Fixed RON 1,564/hectare compensation for war veterans quashed as unlawful; annulment upheld

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată, la data de 12 septembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parţială a H.G. nr. 1.217/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1.301/2004 pentru modificarea unor prevederi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, aprobate prin H.G. nr. 1.217/2003, respectiv art. 7 din Norme:

"Art. 7 - Persoanele îndreptăţite potrivit legii primesc ca despăgubiri suma de 15.640.000 RON pe hectarul de teren la care au dreptul.".

La primul termen de judecată, din 11 februarie 2015, reclamantul a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat şi constatarea nelegalităţii operaţiunilor prealabile emiterii actului administrativ atacat, inclusiv lipsa unora dintre acestea.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 2682 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, acţiunea reclamantului, a anulat, în parte, H.G. nr. 1.217/2003, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1.301/2004, respectiv în ceea ce priveşte art. 7 din Normele metodologice.

A respins, în rest, acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii privind anularea parţială a H.G. nr. 1.217/2013 ca neîntemeiată.

A invocat Decizia nr. 7628 din 6 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2011 prin care a fost admis recursul său şi a respinsă o acţiune similară, ca nefondată.

A susţinut recurentul-pârât că legalitatea unui act normativ se examinează în concordanţă cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a acestora, consacrat de art. 5 din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

H.G. nr. 1.217/2003 este temeinică şi legală, adoptată în temeiul art. 107 din Constituţie cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000.

Modificările legislative în materie se datorează deficitului de teren, întrucât, până la intrarea în vigoare a H.G. nr. 1.217/2003, în baza Legii nr. 44/1994 au fost împroprietăriţi 32% din veteranii de război, beneficiari ai acestor drepturi.

Astfel, dispoziţiile art. 7 din H.G. nr. 1.217/2003 respectă normele de tehnică legislativă, constituind o măsură pentru punerea în practică a dispoziţiilor legii.

A mai arătat recurentul că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 28/2014 coroborate cu cele ale Legii nr. 44/1994, în anul 2013 cuantumul despăgubirilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 44/1994 nu poate fi actualizat prin emiterea unei noi hotărâri de guvern.

De asemenea, prin Decizia nr. 99 din 26 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 din H.G. nr. 1.217/2003 invocată de A.

4. Apărările intimatului-reclamant. Recursul incident

4.1. Reclamantul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului-pârât nu se încadrează în motivul de casare invocat, pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

A mai invocat şi tardivitatea recursului, în măsura în care nu a fost respectat termenul prevăzut de lege.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Odată cu întâmpinarea, reclamantul a formulat şi recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, exclusiv cu privire la soluţia dată petitului privind nelegalitatea operaţiunilor prealabile.

În ceea ce priveşte pct. 5 al art. 488, a apreciat că instanţa nu a motivat soluţia de respingere a petitului 2 de cerere, contrar art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, ulterior închiderii dezbaterilor, partea vătămate nu a avut nicio posibilitate de a cere şi obţine remedierea neregulilor procedurale. O hotărâre care nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut recurentul că hotărârea este lipsită de orice temei de drept care să motiveze soluţia pronunţată cu privire la respingerea petitului 2 al cererii. Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului, iar pronunţarea unei hotărâri nemotivate în drept şi ale cărei considerente nu aptitudinea de a sprijini dispozitivul conduce la o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin admiterea căii de atac.

A continuat recurentul-reclamant, în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488, că reţinerea instanţei de fond, cu privire la imposibilitatea de analiză a oportunităţii actului din perspectiva operaţiunilor prealabile, contravine jurisprudenţei Înaltei Curţi şi doctrinei.

Judecătorul poate analiza şi elementele de oportunitate când apreciază că acestea întregesc elementele legalităţii.

Nu a fost analizată critica sa din prisma lipsei actelor care să dovedească menţiunile din nota de fundamentare, ceea ce dă acesteia caracterul unei ficţiuni. Toate avizele obţinute ca proceduri prealabile adoptării actului administrativ normativ sunt nelegale, neţinând cont de principiile şi dispoziţiile convenţiei şi ale dreptului comunitar.

Instanţa nu a analizat criticile sale, deşi toate se circumscriau legalităţii avizării proiectului, operaţiune prin care nu au fost înlăturate deficienţele de legalitate cuprinse în proiectul de act normativ.

Art. 6 din Convenţie implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

5. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

5.1. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Guvernul României, preliminar, Înalta Curte constată că susţinerile pârâtului se pot încadra în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., astfel că nu este întemeiată excepţia nulităţii acestui recurs, invocată de recurentul-reclamant.

Pe fondul recursului, instanţa de control judiciar apreciază că, astfel cum erau în vigoare la data formulării acţiunii, dispoziţiile art. 7 din H.G. nr. 1.217/2003 contravin prevederilor art. 13 din Legea nr. 44/1994.

Recurentul-pârât Guvernul României nu combate argumentele primei instanţe, ci susţine că H.G. nr. 1.217/2003 a fost adoptată în temeiul art. 107 din Constituţie cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 şi avându-se în vedere tabloul realităţii prezente la data emiterii.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 7628 din 6 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de recurentul-pârât, aceasta a avut în vedere alte aspecte, neputând constitui un reper în soluţionarea prezentei cauze.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, art. 7 din H.G. nr. 1.217 din 14 octombrie 2003 - Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, a fost modificat prin H.G. nr. 1.301/2004, în sensul că "persoanele îndreptăţite potrivit legii primesc ca despăgubire suma de 15.640.000 RON pe ha de teren la care au dreptul".

Modificarea se referă astfel la stabilirea despăgubirilor într-un cuantum fix, de 1.564 RON pe ha de teren, ceea ce, într-adevăr, contravine dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994 care prevede ca nivelul despăgubirilor să se situeze la contravaloarea terenului la care veteranii de război erau îndreptăţiţi, aceasta fiind diferită, dat fiind că terenurile trebuiau să fie amplasate în localitatea de domiciliu a titularului dreptului la despăgubire.

Valoarea terenurilor este diferită în funcţie de mai multe criterii şi anume, dacă localitatea de domiciliu a titularului dreptului este situată în mediul rural sau urban, după rangul localităţilor, zona în care sunt amplasate terenurile în cadrul aceleiaşi localităţi şi chiar după categoria de folosinţă, potrivit încadrărilor făcute de consiliile locale, factori ce influenţează în mod categoric modul de evaluare al terenului, după cum şi valoarea impozabilă a terenurilor este determinată în mod diferit de către organele fiscale, potrivit art. 258 C. fisc.

Or, stabilirea unei sume fixe pentru despăgubirea veteranilor de război, fără luarea în considerare a diferiţilor factori care pot influenţa valoarea terenurilor la care erau îndreptăţiţi pentru a fi împroprietăriţi, contravine dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994, care impune ca nivelul despăgubirilor să se situeze la contravaloarea terenului la care aceştia erau îndreptăţiţi, aceasta fiind diferită, dat fiind că astfel de terenuri trebuie să fie amplasate în localităţile în care domiciliază titularii dreptului la despăgubire.

De asemenea, textul contestat este contrar şi prin raportare la dispoziţiile alin. (4) al art. 13 din Legea nr. 44/1994, care prevede că, anual, Guvernul României are obligaţia de a actualiza cuantumul despăgubirilor cuvenite veteranilor de război, care nu au putut fi împroprietăriţi pe raza localităţii în care domiciliază, aceste dispoziţii constituind un argument în plus de nelegalitate a stabilirii unei sume fixe pentru despăgubirile cuvenite acestora.

În mod corect, prima instanţă a reţinut că dispoziţia normativă este nelegală, fiind contrară art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 şi în ceea ce priveşte cuantumul sumei de 1.564 RON, indicat H.G. nr. 1.217/2003, modificată prin H.G. nr. 1.301/2004, întrucât nu a fost actualizat niciodată după intrarea în vigoare a acestei din urmă hotărâri.

Astfel, prin art. 7 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.217/2003, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1.301/2004, contrar principiului ierarhiei actelor normative, invocat, de altfel, chiar de către recurentul-pârât Guvernul României, a fost modificată Legea nr. 44/1994, deşi scopul normelor metodologice este de punere în aplicare a legii.

5.2. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de reclamantul A., constată Înalta Curte că susţinerile sale nu se pot circumscrise motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Acest motiv vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.. Or, recurentul-reclamant în susţinerea acestui motiv de casare invocă încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată este nemotivată în ceea ce priveşte respingerea cererii completatoare, critici care se pot încadra în motivul de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Nu sunt întemeiate susţinerile recurentului-reclamant circumscrise pct. 6, pentru că, verificând considerentele sentinţei recurate în ceea ce priveşte cererea completatoare formulată de reclamant, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv asupra cererii reclamantului, avându-se în vedere şi soluţia dată asupra capătului de cerere principal, vizând nelegalitatea art. 7 din H.G. nr. 1.217/2003.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat. Conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ analizează legalitatea actelor, putând anula actul apreciat nelegal şi obliga autorităţile administrative să emită un act administrativ.

De asemenea, oportunitatea, invocată de recurent, exprimă un element al legalităţii, care derivă din capacitatea pe care o are autoritatea care emite actul. Legiuitorul, dând în căderea instanţei de contencios administrativ dreptul de a anula actele administrative de autoritate emise cu încălcarea legii, a învestit instanţa cu plenitudinea dreptului de control.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 1.217/2003, astfel că cererea sa de analizare a tuturor operaţiunilor prealabile avizării acesteia excedează învestirii instanţei. În cauză, instanţa a admis capătul principal al acţiunii, vizând anularea art. 7 din Normele metodologice din H.G. nr. 1.217/2003, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1.301/2004, şi a avut în vedere toate criticile reclamantului, reiterate şi prin cererea de recurs, care vizează, în esenţă, legalitatea articolului însuşi.

Prin urmare, susţinerile recurentului-reclamant sunt netemeinice, neputând conduce la casarea hotărârii recurate.

5.3. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României, invocată de recurentul-reclamant.

Respinge recursul formulat de Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 2682 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul incident formulat de A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT