Suspendability of Tax Decision Issued in Breach of Statutory Waiting Period Pending Final Judgment on Annulment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi (numită în continuare DGRFP Galaţi) în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi suspendarea executării actului administrativ contestat până la la soluţionarea definitivă a cauzei.

Soluţia instanţei de fond

Prin Încheierea/CA din data de 20 februarie 2017 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a actului administrativ fiscal formulată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, având ca obiect suspendare executare act administrativ/anulare act administrativ, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, până soluţionarea definitivă a cauzei, reţinând îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva soluţiei dată de instanţa de fond prin încheierea din 20 februarie 2017 a declarat recurs autoritatea publică Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, fără a încadra criticile sale în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare.

În motivarea recursului, s-a susţinut, în esenţă că, încheierea recurată a luat în consideraţie doar susţinerile reclamantei care a prezentat denaturat împrejurările de fapt şi consecinţele actului administrativ fiscal faţă de care se solicită suspendarea executării, fără a lua în consideraţie şi argumentele autorităţii din întâmpinarea formulată în cauză.

La fond, susţine recurenta că reclamanta a arătat instanţei, în susţinerea încadrării cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 în prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, faptul că suma totală a obligaţiilor stabilite suplimentar prin această decizie, de 2.627.673 RON, ar fi în pericol a fi pusă în executare, însă această alegaţie nu este reală întrucât, urmare prevederii Deciziei nr. 700 din 30 septembrie 2016 emisă de DGRFP Galaţi, Serviciul de Soluţionare II, executarea ar purta doar asupra acelei părţi din suma faţă de care s-a dispus respingerea contestaţiei reclamantei, suma care este în cuantum de 824.267 RON şi nu de 2.627.673 RON. Astfel, urmare comunicării Deciziei nr. 700 din 30 septembrie 2016 către organul fiscal teritorial competent faţă de reclamantă, respectiv Serviciul Fiscal municipal Mangalia, acesta a luat act de faptul ca, în conformitate cu prevederile Codul de procedură fiscală, suma faţă de care se poate păşi la executare este de 824.267 RON;

Precizează recurenta-pârâtă că, până la data emiterii Încheierii din 20 februarie 2017 în Dosar x/36/2016, nu a fost pornită executarea nici faţă de întreaga sumă de 2.627.673 RON, stabilită prin Decizia de impunere x din 10 decembrie 2012 şi nici faţă de valoarea rămasă de 824.267 RON după emiterea Deciziei nr. 700 din 30 septembrie 2016 de soluţionare contestaţii, motiv pentru care aceasta apreciază că temerile reclamantei nu sunt susţinute. Menţionează în acest sens că, urmare consultării evidenţei pe plătitor a reclamantei - fişa pe plătitor din 10 martie 2017 filele x, la sursa/capitolul 9905 "disponibil din sume încasate din înfiinţarea popririi bancă/terţ asupra sumelor ce se cuvin debitorilor" sunt evidenţiate doar plăţile din 2 octombrie 2012 de 264.810 RON şi 2.523.305 RON, care, ulterior, în 31 octombrie 2012, au fost compensate urmate şi de o restituire de 165.490 RON - acestea fiind urmare unei alte Decizii de impunere din 8941 din 21 august 2012 (prin care fuseseră stabilite obligaţii de 2.607.560 RON) ce a fost desfiinţată pentru aspecte procedurale prin Decizia 387 din 27 noiembrie 2012 de soluţionare contestaţii. Aşadar, solicită recurenta-pârâtă a se observa că, în evidenţa pe plătitor a reclamantei, nu mai figurează nici un act de executare, ceea ce este de natură a susţine cu probe afirmaţiile anterioare făcute de autoritate şi de a contrazice afirmaţiile reclamantei.

De asemenea, recurenta-pârâtă consideră, ca fiind neadecvată, aprecierea reclamantei potrivit căreia în susţinerea nelegalităţii deciziei de impunere ar purta aspectul că a fost desfiinţată mai mult de 50% ca şi suma, de organul de soluţionare contestaţii, întrucât, dimpotrivă, acest aspecte sunt de natură a dovedi imparţialitatea organului de soluţionare contestaţii, care, învestit, conform prev. Codului de procedură fiscală a efectuat o analiză obiectivă a decizie de impunere, considerând pentru partea pentru care a dispus desfiinţarea deciziei că se impune a fi efectuată o reverificare tocmai pentru a realiza o inspecţie fiscală în care să fie reluate toate considerentele de fapt şi de drept pe care reclamanta le poate prezenta în susţinerea operaţiunilor comerciale analizate.

În continuare, susţine recurenta-pârâtă că, neadecvată este şi afirmaţia reclamantei potrivit căreia, în susţinerea celei de-a doua condiţii a cazului bine justificat, se foloseşte de o expertiză contabilă extrajudiciară din dosar nr. x/2015 întrucât subscrisa a formulat obiecţiuni la această expertiză şi, deşi au fost respinse urmează a se ataca odată cu fondul; de altfel, acest dosar se afla la acest moment la instanţa de fond, astfel încât concluziile respectivei nu pot fi valorificate ca şi probă în prezentul dosar;

În mod similar solicită recurenta-reclamantă a fi corijată, ca nereală, afirmaţia reclamantei, potrivit căreia, prin emiterea Deciziei de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 (înregistrată la reclamantă cu nr. 13777/2012) aceasta a fost prejudiciată în drepturile sale prin preluarea la bugetul statului a sumei de 800.000 RON întrucât, astfel cum a arătat anterior, nu a fost executată cu această sumă.

Examinând cererea de suspendare sub aspectul primei condiţii impuse de dispoziţiile referitoare la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi raportându-se la motivarea încheierii recurate, recurenta-pârâtă consideră că aceasta nu poate fi primită.

Solicită astfel instanţei de recurs să verifice îndeplinirea cumulativă a celor doua condiţii, întrucât simplele afirmaţii ale reclamantei - ce au fost luate în considerate de instanţa de fond şi criticate de autoritate anterior- neurmate de dovedirea unei situaţii care să probeze cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actelor contestate.

În speţă, dacă reclamanta datorează sau nu obligaţiile stabilite suplimentar de către organele de inspecţie fiscală şi materializate prin actul administrativ fiscal contestat pe cale administrativă, sunt stabilite potrivit prevederilor legale reţinute de către organele fiscale, urmează a se stabili pe fond, pe cale judecătorească potrivit legii 554/2004, în urma administrării probelor, neputându-se aprecia la momentul învestirii instanţei de fond cu soluţionarea cererii de suspendare că, din actele administrative atacate, rezultă această îndoială asupra legalităţii lor.

În caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte aspectul că Decizia nr. 700 din 30 septembrie 2016 ar fi fost emisă cu încălcarea prev. art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, susţine recurenta că acest aspect a fost ridicat şi în cadrul contestaţiei depuse pe cale administrativă, excepţie respinsă de organul de soluţionare a contestaţiei.

Invocă în acest sens dispoziţiile art. 216 cât şi cele ale art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 şi, din contextul legal citat rezultă că, în ceea ce priveşte refacerea unei inspecţii fiscale, urmare unei soluţii de desfiinţare pronunţată de către organele de soluţionare a contestaţiilor primează dispoziţiile art. 216 alin. (3A1) din Codul de procedură fiscală, care impun un termen imperativ de punere în executare a soluţiei de desfiinţare, expres indicat de lege şi anume de 30 zile de la data comunicării deciziei de soluţionare.

Prin urmare, se reţine că în cauză, organul de inspecţie fiscală a fost obligat să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale cu respectarea tocmai a termenului de 30 zile de la data comunicării Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012.

Este real faptul că, la data încheierii inspecţiei fiscale (data de 19 decembrie 2012 programată pentru discuţia finală) organului de inspecţie fiscală i se adusese la cunoştinţă în data de 18 decembrie 2012 că Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 fusese atacată de contestatoare la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă (Dosar nr. x/2012 înregistrat la 12 decembrie 2012 pe rolul Curţii de Apel Constanţa), însă această împrejurare nu este de natură să justifice nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de legiuitor pentru finalizarea refacerii inspecţiei fiscale, câtă vreme acest termen este unul imperativ, nemodificat de către legiuitor pentru a intrat în concordanţă cu termenul de 6 luni prevăzut de legea contenciosului administrativ în vederea formulării căilor de atac împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiei.

În privinţa prevederilor art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 susţine recurenta-pârâtă că aceasta are caracter de normă de recomandare, fără a avea ca efect sancţionator anularea actului administrativ fiscal emis în reverificare.

Astfel, potrivit precizărilor pct. 11.7 din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare aprobate prin Ordinele A.N.A.F. nr. 2137/2011, nr. 450/2013 şi nr. 2906/2014, prin noul act administrativ fiscal întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina contestatorului obligaţii fiscale mai mari decât cele din actul desfiinţat, acesta putând fi contestat potrivit legii.

De asemenea, la art. 47 din C. proc. fisc. referitor la desfiinţarea sau modificarea actelor administrative fiscale se prevede că anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea ori modificarea actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate sau desfiinţate, chiar dacă actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare, caz în care organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului, trebuie să emită un nou act administrativ fiscal, prin care să desfiinţeze sau să modifice în mod corespunzător actele administrative fiscale subsecvente.

Prin urmare, susţine în continuare recurenta-pârâtă, în situaţia în care instanţa judecătorească ar fi admis acţiunea societăţii din Dosarul nr. x/2012 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, îndreptată împotriva Deciziei nr. 387 din 27 noiembrie 2012 emisă de D.G.F.P. Constanţa (prin care s-a dispus desfiinţarea în totalitate a Deciziei de impunere nr. 1017 din 16 august 2012 înreg. sub nr. x din 21 august 2012 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală din data de 9 august 2012) şi ar fi anulat respectivul act, pe cale de consecinţă acest lucru ar fi impus anularea noilor acte administrative subsecvente emise în baza acesteia, în speţă a Deciziei de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 înregistrată sub nr. x din 20 decembrie 2012 precum şi a Raportului de inspecţie fiscală din data de 10 decembrie 2012.

Ori prin acţiunea promovată în instanţa, societatea nu a atacat soluţia de desfiinţare a Deciziei de impunere nr. 1017 din 16 august 2012 înregistrată sub nr. x din 21 august 2012 dispusă prin Decizia nr. 387 din 27 noiembrie 2012 emisă de DGRFP Constanţa, ci a solicitat obligarea organului de soluţionare de a soluţiona contestaţia sa şi cu privire la Raportul de inspecţie fiscală din 9 august 2012.

Prin Sentinţa civilă nr. 160/CA din 30 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 Curtea de Apel Constanţa a menţinut soluţia de desfiinţare a Deciziei de impunere nr. x din 16 august 2012 (Înreg. sub nr. x din 21 august 2012) emisă de SAF. - A.I.F. Constanţa, pronunţată de organul de soluţionare a contestaţiilor această sentinţă devenind definitivă şi irevocabilă urmare pronunţării Deciziei civile nr. 1202 din 17 martie 2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Prin urmare, se reţine că în speţă, petenta nu probează faptul că, prin emiterea Deciziei de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 de către organul de inspecţie fiscală, înainte de soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii promovate de aceasta în Dosarul nr. x/2012 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în perioada 27 decembrie 2012 - 17 martie 2015 (data rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei civile nr. 160/CA din 30 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012) i s-ar fi produs o vătămare şi o lezare a drepturilor şi intereselor sale legitime.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, susţine recurenta-pârâtă că nu poate fi reţinut argumentul luat în considerare de instanţă, ca şi motivare a Încheierii din 20 februarie 2017, potrivit căruia, prin executarea actului administrativ fiscal s-ar provoca o perturbare a activităţii şi producerea unui prejudiciu material în sensul că "executarea silită ce ar urma punerii în aplicare a deciziei sus-menţionate ar conduce la perturbarea activităţii comerciale şi implicaţii sociale" din cel puţin două aspecte: că nu există o astfel de tulburare, nici paguba dovedită pe cifra de afaceri şi nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili.

Apreciază recurenta că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare şi împărtăşite de instanţa de fond, nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii nici a acestei condiţii prevăzută de legea specială.

Astfel, reiterează susţinerea din întâmpinarea depusă în 14 decembrie 2016 la instanţa de fond, în sensul că reclamanta se limitează doar la a afirma că ar înregistra un prejudiciu material viitor, respectiv că în condiţiile în care se va demara executarea pentru suma de 824.267 RON, aceasta ar cauza o împiedicare a sa în desfăşurarea propriei activităţi, însă consideră că aceasta este doar o afirmaţie ce nu a fost probată cu niciun alt înscris în susţinere sau o analiză a unui buget propriu, care să justifice o astfel de afirmaţie, drept urmare, în lipsa unor probe clare cu înscrisuri justificative, apreciază că simpla invocare a unei pagube iminente nu este suficientă pentru a crea convingerea instanţei a reţine incidenţa îndeplinirii şi a acestei condiţii prev la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Consideră recurenta-reclamantă că susţinerile reclamantei - ce au fost luate în consideraţie în motivarea încheierii criticate - privind suspendarea executării deciziei de soluţionare contestaţii, nu pot fi primite, sub pretextul că se tinde la înfăţişarea cazului bine justificat întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ fiscal.

Până la anularea de către instanţa judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate.

În caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, până la o eventuală anulare de către instanţa judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, obligaţiile stabilite în sarcina reclamantei prin actele administrative atacate reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile.

În considerarea argumentelor de fapt şi de drept prezentate solicită admiterea recursului, astfel cum a fost motivat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimata-reclamantă A. SA a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat pe cale de excepţia nulitatea recursului, apreciind că sunt încălcate dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Susţine în acest sens intimata-reclamantă că motivele de de recurs formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în recursul formulat de către recurenta-pârâtă nefiind indicate şi dezvoltate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar sancţiunea în această situaţie este nulitatea recursului.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea, ca fiind temeinică şi legală Încheierea/CA din data de 20 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, în speţă fiind îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia "cazului bine justificat" precum şi cea de-a doua condiţie "prevenirea unei pagube iminente".

Astfel, un motiv de aparentă nelegalitate a Deciziei de impunere nr. x din 10 decembrie 2012, constă în faptul că această decizie de impunere a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Al doilea motiv de aparentă nelegalitate, constă în faptul că această decizie a fost desfiinţată pentru obligaţii fiscale în cuantum de 1.552.671 RON, admisă pentru suma de 43.534 RON şi suspendată pentru suma de 197.159 RON. Aşadar, în proporţie de aprox. 70% din valoarea totală nu-şi produce efecte juridice.

De asemenea, un alt motiv de aparenta nelegalitate a acestei decizii, constă în faptul ca soluţionarea contestaţiei depusă de SC A. SA s-a efectuat după patru ani, depăşindu-se cu foarte mult termenul prevăzut de lege.

Apreciază intimata-reclamantă că această împrejurare este de natură a crea îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal atacat. Condiţia cazului bine justificat poate fi reţinută în ipoteza în care, la o privire sumară a actului, acesta apare ca fiind ilegal, chiar şi parţial.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, susţine intimata că paguba iminentă apare în acest caz ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă, întrucât menţinerea efectelor actului administrativ atacat, va avea drept consecinţă imediată, o pierdere patrimonială substanţială pentru SC A. SA, prin preluarea la bugetul statului a unei sume de bani în valoare de 834.309 RON, sumă care, din punctul de vedere al societăţii, nu este datorată.

Consideră intimata că, pentru a se stabili că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, este necesar a se analiza de către instanţă, implicaţiile pe care le-ar avea preluarea la bugetul statului a unei importante sume de bani în valoare de 834.309 RON şi prin aceasta societatea A. SA va intra în incapacitate de plăti.

Prin urmare, instanţa de fond corect a reţinut faptul că sunt pe deplin îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Societatea A. SA a achitat şi cauţiunea stabilită de instanţă în cuantum de 12.744 RON şi, în aceste condiţii, instanţa de fond corect a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, până la soluţionarea definitivă a Dosarului x/2016

Pe cale de consecinţă, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a Încheierii/CA pronunţată în data de 20 februarie 2017 de către Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

Situaţia de fapt reţinută şi considerentele primei instanţe privind respingerea cererii de suspendare

Analizându-se actele şi lucrările dosarului se constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi (numită în continuare DGRFP Galaţi), în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ contestat, până la la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prima instanţă, analizând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a reţinut în esenţă împrejurarea că debitul contestat a fost stabilit de către organul fiscal printr-o decizie de impunere emisă ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva unei prime Decizii de impunere nr. 8941 din 31 august 2012. Chiar pârâta recunoaşte prin întâmpinarea formulată că Decizia de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 a fost emisă, deşi organului de inspecţie fiscală i se adusese la cunoştinţă împrejurarea că decizia prin care s-a dispus desfiinţarea Deciziei de impunere nr. x din 31 august 2012 a fost atacată la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, apreciind însă că dispoziţiile art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 au caracter de recomandare.

Instanţa de fond a constatat că, potrivit art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003: În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă.

În raport de textul normativ invocat de către reclamantă prima instanţă a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, situaţia de fapt şi de drept relevată născând o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată.

În ceea ce priveşte necesitatea prevenirii unei pagube iminente, a apreciat instanţa de fond că executarea creanţei fiscale poate produce, pe lângă pierderea patrimonială evidentă, consecinţe greu de anticipat pe termen lung, cum ar fi imposibilitatea executării obligaţiilor băneşti şi desfăşurării activităţii comerciale, cu consecinţe inclusiv sociale.

Faţă de aceste considerente, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Constanţa, prin Încheierea/CA din data de 20 februarie 2017 a admis cererea de suspendare formulată de reclamant SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, până soluţionarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte constată suplimentar faptul că, la data de 2 iulie 2018 instanţa de fond - Curtea de Apel Constanţa, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 119/CA pronunţată în Dosarul nr. x/2016, învestită fiind inclusiv cu contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F.CT nr. 1563 din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, act administrativ ce face obiectul prezentei suspendări, a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează în parte Decizia nr. 700 din 30 septembrie 2016 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Serviciul Soluţionare Contestaţii II.

Desfiinţează în parte Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa cu privire la sumele: - 13.564 RON - impozit pe profit de virat suplimentar, aferent trim. IV - 2005; - 649.365 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe venit calculate pentru perioada 26 ianuarie 2006 - 9 august 2012; - 300.235 RON - dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată calculate pentru perioada 26 mai 2007 - 9 august 2012.

Constată că suma de 4.160 RON - contravaloarea (fără TVA) facturii nr. x din 4 iulie 2007 emisă de SC B. SRL este cheltuială deductibilă fiscal. Constată că suma de 8.627 RON - contravaloarea (fără TVA) facturii nr. x din 22 iunie 2007 emisă de SC C. SRL este cheltuială deductibilă fiscal.

Constată că suma de 57.126,02 RON - contravaloarea facturilor de storno avans aferente contractelor de parteneriat pentru exploatarea plajei nu se include în veniturile suplimentare la stabilirea profitului impozabil aferent anului 2009. Constată că suma de 114.218,31 RON reprezentând diferenţă între valoarea soldului debitor al contului 8039 " obiecte de inventar Neptun " din gestiunea D. de 221.226,7 şi valoarea, fără TVA a facturii nr. x din 27 august 2010 emisă de SC A. SA nu se include în veniturile suplimentare la stabilirea profitului impozabil aferent anului 2010.

Obligă pârâta la recalcularea impozitului pe profit şi taxei pe valoare adăugată aferente anilor 2007, 2009 şi 2010 în conformitate cu prezenta hotărâre ...".

Analiza concretă a motivelor de casare invocate

Înainte de a păşi la examinarea legalităţii soluţiei dată de instanţa de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs, se impune ca, raportat la dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., a se verifica mai întâi excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă SC A. SA.

Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare este neîntemeiată, apreciind că recurenta-pârâtă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, nefiind incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, urmează a respinge excepţia nulităţii recursului.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", însă constată, că în motivarea cererii de recurs, autoritatea publică pârâtă, în esenţă, combate susţinerile reclamantei de la momentul judecăţii pe fond a cererii de suspendare, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată.

Înalta Curte reţine că, singura critică adusă de recurenta-pârâtă hotărârii recurate, constă, în esenţă, în aceea că, prin Încheierea recurată, instanţa de fond a luat în considerare doar susţinerile reclamantei, care a prezentat denaturat împrejurările de fapt şi consecinţele actului administrativ fiscal faţă de care se solicită suspendarea executării, fără a lua în considerare şi argumentele autorităţii, din cuprinsul întâmpinării formulate în cauză cu ocazia judecăţii pe fond a cererii de suspendare.

Instanţa de control judiciar, analizând hotărârea recurată - Încheierea/CA pronunţată de Curtea de Apel Constanţa la data de 20 februarie 2017 - din perspectiva criticilor formulate de recurenta-pârâtă, apreciază aceste critici ca fiind neîntemeiate, neputându-se concluziona că instanţa de fond şi-a însuşit doar susţinerile reclamantei.

Faptul că, în urma propriei analize, a ajuns la concluzia că susţinerile reclamantei fac dovada îndeplinirii celor două condiţii legale pentru suspendarea actului administrativ, admiţând astfel cererea acesteia, nu poate fi interpretat în sensul menţionat de recurenta-pârâtă, respectiv că ar fi luat în considerare doar criticile reclamantei; hotărârea recurată prezentând cu claritate punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, dar şi motivele pentru care susţinerile reclamantei şi-au găsit corespondent în soluţia adoptată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva soluţiei dată de instanţa de fond, raportat la susţinerile părţilor şi la normele legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2016 reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând în contradictoriu cu aceasta, printre altele:

- "Suspendarea executării Deciziei nr. 700 din 30 septembrie 2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Serviciul Soluţionare Contestaţii II, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate împotriva acesteia;

- Anularea în parte a Deciziei nr. 700 din 30 septembrie 2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Serviciul Soluţionare Contestaţii II, a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 1563 din 10 decembrie 2012 înregistrată sub nr. x din 20 decembrie 2012, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală în baza căruia s-a emis Decizia înregistrată sub nr. 13777 din 20 decembrie 2012"

Prin Încheierea/CA din data de 20 februarie 2017, recurată în prezenta cauză, instanţa de fond - Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. x din 10 decembrie 2012, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

La data de 2 iulie 2018 instanţa de fond - Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 119/CA pronunţată în Dosarul nr. x/2016, învestită fiind inclusiv cu contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F.CT nr. 1563 din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, act administrativ ce face obiectul prezentei suspendări, a dispus, prin altele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează în parte Decizia nr. 700 din 30 septembrie 2016 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Serviciul Soluţionare Contestaţii II .

Desfiinţează în parte Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa".

Analizând recursul de faţă, implicit cererea de suspendare a Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 10 decembrie 2012, din perspectiva dispoziţiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte împărtăşeşte concluzia la care a ajuns prima instanţă, în sensul că, în speţă, intimata-reclamantă a dovedit existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actului administrativ fiscal.

Astfel, Înalta Curte constată că, în practica judiciară s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ), actele bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, reţinând că recurenta a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de lege pentru suspendarea actelor.

Astfel, Înalta Curte reţine că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, în ceea ce priveşte suspendarea executării Deciziei de impunere, în dovedirea cazului bine justificat, a prezentat, ca şi indicii pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, emiterea acestuia cu încălcarea dispoziţiilor art. 218 alin. (3) din Codul de procedură fiscală; faptul că această decizie a fost desfiinţată în proporţie de 50 % cu privire la suma de 1.500.000 RON, fiind admisă pentru suma de 40.000 RON şi modificată prin răspunsul la contestaţie, precum şi faptul că această contestaţie a fost soluţionată după 4 ani, depăşindu-se cu mult termenul prevăzut de lege.

În prezenta cauză, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, Înalta Curte constată existenţa unor elemente ce conturează îndeplinirea acestei condiţii, sens în care apreciază ca fiind întemeiată reţinerea instanţei de fond referitoare la împrejurarea că debitul contestat a fost stabilit de către organul fiscal printr-o decizie de impunere dată ca urmare a soluţiei de desfiinţare emisă în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate de societate împotriva unei prime Decizii de impunere nr. 894 din 31 august 2012, deşi, dispoziţiile art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 prevăd că "În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă", autoritatea publică recunoscând că Decizia de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 a fost emisă deşi, organului de inspecţie fiscală i se adusese la cunoştinţă că decizia prin care s-a dispus desfiinţarea Deciziei de impunere nr. x din 31 august 2012 a fost atacată la instanţa judecătorească competentă.

Înalta Curte constată astfel că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenţei unor indicii capabile să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului " bine justificat" presupune ca, asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, fără a se analiza consecinţele juridice pe care acesta le-a produs.

Instanţa de control judiciar reţine că indiciile de nelegalitate invocate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Or, astfel cum şi instanţa de fond a constatat, prin argumentele sale, intimata-reclamantă a fost în măsură să indice o împrejurare concretă legată de starea de fapt sau de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, aspectele invocate de aceasta fiind de domeniul evidenţei, acestea putându-se constitui în indicii de nelegalitate capabile să convingă instanţa că actul ar fi viciat.

Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că argumentul adus de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat, respectiv împrejurarea că actul administrativ ce face obiectul prezentei suspendări - respectiv Decizia de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 - a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, are capacitatea de a naşte o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată, fără însă ca prin aceasta, să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, deoarece, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanţă, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării, prin raportare la dispoziţiile art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 şi la celelalte înscrisuri depuse la dosar şi fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului, aceasta reţinând în mod corect că celelalte aspecte ce ţin de caracterul, imperativ sau de recomandare, a dispoziţiilor mai sus menţionate (art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003) reprezintă chestiuni ce ţin de fondul acţiunii în anulare, neputând fi analizate în această procedură sumară a aparenţei dreptului.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că împrejurarea descrisă de reclamantă şi susţinută prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor legale incidente în cauză.

În privinţa condiţiei existenţei unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanţei învestită cu soluţionarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalităţii actului de impunere, din perspectiva susţinerilor părţilor. Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei; instanţa de fond procedând tocmai la o analiză sumară a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, fără a intra în cercetarea fondului.

În cauză, prima instanţă, în mod corect a apreciat că subzistă o aparenţă de nelegalitate a actului atacat, raportat la argumentele juridice sumar probate de reclamantă şi aparent valabile referitoare la emiterea actului contestat - Decizia de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 - cu încălcarea dispoziţiilor art. 218 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată astfel că instanţa de fond a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiei existenţei cazului bine justificat coroborând argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea actului administrativ fiscal emis de pârâtă cu materialul probator administrat în cauză; în acest fel procedând la o analiză sumară a legalităţii actului.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă, motivat şi argumentat, a apreciat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

În plus faţă de aceste argumente, Înalta Curte, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, mai reţine existenţa unui element ce conturează îndeplinirea acestei condiţii.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 119/CA pronunţată la data de 2 iulie 2018 în Dosarul nr. x/2016, învestită fiind inclusiv cu contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F.CT nr. 1563 din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, act administrativ ce face obiectul prezentei suspendări, instanţa de fond - Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, printre altele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează în parte Decizia nr. 700 din 30 septembrie 2016 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Serviciul Soluţionare Contestaţii II.

Desfiinţează în parte Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 10 decembrie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa".

Faptul că, prin sentinţa mai sus menţionată instanţa învestită cu acţiunea în anularea Deciziei de impunere nr. x din 10 decembrie 2012 a dispus desfiinţarea în parte a acesteia, reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, o împrejurare legată de starea de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond învestită cu acţiunea în anularea actului administrativ, care formează obiectul cererii de suspendare a executării întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în prezenta cauză, conferă consistenţă concluziei că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii de suspendare a executării actului a cărui nelegalitate a fost constată în fond în cadrul acţiunii în anulare.

Aparenţa de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în indicii de nelegalitate şi care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor veritabile motive de nelegalitate.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispoziţiile legale incidente şi susţinerile părţilor, Înalta Curtea apreciază că cerinţa existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, aparenţa de nelegalitate fiind susţinută cu prisosinţă în cauză de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Potrivit art. 430 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Chiar dacă sentinţa sus-menţionată nu este definitivă, fiind susceptibilă a fi atacată cu recurs, aceasta are o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Înalta Curte apreciază astfel că aspectul anterior menţionat este de natură să genereze o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ, făcând să planeze în privinţa legalităţii sale o îndoială serioasă.

Prin urmare, pronunţarea unei hotărâri în fond, de anulare, chiar şi parţială, a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale părţilor.

În raport de cele învederate anterior, instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal contestat, constatată în primă fază de instanţa de fond, a fost confirmată prin Sentinţa nr. 119/CA din 2 iulie 2018; soluţia pronunţată de instanţa învestită cu anularea aceluiaşi act administrativ -fiscal ce face şi obiectul prezentei suspendări constituind un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii.

În acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt suficiente indicii care să creeze aparenţa conturării acelor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea considerabilă a crenţei fiscale stabilite în sarcina reclamantei, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, pe lângă pierderea patrimonială evidentă, poate avea consecinţe greu de anticipat, cum ar fi imposibilitatea executării obligaţiilor băneşti şi desfăşurării activităţii comerciale, societatea riscând astfel să intre în incapacitate de plată; actul administrativ contestat putând produce, în mod evident, un prejudiciu.

Întrucât acesta este cauzat de un act în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin desfiinţarea sa, chiar şi parţială, de către instanţa învestită cu acţiunea în anulare, prejudiciul nu mai are caracter prezumat, iar condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente este îndeplinită.

Înalta Curte subliniază că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte va ţine cont de faptul că prin sentinţa civilă nr. 119/CA/02.07.2018 a Curţii de Apel Constanţa, s-a desfiinţat în parte decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 10 decembrie 2012 şi va considera că există un caz bine justificat şi un prejudiciu iminent; aceste două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind îndeplinite în cauză.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi a art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 15 din acelaşi act normativ, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, cât şi recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Încheierii/CA din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate, menţinându-se astfel sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Încheierii/CA din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM