Reimbursement of personal medical contributions conditioned on provider-contract status under government decree

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată, la data de 22 mai 2015, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, să se constate că, în mod nejustificat, i-a fost respinsă solicitarea de decontare a costului serviciilor medicale suportate din fonduri proprii şi să fie obligat pârâtul să plătească suma de 6.669 RON, reprezentând cost servicii medicale.

A solicitat şi obligarea pârâtului la plata acestei sume actualizate precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data solicitării, 14 octombrie 2014, şi până la plata efectivă a sumei.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 282 din 18 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurenta-reclamantă că instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că dreptul său la asistenţă medicală este condiţionat de criterii stabilite prin H.G. nr. 762/2010.

A suferit o intervenţie chirurgicală într-o unitate medicală de tip spital, acreditată de Ministerul Sănătăţii. Prin cererea nr. x din 14 octombrie 2014 a solicitat decontarea contribuţiei personale, în sumă de 6.669 RON. Prin Adresa nr. x din 20 ianuarie 2015, prin intermediul Tribunalului Vrancea, i s-a comunicat faptul că tratamentele care nu se fac prin unităţi medicale care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate nu pot fi decontate din bugetul ordonatorilor de credite conform H.G. nr. 762/2010, art. 2 alin. (1) şi art. 12 alin. (1).

Urmare a răspunsului primit, a formulat cerere prin care a solicitat pârâtului să-i comunice care sunt unităţile medicale care au contract cu CAS şi care efectuează tipul respectiv de intervenţie medicală. Prin Adresa nr. x din 05 februarie 2015, i s-a comunicat că nu i se pot furniza asemenea informaţii.

Prima instanţă, în soluţionarea cererii sale, a avut în vedere art. 2 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 762/2010, potrivit cărora pentru a beneficia de rambursarea contribuţiei personale/coplăţii persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia de a se adresa furnizorilor evaluaţi şi autorizaţi potrivit prevederilor legale, aflaţi în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.

H.G. nr. 762/2010 nu este altceva decât un set de norme de aplicare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 45/2007, intenţia legiuitorului fiind diferită de cea reţinută de prima instanţă.

A susţinut recurenta că refuzul pârâtului se întemeiază pe faptul că s-a adresat unei unităţi medicale care nu are contract cu CAS, împrejurare care nu-i poate afecta dreptul la acordarea asistenţei medicale gratuite iar, pe de altă parte, constituie o împrejurare pe care nici chiar prin intermediul Direcţiei Medicale din cadrul Ministerului Justiţiei nu avea cum să o verifice şi, deci, să o cunoască.

Această condiţie, în primul rând, adaugă la lege (H.G. nr. 762/2010 adaugă noi condiţii faţă de condiţiile impuse de O.U.G. nr. 27/2006, de a fi magistrat şi de a contribui la bugetul de sănătate) şi, în al doilea rând, restrânge, fără o justificare rezonabilă, un drept fundamental, cel de ocrotire a sănătăţii (art. 33 din Constituţie).

Mai mult, prin această normă de aplicare i se încalcă dreptul recunoscut de Legea nr. 95/2006, art. 208 alin. (3) lit. a) şi c) privind libertatea de alegere a casei de asigurări cât şi dreptul la libera alegere a medicului, a furnizorului de servicii medicale.

Astfel, art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006 a fost interpretat şi aplicat greşit de prima instanţă, analiza sa axându-se, exclusiv, pe Normele de aplicare, care adaugă la lege şi care modifică legea.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă.

5.1. Potrivit art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei,

"Art. 25. - (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

(2) Condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează."

Deci, într-adevăr, art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 prevede faptul că judecătorii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

Dar, pe lângă condiţia de achitare a contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, acelaşi articol prevede că se stabilesc prin hotărâre a Guvernului condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale.

H.G. nr. 761/2010, avută în vedere de prima instanţă, priveşte tocmai condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

5.2. Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante în sensul că H.G. nr. 761/2010 adaugă la lege sau ar restrânge dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Această hotărâre, emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 67 alin. (2) şi al art. 681 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în activitate sau pensionari.

De asemenea, nu sunt fondate alegaţiile recurentei, în sensul că i s-ar încălca dreptul privind libertatea de alegere a furnizorului de servicii medicale recunoscut de Legea nr. 95/2006. Chiar art. 208 din lege, invocat de recurentă, prevede că asiguraţii au libertatea de a alege furnizorii de servicii medicale în condiţiile legii şi ale contractului-cadru.

La alin. (1) al art. 12 din H.G. nr. 761/2010, se prevede faptul că, "Pentru a putea beneficia de rambursarea contribuţiei personale/coplăţii, persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia de a se adresa furnizorilor evaluaţi şi autorizaţi potrivit prevederilor legale, aflaţi în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.".

Deci, dreptul de a beneficia gratuit de servicii medicale spitaliceşti este supus unor condiţii, calitatea de asigurat neavând drept consecinţă beneficiul dreptului la servicii medicale gratuite, ci doar la acele servicii furnizate cu respectarea dispoziţiilor legale.

5.3. De altfel, Înalta Curte constată că alegaţiile recurentei-reclamante se referă, în esenţă, la nelegalitatea art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 761/2010.

Or, obiectul acţiunii nu priveşte nelegalitatea acestui act normativ, care, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, este în vigoare şi produce efecte.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu sunt capabile să combată cele reţinute de prima instanţă, neexistând motive de casare a sentinţei recurate.

5.4. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 282 din 18 decembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT