Suspension of tax authority's revocation of payment installments due to suspended compulsory execution and statutory 180-day deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta SCA. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj, solicitând instanţei ca, în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 26462 din 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale, a Deciziei nr. 264622 din 18 decembrie 2017 de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare şi a Deciziei nr. 264621 din 18 decembrie 2017 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, emise de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare a actului administrativ sus-amintit.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 20/CA/2018 - PI din data de 19 februarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea şi s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 26462 din 18 decembrie 2017, Deciziei nr. 264622 din 18 decembrie 2017 şi a Deciziei nr. 264621 din 18 decembrie 2017, emise de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Cluj, prin care a solicitat admiterea prezentei căi extraordinare de atac de reformare, casarea în tot a hotărârii instanţei de fond cu consecinţa reţinerii spre rejudecare la instanţa de control judiciar şi respingerii cererii intimatei ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu este suspendată în efectele ei, iar obiectul acesteia nu era să determine şi să individualizeze, prin raportare la cele deduse autorităţii unionale - hotărârea arbitrată din 11 decembrie 2013 în cauza ARB/05/20 a tribunalului arbitral de pe lângă I.C.S.I.D. - sumele ce cad în sarcina fiecărei societăţi din cadrul grupului controlat de fraţii B. Atributul stabilirii sumelor de recuperat pentru fiecare dintre societăţile parte în litigiul arbitral, printre care şi intimata-petentă, este evident în sarcina organelor fiscale române, deoarece au îndrituirea legală de a face procedura de recuperare.

Litigiul în anulare, aflat pe rolul Tribunalul General al Curţii de Justiţie a Unii Europene, nu reprezintă un argument privind nelegalitatea vădită a actelor administrative emise de recurentă şi nici nu constituie un motiv în sine pentru admiterea cererii de suspendare. Urmărirea silită nu este suspendată în dosarul nr. x, conform doctrinei reţinându-se că măsura suspendării executării silite subzistă până la soluţionarea de primă instanţă a contestaţiei la executare.

De asemenea, conform Minutei întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile de la Timişoara din 19 - 20 noiembrie, efectele suspendării executării silite subzista până la soluţionarea, prin încheiere, a contestaţiei la executare, deci până la momentul soluţionării contestaţiei în primă instanţă.

Faţă de soluţia pronunţată de Judecătoria Beiuş în Dosarul nr. x/2015 prin Încheierea finală nr. 1275/2015 din 8 decembrie 2015, rezultă fără vreun dubiu că executarea silită în dosarul execuţional nr. x nu este suspendată. Faptul că instanţa de apel, în speţă Tribunalul Bihor, a suspendat soluţionarea căii de atac ordinare exercitată împotriva Încheierii civile nr. 1275/2015, nu schimbă în vreun fel starea de drept, deoarece apelul nu are caracter suspensiv de executare şi nici nu se face dovada că s-ar fi formulat o cerere în temeiul art. 450 noul C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încheierea de suspendare din data de 18 noiembrie 2016, aceasta nu are ca obiect şi interes pronunţarea asupra suspendării executării şi menţinerii acesteia pe durata soluţionării apelului.

Totodată, nici Hotărârea nr. 782/2015 din data de 21 septembrie 2015 a Tribunalului Bihor, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, prin dispozitivul său, nu prorogă, nu prelungeşte durata şi efectele suspendării date de Judecătoria Beiuş până la judecarea apelului şi soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare. Nu trebuie uitat că ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii judecătoreşti şi nu considerentele acesteia.

În ceea ce priveşte paguba iminentă şi ireparabilă pe care ar suferi-o intimata, consideră recurenta că judecătorul cererii de suspendare nu a avut în vedere că acumularea de datorii exigibile faţă de bugetul statului, faţă de terţii parteneri comerciali de afaceri ai petentei, precum şi lipsa lichidităţilor nu pot fi imputate autorităţilor fiscale române. Ele dovedesc mai degrabă serioase probleme de management al intimatei, iar chestiunea falimentului iminent nu trebuia cuantificată ca motiv plauzibil pentru admiterea cererii, deoarece procedura reglementată de Legea nr. 85/2014 este una judiciară, cu îndeplinirea unor cerinţe imperative şi a unor termene, care în situaţia intimatei nu erau pendinte.

Sintetizând, actele administrative nu trebuiau suspendate în efectele lor, deoarece instanţa fondului cererii nu a putut constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Nu au fost relevate împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care să fie de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ aşa cum au fost reţinute de Înalta Curte în jurisprudenţa sa bogată, ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşire competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declara, neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă actului administrativ în calea recursului administrativ.

Instanţa trebuia să observe că s-a invocat în prim rând un diferend privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 194 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

În al doilea rând, cererea cuprindea chestiuni ce ţin de motivele de fapt ale emiterii celor trei decizii de suspendat, mai exact de Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015, în sensul în care acest act al autorităţii unionale, supranaţionale nu cuprinde un debit cert, lichid şi exigibil şi care să se refere la petentă, precum şi că executarea silită ar fi fost suspendată.

Deci, nu a existat nicio chestiune de flagrantă nelegalitate a celor trei decizii, doar unele adiacente, care pot face obiectul unor demersuri judiciare distincte de cel suspendării. Intimata-petentă nu a dorit o analiză a aparenţei dreptului, prin invocarea unor împrejurări de vădită nelegalitate, aşa cum le-a exemplificat instanţa supremă, ci a cerut şi chiar a primit, în parte, o prejudecare a fondului cauzei, operaţiune complet prohibită pe calea cererii de suspendare a executării efectelor actului administrativ.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

4. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă SCA. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

1. Recurenta susţine că Decizia Comisiei Europene nu este suspendată în efectele ei, iar obiectul acesteia nu era să determine şi să individualizeze sumele ce cad în sarcina fiecărei societăţi.

Intimata a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere că Decizia Comisiei Europene ar fi fost suspendată. Ceea ce s-a susţinut în cadrul cererii de suspendare a fost aceea că suspendarea executării silite a obligaţiei de recuperare a ajutorului de stat a avut ca efect automat şi suspendarea termenului de 180 de zile prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 29/2011 sau după caz, de art. 194 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în acest sens existând autoritate de lucru judecat.

Art. 194 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală invocat în prezent de către organul fiscal menţionează ca termen limită pentru achitarea creanţelor termenul de 180 de zile de la data comunicării somaţiei de executare. Pentru îndeplinirea acestei condiţii, contribuabilul aflat în eşalonare trebuie să fie în executare silită pe o perioadă de 180 de zile. Rezultă că definitorie pentru exigibilitatea obligaţiei de achitare creanţei este valabilitatea somaţiei, ca act începător de executare. Cu alte cuvinte, pentru a putea fi datorate sumele menţionate în art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală şi pentru a se putea calcula termenul limită de achitare al lor (180 de zile), somaţia trebuie să fie valabilă şi aptă să producă efecte juridice.

În actele administrative a căror suspendare se solicită, organul fiscal a invocat trei acte de executare silită emise în Dosarul de executare nr. x/2015 de către Administraţia Finanţelor Publice Bihor, Colectare Contribuabili Mijlocii: Somaţia nr. 248 din 23 aprilie 2015; Procesul-verbal nr. x din 12 mai 2015 privind calculul de dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume care nu au fost stabilite în titlul executoriu; Somaţia nr. 315/08.06.2015 privind obligaţiile de plata accesorii stabilite prin procesul-verbal privind calculul de dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume emise în dosarul de executare nr. x/2015 de către Administraţia Finanţelor Publice Bihor, Colectare Contribuabili Mijlocii. Caracterul de acte de executare silită a acestora rezultă fără echivoc din chiar cuprinsul lor, unde se menţionează că împotriva respectivului înscris se poate introduce contestaţie la instanţa competentă, în conformitate cu prevederile art. 172 şi art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dispoziţii legale care permit atât solicitarea anulării actelor de executare silită, cât şi solicitarea suspendării efectelor actelor de executare silită şi a continuării executării silite. Toate aceste acte de executare au fost contestate în instanţă de către intimată, formându-se dosarul nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Beiuş.

Prin hotărârea definitivă pronunţată de Judecătoria Beiuş (Încheierea 782/2015 - Dosar x/2015), executarea silită ce face obiectul Dosarului de executare nr. x/2015 a fost suspendată pe perioada soluţionării contestaţiei. Soluţia a fost menţinută de Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 782/2015 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de intimată şi s-a dispus menţinerea suspendării executării silite din Dosarul de executare nr. x/2015, până la soluţionarea definitivata contestaţiei la executare ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 În susţinerea acestei din urmă decizii, Tribunalul Bihor a avut în vedere consecinţele nefaste şi iremediabile care s-ar cauza contestatorilor prin nesuspendarea executării silite, respectiv: perturbarea gravă a activităţii societăţilor prin indisponibilizarea unei sume de aproximativ 400.000.000 RON cu consecinţa previzibilă a falimentului societăţilor; urmările nefaste pentru zecile de mii de familii ale angajaţilor acestora care urmează să fie concediaţi; iminenta suspendare a autorizaţiilor de antrepozit fiscal pentru produsele accizabile; iminenţa declarării scadenţei anticipate a creditelor; pierderea posibilităţii de eşalonare a datoriilor fiscale şi nu în ultimul rând impactul asupra mediului de afaceri şi a partenerilor contractuali.

Aşadar hotărârea de suspendare a executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare a avut în vedere tocmai evitarea situaţiei pierderii eşalonării datoriilor fiscale, iar efectele acestei hotărâri fac imposibilă revocarea eşalonării obţinute de către societate.

Contestaţia la executare formulată în Dosarul nr. x/2015 nu a fost încă judecată definitiv, judecarea ei fiind suspendată în apel de către Tribunalul Bihor până la soluţionarea acţiunii în anulare formulate împotriva Deciziei Comisiei Europene nr. SA 38517 din 30 martie 2015, acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub nr. DT 48750.

Aşadar, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2015, executarea silită ce face obiectul Dosarului de executare x/2015 este suspendată prin hotărârea definitivă pronunţată de Judecătoria Beiuş (Încheiere 782/2015 - Dosar x/2015) menţinută de Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 782/2015.

Prin suspendarea efectelor somaţiilor şi proceselor-verbale prin hotărârile judecătoreşti menţionate anterior, s-a suspendat şi curgerea termenului de 180 de zile, neîndeplinindu-se astfel situaţia reglementată de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, de la data de 7 iulie 2015 - când, prin încheiere executorie s-a dispus suspendarea executării silite şi a efectelor tuturor actelor de executare întocmite în Dosarul execuţional nr. x/2015, s-a suspendat şi termenul de plată de 180 de zile până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Beiuş.

În acest sens, a depus în faţa instanţei de fond soluţii de practică judiciară pronunţate în cazuri similare şi cu privire la aceeaşi creanţă stabilită prin Decizia CE nr. 2112 din 30 martie 2015, soluţii cu privire la care a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de unele chestiuni juridice tranşate.

Un prim caz de practică judiciară îl reprezintă cel al societăţilor C. SA şi D. SA, societăţi care au fost introduse în cadrul răspunderii solidare prin aceeaşi Decizie CE nr. 2112 din 30 martie 2015. Aceste societăţi au obţinut suspendarea executării silite a sumei ce făcea obiectul Deciziei CE nr. 2112 din 30 martie 2015 dar, cu toate acestea, le-a fost revocată eşalonarea la plată a datoriilor fiscale pe care o obţinuseră anterior. Prin Sentinţa nr. 13/CA/2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea a admis cererea de suspendare a Deciziilor de revocare a eşalonării. Ulterior, prin Sentinţa nr. 150/CA/2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea a dispus atât suspendarea executării, cât şi anularea deciziilor de revocare a eşalonării societăţilor sus-amintite.

Un al doilea caz îl reprezintă cel al societăţii E. SRL, societate care a fost introdusă, la rândul ei, în cadrul răspunderii solidare prin Decizia CE nr. 2112 din 30 martie 2015. Prin Sentinţa nr. 27/2016 pronunţată în dosar x/2015, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea executării deciziilor de revocare a eşalonării. Prin Decizia nr. 3896/07 decembrie 2017 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar x/2015, a fost respins recursul şi a menţinut în totalitate Sentinţa nr. 27/2016 pronunţată în Dosar nr. x/2015 de Curtea de Apel Oradea. Ulterior, prin Sentinţa nr. 276/2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea a dispus anularea deciziilor de revocare a eşalonării societăţii E. SRL

Or, prin hotărârile sus-amintite, s-a rezolvat o chestiune litigioasă, stabilindu-se că suspendarea executării silite a obligaţiilor impuse în baza Deciziei CE nr. 2112 din data de 30 martie 2017 suspendă şi termenul de 180 de zile prevăzut pentru pierderea eşalonării.la. plată a datoriilor fiscale.

În consecinţă, apreciază intimata că soluţiile de practică judiciară prezentate mai sus beneficiază de autoritate de lucru judecat şi nu puteau fi ignorate la soluţionarea prezentei cereri, deoarece se referă la situaţii nu numai similare, dar care şi decurg din acelaşi raport juridic, respectiv din punerea în aplicare a Deciziei CE.

2. Recurenta susţine că atributul stabilirii sumelor de recuperat este în sarcina organelor fiscal române.

Nici această susţinere nu poate fi calificată ca fiind un motiv de recurs, respectiv o critică privind aplicarea greşită a normelor de drept material. Nu s-a contestat în speţă că autorităţile române nu ar avea competenţa de recuperare a ajutoarelor de stat. Ceea ce s-a susţinut a fost că Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu menţionează instituirea în sarcina societăţii a sumei de 403.431.334 RON menţionată în actele administrative emise de intimată.

Prin Decizia nr. 26462 din data de 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale, intimata susţine că societatea nu a achitat în termenul maxim de plată pentru menţinerea eşalonării creanţa în valoare de 403.431.334 RON stabilită prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015. Or, Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu menţionează instituirea în sarcina societăţii sau a unei alte societăţi a sumei de 403.431.334 RON sau a oricărei alte sume determinate valoric. Decizia CE nr. 2112/2015 este un act administrativ care se adresează României şi nu societăţii. Acest aspect a fost sesizat şi reţinut într-un alt litigiu recent de către Curtea de Apel Oradea:

"Pe de altă parte, instanţa apreciază ca fiind corectă afirmaţia reclamantei în sensul că Decizia Comisiei Europene nr. 2112 din 30 martie 2015 nu instituie în sarcina ei vreo obligaţie şi cu atât mai mult una fiscală, Decizia instituind obligaţii doar în sarcina României. Nu există nicio menţiune în textul deciziei Comisiei Europene ce stă la baza Deciziei nr. 106 din 22 octombrie 2015, din care să rezulte că statul trebuie să instituie în sarcina societăţii vreo obligaţie fiscală. (Sentinţa nr. 168/2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2016).

Art. 2 din Decizia Comisiei Europene din 30 martie 2015 impune României recuperarea ajutoarelor incompatibile menţionate la art. 1 care au fost deja plătite oricăreia dintre entităţile care alcătuiesc unitatea economică ce beneficiază de respectivul ajutor. Aşadar, se vor recupera doar ajutoarele plătite. Conform art. 1 din Decizie, ajutorul incompatibil consta în plata despăgubirilor acordate de Tribunalul Arbitral constituit pe lângă Centrul Internaţional pentru Soluţionare a Disputelor pentru Investiţii (ICSID) prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013 în cauza ARB/05/20 B. şi alţii c/a România.

Prin Sentinţa nr. 81/2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosar x/2014, au fost anulate toate deciziile de compensare a datoriilor SCF. SA cu despăgubirile acordate prin hotărârea arbitrală ICSID. Sentinţa nr. 81/2015 a fost atacată cu recurs în dosar x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în curs de soluţionare.

Prin anularea Deciziilor de compensare nr. 20893-20905 din 14 ianuarie 2014, plata pretinsului ajutor de stat a fost anulată, revenindu-se, din punct de vedere juridic, la situaţia anterioară. Sumele aferente compensărilor anulate nu mai constituie ajutor de stat plătit şi nu mai pot face obiectul recuperării în baza Deciziei CE. Cu toate acestea, intimata impută la acest moment suma ce a făcut obiectul respectivelor compensări anulate prin Sentinţa nr. 81/2015.

În concluzie, suma invocată de intimată cu titlu de ajutor de stat stabilită prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu a fost plătită nici societăţii noastre, nici altei societăţi dintre cele menţionate în Decizia Comisiei Europene.

3. Recurenta susţine că litigiul în anulare aflat pe rolul Tribunalului General al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu reprezintă un argument privind nelegalitatea vădită a actelor administrative şi nici pentru admiterea cererii de suspendare. Ceea ce instanţa a reţinut este ca pretinsul titlu de creanţă invocat ca temei al revocării eşalonării face obiectul unei proceduri judiciare aflate pe rolul Tribunalului General al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar până la soluţionarea acţiunii în anulare a acestei decizii, validitatea titlului respectiv şi a creanţei stabilite în baza lui este incertă.

4. Recurenta susţine că urmărirea silită nu este suspendată în dosarul de executare nr. x. Cu privire la suspendarea executării silite în Dosarul execuţional nr. x/2015, s-a arătat cu ocazia analizării primului motiv de recurs, că prin hotărârea definitivă pronunţată de Judecătoria Beiuş (Încheierea 782/2015 - Dosar x/2015) executarea silită ce face obiectul Dosarului de executare nr. x/2015 a fost suspendată pe perioada soluţionării contestaţiei, soluţia fiind menţinută de Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 782/2015 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de intimată şi s-a dispus menţinerea suspendării executării silite din Dosarul de executare nr. x/2015, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare ce face obiectul Dosarului nr. x/2015

De altfel, pentru că apelanta a încercat din nou să facă acte de executare în acelaşi dosar execuţional, instanţa de executare a dispus din nou suspendarea executării silite în acelaşi dosar execuţional, prin Încheierea nr. 233/2018 pronunţată în Dosarul x/2018 de către Judecătoria Beiuş.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta susţine că datoriile avute de către societate către partenerii săi comerciali nu pot fi imputate autorităţilor fiscale şi dovedesc probleme de management ale reclamantei. Instanţa de fond nu a reţinut că autorităţile statului ar fi responsabile pentru datorii ale reclamantei; când fluxul de lichidităţi este întrerupt în mod brutal de o executare silită, societatea intră în incapacitatea de a mai efectua plăţi aferente creditului comercial respectiv, conducând astfel la prejudicierea partenerilor comerciali care au acordat societăţii creditul respectiv. Prejudicierea partenerilor de afaceri reprezintă pentru societate şi pentru acţionarii acesteia o iremediabilă discreditare în mediul de afaceri şi poate cauza încetarea de plăţi a unora dintre aceştia.

Dincolo de toate interesele comerciale expuse mai sus, nu trebuie ignorată componenta socială şi umană a măsurii solicitate prin cererea de suspendare. De activitatea societăţii şi a celorlalte societăţi colaboratoare depind la acest moment un număr de câteva mii de angajaţi, care riscă să-şi piardă locurile de muncă.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă ca nefondate.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-a arătat că instanţa a indicat ca temei art. 194 alin. (1) lit. f) din noul Codul de procedură fiscală şi art. 7 şi 14 din Legea nr. 554/2004. Art. 194 din Codul de procedură fiscală nu este incident, deoarece nu există o suspendare pendinte a executării silite, aşa cum în mod eronat a reţinut judecătorul fondului. Se mai arată că Decizia nr. 2112/2015 putea fi suspendată în privinţa punerii în practică.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Intimata-reclamantă a depus precizări, prin care a arătat că acţiunea în anulare face obiectul Dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Oradea, iar prin încheierea din 16 octombrie 2016 a fost suspendată judecata cererii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la soluţionarea acţiunii în anulare înregistrate pe rolul CJUE cu nr. DT-48750.

6.2. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin Decizia nr. 26462 din 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale, s-a comunicat reclamantei faptul că, în temeiul art. 199 alin. (1) din noul Codul de procedură fiscală, eşalonarea la plată aprobată prin Decizia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 1031 din 10 martie 2014, şi-a pierdut valabilitatea începând cu data de 18 decembrie 2017, suma rămasă de plată din eşalonare fiind de 6.983.100 RON.

Prin Decizia nr. 264622 din 18 decembrie 2017 de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare, s-a comunicat reclamantei faptul că, în temeiul art. 208 alin. (4) din noul Codul de procedură fiscală, amânarea la plată aprobată prin Decizia de amânare la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 1032 din 10 martie 2014, şi-a pierdut valabilitatea începând cu data de 18 decembrie 2017, suma rămasă de plată din amânare fiind de 2 797 125 RON.

Prin Decizia nr. 264621 din 18 decembrie 2017 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, s-a comunicat reclamantei faptul că, în temeiul art. 198 şi 199 alin. (3) din noul Codul de procedură fiscală, având în vedere Decizia nr. 26462 din 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea acordată s-au calculat accesorii în cuantum de 349.155 RON.

Prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 privind ajutorul de stat SA 38517 pus în aplicare de România prin Hotărârea arbitrală în cauza B./România din 11 decembrie 2013, s-a constatat că plata despăgubirilor acordate de tribunalul arbitral constituit pe lângă ICSID constituie ajutor de stat în sensul art. 107 alin. (1) din tratat, ajutor care este incompatibil cu piaţa internă. România nu plăteşte niciun ajutor incompatibil şi recuperează toate ajutoarele incompatibile care au fost deja plătite oricăreia dintre entităţile care alcătuiesc unitatea economică unică ce beneficiază de respectivul ajutor prin punerea în aplicare sau executarea parţială a hotărârii arbitrale, precum şi orice ajutor plătit oricăreia dintre entităţile care alcătuiesc unitatea economică unică ce beneficiază de respectivul ajutor printr-o punere în aplicare ulterioară a hotărârii arbitrale care nu a fost adus la cunoştinţa Comisiei sau orice ajutor plătit după data adoptării prezentei decizii. Se mai arată că G. B., H. B., SCF. SA, SCI. SRL, SCA., C. SA, D. SA, J. SA, E. SRL şi K. SRL răspund în solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari. Art. 3 prevede că recuperarea menţionat este imediată şi efectivă.

Prin Încheierea nr. 782 din 7 iulie 2015 pronunţată de Judecătoria Beiuş în Dosar nr. x/2015, s-a admis cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorii SCA. SRL, SCI. SRL, SCF. SA, SCJ. SA în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Finanţelor Publice Bihor, Colectare Contribuabili Mijlocii şi a fost suspendată executarea silită pornită de intimaţi în Dosarele execuţionale: nr. x/2015 privind pe contestatoarea SCF. SA; nr. x/2015 privind pe contestatoarea SCJ. SA; nr. x/2015 privind pe contestatoarea SCA. SRL; nr. x/2015 privind pe contestatoarea SCI. SRL, până la soluţionarea contestaţiei la executare ce formează obiectul Dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Beiuş.

Prin Decizia nr. 782/CA/A/2015 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în şedinţa publică de la 21 septembrie 2015 în Dosar nr. x/2015, a fost respins ca nefondat apelul introdus de apelanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Încheierii nr. 782 din 7 iulie 2015 pronunţate de Judecătoria Beiuş.

Prin Încheierea civilă nr. 1275 din 8 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Beiuş în Dosar nr. x/2015, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de către contestatorii SCA. SRL, SCI. SRL, SCF. SA, SCJ. SA în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Finanţelor Publice Bihor, Colectare Contribuabili Mijlocii, ca nefondată.

Prin încheierea din şedinţa publică de la 18 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2015, a fost suspendată judecata apelului formulat de apelanţii SCA. SRL, SCI. SRL, SCF. SA şi SCJ. SA împotriva Încheierii civile nr. 1275/2015 şi a Încheierii din data de 17 noiembrie 2015, ambele pronunţate de Judecătoria Beiuş în Dosar nr. x/2015, până la soluţionarea acţiunii în anulare formulate împotriva Deciziei Comisiei Europene nr. SA 38517 din 30 martie 2015, acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub nr. DT 48750.

Acţiunea în anulare a actelor a căror suspendare se solicită pe calea prezentei cereri face obiectul Dosarului nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care prin încheierea din şedinţa publică din data de 16 octombrie 2018, a suspendat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata cauzei până la soluţionarea acţiunii în anulare înregistrate pe rolul CJUE, nr. DT - 48750.

Pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se află înregistrate următoarele cauze:

- T-624/15 cu părţi F. SA, I. SRL, A. SRL, J. SA şi Comisia Europeană, introdusă la data de 6 noiembrie 2015 şi având ca obiect anularea Deciziei Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA 38517 nr. 2112/2015;

- T-694/15 cu părţi H. B. şi Comisia Europeană, introdusă la data de 3 noiembrie 2015 şi având ca obiect anularea Deciziei Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA 38517 nr. 2112/2015;

- T-704/15 cu părţi G. B., C. SA, D. SA, E. SRL, K. şi Comisia Europeană, introdusă la data de 28 noiembrie 2015 şi având ca obiect anularea Deciziei Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA 38517 nr. 2112/2015.

6.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut ca argumente faptul că decizia Comisiei Europene nu menţionează instituirea în sarcina societăţii reclamante sau a unei alte societăţi din grupul de firme aparţinând lui H. şi G. B. a sumei de 403.431.334 RON sau a oricărei alte sume determinate valoric, astfel că, în Decizia nr. 26462 din data de 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale, pârâta susţine în mod eronat că societatea nu a achitat în termenul maxim de plata pentru menţinerea eşalonării creanţa în valoare de 403.431.334 RON stabilită prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015. S-a mai reţinut că pretinsul titlu de creanţă invocat ca temei al revocării eşalonării face obiectul unei proceduri judiciare aflate pe rolul Tribunalului General al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar până la soluţionarea acţiunii în anulare a acestei hotărâri, validitatea ei este incertă, la fel şi creanţa stabilită în baza ei.

Totodată, s-a reţinut faptul că actele de executare silită emise în Dosarul de executare nr. x/2015 au fost contestate în instanţă şi s-a dispus suspendarea executării silite a obligaţiei de recuperare a ajutorului de stat, iar prin suspendarea efectelor somaţiilor şi proceselor-verbale prin hotărâri judecătoreşti s-a suspendat şi curgerea termenului de 180 de zile, neîndeplinindu-se astfel situaţia reglementată de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta-pârâtă aduce mai multe critici sentinţei recurate sub aspectul condiţiei cazului bine justificat.

Se invocă, în primul rând, faptul că Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu este suspendată în ceea ce priveşte producerea efectelor, iar obiectul acesteia nu era să determine şi să individualizeze sumele ce cad în sarcina fiecărei societăţi din cadrul grupului controlat de fraţii B., această sarcină revenind organelor fiscale române, care au îndrituirea legală de a face procedura de recuperare.

Înalta Curte constată că argumentele legate de caracterul executoriu al deciziei Comisiei de recuperare a ajutorului de stat, în ciuda formulării celor 3 acţiuni în anulare înregistrate pe rolul Tribunalului de primă instanţă al CJUE, sunt corecte. Astfel, vor fi înlăturate ca nefiind relevante acele considerente ale primei instanţe care reţin incertitudinea validităţii creanţei până la soluţionarea acestora. Cât timp decizia Comisiei Europene nu a fost anulată, aceasta produce efecte.

De asemenea, este corectă susţinerea recurentei-pârâte în sensul că atributul stabilirii sumelor de recuperat pentru fiecare dintre societăţile parte în litigiul arbitral, printre care şi intimata-petentă, este în sarcina organelor fiscale române, neputând constitui o critică relevantă faptul că o asemenea individualizare nu a fost făcută prin conţinutul deciziei Comisiei.

Ca urmare, Înalta Curte reţine că litigiile în anulare aflate pe rolul Tribunalul General al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu reprezintă un argument privind nelegalitatea vădită a actelor administrative emise de recurentă şi nici nu constituie un motiv în sine pentru admiterea cererii de suspendare, urmând să înlăture aceste considerente din structura motivării soluţiei primei instanţe.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine ca fiind fondate celelalte raţiuni invocate de prima instanţă cu privire la existenţa cazului bine justificat, constând în efectele suspendării executării silite.

Recurenta a invocat faptul că urmărirea silită nu este suspendată în dosarul de executare nr. x, conform doctrinei reţinându-se că măsura suspendării executării silite subzistă până la soluţionarea de primă instanţă a contestaţiei la executare. De asemenea, conform Minutei întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile de la Timişoara din 19 - 20 noiembrie, efectele suspendării executării silite subzista până la soluţionarea, prin încheiere, a contestaţiei la executare, deci până la momentul soluţionării contestaţiei în primă instanţă.

Înalta Curte constată că prin hotărârea definitivă pronunţată de Judecătoria Beiuş (Încheierea 782/2015 - Dosar x/2015), executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. x/2015 a fost suspendată pe perioada soluţionării contestaţiei, soluţia fiind menţinută de Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 782/2015 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de intimată şi s-a dispus menţinerea suspendării executării silite din Dosarul de executare nr. x/2015, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare ce face obiectul Dosarului nr. x/2015

Într-adevăr, contestaţia la executare formulată în dosarul nr. x/2015 nu a fost încă judecată definitiv, judecarea ei fiind suspendată în apel de către Tribunalul Bihor până la soluţionarea acţiunii în anulare formulate împotriva Deciziei Comisiei Europene nr. SA 38517 din 30 martie 2015, dar, ca efect al admiterii definitive a cererii din Dosarul nr. x/2015, executarea silită ce face obiectul dosarului de executare al reclamantei este suspendată până la soluţionarea acestui apel.

Ca urmare, consecinţa acestei împrejurări de fapt, este cel de-al doilea aspect reţinut de prima instanţă în susţinerea existenţei cazului bine justificat. Prin suspendarea efectelor somaţiilor şi a proceselor-verbale, s-a suspendat şi curgerea termenului de 180 de zile, neîndeplinindu-se astfel situaţia reglementată de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscala.

Conform prev. art. 194 alin. (1) lit. f) din noul C. proc. fisc. :

"(1)Eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în următoarele condiţii: (...) f) să se achite creanţele stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare organelor fiscale, precum şi amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei sau până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea potrivit art. 195."

Or, suspendarea executării silite s-a dispus la data de 7 iulie 2015; decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale a fost emisă la data de 18 decembrie 2017, reţinându-se depăşirea termenului de 180 de zile de la data comunicării pentru plata obligaţiilor menţionate prev. de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015, la 30 octombrie 2017 tribunalul arbitral fiind notificat cu privire la emiterea deciziei de pierdere a eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale privind pe reclamantă.

Câtă vreme efectele somaţiilor s-au suspendat, s-a suspendat inclusiv curgerea termenului de 180 de zile că termen de plata pentru suma indicată în conţinutul somaţiilor, creându-se un dubiu cu privire la exigibilitatea creanţei, nefiind incidentă situaţia reglementată de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Nu poate fi avută, însă, în vedere susţinerea recurentei în sensul că soluţiile din dosarele nr. x/2015 şi y/2015 s-ar impune cu autoritate de lucru judecat, acestea având doar forţa juridică a practicii judiciare, fără a putea fi impuse ca efect al principiului obligativităţii părţilor din prezenta cauză.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta a invocat faptul că dificultăţile financiare ce ar fi create reclamantei prin executarea silită nu pot fi imputate organelor fiscale, ci acestea dovedesc mai degrabă probleme de management al intimatei, iar chestiunea falimentului iminent nu trebuia cuantificată ca motiv plauzibil pentru admiterea cererii, deoarece procedura reglementată de Legea nr. 85/2014 este una judiciară, cu îndeplinirea unor cerinţe imperative şi a unor termene, care în situaţia intimatei nu erau pendinte.

Or, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a reproşat organului fiscal paguba iminentă ce ar fi creată reclamantei, ci a analizat obiectiv consecinţele teoretice şi practice ale executării actelor administrativ-fiscale deduse judecăţii.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că prin executarea actelor administrative atacate s-ar crea societăţii reclamante o situaţie financiară nefavorabilă, perturbarea gravă a activităţii acesteia sau chiar imposibilitatea continuării activităţii, suma ce s-ar impune a fi executată fiind foarte mare. De altfel, având în vedere că prima condiţie a acordării eşalonării la plată este ca societatea să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti, este evident că o revocare intempestivă a eşalonării reprezintă în mod evident un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care urmează să îl înregistreze societatea. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere impactul asupra mediului de afaceri şi a partenerilor contractuali, societatea reclamantă având numeroase contracte comerciale în derulare care trebuie onorate, precum şi foarte mulţi angajaţi care şi-ar pierde locurile de muncă ca urmare a încetării plăţilor şi apariţia stării de faliment.

În concluzie, se reţine că în mod corect a constatat prima instanţă îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de culpa procesuală a recurentei, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 379,60 RON către intimata-reclamantă SCA. SRL, reprezentând cheltuieli de cazare şi transport conform facturii x din 28 ianuarie 2019 emise de L., bonului nr. 0020 din 28 ianuarie 2019 şi bonului 2 din 28 ianuarie 2019 emis de SCM. SRL.

6.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, ca nefondat.

În temeiul art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 379,60 RON către intimata-reclamantă SCA. SRL, reprezentând cheltuieli de cazare şi transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj împotriva Sentinţei civile nr. 20/CA/2018-PI din 19 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu intimata-reclamanta SCA. SRL, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 379,60 RON către intimata-reclamantă SCA. SRL, reprezentând cheltuieli de cazare şi transport.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM