Suspension of administrative act execution: reliance on parallel annulment judgment to establish well-justified case and imminent damage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (prin Autoritatea de Management pentru POS CCE):

- suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi a titlului de creanţă prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar,

- anularea Deciziei nr. 25152 din 30 martie 2016, anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi implicit a titlului de creanţă prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON, iar pe cale de consecinţă exonerarea reclamantei de la plata corecţiei financiare stabilită prin aceasta, precum şi deblocarea procesului de evaluare a cererii de rambursare şi admiterea la plata a sumelor cuvenite societăţii conform Cererii de rambursare nr. x

În prezenta cauză, instanţa este învestită cu cererea de suspendare a Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi a titlului de creanţă prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar,

Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare privind pe reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanţelor Publice şi chematul în garanţie Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest (A.D.R.N.V.), dispunând restituirea cauţiunii în cuantum de 12.164,73 RON consemnată la B. cu ordin de plată la Dispoziţia instanţei nr. 1335 din 30 iunie 2016 către reclamanta A. SRL, reţinând, în esenţă, neîndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva soluţiei dată de instanţa de fond prin încheiere din data de 25 octombrie 2016 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea Încheierii şi pe cale de consecinţă suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi a titlului de creanţă prin care s-a impus societăţii plata sumei de 766.473,74 RON, până la soluţionarea definitivă a cererii de chemare în judecată, prin care a fost contestată legalitatea şi/sau temeinicia acestui proces-verbal de constatare.

În motivarea recursului, s-a susţinut, în esenţă că, pentru a putea dispune suspendarea executării contractului, instanţa trebuia să constate că există posibilitatea ca efectele punerii în executare a Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi a titlului de creanţă prin care s-a impus societăţii plata sumei de 766.473,74 RON, să determine consecinţe asupra acesteia, consecinţe ce determină un prejudiciu prin pierderea şansei de a obţine un avantaj.

Apreciază recurenta-reclamantă că, analizând motivarea încheierii civile contestată, rezultă faptul că instanţa care a judecat cererea de suspendare a efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015, face grave confuzii şi interpretări eronate ale legislaţiei invocate, analizând superficial documentele depuse la dosar, instanţa pronunţând o soluţie doar formal, ignorând prevederile art. 14 şi ale art. 2 alin. (1) lit. s) şi lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă consideră că încheierea civilă din data de 25 octombrie 2016 a fost dată "cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" situaţie care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, prima instantă a interpretat greşit legislaţia în ceea ce priveşte definiţia cazului bine justificat, analizând superficial suspiciunile de nelegalitate pe care le-a expus şi care rezultă din actele de la dosar.

În ceea ce priveşte afirmaţiile Curţii, în sensul că " în susţinerea cererii de suspendare, reclamanta a invocat faptul că Procesul-verbal nr. x din 29 decembrie 2015 este nemotivat în fapt şi în drept şi semnalează încălcarea art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, deoarece situaţia sa nu se încadrează în nicio situaţie enumerată la acest articol, instanţa constată că în speţă nu se poate aprecia că motivarea procesului-verbal ar lipsi cu desăvârşire sau că ar fi atât de minimală încât, chiar şi în situaţia cercetării sumare a legalităţii acestuia să existe un dubiu care să afecteze prezumţia de legalitate a actului administrat.", susţine recurenta-reclamantă că acestea sunt nefondate şi reprezintă o interpretare greşită a legii, având în vedere că societatea nu a criticat prin cererea de suspendare legalitatea şi temeinicia în fond a procesului-verbal de constatare amintit.

Susţine recurenta-reclamantă că a invocat în primul rând lipsa unei motivări a constatărilor emitentului actului administrativ, iar acest fapt reprezintă o stare de fapt şi chiar de drept care înlătură prezumţia de legalitate a unui act administrativ astfel încât să creeze un dubiu cu privire la subiectivitatea şi existenţa unui abuz prin emiterea actului administrativ.

Mai mult, chiar practica pârâtului creează un dubiu faţă de legalitatea procesului-verbal de constatare, dubiu care se încadrează în definiţia cazului bine justificat, aşa cum rezultă din Adresa nr. x din 8 aprilie 2015 prin care chiar Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" a conchis într-o situaţie similară faptul că "la momentul depunerii cererii de finanţare (conform situaţiilor financiare din 2012 şi 2013) solicitantul în cauză avea numărul mediu anual de salariaţi în 2012 de 244 iar în anul 2013 de 261. Drept urmare, în contextul celor menţionate anterior, considerăm că depăşirea plafoanelor stabilite în Legea nr. 346/2004 în două exerciţii financiare consecutive nu s-a realizat, drept pentru care beneficiarul în cauza nu şi-a pierdut calitatea de întreprindere mijlocie şi pe cale de consecinţă acesta este eligibil la finanţare"

Astfel, în situaţia cererii de finanţare depusă în anul 2014 aferentă proiectului "Modernizarea activităţii de producţie a SC A. SRL" cu nr. de înregistrare 470 şi SMIS: 56737 a solicitat Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord - Vest prin Adresa nr. x din 6 martie 2015 să precizeze dacă în situaţia în care la data de 6 martie 2015 nu a fost depus încă Bilanţul pentru anul 2014 la Administraţia Financiară se vor lua în calcul pentru încadrarea în categoria IMM-urilor doar anii 2012 şi 2013.

La aceasta solicitare, Autoritatea de Management pentru POS CCE, prin Director General (acelaşi reprezentant legal ca cel care a semnat procesul-verbal de constatare) a răspuns că, în situaţia în care Bilanţul pentru anul 2014 nu a fost înregistrat până la momentul înregistrării contractului, atunci se va lua în calcul pentru stabilirea categoriei de IMM doar anii 2012 şi 2013.

Or, susţine în continuare recurenta-reclamantă, în cazul de faţă, împrejurarea de fapt care dovedeşte că societatea se afla în aceeaşi situaţie ca cea menţionată anterior şi acceptată de către emitentul actului administrativ contestat, arată că, atât timp cât însăşi Autoritatea de Management pentru POS CCE a confirmat interpretarea pe care o invocă în motivarea în fond iar procesul-verbal nu cuprinde o justificare/motivare a constatărilor unor situaţii contrare faţă de propriul punct de vedere, este clar că există o îndoială serioasă cu privire la veridicitatea şi legalitatea constatărilor, şi implicit a prezumţiei de legalitate a actului administrativ.

De asemenea, mai susţine recurenta-reclamantă că a invocat, ca şi stare de fapt şi de drept ce determină suspendarea actului administrativ contestat faptul că, la pct. 7 "Temeiul de drept" şi pct. 8 privind "Concluziile activităţii de verificare" din procesul-verbal de constatare nu este prevăzut temeiul de drept în baza căruia a fost dispusă corecţia financiară în valoare de 766.473,74 RON.

Aşadar, o altă îndoială serioasă faţă de legalitatea unui act administrativ, cu atât mai mult cu cât condiţiile de valabilitate a unui act administrativ sunt, printre altele şi motivarea în fapt şi în drept a acestuia. Or, lipsa unei astfel de condiţii reprezintă o împrejurare de drept şi de fapt care reprezintă" un caz bine justificat.

Pe de altă parte, mai susţine recurenta-reclamantă că a menţionat şi că nu este precizat în cuprinsul procesului-verbal de constatare poziţia exprimată de structura de control competentă şi nici data la care a fost încheiat procesul-verbal, aceasta nefiind completată. Or, consideră recurenta-reclamantă că, o astfel de împrejurare de fapt determină apariţia unui dubiu legat de modalitatea în care a fost respectată procedura de soluţionare a contestaţiei, existând posibilitatea că structura de control competentă să dispună o altă soluţie faţă de cea care se regăseşte în cadrul procesului-verbal, sau să nu formuleze răspunsul în termen (aspecte care oricum vor fi analizate pe fond), însă această lipsă de transparenţă prin omiterea voită a unor informaţii din cuprinsul procesului-verbal de constatare determină o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, respectiv determină înlăturarea oricărei prezumţii de legalitate.

Însă, în cazul de faţă, această lipsă de motivare este vădită şi neînţeleasă din moment ce atât înainte de semnarea contractului de finanţare cât şi ulterior, prin răspunsul la solicitările pârâtului, societatea a fost transparentă şi a informat autoritatea publică asupra acestor aspecte.

Consideră recurenta-reclamantă că toate aceste vicii pe care le-a expus reprezintă împrejurări de fapt şi de drept referitoare la legalitatea actului administrativ contestat, astfel încât este evident că definiţia "cazului bine justificat" nu se poate referi la aspecte care sunt străine de condiţiile de legalitate a actului administrativ.

De asemenea, susţine societatea recurentă reclamantă că a mai invocat faptul ca" emitentul procesului-verbal de constatare şi a titlului de creanţă nu motivează încadrarea în dispoziţiile art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, analizându-se secţiunea 6 "Motivele de fapt" din cadrul Procesului-verbal, se poate observa că procesul-verbal nu cuprinde o motivare, aşa cum se impune în cazul emiterii unui act administrativ şi mai ales a unui titlu de creanţă care este şi executoriu. Or, analiza cazului bine justificat presupune în mod cert verificarea împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept, referitoare la legalitatea actului administrativ.

De asemenea, mai susţine recurenta-reclamantă că a invocat, ca şi stare de fapt şi de drept ce determină legalitatea actului administrativ contestat faptul că, la pct. 7 "Temeiul de drept" şi pct. 8 privind "Concluziile activităţii de verificare" din procesul-verbal de constatare, nu este prevăzut temeiul de drept în baza căruia a fost dispusă corecţia financiară în valoare de 766.473,74 RON.

Astfel, a arătat foarte clar care sunt împrejurările de fapt şi de drept prin care a dovedit că există un dubiu important faţă de legalitatea procesului-verbal de constatare, dubiu care arată faptul că acest act administrativ nu respectă minimele condiţii de legalitate (în principal prin lipsa unei motivări a soluţiei date) şi dezvăluie o atitudine discreţionară a emitentului actului administrativ, cu atât mai mult cu cât se observa că aspectele constatate în procesul-verbal au făcut obiectul verificării şi înainte de încheierea contractului.

Aşadar, apreciază recurenta-reclamantă că a făcut dovada cazului bine justificat, respectiv îndoiala serioasă în privinţa legalităţii Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015, astfel încât o primă condiţie a admiterii cererii de suspendare este îndeplinită.

Or, modul de interpretare a instanţei de judecată a definiţiei cazului bine justificat este eronat/nelegal şi a determinat această soluţie ce se impune a fi casată.

De asemenea, susţine recurenta-reclamantă că prima instanţă a ignorat cu desăvârşire argumentele acesteia şi în ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii ce trebuie îndeplinită pentru a se impune suspendarea unui act administrativ, respectiv, în ceea ce priveşte paguba iminentă.

Pe acest aspect, susţine recurenta-reclamantă că societatea suferă şi riscă să sufere un prejudiciu ca urmare a emiterii procesului-verbal de constatare, prin aceea că a pierdut, pierde sau va pierde şansa de a obţine un avantaj (avantajele preconizate în cadrul proiectului: profitul, dezvoltarea firmei, creşterea productivităţii prin creşterea numărului de salariaţi şi a utilităţilor ce ar fi trebuit să fie construite etc.).

Aşadar, prejudiciul suferit, este reprezentat de pierderea şansei de a obţine toate avantajele preconizate în contactul de finanţare, acest prejudiciu putând fi cuantificat potrivit:

- art. 1385 alin. (4) din C. civ. conform căruia "Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei".

- art. 1532 alin. (2) din C. proc. civ. "Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului".

Prin urmare, susţine recurenta-reclamantă, legislaţia stabileşte faptul că există un prejudiciu atunci când se pierde şansa de a obţine un avantaj, iar acest prejudiciu este unul cert, de viitor, iar prin îngrădirea societăţii de dispune de contractul de finanţare încheiat în mod legal, prin acordul tuturor părţilor, aceasta pierde şansa de a se dezvolta, de a obţine un profit, şi în acelaşi timp prin această măsură nelegală, statul Român este cel care pierde atât şansa de dezvoltare economică pe plan local, cât şi de reducere a ratei şomajului şi de creştere a ratei de absorbţie a fondurilor europene.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de finanţare societatea a realizat o estimare a modului în care urmează să se desfăşoare activitatea sa, realizând astfel investiţii în vederea derulării contractului de finanţare

Aşadar, toate aceste efecte, ce împovărează nejustificat autoritatea contractantă pot fi înlăturate prin suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Pe de altă parte, punerea în executare a procesului-verbal de constatare ar aduce prejudicii grave societăţii, care nu şi-ar mai putea desfăşura activitatea, având în vedere faptul că o astfel de executare ar determina poprirea pe conturile societăţii, ceea ce ar determina imposibilitatea prestării activităţii, imposibilitatea onorării contractelor încheiate cu diverşi furnizori/prestatori, imposibilitatea de plată a salariilor, ajungându-se astfel la insolvenţa acesteia şi chiar la faliment.

Astfel, prima instanţă a realizat o interpretare greşită a Legii nr. 554/2006 şi a tuturor normelor invocate în susţinerea cererii de suspendare, efectele fiind dovedite în cadrul înscrisurilor depuse la dosar şi reprezintă, în mod cert, prejudicii materiale viitoare şi previzibile întrucât creanţa în valoare de 766.473,74 RON ar reprezenta o povară pentru societate, în condiţiile în care a contestat deja legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de constatare.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a Încheierii recurate şi pe cale de consecinţă suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 în ceea ce priveşte demersurile referitoare la recuperarea creanţei bugetare în sumă de 766.473,74 RON, până la soluţionarea definitivă a cererii de chemare în judecată prin care a fost contestată legalitatea şi/sau temeinicia acestui proces-verbal de constatare.

Apărările formulate în cauză

Atât intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi intimata - chemată în garanţie Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Nord - Vest (A.D.R.N.V.) au formulat întâmpinări, în cuprinsul cărora au solicitat, în esenţă, a se respinge recursul formulat împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2016, ca fiind nefondat şi, în consecinţă, a se menţine în integralitate Încheierea recurată, ca fiind temeinică şi legală.

Susţine astfel intimata - chemată în garanţie Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Nord - Vest (A.D.R.N.V.) că instanţa de fond a aplicat în mod corect normele de drept material aplicabile cauzei dedusă judecăţii, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv 8 C. proc. civ. recurenta nejustificând îndeplinirea celor două condiţii pentru suspendarea unui act administrativ. Astfel, în ceea ce priveşte condiţia referitoare la cazul bine justificat, afirmaţiile generale invocate de societatea recurentă nu pot constitui împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, procesul-verbal fiind motivat atât în fapt cât şi în drept; astfel că aserţiunile recurentei cu privire la nemotivare sunt neîntemeiate, fiind doar simple încercări de a crea instanţei falsa impresie că legea nu a fost judicios aplicată de către instanţa de fond.

Cât priveşte paguba iminentă, susţine de asemenea intimata - chemată în garanţie că simpla afirmaţie că efectele procesului-verbal vor conduce la un dezechilibru în activitatea societăţii, respectiv la pierderea unei şanse, fără a avea dovada efectivă a afirmaţiei, nu duce la îndeplinirea condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente.

Solicită astfel ca instanţa să constate că recurenta se limitează la a face afirmaţii, fără a dovedi prejudiciul viitor şi previzibil, motivat de faptul că, pe de o parte, aceasta nu a făcut dovada că împotriva sa s-ar fi început executarea silită; iar pe de altă parte, nici a faptului că se află în imposibilitatea de a achita debitul stabilit.

Apreciază astfel că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015.

Prin întâmpinarea sa, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanţelor Publice, susţine că, în mod corect a apreciat prima instanţă că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente; apărările recurentei-reclamante vizând aspecte ce necesitau antamarea fondului litigiului, ceea ce ar fi depăşit cadrul reglementat de dispoziţiile legii contenciosului administrativ, cu privire la cererea de suspendare.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, susţine intimatul că argumentele de natură pecuniară invocate atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât şi prin recursul promovat de recurenta-reclamantă, vizează eventuala blocare a conturilor societăţii la momentul executării Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 iar instanţa de fond, în mod corect a apreciat că măsura suspendării astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor reclamă un caracter urgent în ceea ce priveşte prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din această perspectivă reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

În cadrul concluziilor orale prezentate la momentul dezbaterilor cu privire la recursul ce face obiectul prezentei judecăţi, reprezentantul intimatului-pârât a susţinut că recursul este lipsit de interes, la acest moment, ca urmare a soluţionării acţiunii în anularea actului ce face obiectul prezentei cereri de suspendare.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

Situaţia de fapt reţinută şi considerentele primei instanţe privind respingerea cererii de suspendare

Analizându-se actele şi lucrările dosarului se constată că, prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (prin Autoritatea de Management pentru POS CCE):

- suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi a titlului de creanţă prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar

- anularea Deciziei nr. 25152 din 30 martie 2016, anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi implicit a titlului de creanţă prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON, iar pe cale de consecinţă exonerarea reclamantei de la plata corecţiei financiare stabilită prin aceasta, precum şi deblocarea procesului de evaluare a cererii de rambursare şi admiterea la plata a sumelor cuvenite societăţii conform Cererii de rambursare nr. x.

Prima instanţă, analizând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a reţinut că, raportat la situaţia de speţă, în cazul suspendării executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare emis în baza O.U.G. nr. 66/2011, instanţa trebuie să respecte limitele învestirii faţă de obiectul şi temeiul juridic al cererii de suspendare, fără a se pronunţa asupra nelegalităţii actelor administrative, aceasta neputând fi cercetată decât cu ocazia soluţionării fondului acţiunii în anularea procesului-verbal.

Instanţa de fond a reţinut că nu se poate aprecia că motivarea procesului-verbal ar lipsi cu desăvârşire sau că ar atât de minimală încât, chiar şi în situaţia cercetării sumare a legalităţii acestuia să existe un dubiu care să afecteze prezumţia de legalitate a actului administrativ.

În cadrul soluţionării cererii de suspendare instanţa nu poate analiza dacă reclamanta şi întreprinderea germană mai sus menţionată sunt sau nu legate în sensul Legii nr. 346/2004, nici dacă trebuia să se ia în considerare, ca ani de referinţă anii 2012 şi 2013; aceste aspecte ţinând de fondul cauzei; pentru rezolvarea lor fiind necesară o analiză temeinică a situaţiei de fapt şi a normelor de drept incidente, împrejurare ce ar presupune o prejudecare a fondului cauzei, iar nu o analiză a aparenţei de legalitate a actului administrativ contestat.

Cât priveşte paguba iminentă, s-a apreciat de instanţa de fond că reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a respins cererea de suspendare, ca nefiind întemeiată. Prin cererea de faţă, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Prin cererea de faţă, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar, ce vizează şi acţiunea în anularea acestui proces-verbal.

Înalta Curte constată suplimentar faptul că, la data de 8 februarie 2019 instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus prin Sentinţa civilă nr. 452 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, învestită fiind inclusiv cu cererea de anulare a Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015, act administrativ ce face obiectul prezentei suspendări, " admiterea acţiunii, anulând actele contestate - Procesul-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi Decizia de reziliere comunicată prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Notificării respectiv continuarea executării contractului de finanţare".

Analiza concretă a motivelor de casare invocate

În ceea ce priveşte chestiunea prealabilă invocată de către intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene referitoare la lipsa de interes a recurentei-reclamante în promovarea recursului de faţă, în condiţiile în care instanţa de fond s-a pronunţat deja pe acţiunea în anularea procesului-verbal ce face obiectul prezentei suspendări, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestui argument prealabil invocat de intimatul-pârât, în condiţiile în care prezenta cerere de suspendare este întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, conform cărora " instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei".

În dreptul procesual civil interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, acest interes fiind necesar să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", aşa cum prevăd dispoziţiile art. 33 C. proc. civ.

În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, până la "soluţionarea definitivă a cauzei"

Or, în condiţiile în care, în cazul de faţă, până la acest moment, părţile nu au făcut dovada că acţiunea în anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015, respectiv Sentinţa civilă nr. 452 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 februarie 2019, a rămas definitivă, prin nerecurare ori în urma soluţionării căii de atac, Înalta Curte constată că, raportat la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de suspendare ce face obiectul analizei de faţă, respectiv dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, interesul recurentei-reclamante subzistă "până la soluţionarea definitivă a cauzei".

Ca urmare, se reţine caracterul nefondat al acestui argument prealabil adus de intimatul - pârât Ministerul Fondurilor Europene, succesorul în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în apărarea sa, respectiv în combaterea recursului.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte constată că, deşi prin recurs recurenta - reclamantă a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta nu a adus nici o critică de natură să demonstreze că prin " hotărârea atacată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Instanţa de control judiciar, analizând cererea de recurs, constată că, în cauză, criticile expuse de recurenta-reclamantă se circumscriu doar dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate doar din această perspectivă, neputând fi decelate critici care să corespundă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost invocat pur formal şi pe cale de consecinţă, hotărârea recurată nu va fi analizată şi prin raportare la aceste dispoziţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16 august 2016 sub nr. x/2016 reclamantul SC A. SRL în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de management pentru POS CCE a solicitat să se dispună:

- suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi a titlului de creanţă prin care s-a impus reclamantului plata sumei de 766.473,74 RON până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- anularea Deciziei nr. 25152 din 30 martie 2016, anularea procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi implicit a titlului de creanţă prin care i s-a impus plata sumei de 766.473,74 RON şi exonerarea de obligaţia de plată a acestei sume precum şi deblocarea procesului de evaluare a cererii de rambursare şi admiterea la plată a sumelor cuvenite societăţii conform cererii de rambursare nr. x;

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2016, recurată în prezenta cauză, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a efectelor procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27 septembrie 2016 sub nr. x/2016 reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de management pentru POS CCE şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest a solicitat:

- anularea deciziei de reziliere comunicată prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 şi a tuturor actelor subsecvente/concomitente/anterioare/ulterioare;

- suspendarea efectelor Deciziei nr. 25908 din 28 ianuarie 2016 până la soluţionarea definitivă a dosarului;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii notificării respectiv continuarea executării contractului de finanţare;

Prin Sentinţa civilă nr. 665 din 28 februarie 2017 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la data de 26 aprilie 2017 sub nr. x/2017.

Prin Încheierea din data de 14 iunie 2017 Tribunalul Maramureş, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea Dosarului nr. x/2017 la Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti

În urma reunirii celor două dosare, Dosarul nr. x/2017 (iniţial Dosarul nr. x/2016) cu Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu soluţionarea următoarelor capete de cerere:

- suspendarea efectelor Deciziei nr. 25908 din 28 ianuarie 2016 până la soluţionarea definitivă a dosarului;

- anularea deciziei de reziliere comunicată prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 şi a tuturor actelor subsecvente/concomitente/anterioare/ulterioare;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii notificării respectiv continuarea executării contractului de finanţare;

- anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi implicit a titlului de creanţă prin care i s-a impus plata sumei de 766.473,74 RON şi exonerarea de obligaţia de plată a acestei sume precum şi deblocarea procesului de evaluare a cererii de rambursare şi admiterea la plată a sumelor cuvenite societăţii conform Cererii de rambursare nr. x

Analizând recursul de faţă, implicit cererea de suspendare a Procesului-verbal de constatare nr. x/29 decembrie 2015 din perspectiva dispoziţiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte reţine că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În prezenta cauză, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, Înalta Curte reţine existenţa unor elemente ce conturează îndeplinirea acestei condiţii:

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 452 din data de 8 februarie 2019 pronunţată în dosarul având acelaşi număr cu prezentul dosar, respectiv Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, anulând actele contestate: Procesul-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 şi decizia de reziliere comunicată prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii notificării respectiv continuarea executării contractului de finanţare.

Prin aceeaşi hotărâre instanţa a dispus şi suspendarea executării Deciziei nr. 25908 din 28 ianuarie 2016 până la soluţionarea definitivă a cauzei . . . . . . . . . .

Faptul că, prin sentinţa mai sus menţionată instanţa învestită cu acţiunea în anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 a dispus anularea actului administrativ contestat, reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, o împrejurare legată de starea de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond învestită cu acţiunea în anularea actului administrativ, care formează obiectul cererii de suspendare a executării întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în prezenta cauză, conferă consistenţă concluziei că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii de suspendare a executării actului a cărui nelegalitate a fost constată în fond în cadrul acţiunii în anulare.

Aparenţa de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în indicii de nelegalitate şi care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor veritabile motive de nelegalitate.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispoziţiile legale incidente şi susţinerile părţilor, Înalta Curtea apreciază că cerinţa existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, aparenţa de nelegalitate fiind susţinută cu prisosinţă în cauză de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Potrivit art. 430 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Sentinţa pronunţată în fond are o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie. De altfel, argumentul conform căruia, procedura suspendării nu permite o analiză aprofundată a motivelor invocate de reclamantă a reprezentat argumentul principal al primei instanţe, pentru soluţia de respingere a cererii de suspendare.

Înalta Curte apreciază astfel că aspectul anterior menţionat este de natură să genereze o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ, făcând să planeze în privinţa legalităţii sale o îndoială serioasă.

Prin urmare, pronunţarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale părţilor.

Cât priveşte condiţia "pagubei iminente", instanţa apreciază că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantei sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

În cauza de faţă, recurenta-reclamantă a probat iminenţa producerii pagubei invocate, în condiţiile în care, recuperarea creanţei bugetare în sumă de 766.473,74 RON, stabilită în baza procesului-verbal, ar genera recurentei-reclamante dificultăţi financiare, o astfel de executare putând determina poprirea conturilor societăţii, ceea ce ar duce la imposibilitatea prestării activităţii, o onorării contractelor încheiate cu diverşi furnizori/prestatori, imposibilitatea plăţii salariilor angajaţilor, societatea riscând astfel să ajungă la insolvenţă şi chiar la faliment; actul administrativ contestat putând produce, în mod evident, un prejudiciu.

Întrucât acesta este cauzat de un act în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea sa de către instanţa învestită cu acţiunea în anulare, prejudiciul nu mai are caracter prezumat, iar condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente este îndeplinită.

Înalta Curte subliniază că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte va ţine cont de faptul că prin Sentinţa civilă nr. 452 din 8 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a anulat atât procesul-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 cât şi Decizia de reziliere comunicată prim Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 şi va considera că există un caz bine justificat şi un prejudiciu iminent; aceste două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind îndeplinite în cauză.

În contextul anterior expus, reţinând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de natură a atrage casarea hotărârii de fond şi reformarea soluţiei primei instanţe.

Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. SRL, va casa Încheierea atacată şi, în rejudecare, va admite cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL., dispunând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. SRL împotriva Încheierii din 25 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează Încheierea din 25 octombrie 2016 şi, rejudecând, admite cererea de suspendare.

Dispune suspendarea executării Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM