Tax assessment suspension request: lower court quashed and remanded for failure to perform superficial analysis of procedural nullities.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, solicitând suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a Deciziei de impunere nr. x din data de 20 februarie 2018 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 20 februarie 2018, emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi a cererii sale de suspendare a actelor administrative constând în Decizia de impunere nr. x din data de 20 februarie 2018 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din data de 20 februarie 2018.

În motivarea recursului arată în esenţă că, în eventualitatea executării şi indisponibilizării patrimoniului său, nu şi-ar mai putea continua activitatea şi că, prin suspendarea respectivelor acte administrative, organele fiscale nu ar fi prejudiciate, câtă vreme recurentul-reclamant a achitat atât suma stabilită cu titlu de TVA - la data de 28 februarie 2018, cât şi jumătate din dobânzile pretinse - la data de 04 mai 2018.

Mai arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că: a formulat contestaţia administrativă pentru anularea actelor administrative a căror suspendare a solicitat-o în cauza de faţă, la care însă nu a primit răspuns în termenul de 45 de zile stabilit de legiuitor pentru soluţionarea cererii sale; a achitat cauţiunea stabilită de către instanţă; a făcut dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurentul-reclamant arată că inspecţia fiscală este nulă întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 101 şi art. 102 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. din anul 2003, care stabilesc că avizul de inspecţie fiscală ar fi trebuit comunicat cu cel puţin 15 zile înainte de începerea acestei inspecţii, or, în speţă, avizul de inspecţie fiscală nr. x a fost emis la data de 13 decembrie 2011 şi comunicat recurentului la data de 20 decembrie 2011, în condiţiile în care inspecţia fiscală începuse la data de 15 decembrie 2011.

Consideră că aparenţa de nelegalitate a actor administrative din litigiu reiese şi din aceea că o situaţie fiscală identică cu a sa a primit din partea organelor fiscale o soluţie diferită.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente arată că o eventuală executare a actelor administrativ fiscale l-ar prejudicia şi i-ar genera pagube ireversibile, recurentul-reclamant fiind angajat în raporturi contractuale ce nu ar mai putea fi onorate de către acesta, cu atât mai mult cu cât a achitat debitul principal şi aproape jumătate din accesorii.

4. Apărările formulate

În cauză, intimata pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov nu a formulat întâmpinare sau alte apărări.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a Deciziei de impunere nr. x din data de 20 februarie 2018 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 20 februarie 2018, emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov.

Instanţa de recurs a pus în discuţie la termenul de judecată acordat în cauză nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, deşi prin Sentinţa civilă nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele pentru care condiţia cazului bine justificat nu ar fi îndeplinită în cauză şi nici raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la concluzia neîndeplinirii respectivei condiţii.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că determinarea existenţei cazului bine justificat presupune doar o analiză sumară a actului administrativ, analiză la care prima instanţă nu a procedat, apreciind în mod greşit că toate aspectele invocate de către reclamant sunt de natură să conducă la prejudecarea fondului cauzei.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că unele dintre aspectele invocate de reclamant presupun doar o analiză sumară ce nu conduce la prejudecarea fondului, înscriindu-se noţiunii de împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul avut în vedere de către legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, reclamantul a invocat nulitatea inspecţiei fiscale pentru necomunicarea avizului de inspecţie în condiţiile art. 44 alin. (2) coroborat cu art. 101 şi 102 din O.G. nr. 92/2003 şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 102 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ privind termenul de 15 zile de la comunicarea avizului şi până la începerea inspecţiei. De asemenea, a mai invocat nulitatea referatului de suspendare a inspecţiei fiscale pentru necomunicarea acestuia.

Or, prima instanţă, deşi a reţinut că reclamantul a invocat aceste aspecte în susţinerea cazului bine justificat, a apreciat în mod eronat că nu poate proceda la analiza sumară a lor, întrucât ar prejudeca fondul.

În speţă, criticile de nelegalitate astfel formulate, nefiind motive de fond, puteau fi analizate la nivel aparent de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără ca prin aceasta să se prejudece fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi care fac obiect al acţiunii în anulare, ci doar pentru a verifica dacă împrejurările invocate prin cererea de chemare în judecată sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Prin urmare, analiza acestor susţineri ale reclamantului, ce invocă motive de nelegalitate a actelor administrativ fiscale şi a inspecţiei fiscale însăşi, nu presupune o cercetare aprofundată a legalităţii şi temeiniciei inspecţiei efectuate de pârâtă şi finalizată prin emiterea actelor administrative atacate, ci urmăreşte doar identificarea unor elemente de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită şi, implicit, a inspecţiei fiscale în urma căreia aceste acte au fost încheiate, în argumentarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de faţă, Înalta Curte constată că în motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă, deşi a reţinut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis analiza unora dintre criticile formulate de către reclamant în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat şi nu a motivat soluţia dată din această perspectivă

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente şi cum prima instanţă nu a analizat acele critici de nelegalitate care nu implicau analizarea fondului cauzei, putând fi supuse unei analize sumare şi nu a motivat îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, critici care urmează a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT