Validity of transfer to military reserve for unauthorized entry into classified intelligence headquarters as grave disciplinary offense

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 28 ianuarie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Informaţii Externe, anularea Ordinului nr. MP/11077 din 29 iulie 2014 emis de pârât prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, obligarea pârâtului la reintegrarea sa pe funcţia şi gradul corespunzătoare pregătirii şi vechimii, la repararea pagubei suferite, inclusiv a daunelor morale, şi la efectuarea demersurilor necesare în vederea recunoaşterii vechimii sale în muncă, de la data emiterii ordinului de trecere în rezervă şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1834 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, anularea Ordinului nr. MP/11077 din 29 iulie 2014 prin care a fost trecut în rezervă, obligarea pârâtului la reintegrarea sa în cadrul aceleiaşi instituţii pe funcţia şi gradul corespunzătoare vechimii şi la plata de despăgubiri în cuantumul veniturilor nerealizate şi la plata de daune morale.

2.2. În argumentarea recursului, recurentul reclamant a reiterat motivele pentru care a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, criticând sentinţa atacată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul reclamant susţine că în mod greşit a procedat instanţa fondului, respingând criticile sale la adresa legalităţii ordinului de eliberare din funcţie.

În primul rând, recurentul reclamant arată că instanţa fondului a înlăturat greşit argumentele sale invocate pe marginea încălcării principiilor aplicabile sancţiunii disciplinare, respectiv neobservarea principiului gradualităţii, fiind luată împotriva sa cea mai aspră sancţiune, deşi nu a mai fost sancţionat disciplinar.

Conform dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din Regulamentul Disciplinei Militare, trecerea în rezervă a cadrelor militare se aplică numai atunci când se comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau ale altor dispoziţii legale, iar, pe de altă parte, prin abatere gravă se înţelege abaterea care are ca efect producerea unor disfuncţii majore în activitatea structurii militare, afectarea în mod esenţial a imaginii instituţiei militare, a ordinii şi disciplinei militare sau lezarea semnificativă a demnităţii şi onoarei militare (art. 21 din acelaşi Regulament) or, susţine recurentul reclamant, niciuna din aceste ipoteze nu este îndeplinită în cauză.

Considerentele primei instanţe, în sensul că abaterea săvârşită de reclamant este de maximă gravitate prin prisma divulgării unor secrete de stat nu au suport, susţine recurentul, întrucât persoana neautorizată nu a pătruns în zona unde se aflau documente clasificate ci doar într-un spaţiu deschis (curte), uşor de observat de orice trecător pe stradă şi trotuarul public, delimitat cu o barieră de restricţionare a accesului auto.

Postul de supraveghere al recurentului era cel mai îndepărtat faţă de obiectivul principal reprezentat de clădirea SIE şi, astfel, pericolul creat prin greşeala sa a fost cel mai mic.

De asemenea, recurentul reclamant arată că nu a fost avută în vedere nici diferenţa de tratament, ceilalţi subofiţeri implicaţi în evenimentul din 23 iunie 2014 fiind sancţionaţi mult mai uşor, respectiv cu mustrare scrisă, deşi abaterea reţinută în sarcina lor era una, cel puţin la fel de gravă.

Nu s-a ţinut cont de neregulile şi breşele generale ale sistemului de securitate şi, mai mult, recurentul reclamant susţine că, în realitate, a fost supus unui test de vigilenţă, iar în atare context nu putea fi aplicată direct sancţiunea trecerii în rezervă.

Mai mult, după evenimentul din 23 iunie 2014 au fost luate măsuri importante, dovadă că existau vulnerabilităţi obiective, insurmontabile, de natură a constitui circumstanţe atenuante în analizarea gradului de vinovăţie al recurentului reclamant.

Totodată, recurentul-reclamant arată că netemeinicia sentinţei atacate decurge şi din faptul că nu a avut posibilitatea de a se apăra, fiind depuse documente clasificate la care apărarea sa nu a avut acces.

Faţă de aceste considerente, recurentul reclamant solicită casarea sentinţei civile atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul civil de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, niciuna din criticile expuse de reclamant nefiind în măsură a atrage casarea Sentinţei civile nr. 1834 din 23 iunie 2015.

Pentru a decide astfel, curtea constată că recurentul reclamant a contestat, în prezenta cauză, Ordinul nr. MP/11077 din 29 iulie 2014 prin care a fost trecut în rezervă pentru săvârşirea unei abateri disciplinare, solicitând obligarea intimatului pârât la reintegrarea sa în cadrul aceleiaşi instituţii pe funcţia şi gradul corespunzătoare vechimii, obligarea la plata de despăgubiri în cuantumul veniturilor nerealizate precum şi la plata de daune morale.

Soluţionând acţiunea reclamantului, instanţa fondului a constatat că este neîntemeiată, apreciind că măsura dispusă împotriva reclamantului este legală şi temeinică.

În fapt, instanţa fondului arată că s-a reţinut în sarcina reclamantului că, la data de 18 iunie 2014, în jurul orei 05:00, în timpul în care reclamantul executa serviciul de pază la punctul de control acces principal în sediul central al Serviciului Român de Informaţii Externe, un cetăţean străin a pătruns neautorizat în obiectivul SIE, chiar prin postul unde subofiţerul îşi desfăşura activitatea, fără a fi observat de acesta. Intimata a constatat că imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video au relevat că după ce a parcurs o distanţă de 200 m pe calea de acces restricţionată, dinspre drumul public spre sediul instituţiei, intrusul a ajuns în dreptul punctului de control acces principal la ora 4:42:20, unde a cercetat zona timp de 3 minute, iar la ora 4:45:20 a trecut pe sub bariera postului de pază, deplasându-se spre corpul de clădire din sediul instituţiei. În intervalul orar 4:42:20 - 4:48:20, timp de 6 minute, persoana care a pătruns neautorizat s-a aflat în sectorul de observare directă a subofiţerului, acesta având posibilitatea să stabilească în timp real şi imediat prezenţa intrusului, cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare sau prin vizualizare directă. Ulterior, la ora 5:30, pe aleea din faţa punctului de control acces secundar, un alt subofiţer care executa serviciul de pază la acest post a observat o persoană suspectă şi a procedat la legitimarea acesteia.

Prin urmare, intimata a constatat încălcarea prevederilor consemnului general şi particular al postului, reţinând încălcarea disp. art. 8 alin. (4) lit. f), g) din Normele Metodologice privind activitatea de pază şi apărare a obiectivelor SIE, aprobate prin Ordinul Directorului SIE nr. 01523/2007 şi ale art. 5 lit. a) din Normele de conduită a personalului SIE, aprobate prin Ordinul directorului SIE nr. S/1564/2008.

Ca premisă, curtea de apel constată că reclamantul a recunoscut săvârşirea faptei, invocând în apărare împrejurarea că ar fi efectuat în acel interval de timp igienizarea postului de control. Aspectul menţionat nu poate fi primit în apărarea reclamantului, nefiind de natură să îl exonereze de răspundere pentru abaterea săvârşită, constituind o activitate desfăşurată în afara atribuţiilor prevăzute în fişa postului. De asemenea, Curtea constată că reclamantul căruia îi revenea sarcina probei nu a produs alte dovezi care să confirme afirmaţiile din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul existenţei unor nereguli, breşe generale ale sistemului de securitate ori a lipsei caracterului obiectiv al procedurii de cercetare.

De altfel, prin concluziile scrise adresate Consiliului de Judecată, reclamantul arăta:

"evenimentul produs la data de 18 iunie 2014 este de o gravitate însemnată" "reiterez ideea că îmi asum responsabilitatea producerii evenimentului, întrucât dacă aş fi acţionat conform regulamentelor şi dacă aş fi respectat întocmai prevederile consemnelor, incidentul putea fi evitat" "sunt de părere că pot fi folosit drept exemplu negativ faţă de colegi şi dacă voi fi sancţionat cu o sancţiune disciplinară mai puţin dură decât cea a trecerii în rezervă".

Curtea de apel a înlăturat şi argumentele reclamantului, în sensul caracterului disproporţionat al sancţiunii aplicate în raport de gravitatea faptei săvârşite.

Astfel, judecătorul fondului reţine disp. Legii nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, potrivit cărora Serviciul de Informaţii Externe este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională şi apărarea României şi a intereselor sale [alin. (1)], acesta face parte din sistemul naţional de apărare, activitatea sa fiind organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării [alin. (2)].

Potrivit lit. C)2 din Anexa la H.G. nr. 223/2013 pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat din domeniul de activitate al Serviciului de Informaţii Externe, informaţiile, datele şi documentele secrete sunt cele care se referă printre altele la imobilele, terenuri şi clădiri, aflate în administrare, în care se desfăşoară activitatea informativă (operativă şi de suport), precum şi planurile şi sistemele de securitate ale acestora.

Ca atare, în raport de valorile sociale ocrotite, abaterea săvârşită de către reclamant este de maximă gravitate prin prisma creării pericolului divulgării unor informaţii secrete de stat, ca efect al pătrunderii unei persoane neautorizate într-un post de o importanţă deosebită, prin îndeplinirea defectuoasă de către reclamant a obligaţiei de pază. Prin urmare, curtea a înlăturat argumentele reclamantului referitoare la lipsa unor repercusiuni majore a pătrunderii unui intrus în incinta instituţiei şi la lipsa unor abateri anterioare, acestea din urmă neconstituind prin ele însele condiţii de aplicare a sancţiunii trecerii în rezervă. De asemenea, a fost înlăturat şi argumentul întemeiat pe aplicarea unor sancţiuni mai blânde altor persoane aflate în situaţii similare, în raport de obiectul învestirii acestei instanţe, constând în analiza legalităţii ordinului contestat, inclusiv prin prisma caracterului sancţiunii aplicate.

În consecinţă, Curtea a concluzionat în sensul comiterii de către reclamant a unei abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau ale altor dispoziţii legale, în accepţiunea disp. art. 59 alin. (1) din regulamentul anterior menţionat, fiind justificată aplicarea sancţiunii trecerii în rezervă.

În raport de considerentele sentinţei civile atacate, instanţa de control judiciar observă că au fost respectate exigenţele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., hotărârea în discuţie atestând faptul că judecătorul fondului a manifestat preocupare pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt, iar apărările reclamantului au fost examinate efectiv şi înlăturate cu o motivare temeinică şi convingătoare.

Subliniind caracterul extraordinar şi nedevolutiv al prezentei căi de atac, recursul nefiind apt să deducă instanţei de control judiciar temeinicia sentinţei atacate, curtea constată, totuşi, că probatoriul administrat în cauză inclusiv documentaţia clasificată înaintată de intimata pârâtă, atestă săvârşirea abaterii disciplinare pentru care a fost trecut în rezervă recurentul reclamant.

Critica recurentului reclamant, în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin aceea că pârâta s-a folosit de documente clasificate, la care nu a avut acces, nu poate fi primită, fiind de observat faptul că reclamantul a luat act de faptul depunerii unor documente clasificate aferente cauzei, însă nu a solicitat accesul la aceste documente prin intermediul unui apărător autorizat ORNISS, acces ce era posibil, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 585/2002.

De altfel, recurentul reclamant nu a contestat situaţia de fapt ce a stat la baza emiterii ordinului de sancţionare disciplinară ci încearcă să circumstanţieze gravitatea evenimentului produs la data de 18 iunie 2014, apreciind că abaterea sa nu a avut urmările la care se referă art. 21 din Regulamentul Disciplinei Militare, că abateri similare sau mai grave ale altor subofiţeri în acelaşi context au fost sancţionate mai uşor.

În ceea ce priveşte încălcarea principiilor privind individualizarea sancţiunii, instanţa de control judiciar achiesează la opinia judecătorului fondului, reţinând că abaterea recurentului reclamant nu este nicidecum o încălcare nesemnificativă a disciplinei militare ci una caracterizată printr-o gravitate deosebită, recurentul reclamant permiţând, prin neglijenţa sa, accesul unei persoane străine în perimetrul sediului central al Serviciului de Informaţii Externe, or, principala obligaţie a sa, din perspectiva postului ocupat la data evenimentului, era aceea de a asigura accesul în zona postului său numai pentru persoanele autorizate.

Aprecierea noţiunii de abatere gravă nu trebuie raportată numai la consecinţe de ordin material, cum ar fi sustragerea de informaţii, fiind de subliniat, totodată, că neglijenţa manifestată în privinţa accesului în unitate este o primă premisă pentru a fi posibilă şi o atare ipoteză.

De aceea, critica recurentului reclamant la adresa legalităţii sancţiunii aplicate, prin raportare la prevederile art. 59 alin. (1) din Regulamentul Disciplinei Militare, a fost corect înlăturată de prima instanţă, intimata fiind în drept să aplice direct sancţiunea trecerii în rezervă, în contextul unei abateri grave de la disciplina militară.

Circumstanţele invocate de recurentul reclamant, prin care tinde la a sublinia pretinse vulnerabilităţi existente la nivelul SIE la data săvârşirii abaterii disciplinare, nu au nicio relevanţă în privinţa aprecierii legalităţii individualizării sancţiunii, reclamantul nefiind în măsură să justifice, de altfel, nerespectarea principalei sale obligaţii, aceea de asigurare a obiectivului împotriva pătrunderii neautorizate, obligaţie ce nu presupunea altceva decât diligenţa personală a recurentului.

Trebuie precizat şi faptul că răspunderea disciplinară este una de ordin personal, sancţiunea fiind condiţionată de circumstanţele obiective şi subiective la care se referă art. 76 alin. (3) din Regulamentul Disciplinei Militare, astfel că argumentele recurentului-reclamant, potrivit cărora sancţionarea sa cu trecerea în rezervă ar fi nelegală din moment ce alţi subofiţeri aflaţi în situaţii similare au fost sancţionaţi cu mustrare scrisă, nu are suport legal. În atare context nici instanţa fondului şi nici instanţa de recurs nu este în măsură a aprecia legalitatea eventualelor sancţiuni aplicate altor subofiţeri în acelaşi context, instanţa de contencios nefiind învestită în acest sens, pretinsa încălcare a principiului echităţii nefiind susţinută decât de o simplă speculaţie a recurentului-reclamant.

În concluzie, modalitatea de dezlegare a capătului de cerere privind anularea măsurii trecerii în rezervă a reclamantului reflectă corecta aplicare a legii de către prima instanţă, neimpunându-se casarea hotărârii.

Cât priveşte critica recurentului-reclamant, în sensul că instanţa fondului nu s-a pronunţat asupra celorlalte capete de cerere, aceasta este vădit nefondată, rezultând din cuprinsul considerentelor hotărârii faptul că judecătorul fondului a analizat efectiv şi aceste solicitări, respingându-le în virtutea caracterului accesoriu al acestora faţă de cererea principală, aceea de anulare a ordinului de trecere în rezervă.

Faţă de toate aceste considerente, curtea constată nefondat recursul civil de faţă, urmând a-l respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 1834 din 23 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT