Public office incompatibility: concurrent PFA status and suspended service with public management roles under Law 161/2003

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 18 martie 2013, sub nr. x/2013 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x din 28 februarie 2013, emis de către Agenţia Naţională de Integritate, la data de 28 februarie 2013, comunicat la data de 1 martie 2013, în lucrarea cu nr. x, prin care a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

1. Admiterea contestaţiei, şi, pe cale de consecinţă, anularea parţială a raportului de evaluare faţă de nerespectarea dreptului la apărare prevăzut de Legea nr. 176/2010.

2. Admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea raportului de evaluare.

3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea prezentului proces.

Prin Sentinţa civilă nr. 406 din 7 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta agenţia Naţională de integritate.

A fost admisă excepţia nulităţii absolute a Raportului de evaluare nr. x din 28 februarie 2013 şi a fost anulat reportul întocmit de pârâtă.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs parata Agenţia Naţională de Integritate solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului ca fiind nefondată.

Prin Decizia nr. 2257 din 2 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de ANI împotriva Sentinţei nr. 406 din 7 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că procedura de informare şi dreptul la apărare prevăzute de Legea nr. 176/2010, au fost respectate.

S-a mai reţinut că, aceeaşi interpretare a fost dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în jurisprudenţa sa, fiind menţionate Deciziile nr. 7129/2013, 6998/2013 şi 2738/2014.

Având în vedere că prima instanţă a pronunţat soluţia fără a judeca fondul cauzei, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, urmând ca la soluţionarea cauzei să fie avute în vedere şi celelalte motive invocate prin acţiunea introductivă de instanţă, recurs şi întâmpinări.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14 august 2015, sub nr. x/2013*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2892 din 6 noiembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2013 a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională De Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x din 28 februarie 2013 emis de pârâta ANI.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 2892 din 6 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2013 a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate, în drept, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a arătat că prin hotărârea dată prima instanţă a încălcat prevederile art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi art. 84 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) din acelaşi act normativ, concluzionând în mod greşit că nu a avut loc încălcarea regimului incompatibilităţilor de către intimatul-reclamant A.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurentul-pârât a formulat următoarele critici:

Prin Raportul de evaluare nr. x din 28 februarie 2013 s-a constatat că în perioada 1 septembrie 2007 - 25 aprilie 2010, în care A. a deţinut calitatea de funcţionar public la Ministerul Educaţiei Naţionale (director direcţie, consilier superior) a exercitat simultan şi funcţiile de:

1. - inspector şcolar general, în perioada 1 septembrie 2007 - 1 aprilie 2009, la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, instituţie (autoritate) publică,

2. - director, în perioada 1 aprilie 2009 - 25 aprilie 2010, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu, Bucureşti, unitate publică de învăţământ, identificându-se astfel elemente în sensul existenţei unei incompatibilităţi, prin nerespectarea prevederilor art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, respectiv:

- (1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică" şi

- (2) "Funcţionarii publici nu pot deţine funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice".

De asemenea, în perioada 16 mai 2012 - 1 februarie 2013, A. s-a aflat în stare de incompatibilitate generată de exercitarea funcţiei de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, simultan cu deţinerea calităţii de comerciant persoană fizică la A. - Persoană Fizică Autorizată, incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu: lit. g) calitatea de comerciant persoană fizică" şi "Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin (1) lit. b) - i)".

Prin hotărârea recurată, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul netemeiniciei raportului de evaluare atât în ceea ce priveşte incompatibilitatea constând în exercitarea concomitentă a funcţiei de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi calitatea de comerciant persoană fizică cât şi în ceea ce priveşte exercitarea concomitentă a funcţiei de director/consilier cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului cu cea de director al Colegiului Naţional Minai Eminescu Bucureşti şi funcţia de inspector Şcolar General, cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

1. în ceea ce priveşte prima incompatibilitate şi anume: încălcarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) lit. g) şi alin. (2), din Legea nr. 161/2003 prin exercitarea concomitentă a funcţiei de secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, cu calitatea de comerciant persoană fizică "A. Persoană Fizică Autorizată"

Intimatul-reclamant a deţinut funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale începând de la data de 16 mai 2012, fiind numit conform Deciziei nr. 193 din 16 mai 2012 a Primului-ministru.

Conform evidenţelor registrului comerţului, intimatul-reclamant a deţinut calitatea de comerciant persoană fizică "A. Persoană Fizică Autorizată" în perioada 8 februarie 2010 - 1 februarie 2013, dată la care a fost radiată.

PFA-ul deţinut de către intimatul-reclamant, autorizat conform art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008, a avut următorul obiect de activitate: "învăţământ secundar, tehnic sau profesional, Alte forme de învăţământ n.c.a." - ca activitate principală, iar activitatea secundară "Activităţi de servicii suport pentru învăţământ, Alte forme de învăţământ n.c.a.".

Potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003, la data numirii intimatului-reclamant în funcţia de secretar de stat, acesta avea obligaţia respectării regimul juridic al incompatibilităţilor.

Prin deţinerea funcţiei de secretar de stat simultan cu deţinerea calităţii de comerciant persoană fizică "A. Persoană Fizică Autorizată," A. s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. g) şi alin. (2), din Legea nr. 161/2003:

Astfel, intimatul-reclamant, în calitate de comerciant persoană fizică avea atât obligaţia legală cât şi interesul personal de a solicita înregistrarea deciziei cu privire la încetarea şi radierea din registrul comerţului, în termenul legal astfel încât prin numirea sa ca secretar de stat să se evite încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor.

Radierea PFA-lui deţinut de A., a fost înregistrată la Registrul Comerţului la data de 1 februarie 2013, deci ulterior primirii informării privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, fiind evident faptul că a fost efectuată "pro causa" cu scopul justificării situaţiei de incompatibilitate.

Prima instanţă în mod eronat a apreciat că: "este adevărat faptul că această decizie a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului numai la data de 1 februarie 2013, însă această împrejurare nu este de natură să invalideze decizia luată, înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului reprezintă numai o procedură necesară pentru opozabilitate", întrucât nu ţine seama de faptul că înregistrarea a fost efectuată ulterior primirii informării privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor.

De asemenea, este criticabilă aprecierea instanţei de fond potrivit căreia raţionamentul inspectorului de integritate este eronat, în primul rând datorită faptului că există confuzie între venitul estimat şi venitul realizat, aceste instituţii fiscale fiind în totalitate diferite. Mai mult decât atât, reclamantul nu a înregistrat la Administraţia Fiscală a sectorului 1 nicio declaraţie de venit anticipat, iar la Administraţia Fiscală a Sectorului 6 nu este înregistrat ca plătitor de impozit pe venit.

În acest context, prima instanţă a ignorat următoarele aspecte:

- Intimatul a susţinut ca în anul 2012 nu a realizat venituri din activităţi independente în cadrul PFA A., depunând în acest sens o declaraţie - formular 200 privind veniturile realizate pe anul 2012, în care la rubrica "venit brut " a menţionat "0" declaraţie pe care a afirmat că a depus-o la Administraţia Finanţelor Publice, susţinere preluată de către instanţa de fond.

În legătură cu prezentarea de către intimat a acestui document instanţa de fond l-a preluat fără a analiza clarificările efectuate de inspectorul de integritate astfel:

În primul rând, declaraţia prezentată de către A., nu este înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice, la rubrica "loc rezervat organului fiscal, nr. înregistrare, data" nefiind înscrise niciun fel de date, iar înregistrarea acesteia după data prezentării la Agenţie ar fi practic imposibilă, întrucât persoana fizică autorizată "A. Persoană Fizică Autorizată" a fost deja radiată din evidenţele Administraţiei Finanţelor Publice;

În al doilea rând, A. figurează în evidenţele fiscale, în anul 2012 cu un venit net din activităţi independente în sumă de 9.660 RON (Adresa nr. x din 12 februarie 2013 emisă de A.F.P. Sector 6);

Conform dispoziţiilor Codul fiscal, pentru "A. Persoană Fizică Autorizată", persoana evaluată nu avea obligaţia completării şi depunerii formularului tip 200 - declaraţie privind veniturile realizate din România, întrucât în evidenţele fiscale, în urma cererii sale de opţiuni, a figurat ca şi contribuabil care determină venitul net din activităţi independente pe baza de norme de venit, caz în care era obligatorie depunerea unei declaraţii de venit estimat, Astfel, conform art. 81 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, persoana evaluată a depus în anul 2012 declaraţia de venit estimat, fiindu-i emisă inclusiv decizia de impunere din data de 13 februarie 2012, din care rezultă declararea unui venit brut din activităţi independente, pentru anul 2012 în cuantum de 11.500 RON (impozit achitat 1.840 RON venit net 9.660 RON):

Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăti anticipate cu titlu de impozit şi conform art. 82 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, "pentru stabilirea plăţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în toate situaţiile în care a fost depusă o declaraţie privind venitul estimat pentru anul curent . . . . . . . . . .". Potrivit normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal, punctul 169 "în cazul contribuabililor impuşi pe bază de norme de venit, stabilirea plăţilor anticipate se face pe baza normelor de venit aprobate pentru anul de impunere corespunzător activităţii desfăşurate"

Conform dispoziţiilor art. 83 alin. (3) din acelaşi act normativ,.Nu se depun declaraţii privind venitul realizat pentru următoarele categorii de venituri a) venituri nete determinate pe bază de norme de venit."

Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti, prin Adresa nr. x din 21 iulie 2011 şi Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti, prin Adresa nr. x din 12 februarie 2013 au transmis Agenţiei, că A. figurează în evidenţele fiscale înregistrat cu venituri realizate din salarii şi din activităţi independente pentru care venitul net se determină pe bază de normă de venit.

Conform declaraţiilor privind venitul estimat depuse de A., în perioada 2010 - 2012, cuantumul total al veniturilor nete din activităţi independente realizate şi declarate de A., în perioada deţinerii calităţii de comerciant persoană fizică, este de 29.988 RON ron, iar pe anii fiscali situaţia se prezintă astfel:

2010 - venituri nete din activităţi independente 9.408 RON;

2011 -venituri nete din activităţi independente 10.920 RON;

2012 - venituri nete din activităţi independente 9.660 RON.

2. În ceea ce priveşte incompatibilitatea în care s-a aflat prin exercitarea simultană a funcţiei publice de director/consilier în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului şi a funcţiei de director al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" precum şi a celei de inspector şcolar general, instanţa de fond a reţinut greşit următoarele:

"Pe toată perioada octombrie 2007 - mai 2010, reclamantul nu a exercitat niciun moment funcţia de director - consilier în cadrul Ministerului Educaţiei, funcţia deţinută fiind suspendată. Ca urmare a suspendării raportului de muncă, reclamantul nu a prestat nicio activitate de natură a da naştere unei stări de incompatibilitate. În toată această perioadă de timp reclamantul nu a exercitat nicio activitate, nu a încheiat niciun act şi nu a participat la efectuarea vreunei activităţi în calitate de director-consilier al Ministerului Educaţiei".

Aşa cum s-a precizat în perioada 1 septembrie 2007 - 25 aprilie 2010, A. a deţinut calitatea de funcţionar public la Ministerul Educaţiei Naţionale (director direcţie, consilier superior) a exercitat simultan şi funcţiile de:

3. inspector şcolar general, în perioada 1 septembrie 2007 - 1 aprilie 2009, la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, instituţie (autoritate) publică;

4. director, în perioada 1 aprilie 2009 - 25 aprilie 2010. la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu, Bucureşti, unitate publică de învăţământ.

Conform documentelor primite de la instituţiile şi autorităţile abilitate, s-a probat faptul că intimatul-reclamant a deţinut calitatea de funcţionar public (de conducere şi execuţie) în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în perioada 1 septembrie 2007 - 25 aprilie 2010, astfel:

- la data de 1 septembrie 2007 a fost numit în funcţia publică de conducere de director-consilier la Direcţia Politici Educaţionale din cadrul ministerului, cu rezervarea postului didactic (profesor) pe care este titular, conform Ordinului nr. 1879 din 31 august 2007 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;

- în perioada 25 octombrie 2007 - 12 februarie 2009 intimatul-reclamant a avut raportul de serviciu suspendat, la cerere, conform Ordinelor nr. 2495 din 25 octombrie 2007, nr. 3094 din 24 ianuarie 2008 şi nr. 3760 din 18 aprilie 2008 ale Ministrului Educaţiei Cercetării şi Tineretului;

- la data de 12 februarie 2009, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director-consilier la Direcţia Politici Educaţionale şi numit în funcţia publică de execuţie de consilier superior la Direcţia Generală Strategii privind Corelarea Sistemului de învăţământ cu Piaţa Muncii, prin transformarea postului, în baza Ordinului nr. 3432 din 20 martie 2009 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

- cu acelaşi ordin, intimatului-reclamant i s-a suspendat la cerere, raportul de serviciu, în perioada 12 februarie 2009 - 25 aprilie 2010;

- la data de 25 aprilie 2010, intimatului-reclamant i-a încetat de drept raportul de serviciu din funcţia publică de execuţie de consilier, în baza Ordinului nr. 3856 din 17 mai 2010 al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Prin urmare în raport de cele sus-menţionate rezultă că în perioada suspendării raportului de serviciu din funcţia publică, intimatul a exercitat succesiv funcţii de autoritate, în cadrul unor instituţii publice, incompatibile cu calitatea de funcţionar public, după cum urmează:

a) Funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în perioada 22 noiembrie 2007 - 1 aprilie 2009:

- prin detaşare din postul didactic de profesor, în interesul învăţământului (cu rezervarea catedrei pe care este titular), începând cu data de 22 noiembrie 2007, în baza Ordinului nr. 2684 din 22 noiembrie 2007 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;

- la data de 3 martie 2008, intimatul-reclamant a fost numit, ca urmare a concursului desfăşurat, în funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în baza Ordinului nr. 3346 din 3 martie 2008 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ocazie cu care a fost încheiat Contractul de management educaţional nr. 7382 din 31 martie 2008, pe o perioadă de 4 ani;

- începând cu data de 1 aprilie 2009 intimatul-reclamant a fost eliberat, la cerere, din funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. în baza Ordinului nr. 3364 din 10 martie 2009 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi cu aceeaşi dată a revenit la catedra rezervată;

b). Funcţia de director al Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", începând cu data de 1 aprilie 2009:

- prin detaşare din postul didactic de profesor, în interesul învăţământului (cu rezervarea catedrei pe care este titular), conform Deciziilor nr. 851 din 1 aprilie 2009, nr. 3473 din 31 august 2009 şi nr. 3605 din 31 august 2010 ale inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

În considerarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că ambele funcţii fac parte din categoria funcţiilor publice de autoritate astfel cum sunt definite la art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, şi Colegiul Naţional "Minai Eminescu" Bucureşti, sunt instituţii publice aflate în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, iar funcţiile de inspector şcolar general şi director constituie funcţii de conducere potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) şi (2), Titlul II învăţământ preuniversitar din Legea nr. 128/199 privind statutul personalului didactic, în vigoare în perioada 1 septembrie 2007 - 25 aprilie 2010 - abrogată de Legea nr. 1/2011 astfel:

"Funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ sunt: director şi director adjunct" iar "Funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare sunt: inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct".

Conform prevederilor art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, aplicabil în speţa în cauză, Funcţiile didactice sunt: lit. c) "în învăţământul secundar: profesor, profesor-psihopedagog, profesor-pedagog social," de unde rezultă că legiuitorul distinge între funcţiile de inspector şcolar general şi director (funcţii de conducere) şi funcţiile didactice sau de cercetare.

Ca urmare, prin exercitarea celor două funcţii, în perioada 1 septembrie 2007 - 25 aprilie 2010, simultan cu deţinerea calităţii de funcţionar public, intimatul-reclamant s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a), (1):

"Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică" şi alin. (2) "Funcţionarii publici nu pot deţine funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice".

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data suspendării, Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani".

Cu referire la suspendarea raportului de serviciu al intimatului A., arată că principala consecinţă juridică o reprezintă întreruperea temporară a desfăşurării efective a activităţii şi a plăţii drepturilor salariale, cu menţinerea însă a calităţii de funcţionar public şi totodată a dreptului de a-i fi rezervat postul aferent funcţiei publice, pe durata suspendării. Conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. republicată:

"Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau acordul funcţionarului public în cauză".

Prin urmare, din cele susmenţionate, rezultă că în fapt intimatul A. a solicitat suspendarea raportului de serviciu în vederea exercitării unor funcţii incompatibile cu statutul de funcţionar public, calitate pe care de altfel şi-a păstrat-o pe toată durata suspendării, conform prevederilor legale menţionate anterior.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul A. a solicitat respingerea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate ca neîntemeiat şi menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei civile nr. 2892 pronunţată la data de 06 noiembrie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare, a formulat următoarele apărări:

a. Incompatibilitatea privind funcţia de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi calitatea de comerciant persoană fizic, reţinută în temeiul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2003:

Intimatul reclamant a deţinut funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale începând cu data de 16 mai 2012, fiind numit conform Deciziei Primului-Ministru nr. 193 din 16 mai 2012.

Anterior adoptării deciziei sus-menţionate, în perioada 8 februarie 2010 - 29 aprilie 2012 a deţinut calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "A. Persoană Fizică Autorizată", calitate care a încetat prin emiterea Deciziei nr. 1 din 29 aprilie 2012 prin care a hotărât încetarea activităţii şi radierea din Registrul Comerţului a entităţii A. PFA.

Este adevărat faptul că această decizie a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului numai la data de 1 februarie 2013, însă această împrejurare nu este de natură să invalideze decizia luată. întrucât înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului reprezintă o procedură necesară pentru opozabilitate şi nu pentru validitatea actului, neproducând efecte cu privire la data încetării efective activităţii comerciale.

Dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice fac referire la exercitarea efectivă a funcţiei publice simultan cu aceea de comerciant persoană fizică.

Din materialul probator administrat în cauză reiese faptul că nu a exercitat efectiv cele două calităţi, în fapt nu a mai exercitat nici o activitate ca titular al persoanei fizice autorizate din anul 2011.

Atât prin recursul formulat, cât şi prin raportul întocmit, ANI susţine faptul că exercitarea concomitentă a funcţiilor este dovedită prin adresele emise de către ANAF Sector 6, respectiv Adresa nr. x din 12 februarie 2013.

Deşi această adresă este amintită de către recurentă, menţiunile transmise efectiv prin ea de către ANAF Sector 6 sunt contrare tezei probatorii propuse. Astfel, prin Adresa nr. x din 12 februarie 2013, ANAF Sector 6 transmite datele privind veniturile salariale ale intimatului-reclamant şi menţionează că pentru venituri din activităţi independente este necesar ca ANI să se adreseze ANAF Sector 1.

Astfel, la nici un moment ANAF Sector 6 nu a transmis informaţii privind realizarea unor venituri din activităţi independente.

În ceea ce priveşte ANAF Sector 1, această instituţie a răspuns în cursul judecăţii, menţionând faptul că intimatul-reclamant a fost înscris ca plătitor de impozit pe baza de normă de venit şi că nu figurează cu venituri efectiv realizate.

În ceea ce priveşte înscrierea ca plătitor la normă de venit de stabilită pentru exercitarea "serviciilor executate de meditatori" (cod CAEN 8559), respectiv pentru suma de 11.500 RON, ANI se află într-o gravă eroare cu privire la modalitatea de stabilire a acestui impozit şi cu privire la caracterul acestei sume de venit realizat.

Instanţa de fond în mod corect a constatat eroarea inspectorului de integritate cu privire la natura veniturilor pentru care au fost emise decizii de impunere, decizii care erau raportate la o normă de venit, nicidecum la un venit realizat efectiv.

Prin înregistrarea ca plătitor de normă de venit, legiuitorul a stabilit o prezumţie în sensul că persoana va achita impozit calculat la baza de calcul (norma de venit) indiferent de venitul efectiv realizat.

Această prezumţie nu poate sta la baza constatării unei stări de incompatibilitate, fiind necesar ca ANI să strângă probe concrete cu privire la exercitarea efectivă a calităţii de comerciant.

În plus, trebuie avute în vedere şi prevederile dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului".

Astfel, dispoziţiile legale sus-menţionate nu exclud posibilitatea exercitării funcţiei publice cu activităţile în domeniul didactic, chiar şi în măsura în care acestea sunt exercitate în domeniul privat, cu condiţia ca acestea din urmă să nu fie în legătura directă cu atribuţiile funcţiei publice.

Aşadar, consideră că exercitarea unei activităţii de acordare a meditaţiilor de matematică este tot o activitate didactică, prevăzută de articolul sus-menţionat.

Prin urmare, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu a exercitat cele două funcţii concomitent.

b. Incompatibilitatea privind funcţia de Consilier/Director în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, Inspector şcolar general şi Director al Colegiului Naţional Mihai Eminescu, reţinută în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Aşa cum rezultă din istoricul funcţiilor deţinute în perioada octombrie 2007 - mai 2010, nu a exercitat nici un moment funcţia de director - consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului, funcţia deţinută fiind suspendată, motiv pentru care în această perioadă nu a prestat vreo activitate de natură a da naştere unei stări de incompatibilitate.

În consecinţă, nu a încălcat dispoziţiile 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, aceste dispoziţii stabilind clar existenţa incompatibilităţii în exercitarea efectivă a funcţiilor publice.

Ca urmare a suspendării funcţiei deţinute în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului, începând cu data de 25 octombrie 2007, a deţinut calitatea de profesor de matematică la Liceul Teoretic Nicolae Iorga din Bucureşti, funcţie didactică care nu este de natură să creeze o stare de incompatibilitate în sensul legii.

De asemenea, împrejurarea că a deţinut calitatea de director al Colegiului Naţional "Minai Eminescu" Bucureşti, fiind o funcţie didactică, reglementată de Statutul Personalului Didactic, nu este de natură a atrage o stare de incompatibilitate.

Astfel, funcţiile nu au fost exercitate concomitent, intimatul-reclamant fiind suspendat din funcţia de Director în cadrul Ministerului Educaţiei.

Totodată, consideră că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, "funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome".

Or, în lipsa exercitării atribuţiilor în scopul realizării prerogativelor de putere publică/consideră că nici funcţia publică nu este exercitată.

În această ordine de idei, apreciază că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora "dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice".

Astfel, conform legislaţiei muncii, suspendarea raportului de muncă are ca efect principal încetarea temporară a muncii prestate şi încetarea plăţii salariului, precum şi orice alte beneficii rezultate din muncă.

c. Prescripţia răspunderii disciplinare privind funcţia de Consilier/Director în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, Inspector şcolar general şi Director al Colegiului Naţional Mihai Eminescu.

Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel.

Arată că în aplicarea acestei norme legale, instanţa urmează să observe că la data de 1 aprilie 2009 a încetat funcţia de inspector şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, astfel cum reiese din Ordinul nr. 3364 din 10 martie 2009 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

Astfel, cazul de incompatibilitate dintre funcţia de Director/Consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi funcţia de Inspector şcolar general a încetat odată cu încetarea funcţiei de inspector şcolar general, la data de 1 aprilie 2009.

De asemenea, cazul de incompatibilitate dintre funcţia de director/consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului simultan cu cea de director al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Bucureşti, a încetat la data de 25 aprilie 2010, când prin Ordinul nr. 3856 din 17 mai 2010 raportul de serviciu privind funcţia de consilier la Direcţia Generală Strategii, Educaţie şi Convergenţă a încetat de drept.

Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la posibilele cazuri de incompatibilitate la data de 24 noiembrie 2010, prin Lucrarea nr. 87469/A/II/24 noiembrie 2010.

Aşadar, sesizarea Agenţiei Naţionale a avut loc ulterior încetării cazurilor de incompatibilitate, împrejurare ce face ca în prezenta cauză să fie aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010.

În ceea ce priveşte termenul de 3 ani, arată că acesta este un termen de prescripţie ce priveşte răspunderea funcţionarului public pentru încălcări ale legislaţiei, încălcări ce reprezintă abateri disciplinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Încheierea din 21 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

6. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x din 28 februarie 2013, emis de către Agenţia Naţională de Integritate, la data de 28 februarie 2013 prin care s-au stabilit în privinţa sa două cazuri de incompatibilitate, respectiv:

Primul caz de incompatibilitate se referă la exercitarea funcţiei de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, simultan cu exercitarea funcţiei de director al Colegiului Naţional "Minai Eminescu" Bucureşti, precum şi deţinerea calităţii de comerciant persoană fizică.

Al doilea caz de incompatibilitate este reprezentat de exercitarea funcţiei publice de director/consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului simultan cu cea de director al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Bucureşti.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, dispunând anularea raportului contestat reţinând următoarele argumente:

Cu referire la cazul de incompatibilitate constatat în temeiul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 prima instanţă a reţinut reclamantul nu a exercitat în aceeaşi perioadă, concomitent, funcţia de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, precum şi calitatea de comerciant persoană fizică.

Astfel, în ceea ce priveşte calitatea de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, reclamantul a dobândit această calitate la data de 16 mai 2012 prin Decizia Primului Ministru nr. 193 din 16 mai 2012, în temeiul art. 15, lit. d) şi art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

În ceea ce priveşte calitatea de comerciant persoană fizică, reclamantului i-a încetat această calitate la data de 29 aprilie 2012, moment la care a întocmit Decizia nr. 1 din 29 aprilie 2012 a PFA A., prin care a hotărât încetarea activităţii şi radierea din Registrul Comerţului a entităţii A. PFA.

Deşi decizia a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului numai la data de 01 februarie 2013, prima instanţă a apreciat că această împrejurare nu este de natură să invalideze decizia luată, înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului reprezintă numai o procedură necesară pentru opozabilitate.

Faţă de constatările din raportul de evaluare, potrivit cărora reclamantul ar fi realizat venituri din activităţi desfăşurate ca titular al persoanei fizice autorizate în suma de 29.988 RON (2010 - 9.408 RON; 2011 - 10.920 RON; 2012 - 9.660 RON), prima instanţă a arătat că modul în care Inspectorul de integritate a ajuns la acest calcul în baza declaraţiilor de venit anticipat depuse de către reclamant, precum şi împrejurarea că venitul net al persoanei fizice autorizate se determină pe bază de normă de venit, este eronat. În primul rând, datorită faptului că există confuzie între venitul estimat şi venitul realizat, aceste instituţii fiscale fiind în totalitate diferite. Mai mult decât atât, reclamantul nu a înregistrat la Administraţia Fiscală a Sectorului 1 nicio declaraţie de venit anticipat, iar la Administraţia Fiscală a Sectorului 6 nu este înregistrat ca plătitor de impozit pe venit.

Aşadar, prima instanţă a concluzionat că nu subzistă cazul de incompatibilitate contestat, nefiind îndeplinită cerinţa ca persoana cercetată să exercite în mod real două funcţii, respectiv funcţia publică şi calitatea de comerciant persoană fizică.

În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate reţinut prin prisma dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru exercitarea funcţiei publice de director/consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului simultan cu cea de director al Colegiului Naţional "Minai Eminescu" Bucureşti şi funcţia de Inspector Şcolar General, prima instanţă a constatat că reclamantul nu a exercitat aceste funcţii concomitent, întrucât, pe toată perioada octombrie 2007 - mai 2010, reclamantul nu a exercitat niciun moment funcţia de director - consilier în cadrul Ministerului Educaţiei, funcţia deţinută fiind suspendată.

Ca urmare a suspendării raportului de muncă, reclamantul nu a prestat nicio activitate de natură a da naştere unei stări de incompatibilitate, nu a exercitat nicio activitate, nu a încheiat niciun act şi nu a participat la efectuarea vreunei activităţi în calitatea de director - consilier la Ministerul Educaţiei.

Totodată, ca urmare a suspendării funcţiei deţinute în cadrul Ministerului Educaţiei, începând cu data de 25 octombrie 2007, reclamantul a deţinut calitatea de profesor de matematică la Liceul Teoretic Nicolae Iorga din Bucureşti. Aceasta funcţie didactică nu este de natură să creeze o stare de incompatibilitate în sensul legii.

De asemenea, împrejurarea că reclamantul a deţinut calitatea de director al Colegiului Naţional "Minai Eminescu" Bucureşti, fiind o funcţie didactică, reglementată de Statutul Personalului Didactic, nu este de natură a atrage o stare de incompatibilitate.

În ceea ce priveşte funcţia de Inspector Şcolar General, reclamantul a desfăşurat această activitate în perioada 22 iulie 2007 - 1 aprilie 2009, în temeiul Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 2684 din data de 22 noiembrie 2007.

Însă la fel ca în cazul susmenţionat privitor la calitatea de Director al Colegiul Naţional Mihai Eminescu Bucureşti, funcţiile nu au fost exercitate concomitent, reclamantul fiind suspendat din funcţia de Director în cadrul Ministerului Educaţiei.

În acest context, prima instanţă a avut în vedere şi prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora dispoziţiile legii se completează cu prevederile legislaţiei muncii. Astfel, conform legislaţiei muncii, suspendarea raportului de muncă are ca efect principal încetarea temporară a muncii prestate şi încetarea plăţii salariului, precum şi orice alte beneficii rezultate din muncă. Reclamantul nu a realizat niciun venit din suspendarea raportului de muncă cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

7. Analiza instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate este întemeiat.

Recurenta pârâtă a criticat sentinţa atacată din perspectiva art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., sens în care a arătat că prima instanţă, concluzionând că nu a avut loc încălcarea regimului incompatibilităţilor de către intimatul-reclamant A., a aplicat în mod greşit prevederile art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi art. 84 alin. (1) lit. g) şi alin. (2) din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 84 alin. (2) din Legea 161/2003, prin raportul de evaluare anulat s-a reţinut că în perioada 16 mai 2012 - 1 februarie 2013 intimatul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate generată de exercitarea funcţiei de secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, simultan cu deţinerea calităţii de comerciant A. - Persoană Fizică Autorizată.

Înalta Curte nu poate achiesa la concluzia primei instanţe, în sensul că reclamantului i-a încetat această calitate la data de 29 aprilie 2012, momentul la care acesta a întocmit Decizia nr. 1 din 29 aprilie 2012 a PFA A. şi a hotărât încetarea activităţii şi radierea din Registrul Comerţului a entităţii A. PFA.

În conformitate cu înscrisurile comunicate de Oficiul Naţional a Registrului Comerţului (filele x şi urm dosar de recurs), radierea din registrul comerţului a PFA A. s-a dispus prin Rezoluţia nr. 15034 din 31 ianuarie 2013, prin care s-a admis cererea de înregistrare de menţiuni formulată de petentă la data de 30 ianuarie 2013, în baza Deciziei titularului persoanei fizice autorizate din data de 29 aprilie 2012.

În mod greşit şi în lipsa oricărui temei legal a reţinut prima instanţă că decizia de încetare a activităţii PFA A., neînregistrată la registrul comerţului sau la organul fiscal competent, ar putea să producă efecte juridice.

Dispoziţiile alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 26/1990 stabilesc, într-adevăr, că "înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, (...)" însă aceste dispoziţii trebuie coroborate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit cărora, "persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia".

Prin urmare, din interpretarea per a contrario a normei, o persoană ar putea invoca în favoarea sa un act sau un fapt neînscris în registrul comerţului exclusiv în acele situaţii în care nu se află în culpă în ceea ce priveşte neînscriere respectivei menţiuni.

Înalta Curte nu poate împărtăşi opinia primei instanţe nici în ceea ce priveşte eroarea ce ar privi raţionamentul inspectorului de integritate în legătură cu veniturile estimate ale reclamantului din activităţi desfăşurate ca titular al persoanei fizice autorizate.

Aşa cum rezultă din Declaraţia privind veniturile realizate nr. 200, înregistrat la DGRFPB, Administraţia sector 6 sub nr. x din 8 martie 2012 intimatul-reclamant a indicat realizarea unor venituri pe bază de normă de venit, declaraţia fiind semnată olograf de către acesta.

De asemenea, din Decizia de impunere pentru plăţi anticipate pentru anul 2012 s-a stabilit un venit net estimat determinat pe bază de normă de venit în suma de 11.500 RON, şi plăţi anticipate cu titlu de impozit în suma de 1840 RON.

Având în vedere reglementarea impozitării activităţilor independente pentru care venitul net anual se stabileşte pe bază de normă de venit, cuprinse la art. 49 C. fisc. , precum şi la pct. 45 şi 46 din Normele metodologice, în cazul întreruperii activităţii în cursul anului, contribuabilul trebuie să depună o cerere în baza căreia organul fiscal întocmeşte o notă de constatare care va cuprinde perioada întreruperii temporare a activităţii, perioada în care nu s-a desfăşurat activitate, precum şi recalcularea normei.

În concluzie, în lipsa unor dovezi din care să rezulte suspendarea/întreruperea temporară a activităţii PFA A., contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că prezumţiile care se asociază atât înscrierilor în registrul comerţului cât şi declaraţiilor şi deciziilor de impunere care apar în evidenţele organului fiscal, în sensul că PFA A. a desfăşurat activitate în cursul anului 2012, susţin legalitatea raportului de evaluare întocmit de pârâtă în ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 84 alin. (2) din Legea 161/2003.

Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatului-reclamant, invocată în recurs, în sensul că instanţa ar trebui să aibă în vedere prevederile dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care nu exclud posibilitatea exercitării funcţiei publice concomitent cu activităţile în domeniul didactic, chiar şi în măsura în care acestea sunt exercitate în domeniul privat, dacă acestea din urmă nu au legătura directă cu atribuţiile funcţiei publice.

În conformitate cu Certificatul de înregistrare a firmei PFA A. activitatea principală a acesteia este cod CAEN 8559 - Alte forme de învăţământ, cursuri de verificare a cunoştinţelor profesionale. În contextul în care intimatul-reclamant nu a prezentat argumente concrete care să-i susţină apărarea în raport de atribuţiile aferente funcţiei de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, instanţa de recurs nu poate verifica afirmaţia acestuia în sensul că nu există legătură între activităţile care îi revin potrivit fişei postului şi activităţile de educaţie care intră în sfera obiectului principal de activitate al persoanei fizice autorizate.

În ceea ce priveşte incompatibilitatea reţinută în temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 s-a constatat că, în perioada 1 septembrie 2007 - 25 aprilie 2010, în care reclamantul a deţinut calitatea de funcţionar public la Ministerul Educaţiei Naţionale (director direcţie, consilier superior), a exercitat simultan şi funcţiile de:

- inspector şcolar general în perioada 1 septembrie 2007 - 1 aprilie 2009 la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, instituţie (autoritate) publică.

- director în perioada 1 aprilie 2009 - 25 aprilie 2010 la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Bucureşti, unitate publică de învăţământ, a încălcat regimul juridic privind incompatibilităţile.

Înalta Curte va înlătura apărarea intimatului-pârât, în sensul că a exercitat funcţii didactice compatibile cu funcţia publică deţinută, având în vedere faptul că, atât Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cât şi Colegiul Naţional "Minai Eminescu" Bucureşti, sunt instituţii publice aflate în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, iar funcţiile de inspector şcolar general şi director nu sunt simple funcţii didactice ci constituie funcţii de conducere potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) şi (2), Titlul II învăţământ preuniversitar din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, în vigoare în perioada 1 septembrie 2007 - 25 aprilie 2010 - abrogată de Legea nr. 1/2011.

În acord cu recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că prin exercitarea celor două funcţii, în perioada 1 septembrie 2007 - 25 aprilie 2010, simultan cu deţinerea calităţii de funcţionar public la Ministerul Educaţiei Naţionale, intimatul-reclamant s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora:

"Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică" şi alin. (2) "Funcţionarii publici nu pot deţine funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice".

Fără a contesta istoricul funcţiilor deţinute în perioada octombrie 2007 - mai 2010, intimatul-reclamant a mai susţinut în apărare că nu a exercitat nici un moment funcţia de director - consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului, funcţia deţinută fiind suspendată, motiv pentru care în această perioadă nu a prestat vreo activitate de natură a da naştere unei stări de incompatibilitate.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte apreciază că efectele suspendării raportului de serviciu, dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 95 alin (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, nu produce nicio consecinţă în ceea ce priveşte calitatea de funcţionar public sau a funcţiei în care acesta a fost numit. Astfel, principala consecinţă juridică o reprezintă întreruperea temporară a desfăşurării efective a activităţii şi a plăţii drepturilor salariale, cu menţinerea însă a calităţii de funcţionar public şi totodată a dreptului de a-i fi rezervat postul aferent funcţiei publice, pe durata suspendării. Astfel, conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată:

"Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau acordul funcţionarului public în cauză".

De asemenea, starea de incompatibilitatea instituită prin dispoziţiile 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 nu implică exercitarea efectivă a activităţilor aferente funcţiei care atrage incompatibilitatea, fiind suficientă deţinerea acesteia.

În acest context trebuie amintit că, potrivit Recomandării no. R(2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre UE privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor, art. 15 instituie interdicţia de a ocupa vreun post sau funcţie, remunerată sau nu, incompatibilă cu buna exercitare a funcţiilor publice ale funcţionarului public, fără a face referiri la exercitarea concomitentă a unor funcţii incompatibile. Altfel spus, exercitarea funcţiilor considerate incompatibile de legiuitor prin dispoziţiile art. 94 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 nu constituie o condiţie pentru reţinerea stării de incompatibilitate, exercitarea fiind o împrejurare care poate conduce la ivirea unui conflict de interese.

În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate reţinută ca urmare a deţinerii simultane a funcţiilor de Consilier/Director în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, Inspector şcolar general/Director al Colegiului Naţional Mihai Eminescu, intimatul-reclamant a invocat prescripţia răspunderii disciplinare în temeiul art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora, în cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel.

Susţine că în cauză condiţiile privind prescripţia răspunderii sunt îndeplinite, întrucât ANI s-a sesizat din oficiu cu privire la posibilele cazuri de incompatibilitate la data de 24 noiembrie 2010, ulterior datei la care incompatibilitatea reţinută a încetat, astfel:

- la data de 1 aprilie 2009 a încetat funcţia de inspector şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, astfel cum reiese din Ordinul nr. 3364 din 10 martie 2009 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

- la data de 25 aprilie 2010, prin Ordinul nr. 3856 din 17 mai 2010 raportul de serviciu privind funcţia de consilier la Direcţia Generală Strategii, Educaţie şi Convergenţă a încetat de drept, odată cu aceasta încetând cazul de incompatibilitate dintre funcţia de director/consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului- deţinută simultan cu cea de director al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Bucureşti.

Examinând aceste apărări, Înalta Curte observă că art. 26 din Legea nr. 176/2010 reglementează obligaţia ANI de a comunica Raportul de evaluare anumitor autorităţi, competente să aplice sancţiuni disciplinare, stabilind totodată termenul în care această răspundere poate să intervină, fără a institui norme de competenţă speciale în favoarea instanţei de contencios administrativ.

În această ordine de idei, Înalta Curte observă că reclamantul a solicitat, subsidiar faţă de criticile nelegalitate invocate prin cererea introductivă, constatarea intervenirii prescripţiei extinctive a răspunderii disciplinare în ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate între funcţiile de Consilier/Director în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, şi cele de Inspector şcolar general/Director al Colegiului Naţional Mihai Eminescu prin precizările înregistrate la primul termen de judecată (dosar primă instanţă).

Este adevărat că modificarea cererii respectă dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., însă prin aceasta se invocă motive noi de nelegalitate ale raportului de evaluare contestat în cauză faţă de cele formulate prin contestaţia iniţială.

Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare poate fi contestat în termen de 15 zile de la comunicare, ceea ce înseamnă că toate motivele de nulitate ale acestui act, independent de faptul că sunt de ordine publică sau de ordine privată, trebuie invocate în cadrul termenului legal imperativ.

Aşa fiind, respectarea termenului imperativ de 15 zile stabilit de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 impune ca atât momentul sesizării instanţei cât şi indicarea motivelor de nulitate/anulare să se încadreze în acest termen, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a invoca noi cauze de nulitate/anulare.

Fiind în prezenţa unui termen procedural special, derogatoriu faţă de cel reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu caracter peremptoriu şi absolut, a cărui nerespectare afectează eficacitatea actului şi atrage decăderea, exigenţele respectării lui determină incompatibilitatea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu normele procedurale de drept comun stabilite de art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., respectiv art. 2513 C. civ. - privind momentul până la care se poate invoca prescripţia.

Faţa de acest caracter de ordine publică al termenului procedural stipulat de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care permite instanţei să invoce din oficiu sancţiunea decăderii părţii reclamante din dreptul de a mai invoca cauze noi de nulitate indiferent de poziţia procesuală exprimată de partea pârâtă, instanţa de recurs va constata decăderea reclamantului din dreptul de a invoca prescripţia în faţa instanţei de contencios administrativ.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtă Agenţia Naţională de Integritate şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 2892 din 6 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2013. Casează sentinţa recurată şi rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM