerii unei vătămări ireparabile. O astfel de vătămare nu transpare din situaţia de fapt, câtă vreme reclamanta are la dispoziţie pentru formularea punctului său de vedere calea plângerii prealabile iar argumentele sale principale erau cunoscute autorităţilor fiscale din procedura administrativă referitoare la atragerea răspunderii solidare, dosarul fiind transmis de la Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 către Administraţia Finanţelor Publice Ilfov.

Nici necompetenţa teritorială de emitere a actului fiscal invocată cu privire la Administraţia Finanţelor Publice Ilfov nu este evidentă, câtă vreme debitor în actul administrativ a cărui anulare se solicită figurează reclamanta, în calitate de persoană fizică, cu domiciliul fiscal pe raza judeţului Ilfov, neavând relevanţă sediul societăţii SCA B.

În ceea ce priveşte întemeierea actului fiscal pe prevederile art. 23 alin. (3) din C. proc. fisc. , argumentele reclamantei referitoare la faptul că dumneaei nu figurează cu o astfel de datorie către organele fiscale conduc la un raţionament circular pentru că actul a cărui suspendare se solicită are ca obiect obligaţia plăţii unei datorii transmise ca urmare a dizolvării unei societăţi de avocatură care poate avea un patrimoniu de afectaţiune. Prin urmare, pretinsa inadecvare a acestui temei legal, în contextul în care sunt menţionate şi alte prevederi legale nu este suficient de evidentă pentru calificarea argumentelor reclamantei ca reprezentând un caz justificat de suspendare.

Instanţa mai reţine că reclamanta citează prevederile art. 97 din C. proc. fisc. care reglementează conţinutul deciziei de impunere, dar nu arată care este nemulţumirea sa concretă referitoare la lipsa unui element din descrierea creanţei fiscale. Redactarea cu litere aldine a unei porţiuni din textul citat nu reprezintă o manifestare neechivocă de voinţă referitoare la sesizarea instanţei care, de altfel, nu reţine elemente de ordine publică incidente în forma de redactare a deciziei de impunere care face obiectul cererii de suspendare de natură a reprezenta un caz justificat de suspendare.

Aparenţa rezultată din analiza sumară a actelor administrativ fiscale contrazice concluzia privind existenta unui caz justificat, din moment ce reclamanta, în motivarea cererii sale de suspendare, în afara invocării lipsei de competenţă a emitentului actului administrativ şi a lipsei audierii sale se lansează într-o analiză pe fond, invocând motive de netemeinicie ale actului administrativ, prin referire la acte administrative anterioare şi raporturi civile preexistente, astfel încât susţinerile sale constituie argumente ce nu pot fi analizate în procedura simplificată a suspendării executării, pentru a stabili cele invocate de reclamantă fiind nevoie de administrarea unui probatoriu complex şi de dezbateri asupra fondului cauzei. Atare argumente nu reprezintă neregularităţi evidente ale actului administrativ, care să fie constatate cu uşurinţă în faza procesuală pendinte.

Curtea reţine, aşadar, prin analiza tuturor argumentelor reclamantei, că nu s-au dovedit împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, aparenţa rezultată din probele administrate fiindu-i defavorabilă şi necesitând o dezlegare a litigiului pe fondul cauzei, care nu impune însă în prezent lipsirea actului administrativ de caracterul său executoriu.

Astfel, în ceea ce priveşte paguba iminentă, Curtea reţine că nu s-a făcut nici dovada prejudiciului material viitor şi previzibil [art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004], reclamanta invocând un prejudiciu imprevizibil, folosindu-se de simple supoziţii în legătură cu efectele procedurii de executare silită asupra propriului patrimoniu.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 3015 din 25 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile poartă asupra celor doua condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea judecătorească a actului administrativ.

Astfel, referitor la prima condiţie, modalitatea de emitere a actului administrativ fiscal dă naştere unei aparenţe de nelegalitate a acestuia.

În ceea ce priveşte cealaltă condiţie, se impune analizarea expresiei paguba iminenta, prin care se înţelege prejudicial material viitor şi previzibil.

Actul a cărui suspendare se solicita produce efecte executorii, însemnând faptul ca recurenta este obligata de îndată să plătească sumele de bani ce fac obiectul deciziei de impunere, fiind vorba de o paguba reprezentata de o diminuare ilicita a patrimoniului.

Este evident că recurentei i-au fost încălcate drepturile fundamentale, conferite de lege, de a formula apărări faţă de sumele exorbitante de plată stabilite în sarcina unui contribuabil, respectiv SCA B., societate care nu mai există, fiind dizolvată încă din data de 27 martie 2015, moment la care societatea nu înregistra niciun debit.

Creanţa principală şi la care au fost calculate accesorii nu s-a putut naşte în sarcina contribuabilului radiat întrucât provine din declaraţiile (DECONTUL 300) depuse în mod fraudulos de fostul asociat după data încetării calităţii de subiect de drept a societăţii, acesta nemaiavând nicio calitate la acel moment pentru a mai depune documente în numele societăţii radiată prin Decizia nr. 696/07.04.2015 a Baroului Bucureşti.

Orice declaraţie fiscală sau vreun alt document/act/înscris ce a fost întocmit în numele acestei societăţi după data radierii, fără să fi avut la bază o hotărâre a adunării generale a asociaţilor, este lovit de nulitate absolută şi nu poate produce niciun efect juridic.

Aspecte de nelegalitate privind emiterea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi nr. x din data de 27.04.2018, act administrativ a cărui suspendare o solicită:

Ca aspect preliminar, arată până la această dată nu i-a fost comunicată vreo decizie de impunere emisă pe numele contribuabilului radiat respectiv SCA B. care să stabilească obligaţii fiscale în sarcina acestuia.

Aşadar nu i-a fost niciodată adusă la cunoştinţă obligaţia fiscală principală stabilită pe numele contribuabilului radiat faţă de care s-a dispus atragerea răspunderii sale, astfel încât nu a avut posibilitatea de a contesta acest act administrativ fiscal cu privire la care nici nu cunoaşte dacă a fost sau nu emis.

Este evident în aceste condiţii că i-au fost încălcate drepturile fundamentale conferite de lege de a formula apărări faţă de sumele exorbitante de plată stabilite în sarcina unui contribuabil, respectiv SCA B., societate care nu mai există fiind dizolvată încă din data de 27 martie 2015, moment la care societatea nu înregistra niciun debit.

Întrucât această societate nu mai are capacitate de folosinţă de la data menţionată,nu pot fi stabilite obligaţii suplimentare de plată împotriva sa ulterior dizolvării sale.

Se impunea ca, anterior emiterii deciziei de impunere contestate, să fie emisă şi comunicată decizia de atragere a răspunderii solidare a reclamantei recurente, conform dispoziţiilor art. 26 C. proc. civ. de către AFP Sector 1.

Conform art. 93 C. proc. fisc. creanţele fiscale se stabilesc prin decizie de impunere emisă de organul fiscal.

Într-o eventuală decizie de impunere emisă pe numele asociaţilor este obligatoriu conform art. 46 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură fiscal să se menţioneze modul de constituire a asocierii, cotele părţi ale fiecărui asociat inclusiv momentul la care a avut loc încetarea calităţii de subiect de drept al asocierii.

Mai mult, conform art. 97 C. proc. fisc. , Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi tipul creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Având în vedere că debitorul radiat avea sediul pe raza de competenţă a Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1, se impunea ca acest organ fiscal să emită decizie de impunere prin care să stabilească obligaţiile de plată în sarcina recurentei.

Ca urmare, în cazul de faţă nu îi este opozabil debitul solicitat prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi nr. x din data de 27.04.2018 emisă de AJFP Ilfov atâta timp cât nu i-a fost comunicat până la această data actul administrativ fiscal în baza căruia au fost stabilite aceste obligaţii în sarcina debitorului radiat şi nici împotriva recurentei.

Reclamanta nu a fost convocată în vederea audierii şi, astfel s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exprima pct. de vedere, conform art. 9 alin. (1) din C. proc. fisc. care prevede că "înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-şi exprima pct. de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei".

Temeiul de drept în baza căruia a fost emisa Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi nr. x din data de 27.04.2018 nu este aplicabil în speţa de faţă.

Preluarea datoriei este reglementată de art. 23 cod procedură fiscală.

Conform textului legal, creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.

Dispoziţiile art. 23 alin. (3) se referă la obligaţiile de plată născute în patrimoniul persoanei fizice care desfăşoară o profesie liberală şi la modalitatea în care se pot îndestula creditorii creanţelor născute în legătură cu exercitarea profesiei de către respectiva persoană fizică.

În cazul de faţă, reclamanta nu înregistrează nicio creanţă fiscală în patrimoniul său, răspunderea sa fiind angajată pentru o creanţă pretins născută în patrimoniul unei societăţi de avocatură radiate.

Ca o dovadă în plus a ilegalităţii deciziei contestate sunt susţinerile intimatei din întâmpinarea formulată în cadrul contestaţiei la executare potrivit căreia documentul justificativ în temeiul căruia a fost emisa Decizia de impunere nr. x/27 aprilie 2018 nu este decizia de atragere a răspunderii solidare fiind acuzată că ar încerca să inducă în eroare instanţa. Or, somaţia şi titlul executoriu emis pentru executarea deciziei menţionează în cuprinsul acestora ca şi denumire a obligaţiei fiscale creanţe recuperate în urma atragerii răspunderii solidare.

În ceea ce priveşte prejudiciul iminent, sumele de bani reprezentând creanţa fiscală, prin cuantumul lor extrem de ridicat în condiţiile în care în mod aparent s-au încălcat principii fundamentale de stabilire a acesteia, afectează patrimoniul reclamantei, persoană fizică, în mod grav.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic Ilfov în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Consideră că instanţa fondului a dat o interpretare corectă textului art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspect care a condus la o soluţie temeinică şi legală fata de soluţia de respingere a cererii de suspendare a actului administrativ fiscal atacat.

În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării, constând în operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Or, în cauză, A. nu a probat îndeplinirea niciuneia din condiţiile impuse de textele de lege mai sus.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la existenţa unui caz bine justificat, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi decelată cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, având în vedere că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În cazul de faţă, Curtea a concluzionat că nu este îndeplinită nici cerinţa cazului bine justificat, în cauză reclamanta invocând un prejudiciu imprevizibil, folosindu-se de simple supoziţii în legătură cu efectele procedurii de executare silită asupra propriului patrimoniu.

Cele două cerinţe - cazul bine justificat şi paguba iminentă - se condiţionează reciproc, astfel încât, chiar dacă executarea actelor administrative ar produce o diminuare a patrimoniului reclamantei, aceasta diminuare ar constitui o pagubă numai în sens economic, nu şi în sens juridic, câtă vreme nu este produsă de acte vădit nelegale.

Din aceste considerente, consideră că instanţa fondului a dat o interpretare corectă textului de lege, aspect care a condus la o soluţie temeinică şi legală, motiv pentru care solicita respingerea recursului ca neîntemeiat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, soluţia dispusă de instanţa de fond, de respingere a cererii de suspendare, a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nici în opinia instanţei de recurs nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluţia de respingere a cererii de suspendare a fost motivată pe împrejurarea că nu s-a făcut dovada existenţei condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume a existenţei unui caz bine justificat şi a necesităţii evitării unei pagube iminente, cu trimitere la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din această lege.

În ce priveşte cazul bine justificat, hotărârea atacată a reţinut că susţinerile privind nelegalitatea actului administrativ-fiscal contestat urmează a fi examinate la judecarea fondului.

Or, aşa cum în mod corect instanţa fondului a reţinut, motivele invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii vizau aspecte legate de fondul cauzei, acestea urmând a fi analizate numai de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare. Arată judicios Curtea de apel că aparenţa rezultată din analiza sumară a actelor administrativ fiscale contrazice concluzia privind existenta unui caz justificat, din moment ce reclamanta, în motivarea cererii sale de suspendare, în afara invocării lipsei de competenţă a emitentului actului administrativ şi a lipsei audierii sale se lansează într-o analiză pe fond, invocând motive de netemeinicie ale actului administrativ, prin referire la acte administrative anterioare şi raporturi civile preexistente, astfel încât susţinerile sale constituie argumente ce nu pot fi analizate în procedura simplificată a suspendării executării, pentru a stabili cele invocate de reclamantă fiind nevoie de administrarea unui probatoriu complex şi de dezbateri asupra fondului cauzei. Atare argumente nu reprezintă neregularităţi evidente ale actului administrativ, care să fie constatate cu uşurinţă în faza procesuală pendinte.

Fără a reitera argumentele pe deplin valide ale primei instanţe, Înalta Curte reţine şi că, în cauză, art. 28 din Statutul societăţii civile profesionale, B., reglementează ipoteza dizolvării societăţii, urmată, în condiţiile art. 29, de lichidare.

Decizia nr. 696/7.04.2015 a Consiliului Baroului Bucureşti aprobă, începând cu 15.04.2015, dizolvarea societăţii, fără ca la dosar să existe vreun act din care să rezulte când s-a făcut lichidarea.

În acest sens, decontul de TVA cu nr. de înregistrare INTERNT 78447727-2015 reprezintă o regularizare, un sold al unei perioade anterioare şi nu pare să reflecte operaţiuni noi sau aferente lichidării. Astfel, apărarea recurentei, în sensul că nu i se puteau stabili obligaţii suplimentare ca urmare a depunerii acestui decont, nu poate fi primită.

Invocă recurenta şi faptul că, printr-un punct de vedere al administraţiei fiscale s-a decis atragerea răspunderii sale solidare pentru întreg pasivul societăţii dar acest punct de vedere nu a fost solicitat de reclamantă şi nici nu a fost depus la dosar de vreuna dintre părţi.

În ceea ce priveşte textul de lege invocat ca temei de drept la pct. II.3 din cadrul formularului decizie de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabilii radiaţi nr. x/27.04.2018, respectiv art. 23 alin. (3) din C. proc. fisc. , acesta a fost menţionat în contextul în care activul net sau pasivul societăţii se împarte intre asociaţi proporţional cu drepturile lor, fiind consideraţi coproprietari în indiviziune ai bunurilor entităţii. Procedura prevăzută de art. 23 alin. (3) este distinctă de atragerea răspunderii solidare pentru pasivul societăţii, care presupune temeiuri de drept diferite şi exigenţe procedurale distincte. Astfel, nu pot fi invocate, în procedura contestată în cauză, neconformităţi cum ar fi cele referitoare la neconvocarea, în vederea audierii, ş.a.

În consecinţă, motivele privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu realizează condiţia cazului bine justificat, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ fiscal atacat. Până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ fiscal se bucură de prezumţia de legalitate.

În ce priveşte paguba iminentă, în cauză, motivele invocate de către reclamantă, înlăturate judicios de instanţa de fond, nu se încadrează în cadrul condiţiei legale, astfel cum este definită conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, de natură a răsturna vădit prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, cuantumul mare al sumei imputate nu este de natură a determina, în lipsa unor alte motive, îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 iar referirea la situaţia patrimonială proprie şi la cheltuielile personale nu este de natură să conducă la o altă concluzie.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3015 din 25 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3015 din 25 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV