Contestație în anulare inadmisibilă: limitarea motivelor la defecte de procedură și neextinderea la încălcarea dreptului la apărare sub art. 6 CEDO
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary annulment challenge as inadmissible, thereby upholding the finality of the prior appellate decision which had partially modified the lower court’s judgment to enforce the tax authority’s assessment of over 900,000 RON in Value Added Tax (VAT) and accessories for the disputed period. The case involved a fiscal dispute regarding the deduction of input VAT on land acquisitions and the calculation of output VAT on the alienation of land shares, where the appellant argued that the appellate court had violated the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights by refusing a continuance requested due to counsel’s unavailability. The court held that an annulment appeal is strictly limited to specific procedural defects, such as illegal service of process or jurisdictional errors, and does not extend to claims of violated defense rights or general fairness violations; since the appellant was properly summoned and the refusal of a continuance did not constitute a failure in the formal procedure of summoning for the hearing date, the alleged violation exceeded the exhaustive grounds for annulment, and the prior judgment remained in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 771 C. fisc, art. 2811 C. proc. civ, art. 156 C. proc. civ, art. 319 alin. (2) C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ; Contestație în anulare inadmisibilă: limitarea motivelor la defecte de procedură și neextinderea la încălcarea dreptului la apărare sub art. 6 CEDO: Solicită astfel intimata a se observa că prezenta contestaţie în anulare este încadrată în mod formal în dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. contestatoarea fiind nemulţumită însă de soluţia dată în recurs. Aceasta critică în fapt modul în care instanţa a interpretat probele şi actul juridic dedus judecăţii, invocând că procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită, în sensul că apărătorul contestatoarei s-a aflat în imposibilitate de a o reprezenta.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Decizia instanţei atacată pe calea contestaţiei în anulare
Prin Decizia nr. 1386 din data de 28 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
"Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva Sentinţei civile nr. 182/F-CONT din 31 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că:
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B.
Anulează, în parte, RIF nr. x din 31 octombrie 2011, Deciziile de impunere nr. x/2011 şi nr. y/2011, precum şi Deciziile de soluţionare a contestaţiilor nr. x şi nr. y din 13 februarie 2012, în ceea ce priveşte suma de 22.578 RON TVA, precum şi accesoriile aferente acestei taxe.
Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018."
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că, în speţă, intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada îndeplinirii cerinţelor formale şi de fond pentru acordarea dreptului de deducere a TVA-ului pentru terenul achiziţionat, în suprafaţă de 4.166 mp, iar pentru celelalte terenuri, ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2005, y/2006 şi z/2008, nu s-a dovedit condiţia folosirii acestor terenuri pentru operaţiunile taxabile ce au fost reţinute prin raportul de inspecţie fiscală nr. x din 31 octombrie 2011.
În concluzie, niciuna dintre tranzacţiile analizate în suplimentul raportului de expertiză contabilă, pentru care expertul a stabilit un cuantum al TVA-ului deductibil de 852.725 RON, nu conferă acordarea acestui drept în favoarea intimaţilor-reclamanţi, nefiind îndeplinite condiţiile formale şi nici cele de fond pentru deducerea TVA din achiziţiile de terenuri ale C.
A mai reţinut, de asemenea, instanţa de recurs că, în mod corect s-a calculat TVA colectat pentru toate tranzacţiile încheiate în perioada 2006 - 2010, prin care intimaţii-reclamanţi au înstrăinat cote-părţi din terenul în suprafaţă de 4.166 mp, afectat edificării, de către Societatea D. SRL, a unui ansamblu de locuinţe.
În privinţa sumei de 903.839 RON, reprezentând TVA de plată pentru tranzacţiile efectuate în perioada 2006 - 2010 de către intimaţii-reclamanţi, instanţa de recurs a reţinut legalitatea actelor administrative-fiscale atacate în litigiul de faţă, ele urmând a fi menţinute pentru cuantumul acestei obligaţii fiscale principale, la care se vor calcula şi accesoriile aferente.
Un ultim aspect de reţinut este acela al faptului că nu se datorează impozit pentru TVA colectat, astfel cum eronat a calculat expertul contabil, fără însă a indica nicio normă fiscală ce ar putea reprezenta temeiul deducerii, din TVA-ul de plată, a sumei stabilite cu acest titlu, evidenţiată în expertiza depusă la dosar ca având un cuantum de 27.115 RON.
A apreciat instanţa de recurs că nu poate valida calculul unui procent de 3% din suma reprezentând TVA de plată, procent aferent impozitului pe transferul dreptului de proprietate stabilit conform art. 771 C. fisc. , ce a condus la stabilirea sumei de 27.115 cu titlu de impozit aferent TVA colectat, acesta fiind un artificiu lipsit de fundament legal pentru a diminua TVA-ul stabilit în sarcina intimaţilor-reclamanţi cu titlul de TVA colectat pentru tranzacţiilor lor impozabile.
La data de 04 mai 2018 intimatul-reclamant A. a solicitat, în temeiul art. 2811 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 1386 din 28 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal; cererea acestuia fiind respinsă de instanţă, ca neîntemeiată, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 iunie 2018.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 1386 din 28 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, B. a formulat contestaţie în anulare, susţinând, în esenţă, în cuprinsul contestaţiei că, la termenul la care au avut loc dezbaterile (adică termenul de judecată din data de 28 februarie 2018, de altfel şi singurul termen de judecată în şedinţă publică în recurs) nu a fost reprezentată de un avocat; avocatul său, doamna E. din Baroul Argeş, făcând dovada imposibilităţii de prezentare, depunând o cerere de amânare însoţită de dovada unor alte angajamente profesionale contractate anterior primirii de către parte a citaţiei în recurs. Instanţa de recurs, însă a respins cererea de amânare a apărătorului său, pe argumentul că apărătorul ar avea posibilitatea de a susţine apărarea prin înregistrarea ulterioară a unor note scrise.
Apreciază astfel contestatoarea că, prin această atitudine, magistraţii au încălcat dreptul său la apărare, instanţa refuzând, fără temei, la termenul de judecată din 28 februarie 2018, amânarea judecării cauzei pentru lipsa de apărare datorată imposibilităţii de prezentare a avocatului ales care depusese, în condiţiile art. 156 C. proc. civ., cerere de amânare motivată temeinic. Apreciază astfel că instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii care guvernează procedura de judecată.
Invocă, în susţinerea contestaţiei în anulare, cu titlu de practică judecătorească, Decizia nr. 1742 din 04 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 126 din 05 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău.
În ceea ce priveşte admisibilitatea contestaţiei în anulare, susţine contestatoarea că a respectat termenul de promovare a contestaţiei în anulare, astfel cum este definitiv de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. din anul 1865, aplicabil în prezenta cauză.
Totodată, mai susţine contestatoarea că această cale de atac poate fi introdusă de către intimat pentru: orice altă situaţie, atunci când instanţa sesizată constată că altfel se încalcă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe acest aspect, menţionează în continuare contestatoarea că, deşi, de lege lata, acest motiv nu este indicat în mod expres de legiuitorul C. proc. civ. din anul 1865, totuşi, în practica judecătorească s-a opinat, în contextul legislaţiei comunitare, că o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ar justifica o contestaţie în anulare. De asemenea, mai susţine contestatoarea, aplicarea directă a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern este posibilă şi obligatorie chiar şi în lipsa modificărilor unor dispoziţii legale în urma unor proceduri în care s-ar invoca excepţii de neconvenţionalitate sau de neconstituţionalitate. Invocă în acest sens Carta Drepturilor Fundamentale, tratat ce a fost aprobat în anul 2000 de către Consiliul European, a devenit obligatorie la nivelul Uniunii Europene, constituind drept comunitar cu aplicabilitate prioritară dreptului intern naţional.
În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare, astfel cum a fost formulată şi motivată, cu consecinţa anulării Deciziei civile nr. 1386 din 28 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând a fi fixat un nou termen pentru judecata recursului.
În drept contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. din 1865.
Apărările intimaţilor:
Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare; aceasta fiind inadmisibilă.
Solicită astfel intimata a se observa că prezenta contestaţie în anulare este încadrată în mod formal în dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. contestatoarea fiind nemulţumită însă de soluţia dată în recurs. Aceasta critică în fapt modul în care instanţa a interpretat probele şi actul juridic dedus judecăţii, invocând că procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită, în sensul că apărătorul contestatoarei s-a aflat în imposibilitate de a o reprezenta.
Intimata invocă faptul că această cale de atac nu poate fi exercitată pentru motive care privesc greşeli de judecată, cum ar fi aprecierea greşită a probelor, omisiunea analizării unor probe ori interpretarea greşită a unor dispoziţii legale.
Or, în prezenta cauză, contestatoarea critică de fapt modul în care instanţa de recurs a procedat la judecarea recursului, respectiv faptul că a admis recursul DRGFP Ploieşti şi a dispus obligarea reclamanţilor la plata sumelor indicate în actele administrativ fiscale contestate.
Astfel, apreciază intimata că, raportat la dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., fiind vorba de un text de lege de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv şi deci, pe această cale nu pot fi valorificate ca fiind greşeli de judecată, aprecierea eronată a probelor, interpretarea unor dispoziţii legale sau rezolvarea unui incident procedural. Greşeală materială. Ca motiv de contestaţie în anulare, în înţelesul restrictiv al art. 318 C. proc. civ. trebuie să existe în dosar, să fie evidentă şi săvârşită de instanţă din cauza omiterii sau confundării unor elemente şi date materiale importante ale cauzei. Greşeala materială se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunţării hotărârii.
Susţine în continuare intimata că, numai o greşeală materială esenţială, care a determinat o soluţie eronată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare iar dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. vizează, aşadar, greşeli de fapt involuntare iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, astfel cum susţine contestatoarea.
Consideră astfel intimata că, pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă invocată de parte să privească o problemă de procedură. O astfel de eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor. Greşeala materială poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată. Or, în speţă, instanţa de recurs a cunoscut existenţa şi conţinutul înscrisurilor, făcând aprecieri asupra lor, situaţie în care nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, ci, eventual de o greşeală de judecată care nu se poate îndrepta de aceeaşi instanţă prin retractarea propriei hotărâri.
Susţine în continuare intimata că legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă sub motivul greşitei stabiliri a stării de fapt, astfel de erori putând fi reparate doar de instanţa care exercită controlul judiciar şi numai în cadrul căilor de atac de reformare prevăzute de lege. A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea, de modul în care a fost soluţionată cauza, ar însemna să se deschidă dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac. Astfel, nu înseamnă că aceasta a săvârşit o greşeală materială sau nu a cercetat motivele de casare sau de modificare, în accepţiunea art. 318 C. proc. civ. contestaţia în anulare fiind astfel inadmisibilă.
În concluzie, solicită respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 1386/2018.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a susţinerilor părţilor, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă, pentru considerentele în continuare arătate:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal, motivele fiind expres şi limitativ prevăzute în art. 317 şi 318 C. proc. civ.. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul recursului.
C. proc. civ. reglementează două categorii de contestaţii în anulare: contestaţia în anulare de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ.:
(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Aşadar, prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc regula după care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare: când procedura de citare a părţii, pentru data la care s-a soluţionat cauza, nu a fost legal îndeplinită sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Ipoteza reglementată de alin. (2) al art. 317 C. proc. civ. se referă, în esenţă, la împrejurarea că verificările de fapt trebuie să presupună necesitatea administrării altor probe noi decât înscrisurile.
Astfel cum se poate observa din conţinutul contestaţiei în anulare dedusă prezentei judecăţi, aceasta este întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. contestatoarea susţinând că la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile (adică termenul de judecată din data de 28 februarie 2018, de altfel şi singurul termen de judecată în şedinţă publică, în recurs) nu a fost reprezentată de avocat; instanţa de recurs respingând cererea de amânare formulată de apărătorul său, doamna avocat E., pentru imposibilitate de prezentare, deşi aceasta era însoţită de dovada unor alte angajamente profesionale.
Susţine astfel contestatoarea că această cale de atac poate fi introdusă pentru "orice altă situaţie, atunci când instanţa sesizată constată că altfel se încalcă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului".
Înalta Curte, la soluţionarea contestaţiei în anulare trebuie să verifice doar incidenta cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. "1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, fiind evident că se invocă ipoteza de la pct. 1 al articolului menţionat.
Analizând susţinerile contestatoarei, Înalta Curte constată că aceasta nu invocă faptul că nu a fost legal citată "pentru ziua când s-a judecat pricina", ci că instanţa de recurs i-a încălcat dreptul la apărare, respingând cererea de amânare formulată în scris de apărătorul contestatoarei, aflat în imposibilitate de a se prezenta la acel termen, precum şi dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, având de analizat, strict şi limitativ, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare constată că motivul invocat de contestatoare - încălcarea dreptului la apărare, respectiv a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - excede dispoziţiilor limitative mai sus menţionate, ceea ce face ca prezenta cale de atac să fie inadmisibilă.
Pretinsa încălcare a dreptului la apărare, invocată de contestatoare nu echivalează cu neîndeplinirea "procedurii de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina" respectiv neîndeplinirea procedurii de citare, astfel că, în cauză nu pot fi incidente dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
De altfel, Înalta Curte apreciază că, prin susţinerile sale, în sensul că o contestaţie în anulare poate fi introdusă pentru "orice altă situaţie, atunci când instanţa sesizată constată că altfel se încalcă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", solicită instanţei să adauge la lege şi să reglementeze un nou motiv de contestaţie în anulare, ceea ce, în mod evident, nu este permis.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motivul că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac. În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi prin aceasta, o încălcare a dreptului părţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008 şi Stanca Popescu c. România nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 1386 din 28 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT