Judges' claim for salary classification orders and retroactive differentials quashed as moot and for lack of passive procedural standing against the Ministry of Justice

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2016, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, obligarea acestora să emită pentru fiecare dintre reclamanţi, începând cu data de 09 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor noi decizii de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

Au mai solicitat şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la acordarea, începând cu 09 aprilie 2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 82/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie, ulterior datei de 01 ianuarie 2011.

Prin Sentinţa civilă nr. 1111 din 4 iulie 2016, Tribunalul Tulcea a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21 iulie 2016.

Prin Sentinţa nr. 2856 din 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să emită pentru fiecare reclamant un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să achite diferenţele salariale aferentă începând cu data de 09 aprilie 2015.

3. Cererea de recurs

3.1. Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A apreciat că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin către reclamanţi, în condiţiile în care atribuţia Ministrului Justiţiei este de a emite ordinul şi nu a Ministerului Justiţiei.

Totodată, în mod greşit instanţa a dispus obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale, în condiţiile în care instanţa angajatoare este cea care are această atribuţie. Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu angajatorul astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

A mai susţinut recurentul că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 deoarece textul indicat nu se aplică judecătorilor, pentru că este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile menţionate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

În realitate, instanţa de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categoriile de personal cărora nu li se adresează, bazându-şi soluţia pe intenţia legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferenţelor salariale între persoanele aflate în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie.

Or, instanţa de fond are atribuţii în ceea ce priveşte aplicarea legii şi nu de a completa norma legală prin interpretarea intenţiei legiuitorului în ce priveşte înlăturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispoziţii legale. Mai mult, nici Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudenţa sa că nu este legislator pozitiv şi nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziţii decât cele existente în cuprinsul acesteia.

3.2. Pentru şedinţa din 14 februarie 2019, pârâtul Ministerul Justiţiei a depus note scrise, prin care, faţă de capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, a arătat că nu are atribuţia de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, ci instanţa angajatoare, Tribunalul Galaţi.

Pe fond, a arătat că, la data de 24 mai 2017, a fost emis OMJ nr. 1.487/2017 în aplicarea dispoziţiilor OMJ nr. 4.680/2016, modificat prin OMJ nr. 219/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente reclamanţilor.

Ordinul nr. 1.487/2017 cuprinde detaliat cuantumurile indemnizaţiei de încadrare lunară începând cu 09 aprilie 2015, astfel cum au solicitat reclamanţii.

Astfel, a apreciat că se impune admiterea recursului şi respingerea primului capăt de cerere ca rămas fără obiect şi respingerea capătului de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.

4.1. Intimaţii-reclamanţi, judecători la Tribunalul Galaţi, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei şi a Ministrului Justiţiei la emiterea unor ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi obligarea pârâtului la acordarea diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 01 ianuarie 2011.

4.2. Înalta Curte constată că, la data de 21 decembrie 2016, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 4.680/C, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menţionat mai sus, la art. 1, s-a dispus că:

"Începând cu 9 aprilie 2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

La art. 2 din ordinul menţionat se prevede că:

"Începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Înalta Curte reţine că, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimaţilor-reclamanţi, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09 aprilie 2015.

De asemenea, prin Ordinul nr. 1.487/C/2017, emis în aplicare OMJ nr. 4.680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, s-a stabilit, la art. 1, că, "În perioada 09 aprilie 2015 - 31 iulie 2016, judecătorii din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, prevăzuţi în Anexele nr. 1 - 14 la prezentul ordin, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivelul maxim, conform celor menţionate în Anexe.".

La art. 2 din acelaşi ordin, s-a prevăzut că, "Începând cu data de 01 august 2016, judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, prevăzuţi în Anexele nr. 1 - 14 la prezentul ordin, beneficiază de drepturile salariale menţionate în dreptul fiecăruia.".

4.3. Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 21 decembrie 2016, recurentul-pârât a răspuns pretenţiilor reclamanţilor şi a procedat la emiterea Ordinului nr. 4.680/C/2016 şi a Ordinului nr. 1.487/C/2017, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari li s-au acordat drepturile salariale (solicitate prin cererea dedusă judecăţii), Înalta Curte constată că petitul acţiunii, privind obligarea pârâţilor la emiterea ordinelor de salarizare, a rămas fără obiect.

4.4. Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09 aprilie 2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina pârâţilor de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanţi, i-a obligat să achite diferenţele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziţie va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului Ministerul Justiţiei de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

4.5. Faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea ordinului de reîncadrare salarială ca rămas fără obiect şi va respinge capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 2856 din 4 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea ordinului de reîncadrare salarială.

Respinge, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT