Eligibility for EU agricultural subsidies where land use rights lapsed due to judicial restitution and the "agricultural year" duration of lease contracts.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13 august 2013, sub nr. x/2013, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Teleorman:

- în principal, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Teleorman sub nr. x din 27 septembrie 2012 şi a deciziei înregistrată cu nr. 16525 din 7 iunie 2013 de soluţionare a Contestaţiei nr. 125247 din 26 octombrie 2012, pentru încălcarea art. 21 alin. (11) - (15) şi alin. (26) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, ca urmare a emiterii acestora cu încălcarea unor norme obligatorii de procedură fiscală;

- în subsidiar, anularea în parte a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Teleorman sub nr. x din 27 septembrie 2012 şi a deciziei înregistrată cu nr. 16525 din 7 iunie 2013 de soluţionare a Contestaţiei nr. 125247 din 26 octombrie 2012, în ceea ce priveşte suma de 306.509 RON reprezentând creanţă bugetară aferentă suprafeţelor de teren de 149.87 ha şi 61.19 ha şi exonerarea de la plata acestei sume.

La data 26 noiembrie 2013, reclamanta SC A. SA a depus la dosar cerere de chemare în garanţie a Agenţiei Domeniilor Statului, solicitând obligarea la plata sumei de 87.740 RON imputată SCA. SA, de către APIA Teleorman, pentru solicitarea finanţării suprafeţei de 61.19 ha, cu accesoriile prevăzute de lege aferente acestei sume.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2722 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosar nr. x/2013, a fost admisă în parte acţiunea; au fost anulate Procesul-verbal nr. x din 27 septembrie 2012 şi Decizia nr. 16525 din 7 iunie 2013, cu privire la suprafaţa de 149,87 ha; a fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată.

3. Recursurile

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Teleorman, cât şi recurenta-reclamantă SC " A." SA - prin administrator judiciar B..

3.1. Recursul formulat de recurenta-reclamantă SC " A." SA

Prin cererea de recurs, s-a solicitat casarea sentinţei atacate în partea referitoare la respingerea capătului de cerere privind nelegalitatea şi netemeinicia deciziei de soluţionarea a contestaţiei privind suprafaţa cultivată de 61,9 ha, precum şi cu privire la respingerea cererii de chemare în garanţie a Agenţiei Domeniilor Statului şi, în consecinţă admiterea cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Procesului-verbal nr. x din 27 septembrie 2012 şi a Deciziei nr. 16525 din 7 iunie 2013 şi cu privire la suprafaţa de 61,9 ha, iar în cazul respingerii cererii cu privire la acest capăt de cerere, admiterea cererii de chemare în garanţie a Agenţiei Domeniilor Statului.

3.1.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1.1. Cu privire la capătul de cerere privind nelegalitatea şi netemeinicia deciziei de soluţionarea a contestaţiei privind suprafaţa cultivată de 61,9 ha

Recurenta-reclamantă a arătat că argumentul instanţei de judecată în sensul că reclamanta cunoştea despre diminuarea suprafeţei concesionate cu 61,19 ha ca urmare a restituirii şi punerii în posesie în baza unor hotărâri judecătoreşti, deoarece la 30 iunie 2010 i s-a comunicat reclamantei de către ADS factura pentru plata redevenţei, factură care prevedea plata unei redevenţe diminuată faţă de diminuarea terenului concesionat de la 1.878,83 ha la 1.671,18 ha, nu are suport legal. Este de necontestat că cererea pentru obţinerea subvenţiei a fost făcută de A. SA la data de 12 mai 2010, dată la care nu cunoştea despre acesta diminuare şi ca factura care prevedea cuantumul redevenţei i-a fost comunicată abia la 30 iunie 2010, după aproximativ o lună şi jumătate de la data formulării cererii. Ca urmare, A. SA a cunoscut despre această diminuare după ce a formulat cererea prin care a solicitat subvenţia.

Protocolul referitor la predarea-primirea suprafeţei de teren în litigiu nu i-a fost comunicat în condiţiile legii şi ale prevederilor din contractul de concesiune, astfel că nu avea de unde cunoaşte despre existenţa diminuării suprafeţei concesionate la data la care a solicitat subvenţia, respectiv 12 mai 2010.

Argumentul referitor la împrejurarea că nu mai era necesară încheierea unui act adiţional, deoarece exista un consens între părţi intervenit în urma încheierii protocoalelor de predare primire nu este în măsură să justifice consensul părţilor, deoarece din această logică lipseşte protocolul care nu i-a fost comunicat.

Ca urmare, este vădită, în contextul art. 488 alin. (1) pct. 8, interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material raportate la prevederilor contractului de concesiune referitoare la diminuarea suprafeţelor concesionate precum şi a dispoziţiilor legale referitoare la comunicarea protocoalelor de predare-primire a terenurilor restituite prin hotărâri judecătoreşti, precum şi la Regulamentul CE 73/2009, O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008, Ordinul MADR nr. 127/2012.

3.1.1.2. În ceea ce priveşte motivarea şi soluţionarea cererii de chemare în garanţie.

Recurenta-reclamantă a arătat că este de necontestat dovada culpei ADS; aceasta avea obligaţia comunicării Protocolului de restituire a suprafeţei de teren care făcea obiectul hotărârilor judecătoreşti, dar şi aceea de a încheia un act adiţional privind diminuarea suprafeţei concesionate, obligaţii care nu au fost respectate. Tocmai din nerespectarea acestor obligaţii a rezultat obligarea sa la plată prin actele administrative pe care le-a contestat prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar.

Recurenta-reclamantă a arătat că a demonstrat că a concesionat acesta suprafaţă, că a folosit-o în condiţiile contractului de concesiune (art. 6.1.6 şi art. 7.2.1), a executat lucrările, a recoltat produsele, în evidenţele sale la data solicitării subvenţiei, existând terenul concesionat, motive pentru care este îndreptăţită să beneficieze de această subvenţie, în totalitate, aşa cum a fost aprobată.

În soluţionarea cererii de chemare în garanţie, tocmai culpa celui care răspunde pentru crearea prejudiciului este edificatoare şi cum ADS are culpa în crearea acestei situaţii, care implică restituirea de către reclamantă nu numai a sumei acordate cu titlu de subvenţie, dar şi a accesoriilor aferente acesteia, cererea de chemare în garanţie este fundamentată pe o bază legală.

3.1.2. Întâmpinarea formulată de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Judeţean Teleorman

Prin întâmpinarea formulată, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Referitor la suprafaţa de 61,19 ha considerată de Organismul de Certificare ca nefiind acoperită de documente doveditoare, respectiv Contractul de concesiune nr. x/2000 încheiat intre APS şi SC A. SA (suprafaţă menţionată şi în contestaţie ca fiind însămânţată la data încheierii Protocolului ADS - Comisia locală fond funciar Năsturelu nr. x din 16 decembrie 2009), recurenta-reclamantă a declarat în cererea SAPS 2010 că utilizează această suprafaţă şi este cultivată cu cultura de rapiţă.

APIA - Centrul Judeţean Teleorman, prin Adresa nr. x din 12 decembrie 2012, a solicitat precizări suplimentare către ADS - Reprezentanţa Teleorman privind aducerea la cunoştinţa recurentei-reclamante SC A. SA a conţinutului protocolului prin care suprafeţele sus-menţionate au fost puse la dispoziţia comisiilor locale de fond funciar în vederea împroprietăririi celor în drept conform legii. ADS - Reprezentanţa Teleorman a transmis prin Adresa x din 10 ianuarie 2013, în copie, Procesul-verbal de delimitare 2230 din 14 iulie 2009 şi Protocolul nr. 5535 din 16 decembrie 2009 pentru suprafaţa de 140.50 ha pe raza UAT Năsturelu, fără însă a menţiona documentul de confirmare a primirii sau modalitatea de aducere la cunoştinţă a partenerului contractual privind încheierea acestui protocol.

Invocarea atât în contestaţie, cât şi în cererea de chemare în judecată a faptului că respectivul protocol nu a fost comunicat reclamantei nu poate fi considerată o justificare admisibilă pentru dovedirea calităţii recurentei-reclamante de persoana îndreptăţită să beneficieze de plăti pe suprafaţă pentru terenurile menţionate mai sus.

În conformitate cu prevederile din legislaţia în baza căreia se desfăşoară activitatea de retrocedare a terenurilor care fac parte din domeniul public/privat al statului şi de întocmire a protocoalelor de predare-preluare a terenurilor, aducerea la cunoştinţa partenerilor contractuali ai ADS a respectivelor protocoale prin care se constată trecerea suprafeţelor din administrarea ADS şi punerea lor la dispoziţia comisiilor comunale de fond funciar, intră în responsabilitatea şefului BJRVA Teleorman.

Astfel, a apreciat temeinice şi legale constatările Curţii de Conturi -Autoritatea de audit, conform cărora din suprafaţa solicitată de SC A. SA la plată din Contractul de concesiune nr. x/2000 de 1.870,22 ha, aceasta are dreptul să utilizeze în anul 2010 doar 309,03 ha, considerând că suprafaţa de 61,19 ha nu este justificată prin documente, aşa cum rezultă şi din adresa APS nr. x/24.05.2012 - Dinamica de fond funciar aferentă contractelor de concesiune încheiate între ADS şi SC A. SA, pe care aceasta din urmă prezentat-o echipei de audit în timpul misiunii de verificare.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 149,87 ha, intimatul a considerat că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2011 privind exploataţiile agricole, precum şi cele art. alin. (4) din H.G. nr. 49/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 108/2001, reţinând că termenul de încetare a contractelor de arendare nu se împlineşte în cinci ani de la data încheierii lor, ci la momentul expirării a cinci ani agricoli, adică 30 iunie 2010, şi faţă de data depunerii cererii de plată - 12 mai 2010 - rezultă că sunt îndeplinite condiţia prevăzută de art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 490 alin. (2) raportat la art. 205 - 206 din C. proc. civ.

3.1.3. Răspunsul la întâmpinarea APIA formulat de recurenta-reclamantă A. SA

Recurenta-reclamantă cu A. SA a formulat răspuns la întâmpinarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de aceasta.

În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-au arătat următoarele:

Argumentul instanţei de judecată în sensul că reclamanta cunoştea despre diminuarea suprafeţei concesionate cu 61,19 ha ca urmare a restituirii şi punerii în posesie în baza unor hotare judecătoreşti, deoarece la 30 iunie 2010 i s-a comunicat reclamantei de către ADS factura pentru plata redevenţei, factură care prevedea plata unei redevenţe diminuată faţă de diminuarea terenul concesionat de la 1.878,83 ha la 1.671,18 ha, nu are suport legal. Este de necontestat că cererea pentru obţinerea subvenţiei a fost făcută de A. SA data de 12 mai 2010, data la care nu cunoştea aceasta diminuare şi că factura care prevede cuantumul redevenţei i-a fost comunicată la 30 iunie 2010. Nu are relevantă nici invocarea hotărârii judecătoreşti definitive la data de 19 iunie 2009, deoarece nu a fost parte în proces, nefiindu-i opozabilă. Ca urmare A. SA a cunoscut despre această diminuare după ce a formulat cererea prin care a solicitat subvenţia.

Aşa cum a demonstrat, Protocolul referitor la predarea-primirea suprafeţei de teren litigiu nu i-a fost comunicat, aşa cum prevăd actele normative şi aşa cum prevede contractul concesiune, astfel că nu avem de unde cunoaşte despre existenţa diminuării suprafeţei concesionate la data la care a solicitat subvenţia, respectiv 12 mai 2010.

Argumentul cum că nu mai era necesară încheierea unui act adiţional deoarece exista consens între părţi intervenit în urma încheierii protocoalelor de predare-primire nu este în măsură să justifice consensul părţilor, deoarece din acest raţionament lipseşte un element esenţial, şi anume protocolul care nu a fost comunicat.

Ca urmare, este vădită în contextul art. 488 alin. (1) punct 8 din C. proc. civ. interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material raportate la prevederile contractului de concesiune referitoare la diminuarea suprafeţelor concesionate, precum şi la dispoziţiile legale referitoare la comunicarea protocoalelor de predare-primire a terenurilor restituite prin hotărâri judecătoreşti, precum: Regulamentul CE nr. 73/2009, O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008, Ordinul MADR 127/2012.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, şi cu privire la soluţionarea acesteia, motivarea este nelegală deoarece culpa ADS este dovedită. Aceasta avea obligaţia comunicării Protocolului de restituire a suprafeţei de teren care face obiectul hotărârilor judecătoreşti, dar şi aceea de a încheia un act adiţional privind diminuarea suprafeţei concesionate, obligaţii care nu au fost respectate. Tocmai din nerespectarea acestei obligaţii a rezultat obligarea sa la plată, pe care a contestat-o prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar. Recurenta a arătat că a concesionat acesta suprafaţă, a folosit-o în condiţiile contractului de concesiune (art. 6.1.6 şi art. 7.2.1) şi a executat lucrările, a recoltat produsele, fiind îndreptăţită să beneficieze de această subvenţie, în totalitate, aşa cum a fost aprobată.

În soluţionarea cererii de chemare în garanţie tocmai culpa celui care răspunde pentru crearea prejudiciului este edificatoare, şi cum ADS are culpa în crearea acestei situaţii, care implică restituirea nu numai a sumei acordată cu titlu de subvenţie dar şi accesoriile aferente acestora, cererea de chemare în garanţie trebuia admisă şi obligată chemata în garanţie la repararea prejudiciului, aşa cum a solicitat.

3.1.4. Întâmpinarea formulată de intimata-chemata în garanţie Agenţia Domeniilor Statului la recursul recurentei-reclamante

Intimata-chemată în garanţie ADS a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, s-a arătat că, din verificarea argumentelor invocate de partea adversă, se poate constata că acestea constituie în fapt doar motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate, care nu se încadrează în motivele de casare, prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Recurenta susţine doar formal că sentinţa este nelegală, în partea referitoare la modul de soluţionare a cererii cu privire la justificarea suprafeţei le 61,19 ha, pentru care a obţinut subvenţia. Deşi se invocă în mai multe rânduri încălcarea clauzelor contractuale şi a unor prevederi legale, recurenta nu arată în concret care sunt acele clauze sau normele nesocotite de instanţa fondului.

Trebuie subliniat că o eventuală încălcare sau greşita apreciere a unor clauze contractuale nu echivalează cu o nerespectare a normelor de drept material, în accepţiunea prevăzută de art. 488, pct. 8 C. proc. civ. înlocuirea prin noul C. proc. civ. a termenului de "lege" cu cel menţionat constituie o modificare importantă adusă de noua legislaţie, prin care se realizează o certă departajare între motivele de casare, ce privesc încălcarea normelor de drept procesual şi cele de drept material.

Prin noua sintagmă se are în vedere încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme juridice, prevăzute într-o normă guvernamentală, o hotărâre a Guvernului sau în orice alt act administrativ. în schimb, nu se încadrează în acest motiv de recurs încălcarea sau interpretarea greşită a unui act de drept administrativ sau de orice natură. Aşadar, nerespectarea obligaţiilor contractuale, susţinută constant de partea adversă, dar în realitate nedovedită în cauză, constând în necomunicarea protocolului de predare primire a suprafeţei de 61,91 ha, încheiat cu Comisia locală de fond funciar Năsturelu, nu poate constitui un motiv de recurs, în accepţiunea prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurenta nu dovedeşte nici încălcarea de prima instanţă a unor dispoziţii legale, deşi susţine acest lucruri în mai multe rânduri. Deşi afirmă faptul că culpa ADS constă în necomunicarea protocolului, în condiţiile legii, nicăieri în cuprinsul recursului nu se regăsesc, în concret, care sunt acele dispoziţii legale, ce ar fi fost încălcate. Actele normative şi administrative menţionate în primul paragraf al paginii 6 din recurs nu au nicio legătură cu obligaţia despre care se susţine de partea adversă că ar fi fost încălcate.

Pe fondul recursului, s-a arătat că nu există nicio normă legală care să oblige concedentul ADS să comunice concesionarului actul juridic administrativ, prin care a pus la dispoziţia comisiei locale suprafaţa de 61,19 ha.

După cum a învederat deja, nesocotirea unor obligaţii contractuale nu se circumscrie motivului de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acest lucru, chiar dacă ar corespunde realităţii, ceea ce nu este cazul, ar putea constitui cel mult un motiv de netemeinicie, în niciun caz de legalitate a hotărârii recurate. Având în vedere că, în faţa instanţei fondului, a dovedit netemeinicia afirmaţiilor potrivit cu care, recurenta nu cunoştea diminuarea suprafeţei concesionată, anterior formulării cererii pentru acordarea subvenţiilor, aceasta susţine acum culpa intimatei, întrucât nu i-a comunicat protocolul de predare primire. Or, nicăieri în cuprinsul recursului, nu sunt arătate în concret dispoziţiile legale care reglementează o asemenea obligaţie.

Instanţa fondului reţine în mod întemeiat faptul că reclamanta nu poate invoca în favoarea sa lipsa unui act adiţional la contractul de concesiune, în condiţiile în care a acceptat diminuarea redevenţei, în iunie 2010, ca urmare a diminuării suprafeţei de teren arabil concesionate cu 207,65 ha. Această observaţie constituie aspectul esenţial care conduce la corecta dezlegare a pricinii, întrucât atâta timp cât, după primirea facturii emise de recurentă la 1 iulie 2010, reclamanta nu a contestat niciun moment diminuarea redevenţei, ca urmare a retrocedării suprafeţei totale de 140,50 ha, acceptând acest fapt, chiar în lipsa încheierii actului adiţional, nu se poate susţine că nu a cunoscut cauza care a condus la reducerea obligaţiilor financiare către concedent. O răspundere a intimatei ar fi presupus din partea sa obligaţia asigurării exploatării netulburate a terenului concesionat, or, după cum singură susţine, reclamanta a avut posesia şi folosinţa terenului în suprafaţă de 61,19 ha până la sfârşitul anului agricol, inclusiv posibilitatea recoltării produselor agricole.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 490 C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Teleorman

Pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Judeţean Teleorman a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei atacate, şi rejudecând litigiul în fond, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca nefondată.

3.2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Intimata-reclamanta-fermier SC A. SA, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006, a depus la A.P.I.A.-Centrul Judeţean Teleorman cererea de sprijin pentru accesarea plăţii directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) din sectorul vegetal - Campania 2010.

Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească printre condiţiile generale şi următoarele: "c) să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plata directa pe suprafaţa şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor; (...)

f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţa şi să poată face dovada ca utilizează terenul pentru care s-a depus cererea; (...)

j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii şi data acordării plăţii. Aceste modificări se referă la suprafaţa agricolă utilizată a exploatat iei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informaţiilor din formularul de cerere".

Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plata unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea conform art. 6 alin. (1) din actul normativ sus menţionat.

Din analiza textelor de lege mai sus menţionate, reiese obligativitatea producătorului agricol de a îndeplini cumulativ condiţiile de eligibilitate cerute de lege.

Întrucât dreptul de folosinţă este un drept ce trebuie dovedit în mod expres, legiuitorul indică în mod clar documentele pe care acesta trebuie să le prezinte la solicitarea reprezentanţilor APIA (titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contract de închiriere sau altele asemenea - de exemplu un contract de comodat, sau un alt tip de contract).

Legiuitorul (art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006) stabileşte faptul că un fermier care exploatează o suprafaţă de teren trebuie să deţină acea suprafaţă de teren în baza unui înscris prevăzut expres de lege, deoarece înainte ca fermierul să exploateze - să lucreze - un teren, trebuie să îl deţină cu un titlu valabil.

Astfel, pentru accesarea fondurilor comunitare, legislaţia aplicabilă face o distincţie între: deţinerea unei suprafeţe de teren sub o anumită formă, cu un titlu valabil: proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea; exploatarea unei suprafeţe de teren (însămânţare, recoltare, întreţinere etc). Pentru a beneficia de fondurile comunitare nu este suficient ca un fermier să exploateze o suprafaţă de teren, ci fermierul trebuie să deţină acel teren cu un titlu valabil şi de asemenea, să exploateze (să lucreze, să cultive, etc.) acea suprafaţă.

Prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) se stabileşte faptul ca beneficiarii plăţilor directe au obligaţia de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosinţa, cât şi documente care dovedesc utilizarea terenului.

Intimata-reclamanta, prin Cererea nr. x din 12 mai 2010, depusă la A.P.I. Centrul Judeţean Teleorman, a solicitat accesarea plăţii directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), pentru suprafaţa totală de 20.230.83 ha şi a plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) din sectorul vegetal, pentru suprafaţa de 20.132.83 ha. Autorizarea la plată a fost încheiată prin generarea Deciziei nr. x din 31 ianuarie 2011, prin care intimata a încasat suma de 10.750.074,28 RON.

În perioada mai - octombrie 2012, Curtea de Conturi -Autoritatea de Audit a desfăşurat activităţi suplimentare de audit privind certificarea conturilor FEGA pentru exerciţiul financiar 2011.

Ca urmare a activităţilor de audit desfăşurate, Curtea de Conturi -Autoritatea de Audit a constatat o scrie de deficienţe cu impact financiar ce privesc, în cazul fermierului SC A. SA, respectiv lipsa documentelor justificative pentru confirmarea dreptului de utilizare a suprafeţelor declarate, fapt ce a determinat plata unor sume necuvenite fermierului, iar suprafaţa totala nejustificată conform Raportului de control a fost de 681,22 ha.

În baza constatărilor şi recomandărilor din Raportul de control, cu impact financiar întocmit de Curtea de Conturi-Autoritatea de Audit, în cadrul misiunii de audit pentru FEGA 2011, APIA - Centrul Judeţean Teleorman a regestionat dosarul de plată aferent campaniei verificate - 2010. În urma regestionării dosarului, prin operarea formularul SI - corecţie de suprafaţă nr. 32331 din 4 iulie 2012 pentru cele 681,22 ha nejustificate prin documente, s-a emis Nota de fundamentare nr. x din 25 septembrie 2012 ce a fost înaintată comisiei care verifică în cadrul instituţiei aspectele semnalate prin notele de fundamentare. Comisia a procedat la întocmirea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 27 septembrie 2012, suma constituită ca fiind datorată de beneficiar fiind în cuantum de 1.100.207,82 RON, stabilită prin acest titlu de creanţă.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 27 septembrie 2012, debitoarea SC A. SA a formulat contestaţie înregistrată la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Teleorman sub nr. x din 26 octombrie 2012. în urma analizării contestaţiei şi a documentelor doveditoare, s-a admis în parte contestaţia formulată de către debitoarea SC A. SA, debitul fiind astfel diminuat Ia suma de 771.683,42 RON. Suprafaţa pentru care s-a considerat ca intimata nu a justificat prin documente doveditoare valabile la data depunerii cererii SAPS 2010 a rămas 528,65 ha (faţă de 681,22 ha).

Din verificarea celor 109 contracte de arendă, anexate contestaţiei, pentru justificarea utilizării suprafeţei de 149,87 ha - din totalul de 368,36 ha - provenită din contracte de arendare încheiate cu menţiunea "an agricol", s-a constatat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009, care prevăd că "exceptând cazurile de forţă majoră sau circumstanţele excepţionale, parcelele care reprezintă suprafaţa agricolă eligibilă pentru schema de plată unică pe suprafaţă trebuie să fie la dispoziţia agricultorului la data stabilită de statul membru, dată care nu poate fi ulterioară datei stabilite în statul membru respectiv pentru modificarea cererii de ajutor."

Menţionează recurenta-pârâtă că suprafaţa nejustificată din contracte de arendare a căror dată de încetare a contractului este înainte de data depunerii cererii de plată, respectiv 12 mai 2010, a rămas de 368,36 ha. Din suprafaţa totală de 368,36 ha, menţionată mai sus, intimata a solicitat anularea procesului-verbal nr. x/27 septembrie 2012 doar în ceea ce priveşte suprafaţa de 149,87 ha. Această suprafaţă face obiectul unui număr de 109 contracte de arendare, toate încheiate pe cinci ani agricoli, şi a căror dată de încetare este înainte de data depunerii cererii de plată, respectiv 12 mai 2010.

Recurenta a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2011 privind exploataţiile agricole, precum şi cele art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 49/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 108/2001, reţinând că termenul de încetare a contractelor de arendare nu se împlineşte în cinci ani de la data încheierii lor, ci la momentul expirării a cinci ani agricoli, adică la 30 iunie 2010, şi faţă de data depunerii cererii de plată - 12 mai 2010 - rezultă că sunt îndeplinite condiţia prevăzută de art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009.

Recurenta-pârâtă a apreciat că este incident şi motivul de nelegalitate prevăzut pct. 6 al alin. (1) de la art. 488 noul C. proc. civ. -sentinţa cuprinzând motive străine de natura pricinii - în speţă fiind vorba de acordarea sprijinului financiar de la bugetul Uniunii Europene, precum şi de la bugetul naţional. Plăţile directe reprezintă sprijinul acordat de Uniunea Europeană agricultorilor din România, în condiţiile în care aceştia sunt eligibili şi înaintează o cerere de plată pe suprafaţă.

A.P.I.A are obligaţia de a respecta prevederile comunitare în vigoare, întrucât schemele SAPS se plătesc din fonduri comunitare, iar nerespectarea prevederilor legale, atrage după sine răspunderea celor vinovaţi şi sancţionarea statului membru, în măsura în care plăţile sunt realizate, fără ca acestea să fi fost în conformitate cu dispoziţiile legale.

Dacă în urma unor verificări ale Comisiei Europene, Curţii de Conturi Europene, a Auditului Intern APIA, al Curţii de Conturi a României, al AFIR, etc. se constată erori în administrarea dosarelor, acestea sunt supuse unei reanalizări (atât la nivel de documente, cât şi pe teren, după caz) şi sunt instrumentate şi la nivel de hârtie şi în baza de date IACS, după caz.

Conform art. 80 alin. (1) şi (2) din Regulamentul CE nr. 1122/2009, "în cazul în care a primit plăţi necuvenite, agricultorul în cauză are obligaţia de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate pentru perioada dintre data la care agricultorului i se comunică obligaţia de rambursare şi data respectivei rambursări sau deduceri a sumelor datorate."

Deşi Ordinul M.A.D.R. nr. 127/2012 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, precum şi Ordinul M.A.D.R. nr. 225/2012 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, nu sunt aplicabile în speţă, intrând în vigoare ulterior depunerii cererii de plată de către intimată, totuşi a menţionat instanţei de fond faptul că modificările şi completările legislaţiei naţionale în domeniu, respectiv ale Ordinului M.A.D.R nr. 246/2008, au fost aduse tocmai pentru armonizarea acesteia cu reglementările comunitare în vigoare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 485 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din Noul C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prezentul recurs este scutit de plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

3.2.2. Întâmpinarea formulată de A. SA

Reclamanta A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie Pentru Agricultură Centrul Judeţean Teleorman.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurenta nu a argumentat în ce constă nelegalitatea constatării duratei contractelor pe perioada de cinci agricoli şi nici pe ce argumente îşi fundamentează susţinerea că data de încetare a celor 109 contracte a fost înainte de data depunerii cererilor, cu atât mai mult cu cât recurenta a depus anexa FEGA FOLLOW-UP 2012, potrivit căreia APIA recunoaşte că potrivit art. 11 din contractele de arendare, acestea sunt încheiate pe cinci ani agricoli şi nu pot fi reziliate (art. 25) înăuntrul unui an agricol, dând şi o definiţie a anului agricol.

Recurenta nu a motivat nici având în vedere contextul dat de voinţa părţilor exprimată în contract, prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2011 şi art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 49/2002. Instanţa a respectat dispoziţiile art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009, constatând că în conformitate cu normele legale în materie şi cele 109 contracte de arendă, suprafaţa prevăzută de aceste contracte era la dispoziţia agricultorului A. SA la data stabilită de statul membru, deoarece la data formulării cererii de către reclamantă, cele 109 contracte de arendă erau în vigoare, data formulării cererii nefiind ulterioară datei stabilite în statul membru.

Reclamanta a făcut dovada că parcelele în suprafaţă de 149.87 ha care reprezintă suprafaţa agricolă eligibilă pentru schema de plată unică pe suprafaţă s-au aflat la dispoziţia agricultorului la data stabilită de statul membru, dată care nu a fost ulterioară datei stabilite în statul membru respectiv, iar contractele de arendare din tabelele centralizatoare au data de încetare a contractului după data depunerii cererii pentru acordarea subvenţiei, fiind astfel respectate prevederile art. 124 din Regulamentul CE nr. 73/2009.

Toate cele 109 contracte au încetat la data de 30 iunie 2010, deci după data de 12 mai 2010. Având în vedere că cererea a fost depusă la data de 12 mai 2010, iar contractele de arendă au încetat la 30 iunie 2010, ulterior termenului depunerii cererii, suprafaţa de 149.87 ha cultivată cu grâu este justificată, beneficiarul fiind îndreptăţit să primească subvenţia aferentă acestei suprafeţe, astfel că hotărârea instanţei de fond atacată este temeinică şi legală.

Faptul că nerespectarea prevederilor legale atrage răspunderea celor vinovaţi şi sancţionarea statului membru în măsura în care plăţile sunt realizate fără ca acestea să fi fost în conformitate cu dispoziţiile legale şi că, în cazul în care s-au primit plăţi necuvenite, agricultorul în cauză trebuie să returneze sumele respective - aşa cum a susţinut recurenta în recurs-, nu sunt motive care să justifice recursul în cauză; nu există motive care sa justifice incidenţa în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.

De asemenea, recursul nu se circumscrie nici prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. deoarece instanţa, pe de-o parte, nu a aplicat dispoziţiile vreunui act normativ care să nu fie incident în cauză, dimpotrivă a înlăturat aplicarea Ordinului MADR nr. 127/2012 invocat de pârâtă, iar pe de altă parte nu a dat o interpretarea greşită nici clauzelor contractelor care prevăd durata contractelor cinci ani agricoli, nici prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2011 privind exploataţiile agricole, precum şi cele ale art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 49/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 108/2001, şi nici dispoziţiile art. 124 alin. (2) paragraf 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009.

3.2.3. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) - Centrul Judeţean Teleorman

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de recurenta-reclamantă, fiind reiterate susţinerile din cererea de recurs.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 04 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că excepţia nulităţii recursului formulat de reclamantă este nefondată, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

5. Analiza motivelor de casare invocate de recurente

5.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin procesul-verbal nr. x din 27 septembrie 2012, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei creanţa bugetară în cuantum de 1.100.207.82 RON, din care 658.232.01 RON aferentă bugetului Uniunii Europene şi 441.975.81 RON aferentă bugetului de stat, sumă datorată ca plată necuvenită.

În motivarea actului administrativ, s-a reţinut că actele adiţionale la contractele de arendă nu constituie documente valabile, deoarece conform art. 2, 6, 12 din Legea nr. 16/1994 privind arenda, actualizată, numai contractele de arendă încheiate în scris şi înregistrate la Consiliile Locale sunt valabile şi opozabile. Mai mult, actele prezentate de fermier ca documente justificative nu sunt înregistrate la Consiliile Locale. Parte din acestea au ştampila şi semnătura de la Consiliile Locale dar nu au număr de înregistrare şi nu au menţionată data când au fost semnate, suprafaţa nejustificată conform raportului de control fiind de 681.22 ha.

Prin Decizia nr. 16525 din 7 iunie 2013, APIA- Centrul Judeţean Teleorman a admis în parte contestaţia formulată de reclamantă, în ce priveşte debitul de 771.683,42 RON, la care se adaugă accesorii.

În considerentele deciziei, s-a reţinut că dispoziţiile art. 21 alin. (14), (15) şi (21) din O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la "structura verificată" nu sunt aplicabile, atât timp cât categoria de beneficiari din care face parte "structura verificată" astfel cum este definită la art. 2 lit. t) nu intră în sfera de activitate a instituţiei pârâte.

Comisia de soluţionare a contestaţiei a considerat că nu sunt justificate prin documente doveditoare valabile la data depunerii cererii SAPS 2010 următoarele suprafeţe:

1. suprafaţă nejustificată din contractele de arendare a căror dată de încetare a contractului este anterioară datei depunerii cererii de plată, respectiv 12 mai 2010 (lit. b) din decizie, dosar) şi

2. Suprafaţa de 61,19 ha din Contractul de concesiune nr. x/2000.

5.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă SC A. SA

5.2.1. Cu privire la motivul de recurs referitor la suprafaţa de 61,9 ha

În fapt, s-a reţinut de către prima instanţă faptul că, la data depunerii cererii de plată (12 mai 2010), reclamanta a declarat în cererea SAPS2010 că utilizează această suprafaţă şi este cultivată cu cultură de rapiţă, fiind deţinută în baza Contractului de concesiune nr. x/2000 încheiat între ADS şi SC A. SA.

Prin Adresa nr. x din 10 ianuarie 2013, ADS - Reprezentanţa Teleorman a transmis Agenţiei Domeniilor Statului copia Protocolului nr. 95535 din 16 decembrie 2009 pentru suprafaţa de 140.50 ha pe raza UAT Năsturelu şi copia Procesului-verbal de delimitare 2230 din 14 iulie 2009. Conform Protocolului nr. 95535 din 16 decembrie 2009, ADS a predat Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Năsturelu terenul agricol arabil în suprafaţă de 140,50 ha, în temeiul Sentinţei civile nr. 238 din 4 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Zimnicea şi a Deciziei civile nr. 440 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Teleorman. Conform Protocolului, suprafaţa de teren se găseşte în domeniul privat al statului şi în administrarea ADS, suprafaţa concesionată de SC A. SA Bucureşti conform contractului de concesiune nr. x/2000 şi se predă cu respectarea art. 83 din H.G. nr. 890/2005.

La data de 16 decembrie 2009, terenul de 140,50 ha a fost predat de ADS, administrator al terenului şi concedent în baza Contractului nr. x/2000, Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Năsturelu, în vederea punerii în posesie, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În executarea contractului de concesiune nr. x/2010, a fost predată iniţial suprafaţa de 3220 ha teren agricol. Ulterior, în perioada 13 martie 2002 - 10 martie 2010, au fost încheiate cincisprezece protocoale pentru predarea unor terenuri, în suprafaţă totală de 1410,97 ha, fiind rămasă în folosinţa concesionarului suprafaţa de 1.809,03 ha (Dinamica suprafeţelor de teren aferente Contractului de concesiune nr. x/2000).

Părţile contractului de concesiune au încheiat doar două acte adiţionale cu privire la diminuarea suprafeţei concesionate şi în mod corespunzător, a redevenţei: Actul adiţional nr. x din 20 septembrie 2001 şi nr. y din 19 septembrie 2002.

Recurenta-reclamantă a criticat reţinerea instanţei în sensul că reclamanta cunoştea despre diminuarea suprafeţei concesionate cu 61,19 ha, ca urmare a comunicării la 30 iunie 2010 a facturii pentru plata diminuată a redevenţei, faţă de diminuarea terenului concesionat de la 1.878,83 ha la 1.671,18 ha, cât timp cererea pentru obţinerea subvenţiei a fost făcută de A. SA la data de 12 mai 2010.

Înalta Curte constată că, pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea, conform disp. art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008:

"Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere sau altele asemenea".

Conform art. 11.1 din contract:

"În cazul în care, o parte din suprafaţa de teren agricol, obiect al prezentului contract, este revendicată de o terţă persoană şi se obţine o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens, părţile din prezentul contract convin la încheierea unui act adiţional prin care stabilesc diminuarea obligaţiilor concesionarului, în mod corespunzător".

Deşi autoritatea de soluţionare a contestaţiei a reţinut că pentru comunicarea Protocolului nr. 95535 din 16 decembrie 2009 nu s-a putut menţiona vreun document de confirmare a primirii sau modalitatea de aducere la cunoştinţă partenerului contractual privind încheierea acestui protocol, Înalta Curte reţine că cel târziu la data de 30 iunie 2010, recurenta-reclamantă aflase despre diminuarea suprafeţelor date în concesiune de ADS. Astfel, cel târziu la acel moment trebuia să iniţieze demersuri pentru încheierea actului adiţional (obligaţie ce îi revenea şi cocontractantului său), or nici la acest moment nu s-a făcut vreo dovadă în sensul că s-ar fi încheiat un act adiţional cu privire la toate aceste suprafeţe.

Distinct de existenţa sau nu a unei culpe a reclamantei şi de caracterul exclusiv sau nu al acestei culpe, trebuie avut în vedere faptul că nedatorarea sumei pentru lipsa dreptului de folosinţă al acestor terenuri nu poate duce la păstrarea subvenţiei acordate. Cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în acest caz, se constată că reclamanta nu ar fi beneficiat oricum de sprijinul financiar respectiv.

Se mai are în vedere şi împrejurarea că predarea- primirea terenului arabil care a avut loc în decembrie 2009 s-a realizat în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti definitive la 19 iunie 2009, momente anterioare datei de 12 mai 2010 de depunere a cererii de plată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că suprafaţa de teren de 61,19 ha a rămas în posesia şi folosinţa reclamantei până la sfârşitul anului agricol inclusiv până la finalizarea recoltării produselor agricole, aşa cum dispune art. 6.1.6. din contractul de concesiune, potrivit căruia concesionarul are dreptul de a culege recolta din ultimul an chiar dacă contractul de concesiune ar înceta înaintea anului agricol. Astfel, a susţinut că a recoltat produsele agricole şi a achitat obligaţiile contractuale conform Contractului de concesiune nr. x/2000, utilizând subvenţiile în scopul pentru care le-au fost acordate.

Or, tocmai acesta este aspectul asupra căruia instanţa de fond a judecat corect: primind factura din 30 iunie 2010 cu redevenţa diminuată, în mod evident recurenta-reclamantă nu a achitat redevenţa aferentă suprafeţei de 61,19 ha, dar a primit subvenţia aferentă de la APIA. Pe de altă parte, dreptul de a ridica recolta la sfârşitul anului agricol (consacrat de prevederile art. 6.1.6. din contract) nu implică şi dreptul de a primi subvenţia, condiţia referitoare la existenţa unui drept de folosinţă asupra terenului nemafiind îndeplinită, iar condiţiile de acordare a subvenţiei nu se suprapun cu drepturile izvorâte din contractul de concesiune.

Independent de încheierea sau nu a unui protocol, cât timp dreptul de a folosi suprafaţa de teren în litigiu a încetat, nu se mai putea pretinde şi primi subvenţia aferentă acesteia. În cuprinsul Protocolului nr. 95535 din 16 decembrie 2009, se menţionează expres predarea efectivă a terenului cu destinaţie agricolă cu respectarea prevederilor art. 83 din H.G. nr. 890 din 4 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor. Potrivit acestei dispoziţii legale:

"(1) Unităţile agricole care au terenuri în administrare sunt obligate să cultive terenurile agricole până la predarea efectivă a acestora persoanelor îndreptăţite.

(2) Predarea efectivă se face şi în cursul anului agricol dacă părţile convin asupra recuperării cheltuielilor de producţie de pe terenurile în cauză.

(3) Pentru nelucrarea terenurilor agricole unităţile agricole vor fi sancţionate în conformitate cu prevederile legii."

Astfel, continuarea lucrărilor agricole era nu doar un drept al recurentei-reclamante, ci şi o obligaţie legală, fără ca prin aceasta subvenţia nelegal solicitată să devină un drept câştigat.

În concluzie, nu se poate reţine interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către prima instanţă, cu privire la suprafaţa de 61,9 ha.

5.2.2. În ceea ce priveşte motivarea şi soluţionarea cererii de chemare în garanţie.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă aspectul că în speţă nu se pune în discuţie culpa în formularea cererii de plată, ci în neîndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea sprijinului financiar gestionat de APIA. Debitul care face obiectul procesului-verbal constituie suma acordată ca plată directă în aplicarea dispoziţiilor legale privind aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare. Urmând raţionamentul reclamantei, dacă chemata în garanţie ADS i-ar fi comunicat Protocolul, aceasta nu ar fi depus cererea de acordare a finanţării. În acest caz, se constată că reclamanta nu ar fi beneficiat oricum de sprijinul financiar respectiv.

Cu alte cuvinte, restituirea subvenţiei APIA nu cauzează un prejudiciu reclamantei, care să poată fi imputat chematei în garanţie, astfel că şi acest motiv de casare este nefondat.

În concluzie, recursul formulat de recurenta-reclamantă şi întemeiat pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

5.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Teleorman

În esenţă, recursul recurentei-pârâte priveşte suprafaţa de 149,87 ha aferentă celor 109 contracte de arendă, cu privire la care prima instanţă a reţinut că subvenţia era justificată, faţă de aspectul că termenul de încetare a contractelor nu se împlineşte în cinci ani de la data încheierii lor, ci la momentul expirării a cinci ani agricoli, conform clauzei contractuale, adică la data de 30 iunie 2010.

Astfel, Înalta Curte constată că legiuitorul (art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006) a stabilit faptul că un fermier care exploatează o suprafaţă de teren trebuie să deţină acea suprafaţă de teren în baza unui înscris prevăzut expres de lege, deoarece înainte ca fermierul să exploateze - să lucreze - un teren, trebuie să îl deţină cu un titlu valabil.

Prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) se stabileşte faptul ca beneficiarii plăţilor directe au obligaţia de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosinţa, cât şi documente care dovedesc utilizarea terenului.

Ceea ce a reproşat recurenta-pârâtă reclamantei a fost nerespectarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009, în cazul a 109 contracte de arendă, anexate contestaţiei, pentru justificarea utilizării suprafeţei de 149,87 ha - din totalul de 368,36 ha - provenită din contracte de arendare încheiate cu menţiunea "an agricol", care prevăd că "exceptând cazurile de forţă majoră sau circumstanţele excepţionale, parcelele care reprezintă suprafaţa agricolă eligibilă pentru schema de plată unică pe suprafaţă trebuie să fie la dispoziţia agricultorului la data stabilită de statul membru, dată care nu poate fi ulterioară datei stabilite în statul membru respectiv pentru modificarea cererii de ajutor."

Practic, problema dedusă judecăţii este interpretarea clauzelor contractuale şi determinarea datei de încetare a acestor contracte de arendă.

Conform art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole, "(2) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin an de producţie se înţelege perioada corespunzătoare caracteristicilor biologice ale produselor sau grupelor de produse agricole, numit şi an agricol".

Conform art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 49/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 108/2001, "(4) Anul de piaţă al produselor agricole cuprinse în lista menţionată la alin. (3) este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice".

Conform pct. 1 şi 2 din Anexa 3, anul de piaţă grâu şi secară, respectiv rapiţă, este 1 iulie- 30 iunie. Or, contractele de arendă avute în vedere se referă la ani agricoli, astfel că susţinerile pârâtei nu pot fi reţinute. Având în vedere faptul că cererea de plată a fost depusă la 12 mai 2010, rezultă că erau îndeplinite condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare la data depunerii cererii (art. 124 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CE nr. 73/2009; art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008.

Faţă de prevederile exprese ale art. 11 din contracte, menţiunea referitoare la anii agricoli nu poate fi înţeleasă strict calendaristic prin raportare la data încheierii contractului de arendă ci numai în corelaţie cu noţiunea reglementată de art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole (un an agricol sau un an de producţie fiind perioada corespunzătoare caracteristicilor biologice ale produselor sau grupelor de produse agricole, numit şi an agricol).

În ceea ce priveşte motivul de casare referitor la nemotivarea sentinţei (motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în cauza de faţă, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce au fost verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, iar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, şi motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

6. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta şi de pârâtă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta SC " A." SA - prin administrator judiciar B. şi de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Teleorman împotriva Sentinţei civile nr. 2722 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosar nr. x/2013 în contradictoriu cu intimata-chemată în garanţie Agenţia Domeniilor Statului, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM