Audiovisual Council fine reinstated for broadcaster's failure to verify factual accusations

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios Administrativ şi Fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a formulat contestaţia împotriva Deciziei nr. 72/2016 emisă de către Consiliul Naţional al Audiovizualului solicitând anularea deciziei şi exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivarea a acţiunii, reclamanta a susţinut că prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) nr. 72 din 26 ianuarie 2016, SC A. SRL a fost sancţionată cu amenda în cuantum de 15.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolului 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi ale art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 a CNA privind codul de reglementare al conţinutului audiovizual.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 161 din 28 septembrie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC"A." SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi, pe cale de consecinţă, a anulează Decizia nr. 72/2016 emisă de pârât şi exonerează reclamanta de la plata amenzii în cuantum de 15.000 RON.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 72/2016 că membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul SC A. SRL a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul audiovizualului).

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Conform dispoziţiilor din Codul audiovizualului, în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.

"Postul de televiziune A. a difuzat în data de 19 august 2015 o ediţie a emisiunii "Raport de caz", moderată de domnul B., ediţie ce i-a avut ca invitaţi pe doamna C. şi dl. D.

În debutul emisiunii, moderatorul a informat publicul despre faptul că d-na E. a câştigat concursul pentru ocuparea postului de "Şef ajutoare sociale" la Direcţia de Asistenţă Comunitară laşi, concurs pe care îl consideră "o făcătură", întrucât se cunoştea de dinainte cine va fi câştigătorul. Acesta apreciază că postul respectiv este o mină de aur pentru şpăgile electorale şi face ape! ia procurorii DNA să cerceteze neregulile din primărie.

Potrivit raportului de monitorizare, moderatorul nu a solicitat un punct de vedere conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi pentru a-şi exprima opinia cu privire la subiectul aflat în dezbatere.

În cadrul ediţiei din 9 septembrie 2015. a emisiunii "Raport de caz", moderată de dl. B., invitaţii F. şi G. au vorbit despre modul în care se desfăşoară concursurile la Direcţia de Asistenţă Comunitară din laşi. în acest context, moderatorul a citit dintr-o informare făcută de dl. H., fost inspector în cadrul acestei Direcţii, informare în care acesta susţine că preocuparea primordială a conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din laşi este fraudarea banului public.

Moderatorul a subliniat că postul A. a semnalat de nenumărate ori că respectivele concursuri, ce au loc la Direcţia de Asistenţă Comunitară din laşi, sunt măsluite, fără a prezenta dovezi în acest sens pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt aceste acuzaţii.

Conform raportului de monitorizare, moderatorul i-a adresat d-nei I., director executiv al Direcţiei de Asistenţă Comunitară din laşi, invitaţia, dacă simte nevoia, să-şi exprime punctul de vedere cu privire la subiectul prezentat, însă solicitarea a rămas fără rezultat.

Invitatul F. a făcut afirmaţii acuzatoare la adresa doamnei I. despre care a susţinut că este foarte slabă profesional, iar dl. J. a considerat că Direcţia de Asistenţă Comunitară din laşi este un veritabil motor electoral pentru K. la alegeri.

Moderatorul nu a solicitat ferm interlocutorilor să probeze acuzaţiile aduse sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.

Ediţia din 16 septembrie 2015. a emisiunii "Raport de caz", i-a avut ca invitaţi pe dl. L., consilier local, şi M., jurnalist.

Moderatorul B. a abordat ca subiect de discuţie politizarea instituţiilor publice, una dintre acestea fiind Direcţia de Asistenţă Comunitară, al cărei director este d-na I.. în acest context, moderatorul a prezentat ascensiunea profesională fulminantă a doamnei I., ascensiune care are la bază, apartenenţa sa politică (fiind sprijinită de dl. N. - deputat K.). În continuare, moderatorul a adus în discuţie subiectul legat de abuzurile care se petrec la Direcţia de Asistenţă Comunitară, abuzuri care se fac din bani publici, cadouri de ghiozdane pentru şcolari etc., afirmând că acestea au fost achiziţionate la suprapreţ de la O., fără să prezinte dovezi în acest sens.

În timpul emisiunii, moderatorul precizează că a invitat-o în emisiune pe doamna I., însă aceasta nu a venit. în continuare, moderatorul a afirmat că în cadrul Direcţiei de Asistentă Comunitară au fost realizate 3 centre din bani publici, centre care se află în stare de cvasi inutilitate (au costat peste 1 milion de euro), subliniind, în acest context, proasta gestionare a banilor în instituţia condusă de d-na I. (cazul "Centrului de noapte P."). De asemenea, invitatul L. a evidenţiat faptul că la "Direcţia de creşe" s-au investit mulţi bani, dar în realitate investiţia nu se regăseşte pe teren.

Potrivit raportului de monitorizare, moderatorul are o poziţie cvasi-neutră, în sensul că nu totdeauna dă dovadă de imparţialitate faţă de subiectele abordate şi nu cere de fiecare dată probe clare cu privire la afirmaţiile acuzatoare făcute de invitaţi la adresa conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din laşi.

Moderatorul a vorbit despre abuzurile şi comportamentul incalificabil al doamnei I., reamintind publicului că a invitat-o în emisiune pentru a da explicaţii, însă aceasta nu a venit. în continuare, prin telefon, a intervenit dl. H., fost angajat al Direcţiei de Asistenţă Comunitară din laşi, care a susţinut că doamna I. a făcut angajări pe bază de prietenie şi a transformat direcţia într-un fel de "Bastilia". De asemenea, dl. H. a afirmat că doamna director I. are un comportament abuziv, dictatorial, că a adus în direcţie persoane necalificate pentru posturile respective şi că are sprijin politic. La aceste acuzaţii, moderatorul nu a solicitat interlocutorului său să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile, astfel cum prevede norma invocată.

Invitatul L. a afirmat că această instituţie este politizată, fără ca moderatorul să-i solicite dovezi în acest sens. în timpul emisiunii, moderatorul încearcă să o contacteze, prin telefon, pe d-na I., încercare rămasă fără rezultat.

Potrivit raportului de monitorizare, pe parcursul emisiunii moderatorul nu a solicitat invitaţilor probe clare cu privire la afirmaţiile acuzatoare făcute la adresa conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din laşi.

În timpul emisiunii, prin telefon, a intervenit dl. Q., fost angajat al Direcţiei de Asistenţă Comunitară care a afirmat că s-a simţit umilit în discuţiile purtate cu doamna I., în sensul că aceasta avea toane şi era extrem de nervoasă. Dl. Q. consideră că instituţia este condusă ca un srl, că doamna I. angajează şi dă afară pe cine vrea, că această instituţie face campanie electorală de când a venit doamna I. şi că din instituţie se fură la greu, fără ca moderatorul să-i solicite să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să-şi formeze propria opinie cu privire la acest subiect şi să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile aduse.

Potrivit raportului de monitorizare, pe parcursul emisiunii, uneori, moderatorul se situează pe post de acuzator şi nu dă dovadă de imparţialitate şi echilibru faţă de subiectul abordat, în sensul că nu a solicitat invitaţilor din platou şi celor contactaţi, prin telefon, să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru ca publicul să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile aduse.

Prin telefon, a intervenit, dl. R., care a comentat metoda prin care doamna I. a ajuns director în locul acestuia, susţinând că l-a nemulţumit pe domnul S. (fost primar al municipiului laşi), pentru că nu s-a implicat suficient în campanie. Pentru aceasta, el a fost schimbat cu doamna I. la conducerea Direcţiei de Asistenţă Comunitară din laşi. Nici de această dată, moderatorul nu a solicitat invitaţilor din platou, dar şi celor aflaţi în legătură telefonică, să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru ca publicul să-şi formeze propria opinie în legătură cu subiectul prezentat.

În prima parte a emisiunii "Raport de caz", ediţia din 23 septembrie 2015. moderatorul B. a citit integral dreptul la replică, transmis de conducerea Direcţiei de Asistenţă Comunitară laşi, îndemnând pe cei care urmăresc emisiunea să treacă pe alt canal. La sfârşitul prezentării textului replicii, moderatorul îi îndeamnă pe telespectatorii care urmăresc emisiunea să comute pe A., deşi emisiunea a început la ora 19:00.

În data de 30 septembrie 2015, postul A. a difuzat o altă ediţie a emisiunii "Raport de caz", moderator fiind B., iar invitaţi, doamna T. şi domnii H. şi Q.

În timpul emisiunii, moderatorul, împreună cu invitaţii acesteia, comentează dreptul la replică (citit pe post într-o emisiune precedentă), drept la replică solicitat de conducerea Direcţiei de Asistenţă Comunitară din laşi. în acest context, moderatorul consideră că instituţia (U.) este profund politizată, un fel de casierie publică şi precizează că face eforturi mari să o convingă pe doamna I. (director U.) să vină într-o emisiune, eforturi rămase fără rezultat. La min. 06:22, moderatorul invită la telefon pe doamna I., pentru a respinge acuzaţiile aduse în emisiune, invitaţie rămasă fără rezultat. Invitatul H. (fost angajat al U.) susţine că a fost îndepărtat de la U. din cauza unor conflicte personale cu doamna I. Din discuţiile moderatorului cu invitaţii rezultă că în U. există o dictatură faţă de angajaţi, impusă de doamna I.

În partea a doua a emisiunii, moderatorul a adresat întrebări invitaţilor, pentru a contura o schiţă de profil a doamnei I.. Invitaţii consideră că doamna I. este o femeie duplicitară, isterică, face abuzuri în instituţie etc. La min 07:00, moderatorul încearcă din nou să o contacteze, la telefon, pe doamna I., încercare rămasă fără rezultat. La min. 09:12, moderatorul precizează (citând dintr-un text primit de la angajaţii U.) că doamna I. obişnuieşte să mănânce, din hrana săracilor, la cantina de ajutor social sau trimite şoferii să-i aducă mâncarea. Invitatul Q. (fost şofer la U.) confirmă că se ducea după mâncare (de la cantina de ajutor social) pentru doamna I.. La min. 15:16, emisia încearcă să o contacteze, prin telefon, pe doamna I., încercare rămasă fără rezultat. La min. 20:44, invitatul H. susţine că doamna I. este "doamna de fier" a Iaşului. La min. 22:04 moderatorul susţine că doamna I. are o forţă în plus şi datorită relaţiei indefinibile cu domnul deputat N..

Invitatul Q. susţine că a fost terorizat de doamna I.. Întrebările moderatorului au la bază dreptul la replică solicitat de Direcţia de Asistenţă Comunitară. La min. 09:28 moderatorul citeşte din Raportul de Control al ANFP. Invitatul Q. susţine că doamna director angajează la U., prieteni, cunoştinţe şi obligaţii. Moderatorul precizează că doamna I. are probleme cu justiţia (citează dintr-un act a procurorului V.).

Radiodifuzorul nu a asigurat o informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor în legătură cu activitatea d-nei I., director executiv la Direcţia de Asistenţă Comunitară din laşi.

Astfel, Consiliul a constatat că, în niciuna din cele trei ediţii ale emisiunii "Raport de caz", difuzate în zilele de 19 august, 9 şi 30 septembrie 2015, radiodifuzorul nu a prezentat punctul de vedere al d-nei I., cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse, atât de către moderator, cât şi de către invitaţii emisiunii, punct de vedere care ar fi fost în măsură să clarifice aspectele criticate şi care ar fi permis publicului să-şi poată forma o opinie pe baza unor informaţii complete şi corecte, astfel cum impune norma prevăzută la art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Neprezentarea punctului de vedere al conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din laşi la adresa căreia au fost aduse acuzaţiile, a fost de natură să afecteze în mod negativ percepţia publicului cu privire la aspectele aduse în atenţia sa.

De asemenea, membrii Consiliului au constatat că, deşi în emisiunea din 23 septembrie 2015. radiodifuzorul a difuzat textul replicii solicitat de către Direcţia de Asistenţă Comunitară din laşi pentru ediţia precedentă din 16 septembrie 2015, ulterior, în data de 30 septembrie 2015. atât moderatorul, cât şi invitaţii emisiunii au făcut comentarii pe marginea textului dreptului la replică acordat în emisiunea precedentă şi au făcut, din nou, afirmaţii acuzatoare la adresa d-nei I., fără ca acestea să fie susţinute cu dovezi.

Consiliul consideră că atitudinea moderatorului este cu atât mai gravă, cu cât el însuşi a făcut afirmaţii acuzatoare la adresa d-nei I., deşi, potrivit prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, acesta are obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru ca publicul să-şi formeze propria opinie cu privire la justeţea acuzaţiilor aduse.

Având în vedere domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, un moderator, realizator sau prezentator de emisiuni, formator de opinii, trebuie să aibă o conduită de respectare a dispoziţiilor legale care reglementează comunicarea audiovizuală şi să-şi exercite dreptul la liberă exprimare cu respectarea drepturilor celorlalţi.

Încercarea formală a moderatorului de a o invita pe d-na I. să-şi exprime punctul de vedere cu privire la acuzaţiile formulate la adresa sa, atât de către acesta, cât şi de către invitaţii emisiunii, nu îl absolvă pe radiodifuzor de respectarea prevederilor invocate, având în vedere faptul că, prezentarea, în concret, a punctului de vedere în cadrul emisiunii, ar fi clarificat aspectele aduse în atenţia publicului cu privire la activitatea persoanei în cauză şi a direcţiei pe care o conduce.

Or, în lipsa acestui punct de vedere, publicul nu şi-a putut forma propria opinie în legătură cu subiectul dezbătut."

Analizând rapoartele de monitorizare având ca obiect emisiunile "Raport de caz", ediţiile din 19 august 2015, 9 septembrie 2015, 16 septembrie 2015 şi 30 septembrie 2015, ediţii din al căror conţinut s-a redat mai sus, membrii Consiliului au constatat că acestea au fost difuzate cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului şi ale art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului.

În ceea ce priveşte apărarea privind neîndeplinirea procedurii obligatorie a somaţiei prealabile instanţa retine în primul rând ca aceasta se aplică doar în cazul încălcării dispoziţiilor art. 40 din lege.

În al doilea rând trebuie avut în vedere că nu mai era necesară îndeplinirea acesteia în condiţiile în care, anterior, fusese emisă o altă Decizie de sancţionare cu nr. 489/2015. Nu prezintă relevanţa că această din urmă sancţiune a fost anulată în instanţa deoarece la data controlului erau îndeplinite condiţiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului şi deci nu se impunea o nouă procedură.

La analiza legalităţii deciziei de sancţionare instanţa trebuie să aibă în vedere atât reglementările naţionale, cât şi mai ales dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la libertatea de exprimare cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.

Odată stabilit că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare, prin aplicarea unei sancţiuni administrative ca urmare a constatării atingerii aduse reputaţiei unor persoane şi al încălcării dreptului la informare corectă, trebuie analizat în lumina jurisprudenţei Curţii dacă această limitare este conformă Convenţiei respectiv dacă îndeplineşte cele trei condiţii cumulative enumerate în paragraful 2 al art. 10: să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puţin unul din scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea acelui scop.

În mod constant Curtea a apreciat că neîndeplinirea oricăreia din condiţiile mai sus indicate, atrage încălcarea Convenţiei, fără a mai fi necesară analiza celorlalte aspecte.

Nu prezintă nici un fel de relevanţă dacă limitarea exercitării dreptului la liberă exprimare îmbracă forma unei sancţiuni penale, civile sau administrative. Chiar şi sancţiunile simbolice (ceea ce nu este cazul în speţă) pot ridica probleme din punctul de vedere al Convenţiei datorită caracterului infamant şi descurajator pe care îl pot avea, în special atunci când este vorba de ziariştii care folosesc libertatea de exprimare pentru a discuta subiecte de interes public.

Ingerinţa este prevăzută de lege, actul normativ de reglementare, respectiv Legea nr. 504/2002 îndeplinind cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate cerute de Curte.

Este îndeplinită şi cerinţa scopului legitim urmărit după cum mai sus s-a precizat, acesta constând în principal în apărarea reputaţiei persoanelor vizate prin acele emisiuni şi protejarea drepturilor telespectatorilor de a fi informaţi în mod corect.

Cea mai importantă dintre cerinţele pe care statul sau autorităţile statului trebuie să o îndeplinească în momentul în care restrânge libertatea de exprimare este cea a necesităţii măsurii într-o societate democratică.

Această necesitate implică faptul că ingerinţa în cauză trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase (Cauzele nr. 39288/98 Association E Kim c. Franţa şi nr. 57597/00 Osterreichs Rundfuch c. Austriei).

Proporţionalitatea ingerinţei cu scopul legitim urmărit este un instrument important prin care se poate aprecia îndeplinirea condiţiei necesităţii într-o societate democratică.

În cauza de faţă, pentru a putea determina dacă ingerinţa era proporţională, se impune a fi cântărit, pe de o parte, exigenţele protecţiei interesului în cauză respectiv reputaţia şi dreptul la informare corectă iar pe de altă parte interesul comunicării prin media a informaţiilor respective, în vederea realizării unui just echilibru între cele două interese prezente.

Marja de apreciere de care poate dispune CNA pentru a restrânge prin sancţiunea aplicată libertatea de exprimare a societăţii de televiziune este variabilă, în funcţie de conţinutul mesajului media, transmis precum şi de valoarea legitimă pe care autoritatea o invocă pentru a justifica necesitatea ingerinţei.

Curtea europeană a fundamentat necesitatea protejării libertăţii de exprimare în primul rând pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcţionare a societăţii democratice. De aici decurge poziţia privilegiată acordată liberei discutări a chestiunilor de interes general mai ales de către presă, cum este şi situaţia de faţă, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori pe care statul le poate apăra în mod legitim.

Prin urmare, în condiţiile în care în cauză subiectele abordate vizează funcţionarea unor instituţii publice precum şi actele şi faptele unui demnitar public, marja de apreciere a autorităţii publice este redusă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat expres în Cauza Thorgeirsan c. Islandei (hotărârea din 25 iunie 1992) că articolul 10 din Convenţie apără nu numai afirmaţiile incluse în cadrul unei dezbateri politice propriu-zise, ci şi discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia. Aceiaşi Curte a apreciat că sunt de interes public informaţiile privind funcţionarea instituţiilor publice sau cele referitoare la activitatea unei persoane aflate într-o funcţie de decizie. (Cauza Fressoz şi Roire c. Franţei).

Trebuie avut în vedere la stabilirea proporţionalităţii cu scopul legitim urmat şi natura şi severitatea sancţiunii aplicate (Cauza 46572/1999 Sahon şi Pârcălab c. României).

Apreciază instanţa de judecată că în cauză sancţiunea aplicată societăţii de televiziune nu era necesară în vederea protejării valorilor prevăzute de dispoziţiile art. 10 punctul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a avut în vedere faptul că suntem în situaţia existenţei unui discurs jurnalistic referitor la activitatea unui funcţionar public cu funcţie de conducere precum şi cu privire la funcţionarea unei instituţii aflate în subordinea primăriei.

Această categorie de discurs este una privilegiată din punctul de vedere al instanţei de la Strasbourg în sensul că se bucură de o mare protecţie.

Pentru a justifica această poziţie, Curtea europeană a subliniat dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă un interes public. Acestui drept îi corespunde şi o obligaţie corelativă a ziariştilor de a răspândi informaţii şi idei, îndeplinind în acest fel rolul de "câine de pază al democraţiei".

S-a afirmat astfel că presei îi revine obligaţia de a comunica, cu respectarea responsabilităţilor şi îndatoririlor sale, informaţiile şi ideile asupra chestiunilor politice ca şi asupra altor teme de interes general (Cauzele Busuioc c. Moldovei, Johes Abeherry c. Franţei, Tammer c Estoniei, Gowada c Poloniei).

Prin urmare, se impune a pune în balanţă, pe lângă cele două interese contrare, respectiv cele ale ziaristului de a se exprima şi interesul statului de a limita libertatea de exprimare în vederea atingerii scopurilor enumerate în paragraful 2 al art. 10 din Convenţie, şi al treilea interes, cel al societăţii, de a exercita un control eficient asupra acţiunilor demnitarilor precum şi asupra modului în care funcţionează instituţiile publice locale. Apreciind că acest control se exercită într-o mare măsură prin intermediul presei, Curtea europeană a reţinut că presa joacă un rol esenţial pentru existenţa şi buna funcţionare a unei democraţii transparente.

O parte din informaţii, deşi de o anumită gravitate, au la bază o serie de informaţii care căpătaseră anterior caracter public.

De asemenea, o serie de alte informaţii prezentate în emisiuni cu privire la activitatea directorului Direcţiei de Asistenta Comunitara Iasi, nu erau decât reluări ale unor informaţii mai vechi furnizate publicului în cadrul unor emisiuni anterioare, ce nu fac obiectul deciziei de sancţionare, acestea fiind prin urmare rezultatul unor anchete jurnalistice mai vechi.

Ori, Curtea europeană a reţinut că în situaţia în care informaţia pe care statul susţine că este îndreptăţit să o cenzureze este deja accesibilă opiniei publice din alte surse, interdicţia ei nu se poate justifica (Cauza Weber c. Elveţiei: Hotărârea din 22 mai 1990, Cauza Fressoz şi Roire c Franţei hot. din 21 ianuarie 1999).

Trebuie avut în vedere faptul că o mare parte din discuţiile purtate cu privire la funcţionarea Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi au avut la bază fie informaţii publice, rapoarte ale instituţiilor abilitate fie declaraţiile unor persoane angajate în cadrul direcţiei, persoane care au perceput în mod nemijlocit anumite fapte şi evenimente şi le-au relatat publicului larg prin intermediul emisiunii TV.

În alte situaţii jurnalistul a precizat de câte ori a fost necesar că nu există probe. Ori acest tip de afirmaţii, prezentate sub acest beneficiu, nu poate decât să aducă o atingere minimă reputaţiei persoanei vizate, atingere ce nu justifică cuantumul sancţiunii aplicate.

De asemenea, o parte din afirmaţii sunt doar judecăţi de valoare, adevărul acestui tip de afirmaţii nefiind necesar a fi dovedit (Cauza Cumpănă şi Mazăre c României, Cauza Busuioc c. Moldovei, Cauza Harlanova c Letoniei, Cauza Mr Vicor c. Marii Britanii).

În consens cu jurisprudenţa CEDO instanţa reţine faptul că adevărul obiectiv al afirmaţiilor făcute nu trebuie să reprezinte singurul criteriu de analiză. Buna-credinţă a jurnalistului văzută ca şi atitudine subiectivă a acestuia în raport cu adevărul afirmaţiilor sale reprezintă un factor important de analiză. Ori, instanţa reţine că acesta a depus diligenţele necesare, în circumstanţele date, pentru a verifica corectitudinea datelor şi a informaţiilor prezentate.

Emisiunea, prin structura şi conţinutul său, nu a fost una calomniatoare, scopul urmărit fiind acela de a realiza o investigaţie jurnalistică şi de a informa opinia publică cu privire la unele chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria profesională de a răspândi idei şi informaţii asupra unor subiecte de interes public.

Micile derapaje de exprimare şi de conţinut, chiar dacă au existat, nu au urmărit în mod expres afectarea reputaţiei unor persoane şi nu au justificat sancţiunea aplicată.

Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în anumite cauze (Cauza Thor Thorgeirson c Islandei) faptul că libertatea jurnalistică presupune şi dreptul de a recurge la o anumită două de exagerare. Curtea a mai reţinut şi că, datorită îndatoririlor şi responsabilităţilor ce le incumbă potrivit paragrafului 2 din art. 10 al Convenţiei, protecţia oferită ziariştilor în momentul în care comunică informaţii ce privesc chestiuni de interes public, operează atunci când aceştia se exprimă cu bună - credinţă. (Cauza Gaweda C Poloniei, cauza Toyamer c Estoniei etc) .

În ceea ce priveşte dreptul la replică acesta a fost respectat. Din conţinutul înregistrărilor rezultă că moderatorul a solicitat de nenumărate ori persoanei vizate să intervină şi să răspundă întrebărilor adresate. De asemenea rezultă că într-una dintre emisiuni s-a dat citire răspunsului înaintat ca urmare a exercitării dreptului la replică de către directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.

În final instanţa reţine că, Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a realizat un just echilibru între, pe de o parte, protecţia dreptului consacrat de art. 10 din Constituţie şi, pe de altă parte, dreptul la reputaţie al persoanelor vizate, care, ca element al vieţii private, este protejat de art. 8 al Convenţiei, iar măsura aplicată este de natură a descuraja societatea de presă să-şi îndeplinească rolul de alertare a publicului în cazul unor abuzuri aparente sau presupuse ale puterii publice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 161 din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., invocându-se prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

S-a susţinut de către recurent că, prin actul contestat, Consiliul nu a reţinut "caracterul privat al informaţiilor şi că acestea nu ar putea fi unele de interes public, ci că unele "fapte" şi "evenimente", cu caracter ilegal sau imoral din activitatea persoanei deţinătoare a unei funcţii publice, prezentate publicului, nu au fost probate.

De asemenea, jurisprudenţa CEDO pe care instanţa de fond o invocă în sprijinul considerentului său se referă la o amendă aplicată pentru încălcarea confidenţialităţii unei investigaţii judiciare sau utilizarea pentru probarea susţinerilor dintr-un articol a unor documente fiscale nepublice.

Or, aspectul faptic din actul contestat nu prezintă elemente de similitudine cu speţa invocată de instanţa de fond, fapta intimatei-reclamante care a înţeles să prezinte în mod repetat informaţii de natură acuzatoare, pe parcursul mai multor emisiuni, fără să le probeze în concret, chiar şi după ce a primit un drept la replică pe care l-a prezentat într-una dintre emisiuni, reprezintă o agravantă, având în vedere că, în niciuna din aceste ediţii, intimata-reclamantă nu a prezentat punctul de vedere al persoanei la adresa căreia au fost făcute afirmaţii acuzatoare pentru ca publicul să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile respective.

Raportat la aceste considerente, în fapt, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la obligaţiile intimatei-reclamante circumscrise în prevederile legale încălcate reţinute în actul contestat, respectiv la modalitatea în care aceasta a informat publicul, ci s-a raportat permanent la modul în care alte persoane au înţeles să uzeze de drepturile lor sau la informaţiile oferite de către acestea.

Mai mult decât atât, faptul că Jurnalistul a precizat de câte ori a fost necesar că nu există probe", situaţie de natură să "aducă o atingere minimă reputaţiei persoanei vizate", nu demonstrează respectarea de către intimata-reclamantă a dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului a căror încălcare a fost reţinută în sarcina sa.

La edictarea normelor reţinute în actul contestat, legiuitorul a avut în vedere respectarea de către radiodifuzori a prevederilor care impun în sarcina lor asigurarea unei informări corecte a publicului în cazul în care interlocutorii fac afirmaţii acuzatoare la adresa unor persoane, caz în care moderatorii au obligaţia de a le solicita ferm să probeze astfel de afirmaţii sau să indice probele care le susţin pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.

Or, în prezenta speţă, tocmai pentru această nesocotire a prevederilor legale, reţinute în mod corect în considerentele actului contestat, a fost sancţionată intimata-reclamantă.

În legătură cu acest aspect, în numeroase cauze, Curtea Europeană a reţinut obligaţia ce revine jurnaliştilor de a relata cu bună credinţă, pe baza faptelor exacte, furnizând informaţii fiabile şi precise, respectând etica jurnalistică, statuând că garanţiile oferite jurnaliştilor de articolul 10 din Convenţie sunt supuse condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice.

În acest sens, Curtea a arătat că trebuie cercetat dacă jurnalistul a luat măsurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia deontologică de a verifica în prealabil adevărul declaraţiilor factuale, întrucât trebuie să existe motive particulare care să permită înlăturarea acestei obligaţii.

Mai mult, la art. 36 din Rezoluţia 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, se precizează că presa este obligată să se supună unor principii etice, ferme, prin care se garantează libertatea de exprimare şi dreptul fundamental al cetăţeanului de a primi informaţii corecte şi opinii sincere.

Prin urmare, toate argumentele şi considerentele instanţei de fond au în vedere în mod greşit "afectarea reputaţiei unor persoane", cu ignorarea deplină a temeiului juridic reţinut în decizia de sancţionare contestată ce priveşte informarea corectă a publicului.

Deşi consideră că au existat "mici derapaje de exprimare şi de conţinut", instanţa de fond apreciază în mod greşit că acestea "nu au urmărit în mod expres afectarea reputaţiei unor persoane...".

În considerentele actului contestat nu a fost reţinută, ca nerespectare a dispoziţiilor legale, afectarea reputaţiei unor persoane.

Abaterea săvârşită de intimata-reclamantă şi reţinută în considerentele actului contestat vizează nerespectarea obligaţiei de către moderator de a solicita invitaţilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, într-o problemă de interes public, pentru ca publicul să-şi formeze propria opinie cu privire la justeţea faptelor de care este acuzată conducerea unei instituţii publice.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond se bazează exclusiv pe nerespectarea libertăţii de exprimare şi a dreptului la reputaţie al persoanelor vizate, apreciind că afirmaţiile acuzatoare aduse de către invitaţi sunt "mici derapaje de exprimare şi de conţinut', dar pe care le califică ca fiind judecăţi de valoare.

În speţă, invitaţii emisiunii nu şi-au exprimat opinii (judecăţi de valoare) cu privire la activitatea unei persoane, ci aceştia au formulat acuzaţii la adresa acesteia, fără ca publicul să beneficieze de o informare corectă şi obiectivă pentru a-şi forma propria opinie cu privire la subiectul discutat şi fără ca moderatorul să solicite invitaţilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin.

Afirmaţiile acuzatoare făcute de către invitaţii emisiunii şi reţinute în actul contestat nu reprezintă judecăţi de valoare, cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci sunt veritabile afirmaţii acuzatoare inechivoce exprimate de invitaţii emisiunii la adresa conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară.

În consecinţă, în considerentele actului contestat, nu s-a reţinut că intimata-reclamantă nu ar fi respectat dreptul la reputaţie al persoanelor vizate, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, temeiurile juridice reţinute în actul contestat constând în nerespectarea dreptului la informare corectă a publicului telespectator care nu şi-a putut forma în mod liber opinia cu privire la afirmaţiile acuzatoare aduse de către interlocutorii emisiunii la adresa unor persoane.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă SC A. SRL, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În esenţă, recurenta argumentează faptul că instanţa de fond nu a evaluat limitele libertăţii de exprimare raportat la scopul normei pretins a fi fost încălcate de reclamantă, acela de protecţie a dreptului publicului la o informare corectă, acest argument fiind urmat de o serie de subargumente referitoare la modul în care comportamentul pretins al reclamantei reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale pentru care a fost sancţionată.

Se susţine în primul rând de către recurentă că instanţa de fond a omis sa aibă în vedere la pronunţarea hotărârii scopul edictării normei cuprinse la art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 în analiza incidenţei prevederilor art. 10 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În primul rând, instanţa de fond a avut în vedere acest scop atunci când a reţinut în considerentele hotărârii că "Este îndeplinită şi cerinţa scopului legitim urmărit după cum mai sus s-a precizat, acesta constând în principal în apărarea reputaţiei persoanelor vizate prin acele emisiuni şi protejarea drepturilor telespectatorilor de a fi informaţi în mod corect. Instanţa de fond merge însă mai departe în analiza condiţiilor prevăzute de jurisprudenţa CEDO în privinţa libertăţii de exprimare şi analizează şi îndeplinirea condiţiei privitoare la necesitatea ingerinţei într-o societatea democratică pentru atingerea scopului protecţiei drepturilor telespectatorilor de a fi informaţi în mod corect.

Din acest punct de vedere, instanţa de fond a procedat la analiza justului echilibru între cele două drepturi cu luarea în considerare a dreptului publicului de a fi informat în mod corect, drept cu privire la care recurenta susţine că reprezintă scopul normei pretins a fi încălcate.

În analiza proporţionalităţii ingerinţei raportat direct la acest scop, instanţa de fond reţine în mod întemeiat că "Emisiunea, prin structura şi conţinutul său, nu a fost una calomniatoare, scopul urmărit fiind acela de a realiza o investigaţie jurnalistică şi de a informa opinia publică cu privire la unele chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria profesională de a răspândi idei şi informaţii asupra unor subiecte de interes public."

Cu privire la utilizarea de reportaje expuse anterior publicului ca mijloace de probă, instanţa nu poate reţine culpa reclamantei, întrucât aceste reportaje nu cuprind afirmaţii acuzatoare neprobate, ci tocmai mijloacele de probă necesare pentru susţinerea afirmaţiilor discutate în cuprinsul emisiunilor monitorizate

Cu privire la caracterul de afirmaţii factuale sau de opinii/judecăţi de valoare a afirmaţiilor vizate din emisiunile monitorizate, recurenta nu mai indică în mod concret în cuprinsul motivelor de recurs care sunt afirmaţiile la care face referire atunci când susţine faptul că instanţa de fond le-a calificat în mod incorect ca fiind judecăţi de valoare şi nu afirmaţii factuale.

Mai mult decât atât, ceea ce nu a avut în vedere recurenta este faptul că ceea ce s-a intenţionat prin emisiunile analizate şi sancţionate de către CNA a fost expunerea unor judecăţi de valoare de către o televiziune.

Judecăţile de valoare sunt esenţa activităţii jurnalistice. Jurnaliştii nu trebuie să expună numai fapte seci, expuse în emisiuni de tip "Documentar".

Cu privire la neacordarea dreptului la replică, deşi recurenta pretinde că nu acesta este motivul sancţionării, face referire la aceste argumente, motiv pentru care reiterează susţinerile prin care arată că a îndeplinit aceste obligaţii.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru exercitarea controlului de legalitate prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., modalitatea cercetării fondului este un element esenţial întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile din proces.

În speţă, starea de fapt dedusă judecăţii vizează următoarele:

Prin Decizia nr. 72/2016, intimata-reclamantă a fost sancţionată cu amendă de 15.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor iar moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.

În esenţă, în sarcina intimatei-reclamante s-a reţinut că, în cadrul ediţiilor emisiunii "Raport de caz", difuzate în zilele de 19 august, 9 şi 30 septembrie 2015, în care au fost abordate subiecte privind activitatea conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi, modul de prezentare şi conţinutul emisiunilor analizate nu au reflectat în mod corect şi obiectiv faptele şi evenimentele aduse în atenţia publicului iar moderatorul programului nu a solicitat interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, situaţie de natură să afecteze posibilitatea telespectatorilor de a-şi forma în mod liber o opinie cu privire la aspectele aduse în atenţia sa şi, având în vedere că radiodifuzorul mai fusese sancţionat anterior pentru încălcarea aceloraşi dispoziţii privind informarea corectă a publicului, Consiliul a decis sancţionarea intimatei-reclamante cu amendă în cuantum de 15.000 RON.

Instanţa de fond a apreciat că "în cauză sancţiunea aplicată societăţii de televiziune nu era necesară în vederea protejării valorilor prevăzute de dispoziţiile art. 10 punctul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", având în vedere că discursul jurnalistic era "referitor la activitatea unui funcţionar public cu funcţie de conducere precum şi cu privire la funcţionarea unei instituţii aflate în subordinea primăriei". Judecătorul fondului concluzionează că emiterea actului contestat ar constitui o încălcare a prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte validează afirmaţiile recurentului în sensul că soluţia pronunţată de instanţa de fond se bazează prioritar pe analiza libertăţii de exprimare şi a dreptului la reputaţie al persoanelor vizate, apreciindu-se că afirmaţiile acuzatoare aduse de către invitaţi sunt "mici derapaje de exprimare şi de conţinut, calificate ca fiind judecăţi de valoare, considerându-se eronat că marja de apreciere de care poate dispune CNA pentru a restrânge prin sancţiunea aplicată libertatea de exprimare a societăţii de televiziune este variabilă, în funcţie de conţinutul mesajului media transmis precum şi de valoarea legitimă pe care autoritatea o invocă pentru a justifica necesitatea ingerinţei.

În acest context, instanţa de recurs va readuce în discuţie distincţia ce trebuie făcută între fapte, a căror existenţă poate fi demonstrată, şi judecăţile de valoare, al căror adevăr nu este susceptibil de a fi dovedit.

Prin urmare, persoanelor care afirmă fapte obiective li se poate cerere în mod legitim să dovedească adevărul acestora, iar în absenţa oricăror dovezi acestea nu se mai bucură de protecţia art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, judecăţile de valoare sunt protejate de art. 10 cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor.

Or, de vreme ce reclamanta a evocat fapte obiective, privind activitatea conducerii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi, trebuia să prezinte dovezi care să susţină o astfel de teorie, condiţie ce nu a fost îndeplinită în cauză. Informaţiile aduse la cunoştinţa publicului au îmbrăcat forma unor declaraţii factuale, nu a unor opinii astfel cum în mod greşit le califică instanţa de fond, ele nefiind verificate ori susţinute. Chiar în situaţia în care jurnalistul precizează că nu există probe, situaţie de natură să "aducă o atingere minimă reputaţiei persoanei vizate", nu se demonstrează respectarea de către intimata-reclamantă a dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului, a căror încălcare a fost reţinută în sarcina sa.

În situaţia dată, chiar dacă jurnalistul "a depus diligentele necesare, în circumstanţele date, pentru a verifica corectitudinea datelor şi informaţiilor prezentate", acest fapt nu este suficient pentru a respecta norma, întrucât moderatorul are obligaţia de a solicita ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice probele care le susţin pentru o corectă informare a publicului telespectator.

Înalta Curte observă că dreptul la exprimare nu este un drept absolut, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dispunând că "exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."

În cazul de faţă, Curtea constată că intervenţia autorităţii statului, în calitate de garant al interesului public în domeniul audiovizual, astfel cum se prevede la art. 10 din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o limitare firească a libertăţii de exprimare, justificată de interesul public constând în protecţia moralei publice şi a drepturilor altor persoane, respectând exigenţele Convenţiei.

Totodată, instanţa reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că dreptul prevăzut de art. 10 din Convenţie nu este absolut, exerciţiul libertăţii de exprimare comportând, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Convenţie, "îndatoriri şi responsabilităţi" care capătă o importanţă sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputaţiei persoanelor, garantată şi ea de Convenţie, şi de a pune în pericol drepturile altora (cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României).

De asemenea, în cauza Dalban împotriva României Curtea arată că, "Pentru a se pronunţa în cauză, Curtea trebuie deci să ţină seama de un element deosebit de important: rolul esenţial jucat de presă într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depăşească anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, precum şi necesitatea de a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale, sarcina sa este totuşi comunicarea, cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problemă de interes general."

Reclamanta nu se poate prevala de notorietatea faptelor pentru a invoca scutirea de probă. Greşit a a considerat judecătorul fondului că "o parte din informaţii, deşi de o anumită gravitate, au la bază o serie de informaţii care căpătaseră anterior caracter public", ori că "o serie de alte informaţii (...) nu erau decât reluări ale unor informaţii mai vechi furnizate publicului în cadrul unor emisiuni anterioare, ce nu fac obiectul deciziei de sancţionare, acestea fiind prin urmare rezultatul unor anchete jurnalistice mai vechi", invocând în sprijinul acestor considerente jurisprudenţa CEDO privind cenzurarea unor informaţii deja accesibile publicului.

Or, aşa cum arată recurentul, situaţia în care unele informaţii mai fuseseră aduse la cunoştinţa publicului anterior de către acelaşi radiodifuzor, sau că acestea reprezentau reluări, nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât, în prezenta speţă caracterul public este dat doar de "aducerea lor la cunoştinţa publicului în mod repetat, situaţie care nu le oferă acestora nici veridicitate, nici corectitudine şi nici obiectivitate. Astfel, nu existau motive particulare care să înlăture această obligaţia moderatorului de a solicita probe în sprijinul afirmaţiilor făcute de invitaţi.

Raportat la aceste considerente, în fapt, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la obligaţiile intimatei-reclamante circumscrise prevederilor legale încălcate respectiv la modalitatea în care aceasta a informat publicul, ci s-a raportat permanent la modul în care alte persoane au înţeles să uzeze de drepturile lor sau la informaţiile oferite de către acestea.

În ceea ce priveşte considerentul instanţei de fond potrivit căruia dreptul la replică a fost respectat şi că moderatorul a solicitat de nenumărate ori persoanei vizate să intervină şi să răspundă întrebărilor adresate, din actul contestat rezultă că aceste aspecte au fost avute în vedere la aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, se constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate în ceea ce priveşte actul administrativ contestat, argumentele expuse de către recurentul-intimat în calea de atac de atac a recursului fiind apte să conducă la casarea hotărârii instanţei de fond.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei nr. 161 din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal., casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei nr. 161 din 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM