Annulment of arbitral award barred by merits-only review: FIDIC notification deadline interpretation excluded from legal control
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the Ministry of Regional Development and Public Administration, thereby upholding the lower court’s decision to reject the action for the annulment of an international arbitral award. The dispute centered on the Ministry’s attempt to annul an arbitral award rendered by the International Arbitration Court regarding construction claims under FIDIC conditions, specifically alleging that the tribunal failed to properly motivate its rejection of an inadmissibility exception related to strict 28-day notification deadlines. The Court ruled that the Ministry’s arguments were unfounded because the action to annul an arbitral award is a strict, non-devolutory legal control mechanism under Article 608 of the Code of Civil Procedure, which prohibits the state court from re-examining the merits, factual findings, or the interpretation of contract clauses by the arbitral tribunal. Consequently, the Court held that the Ministry’s criticisms regarding the sufficiency of the tribunal’s reasoning and the application of specific contract clauses constituted improper challenges to the merit of the award rather than valid legal defects, resulting in the final confirmation of the lower court's refusal to annul the arbitral decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 608 lit. g) C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 608 C. proc. civ; Annulment of arbitral award barred by merits-only review: FIDIC notification deadline interpretation excluded from legal control: The dispute centered on the Ministry’s attempt to annul an arbitral award rendered by the International Arbitration Court regarding construction claims under FIDIC conditions, specifically alleging that the tribunal failed to properly motivate its rejection of an inadmissibility exception related to strict 28-day notification deadlines. The Court ruled that the Ministry’s arguments were unfounded because the action to annul an arbitral award is a strict, non-devolutory legal control mechanism under Article 608 of the Code of Civil Procedure, which prohibits the state court from re-examining the merits, factual findings, or the interpretation of contract clauses by the arbitral tribunal. Consequently, the Court held that the Ministry’s criticisms regarding the sufficiency of the tribunal’s reasoning and the application of specific contract clauses constituted improper challenges to the merit of the award rather than valid legal defects, resulting in the final confirmation of the lower court's refusal to annul the arbitral decision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for applying the specific procedural rules governing judicial review of arbitral awards.
Cited as the procedural provision justifying the dismissal of the appeal and the maintenance of the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 2 octombrie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. SA/B. SA, C. alcătuit din C. SA şi B. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii arbitrale pronunţată în data de 11 august 2015 de Curtea Internaţională de Arbitraj în Dosarul nr. x/MHM.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2419 din 14 iulie 2016, instanţa de fond Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în contradictoriu cu pârâta D. SA/B. SA, ca neîntemeiată.
Recursul
Împotriva Sentinţei civile nr. 2419 din data de 14 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Referitor la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a afirmat că motivele respingerii acţiunii sunt rezumate de instanţa de fond prin 3 fraze. Apreciază astfel recurentul că, instanţa de fond nu răspunde criticilor formulate de parte prin cererea de chemare în judecată, mulţumindu-se că răspundă generic, în sensul că hotărârea arbitrală este motivată.
În continuare, recurentul-reclamant invocă faptul că hotărârea este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 608 lit. g) C. proc. civ. această critică putând fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Susţine astfel recurentul-reclamant că, aşa cum a arătat şi la judecata pe fond a cauzei, atât literatura de specialitate cât şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au statuat că este admisibilă o acţiune în anularea hotărârii arbitrale întemeiată pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., atunci când nu există o motivare sau motivarea existentă nu poate să justifice soluţia.
Astfel, recurentul-reclamant arată că Tribunalul arbitral a refuzat să analizeze acest punct al apărării sale, prin nota de subsol nr. 259 statuând faptul că "Din aceste motive, nu este de asemenea necesar ca instanţa să decidă asupra momentului exact la care Antreprenorul a luat sau ar fi trebuit să ia la cunoştinţă evenimentele care îi justificau cererile pentru prelungiri şi costuri asociate, aşa cum o face unul dintre arbitrii prin opinia sa separată (la paginile 10 - 11 din opinia separată). Nu este de asemenea necesar ca instanţa să cerceteze relevanţa corespondenţei aferente li a altor documente la care se face trimitere în opinia separată. Conform celor menţionate anterior, se consideră că Inginerul a renunţat la obiecţiile sale referitoare la actualitatea înştiinţărilor Reclamantului, iar Pârâtul nu a respins acele Decizii, rezultatul fiind că acestea au devenit finale şi cu caracter obligatoriu".
Aceasta notă de subsol se raportează la paragraful 257 din decizia arbitrală în care se consemna că "Prin fapta de a fi acceptat cererile Reclamantului din 5 august 2008 şi 20 aprilie 2009 ca fiind înştiinţări valide şi la timp în termenii Sub-Clauzei 20.1 din CGC, se consideră că Inginerul a renunţat la orice posibilă nerespectare a cerinţelor înştiinţărilor, în conformitate cu Sub-Clauzele 1.9 şi 4.12 din CGC". Chiar dacă ar accepta că această "motivare" este suficientă în sensul că Tribunalul Arbitral a motivat nerespectarea termenului de 28 de zile menţionat de clauza 20.1 din CGC, apreciază că, prin ea însăşi, această "motivare" nu poate justifica soluţia pronunţată.
Astfel, potrivit art. 1.9 din CGC "Dacă Antreprenorul suferă întârzieri şi/sau suportă Costuri ca urmare a nefurnizării de către Inginer a desenului sau instrucţiunea notificate, într-un interval de timp rezonabil şi specificat în notificarea cu detalii justificative, Antreprenorul va transmite Inginerului o notificare adiţională şi, cu condiţia respectării prevederilor subpunctului 20.1 [Pretenţiile Antreprenorului], va fi îndreptăţit la: ...".
Conform art. 4.12 din CGC "Dacă şi în măsura în care Antreprenorul întâmpină condiţii fizice neprevăzute, transmite notificarea menţionată către Inginer şi suferă întârzieri şi/sau suportă costuri datorită acestor condiţii, Antreprenorul, cu condiţia respectării prevederilor subpunctului 20.1 [Pretenţiile Antreprenorului], va fi îndreptăţit la: ...".
În consecinţă, chiar dacă ar accepta motivarea tribunalului arbitral în sensul că cererile constructorului au fost acceptate, acesta nu era scutit de respectarea termenului de 28 de zile, raportat la prevederile imperative ale clauzelor 1.9 şi 4.12 din CGC (cu condiţiile respectării prevederilor subpunctului 20.1).
Cu atât mai mult, susţine în continuare recurentul-reclamant, trebuie avut în vedere faptul că unul dintre motivele Inginerului de respingere a revendicărilor constructorului l-a constituit tocmai depăşirea termenului imperativ de 28 de zile prevăzut de clauza 20.1 din CGC.
Toate aceste aspecte se coroborează şi cu opinia separată a arbitrului care a consemnat refuzul Tribunalului arbitral de a se pronunţa pe inadmisibilitatea acţiunii raportat la prevederile clauzei 20.1 din CGC.
Apreciază recurentul-reclamant că nu poate fi reţinută nici motivarea instanţei de fond cu privire la faptul că argumentele cuprinse în paragrafele 245 - 257 din sentinţa arbitrală sunt suficiente deoarece, aceste argumente nu pot justifica soluţia la care a ajuns Tribunalul arbitral.
Astfel, la paragraful 250 din hotărârea arbitrală se reţine că "Dacă, din punctul de vedere al Pârâtului, solicitarea Reclamantului din 5 august 2008 nu reprezentă o înştiinţare în sensul sub-clauzei 20.1 din FIDIC pentru a cere prelungire a duratei şi bani, având drept consecinţă faptul că Inginerul în mod greşit a acordat prelungirea şi banii, atunci ar fi trebuit să respingă modul de soluţionare al Inginerului din 27 august 2008 şi să ridice această problemă în faţa CAD".
Privitor la acest aspect, apreciază că soluţia Tribunalului arbitral s-a bazat pe o "motivare" formală, respectiv faptul că, din moment ce Inginerul a acceptat cererea de extensie de timp, iar MDRAP nu a contestat acordarea extensiei de timp, implicit se consideră că aceasta reprezintă şi revendicare financiară, însă MDRAP nu avea motiv să conteste soluţia de prelungire a duratei de realizare a lucrărilor din moment ce voinţa părţilor a fost în sensul de a se întâmpla acest lucru (a se vedea în acest sens actele adiţionale de prelungire a perioadei de realizare a lucrărilor în care se prevedea expres că celelalte clauze rămân neschimbate). Astfel,Tribunalul arbitral nu a contraargumentat niciun moment voinţa reală a părţilor: aceea de a se acorda doar o extensie de timp.
În concluzie, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării, iar în subsidiar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să procedeze la rejudecarea cauzei în fond şi, în urma rejudecării, să admită acţiunea, să anuleze hotărârea arbitrală şi, în consecinţă, să trimită cauza spre rejudecare către instanţa arbitrală.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Asocierea D. SA (fosta C. SA) . B. SA, reprezentată prin D. SA (succesoare de drepturi şi obligaţii a C. SA) în calitate de lider al Asocierii, a formulat întâmpinare împotriva recursului, solicitând respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat şi nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.
Susţine în esenţă intimata-pârâtă că întreaga motivare a recurentului-reclamant priveşte exclusiv temeinicia hotărârii arbitrale atacate, apărările şi argumentele formulate de acesta în cuprinsul recursului fiind de fapt aceleaşi apărări formulate pentru susţinerea excepţiei inadmisibilităţii asupra cererilor formulate de Antreprenor şi a tardivităţii cererii privind pretenţiile financiare ale Antreprenorului expuse şi prezentate de recurentul-reclamant şi în cadrul procedurii arbitrale.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., anularea Hotărârii Arbitrale pronunţată în data de 11 august 2015 de Curtea Internaţională de Arbitraj în Dosarul nr. x/MHM.
Potrivit prevederilor C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului stabilit de părţi sau prevăzut la art. 567, deşi cel puţin una dintre părţi a declarat că înţelege să invoce caducitatea, iar părţile nu au fost de acord cu continuarea judecăţii, potrivit art. 568 alin. (1) şi (2);
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri;
h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;
i) dacă, după pronunţarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Răspunzând punctual la motivele prezentate în calea de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), instanţa de control judiciar reţine că,
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamant în legătură cu nelegalitatea Hotărârii Arbitrale, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, raportat la limitele impuse de dispoziţiile art. 608 C. proc. civ. şi la materialul probator administrat în cauză şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.
Astfel, analizând sentinţa recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la limitele impuse de dispoziţiile art. 608 C. proc. civ., dispoziţii care nu permit instanţei cenzurarea temeiniciei hotărârii arbitrale, ci numai un control judecătoresc al legalităţii acesteia, Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Astfel, verificându-se considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică, în mod convingător, soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că acţiunea în anulare formulată de reclamant este neîntemeiată.
Totodată, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.
O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.
Astfel, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că acţiunea în anularea unei Hotărâri Arbitrale este o cale specifică prin care se exercită controlul judecătoresc asupra legalităţii sale şi nu este, nici nu poate fi asimilată cu o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, fiind nedevolutivă; nefiind permisă reluarea aspectelor ce ţin de temeinicia hotărârii arbitrale.
Ca atare, pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că toate criticile recurentului-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), invocă recurentul-reclamant greşita aplicare a dispoziţiilor art. 608 lit. g) C. proc. civ.
Cu titlu prealabil trebuie precizat că acţiunea în anulare, ca mijloc procedural, nu este o cale de atac ordinară.
Aşadar, astfel cum şi instanţa de fond în mod corect a reţinut, niciunul dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu priveşte controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluţionării fondului litigiului arbitral; acţiunea în anularea hotărârii arbitrale fiind o cale restrictivă şi nedevolutivă de atac, exercitată în condiţii care nu permit decât analiza limitată a hotărârii atacate.
Hotărârea arbitrală nu poate fi desfiinţată pe calea acţiunii în anulare decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 noul C. proc. civ. (şi nici unul dintre aceste motive de anulare nu vizează însă greşelile de judecată, în fapt sau în drept.)
Astfel, acţiunea în anulare hotărârii arbitrale este expresia dreptului de acces al părţii la jurisdicţia statală potrivit limitelor sale de exercitare, impuse prin art. 608 C. proc. civ.
În această ordine de idei, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nu poate fi considerată o cale de atac de reformare şi nici o procedură alternativă de rejudecare în fond a cauzei atunci când părţile se declară nemulţumite de hotărârea dată în arbitraj.
Astfel, hotărârea unei instanţe arbitrale - act jurisdicţional de origine privată - nu poate fi desfiinţată decât pentru motivele exhaustiv enumerate de art. 608 C. proc. civ., fiind de remarcat ca niciunul dintre acestea nu se referă la greşita judecată a procesului în fapt sau în drept.
Aşa cum şi instanţa de fond a reţinut în mod corect, controlul statal realizat asupra hotărârii arbitrale este unul de legalitate, iar nu unul de temeinicie, iar aceasta nu reprezintă o sustragere nejustificată a actului de jurisdicţie arbitrală de la controlul exercitat de către o instanţă statală, ci rezidă în natura contractuală a arbitrajului şi obligativitatea actului emanat de la instituţia de arbitraj la care părţile au consimţit să apeleze.
Având de analizat motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant, în sensul că hotărârea este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 608 lit. g) C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere dacă, prin susţinerile sale, recurentul-reclamant a formulat critici de legalitate sau de temeinicie, dat fiind caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate în anularea hotărârii arbitrale.
Or, analizând cererea de chemare în judecată şi criticile aduse de recurentul-reclamant hotărârii arbitrale, Înalta Curte constată că acestea exced ipotezelor limitative prevăzute de art. 608 C. proc. civ., fiind de fapt susţineri pe fondul acţiunii arbitrale, recurentul-reclamant încercând să repună în discuţia instanţei de fond chestiuni ce ţin exclusiv de modalitatea în care Tribunalul Arbitral a interpretat prevederile clauzei 20.1 CGC şi modul concret în care aceste prevederi au fost aplicate de către Tribunalul Arbitral. Astfel, instanţa de fond, respectând dispoziţiile legale incidente speţei, în mod temeinic a reţinut că este învestită să stabilească doar dacă Tribunalul Arbitral a motivat soluţia adoptată, dezlegând, sub toate aspectele relevante, susţinerile părţilor.
Sub acest aspect, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că recurentul-reclamant a invocat, ca şi motiv de nelegalitate a hotărârii arbitrale lipsa motivării excepţiei inadmisibilităţii raportată la prevederile clauzei 20.1 din Condiţiile Generale ale Contractului.
Analizând sentinţa recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut un judicios examen de legalitate prin raportare la motivul invocat de recurentul-reclamant în susţinerea cererii de anulare a hotărârii arbitrale (referitor la lipsa motivării excepţiei inadmisibilităţii raportată la prevederile clauzei 20.1 din Condiţiile Generale ale Contractului) hotărârea atacată îndeplinindu-şi prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare a reclamantului cu privire la motivele înlăturării cauzelor de nelegalitate invocate împotriva hotărârii arbitrale atacate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar ulterior.
Distincţia pe care instanţa de anulare a făcut-o cu privire la sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 608 noul C. proc. civ. este pertinentă, dat fiind faptul că a înlăturat motivat argumentaţia reclamantului, conform căreia decizia nu ar fi fost suficient motivată, în condiţiile în care aceasta nu poate constitui obiect de analiză în cadrul strict şi limitativ configurat de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată însă că, sub pretextul lipsei de motivare, în realitate, recurentul-reclamant încearcă să supună analizei instanţei critici care privesc temeinicia hotărârii arbitrale.
De altfel, analizând inclusiv cererea de recurs, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acesteia, în proporţie covârşitoare, argumentaţia adusă de recurent în susţinerea celor două motive de nelegalitate subsumate art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. se constituie în critici aduse hotărârii arbitrale, fiind reiterate, în esenţă, susţinerile din acţiunea în anulare.
Înalta Curte reţine că, în cadrul unei acţiuni în anulare a unei hotărâri arbitrale, instanţa nu poate reanaliza problemele de fond ce au fost soluţionate prin hotărârea arbitrală, controlul instanţei fiind redus, la limitele impuse de art. 608 C. proc. civ. de aceea, referirile recurentei la modalitatea de interpretare a prevederilor clauzei 20.1 din Condiţiile Generale ale Contractului sunt aspecte de fond care exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acţiunea în anulare şi, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţate într-o asemenea acţiune. Astfel cum şi instanţa de fond a reţinut, instanţa învestită cu acţiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale nu poate proceda la verificarea legalităţii modalităţii de interpretare a prevederilor Clauzei nr. 20.1 din CGC şi a modului concret în care aceste prevederi au fost aplicate de către Tribunalul Arbitral, prin raportare la înscrisurile şi la totalitatea probatoriilor administrate în cauza de arbitraj; aceasta fiind ţinută de dispoziţiile mai sus menţionate să stabilească doar dacă Tribunalul Arbitral a motivat sau nu soluţia adoptată prin raportare la aspectele invocate în legătură cu Clauza 20.1 din Condiţiile Generale ale Contractului. De altfel, instanţa de control judiciar constată că, în esenţă, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică modalitatea în care Tribunalul Arbitral a analizat pe fond raporturile dintre părţi şi probatoriile administrate, precum şi dezlegările date de instanţa arbitrală asupra fondului pricinii.
Or, faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, această analiză excede cadrului strict şi limitativ configurat de art. 608 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În consecinţă, pentru toate considerentele expuse anterior, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. (8) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, menţinând sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei civile nr. 2419 din 14 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.
Procesat de GGC - LM