Securitate collaborator status affirmed on appeal from single written denunciation of planned border crossing.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin Sentinţa civilă nr. 653 din data de 1 martie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost recrutat de Securitate, în calitate de informator, la data de 26 iunie 1987, angajamentul fiind depus în copie la dosar.

Curtea mai reţine că singura informaţie furnizată de pârât este cea cuprinsă în nota informativă depusă în copie la filele x şi urm. din dosar, notă al cărei conţinut a fost redat de reclamant în cererea introductivă. Informaţia a fost dată în procesul recrutării, aşa cum reiese din menţiunile olografe ale agentului de Securitate. Din conţinutul acestei note nu reiese că reclamantul ar fi furnizat informaţii despre persoane identificate şi că aceste informaţii au vizat atitudini contrare regimului comunist. Susţinerile reclamantului sunt simple speculaţii, câtă vreme din nota informativă nu reiese nici măcar pe cale deductivă că persoanele care l-au abordat pe pârât intenţionau în mod real să treacă fraudulos frontiera şi că presupusul lor demers era determinat de raţiuni de ordin politic, în condiţiile în care trecerea frauduloasă a frontierei era incriminată, în legislaţia penală din perioada de referinţă, ca o infracţiune de drept comun.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei civile nr. 653 din data de 1 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima instanţă a respins acţiunea, încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Interpretarea dată acestor prevederi de drept material de considerentele Sentinţei atacate este eronată, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din noul C. proc. civ.

În esenţă, prima instanţă a arătat că nu ar fi reieşit că persoanele denunţate "intenţionau în mod real să treacă fraudulos frontiera".

Prima instanţă a mai arătat că nu ar rezulta că "presupusul lor demers era determinat de raţiuni de ordin politic".

În al treilea rând, prima instanţă a arătat că nu s-ar îndeplini condiţiile pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, întrucât "trecerea frauduloasă a frontierei era incriminată, în legislaţia penală din perioada de referinţă, ca o infracţiune de drept comun".

Faţă de aceste considerente ale Sentinţei atacate, arată că, în nota informativă, intimatul a scris explicit că "Ulterior, din întrebările puse de cei patru şi comportamentul lor, a rezultat că se interesează unde este linia de frontieră cu R.P. Ungaria, intenţionând să treacă frontiera".

Din perspectiva prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu prezintă relevanţă dacă persoanele denunţate erau, într-adevăr, hotărâte să emigreze prin forţarea frontierei sau aceasta era exclusiv deducţia intimatului.

Mai mult, dacă intimatul - dovedind exces de zel - denunţă o intenţie pe care victimele denunţului nici nu şi-o exprimaseră deschis şi expunea aceste persoane unor grave consecinţe, denunţul este cu atât mai grav. Astfel vizarea îngrădirii unor drepturi este cu atât mai clar conturată, cu cât intimatul nu s-a mărginit să reproducă fidel în nota informativă pe care a scris-o cele auzite de la cei denunţaţi, ci a formulat deducţii proprii de natură să îngreuneze situaţia celor denunţaţi.

Or, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se raportează strict la atitudinea şi la profilul moral al denunţătorului - care este şi persoana verificată în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 - iar nu la profilul moral al celor denunţaţi.

Prin urmare, dacă denunţătorul a adus la cunoştinţa securităţii o activitate sau o atitudine anticomunistă pe care persoana denunţată nici măcar nu şi-a manifestat-o în mod expres, conduita denunţătorului este cu atât mai voluntară, mai gravă şi mai blamabilă, conturând cu şi mai mare claritate atât denunţarea unei activităţi sau atitudini anticomuniste, cât şi, mai ales, vizarea îngrădirii drepturilor celor denunţaţi. Nesocotirea intereselor celor denunţaţi este, astfel, mai clară într-o situaţie precum cea descrisă în cauză.

Astfel, atât timp cât a considerat că atitudinea intimatului, care a denunţat alte persoane pe baza unor deducţii proprii, nu ar trebui să ducă la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, Sentinţa atacată a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, situaţie ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

Cât priveşte considerentul primei instanţe, potrivit căruia nu ar rezulta, cu privire la cei denunţaţi, că "presupusul lor demers era determinat de raţiuni de ordin politic", arată că regimul comunist îi persecuta pe toţi cei care luau hotărârea de a emigra, indiferent de motivaţiile personale care îi determinau pe aceştia să emigreze. Intenţia de a emigra reprezenta, în sine. în optica regimului, o sfidare la adresa propagandei comuniste, care susţinea că cetăţenii beneficiază de cele mai bune condiţii de viaţă în România acelor ani, iar aceste condiţii ar fi fost net superioare celor oferite de alte state.

Prin urmare, decizia unei persoane de a rămâne în străinătate reprezenta în sine o atitudine potrivnică regimului comunist, indiferent care era motivul care determinase această decizie.

În concluzie, şi pentru aceste motive, Sentinţa atacată a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, situaţie ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

Cât priveşte considerentul primei instanţe, potrivit cu care "trecerea frauduloasă a frontierei era incriminată în legislaţia penală din perioada de referinţă ca o infracţiune de drept comun", arată că faptul că unele persoane care doreau să emigreze alegeau - în situaţii limită (imposibilitatea părăsirii legale a ţării), cu riscul vieţii - forţarea frontierei, alegerea celei din urmă soluţii nu făcea din aceste persoane nişte infractori de drept comun, întrucât, spre deosebire de situaţia din prezent, trecerea frauduloasă a frontierei nu era motivată de sustragerea de la executarea unor pedepse sau de activităţi de contrabandă, de trafic de fiinţe umane sau de trafic de narcotice, ci de interese legitime recunoscute oricărei fiinţe umane: prosperitatea, realizarea personală şi libertatea. Dreptul oricărei persoane de a părăsi orice ţară, inclusiv cea de origine era stipulat de pactele internaţionale la care România era parte, dar era încălcat sistematic de statul comunist.

Este adevărat că trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal. La fel de adevărat este că legea penală a epocii pedepsea uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste. Prin urmare orice atitudine îndreptată împotriva regimului putea fi pedepsită penal. Cu toate acestea denunţarea sau urmărirea informativă a unor persoane acuzate de săvârşirea uneia dintre aceste infracţiuni duce, potrivit O.U.G. nr. 24/2008, la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, sau, după caz, de lucrător al Securităţii.

De asemenea, legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităţi de informări adresate Securităţii, care să îndeplinească standardele definiţiei legale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii. Aşa cum a arătat Decizia nr. 1780 din 24 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficientă decelarea unei singure informaţii care să întrunească elementele impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008".

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

Actul care ar fi de natură să justifice calitatea de colaborator, sub aspectul îndeplinirii cumulative a celor două condiţii pretinse de lege, este Nota informativă nr. 001070 din data de 26 iunie 1987.

Ceea ce este de evidenţiat faţă de raportul juridic împrocesuat este împrejurarea că Angajamentul de informator şi Nota de informare au aceeaşi dată, 26 iunie 1987.

Cu alte cuvinte, fără să ştie, pentru că era un om cinstit, fără atitudini duşmănoase la adresa statului, în relaţii de bună colectivitate cu semenii săi, un bun profesionist la locul de munca, organele de securitate culegeau informaţii despre el prin miliţienii locali şi prin informatorii din zonă, cu scopul de a-l racola.

Angajamentul a fost dat sub starea emoţională a fricii de regim, în faţă unor angajaţi ai sistemului de represiune, fapt ce răzbate din nota de informare dată cu aceeaşi ocazie.

Nota de informare este dovada faptului că reclamantul era un om cinstit, care, fiind pus în situaţia ingrată de a nu putea refuza darea angajamentului fără să-şi creeze probleme, a făcut o informare impersonală, în termeni generali, despre un eveniment petrecut în gara în care lucra, despre nişte tineri născuţi în anii 1962 şi 1964 în localitatea Cămârzana, unul blond şi trei şateni, de statură mijlocie.

Informarea este cât se poate de elocventă, reclamantul prezentându-i pe cei 4 tineri ca fiind interesaţi să caute de lucru în zonă, dar că, din discuţiile cu ei, şi-a dat seama că-i interesează locul unde se află linia de frontieră, motiv pentru care i-a avertizat despre faptul că frontiera este păzită, avertizarea care a fost considerată, tinerii urcându-se în trenul spre Satu Mare.

Din conţinutul notei informative rezultă că pârâtul a ştiut mult mai multe despre cei 4 tineri decât răzbate din notă, respectiv:

- că informaţiile le-a dobândit în exercitarea profesiei sale de impegat, fără să ştie că peste un timp va fi racolat de organele de securitate;

- în calitatea de impiegat a legitimat persoanele, aflându-le datele personale, inclusiv anul naşterii;

- nu a dorit să desconspire identitatea acestora şi nici adresa lor, dând relaţii generale şi insuficiente pentru a putea fi identificate ulterior aceste persoane.

Este mai presus de aparenţă faptul că, atunci când îţi aminteşti de anul de naştere al unor persoane pe care le-ai întâlnit în noaptea dinspre 21 spre 22 iunie 1987, ştii şi numele acestora, adresa lor, mai ales că i-ai identificat ca fiind din localitatea Cămârzana.

Evidenţa calităţii de colaborator nu rezidă nici dintr-o relaţie accentuată pe care pârâtul ar fi avut-o cu organele de securitate, atâta timp cât, ulterior datei la care a dat angajamentul, nu a mai întocmit nicio notă de informare şi nici nu a mai fost contactat da organele de securitate.

Din nota internă a organului de securitate, întocmită cu ocazia racolării pârâtului, rezultă că acesta a primit sarcini generale, făcându-i-se un instructaj detaliat cu privire la conduita pe care va trebui să o aibă pentru a fi utilă muncii informative. Or, cu toate acestea, pârâtul nu a mai dat nicio relaţie ulterioară organelor de securitate.

Nu are relevanţă împrejurarea că pârâtul a declarat că este dispus să sprijine organele de securitate şi nici faptul că a dat un angajament de sprijinire a organelor de securitate în activitatea pe care o desfăşoară pentru prevenirea şi descoperirea infracţunilor îndreptate împotriva securităţii statului, precum şi a altor manifestări antisociale, atâta timp cât nu dezvăluie nicio activitate potrivnică regimului comunist şi nici nu vizat prin singura informare dată îngrădirea dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

O.U.G. nr. 24/2008 asimilează noţiunea de colaborator cu persoana care, prin informaţiile oferite Securităţii, denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, cu repercusiuni directe asupra acelor persoane.

Informaţia cu privire la intenţia a patru persoane neidentificate "să treacă frontiera în Republica Populară Ungară", nu echivalează cu raportarea despre "atitudinea împotriva regimului comunist" în sensul O.U.G. nr. 24/2008, deoarece noţiunea de atitudine, presupune " fel de a se purta, de a fi", "comportament", ori dorinţa, gândul de a face ceva (intenţia) nu poate constitui o atitudine şi cu atât mai puţin o activitatea dăunătoare regimului comunist. Nicio informare despre intenţie nu poate fi primită ca realizând conţinutul activităţii colaboraţioniste.

Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit că ulterior ar fi fost întreprins vreun demers pentru identificarea acestora, în vederea documentării asupra activităţii lor ostile, neexistând nicio raportare despre acest lucru.

Sintagma folosită de O.U.G. nr. 24/2008, " atitudine împotriva regimului comunist" nu defineşte comportamentele, gesturile, purtările care ar realiza conţinutul atitudinii aticomuniste.

Faptul că, urmare a informării, reprezentantul Securităţii a sugerat identificarea a patru persoane, din care 1 blondă şi 3 şatene din localitatea Cămârzana, în vederea documentării activităţii lor ostile, nu echivalează cu îngrădirea dreptului la viaţă privată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6 februarie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Starea de fapt dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din actele dosarului, evidenţiază faptul că pârâtul a fost recrutat de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Satu Mare, în calitate de informator, la data de 26 iunie 1987, sub numele conspirativ "B.", acesta angajându-se să sprijine organele în problema persoanelor fără antecedente politice ori penale, precum şi pentru asigurarea informativă a comunei Pişcolţ, ca şi localitate de graniţă, precum şi în problema naţionalist iredentist maghiară, faţă de calitatea sa de angajat la staţia CFR Resighea, prin Angajamentul olograf dat în acest sens, aşa cum rezultă din Nota de Constatare nr. Dl/I/1292 din 27 mai 2014.

Conform raportului privind necesitatea şi scopul recrutării, pârâtul intimat a fost racolat pentru a da informaţii cu privire la fapte care ar putea aduce atingere securităţii statului, precum şi pentru supravegherea unor persoane care primesc în familie rude persoane străine, ce ajung în România prin traficul de frontieră. Totodată se face menţiunea utilizării recrutatului pentru obţinerea de informaţii despre cei care ascultă posturi de radio reacţionare şi despre cei care au atitudine duşmănoasă.

Intimatul a divulgat Securităţii, prin Nota informativă nr. 001070 scrisă în data de 26 iunie 1987, informaţii referitoare la intenţia unor persoane de a pleca definitiv din tară:

"În noaptea de 21/22 iunie 1987, fiind de serviciu în st. C.F.R. Resighea, din trenul de la ora 1:22, dinspre Satu Mare, au coborât patru tineri din comuna Cămârzana, doi dintre ei fiind născuţi în anul 1962, iar ceilalţi doi în anul 1964. Unul dintre ei era blond, iar ceilalţi trei şateni, toţi fiind de statură mijlocie. Cei patru au venit spre sursă, abordându-l punând întrebări - unde este Scărişoara, motivând că ar dori să lucreze în zonă. Ulterior, din întrebările puse de cei patru şi comportamentul lor, a rezultat că se interesează unde este linia de frontieră cu R.P. Ungaria, intenţionând să treacă frontiera. Sursa le-a spus că frontiera este păzită, descurajându-i în intenţiile lor, astfel că, cu trenul de la ora 2:50 s-au întors spre Satu Mare."

În primul rând, arată Înalta Curte faptul că raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Rezultă aşadar fără echivoc că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membri unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

În acest context, rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovăţii, de a individualiza şi de a aplica pedepse, nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum şi a oricăror alte probe pertinente şi concludente, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa CEDO ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16 martie 2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor,,

Aşadar, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.

A doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, iar neîndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, împiedică reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, însă, în speţă, pentru considerentele redate mai jos, Înalta Curte constată îndeplinite în cauză aceste condiţii.

În privinţa primei condiţii, rezultă din actele dosarului faptul că pârâtul intimat a redactat nota informativă 001070 scrisă în data de 26 iunie 1987, fiind de semnalat faptul că legiuitorul nu distinge după cum există una sau mai multe relatări, verbale/scrise.

Prin nota dată, pârâtul-intimat a dat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Astfel, în speţa de faţă, pârâtul a divulgat Securităţii, prin Nota informativă scrisă, informaţii referitoare la intenţia unor persoane de a pleca definitiv din ţară, atitudine considerată în respectiva perioadă extrem de gravă, susceptibilă de a atrage persecuţii din partea organelor represive ale regimului.

În continuare, se reţine că, din analiza definiţiei legale a colaboratorului, rezultă că pentru a fi întrunită cea de-a treia cerinţă a textului de lege citat, este necesar ca persoana vizată, prin activităţile desfăşurate, să fi suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Legiuitorul a făcut referire la drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără a statua ca acestea să fi fost garantate de legislaţia internă la momentul faptelor imputate.

Se poate aşadar considera că pârâtul intimat a dus atingere dreptului la liberă circulaţie şi dreptului la viaţă privată a persoanelor vizate de informarea sa, cele două drepturi fiind garantate de art. 12 şi art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice din 16 decembrie 1966, publicat în Buletinul Oficial al RSR din 20 noiembrie 1974 prin Decretul de ratificare nr. 212 din 31 octombrie 1974. Potrivit art. 49 pct. 2 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, pentru fiecare stat care va ratifica sau adera la acesta, Pactul va intra în vigoare la 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare la Secretariatul ONU. Aşadar pentru România Pactul a intrat în vigoare la 19 martie 1975, documentul de ratificare fiind depus la data de 19 decembrie 1974.

Prin urmare, chiar dacă prin Constituţia de la 1965, cu modificările aduse acesteia prin legile ulterioare, nu era prevăzută expres garantarea dreptului la liberă circulaţie şi la viaţă privată, aceste garanţii erau oferite de Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice din 16 decembrie 1966, act internaţional ratificat şi de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974 şi în vigoare în RSR din 19 martie 1975.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile - dreptul la viaţă, libertatea şi securitatea persoanei, libera circulaţie.

Or, îngrădirea drepturilor în discuţie prin activităţile întreprinse de pârât s-a realizat tocmai prin informarea întocmită de acesta, fiind binecunoscut faptul că în perioada comunistă intenţia unor persoane de a emigra, ca modalitate de exercitare a dreptului la liberă circulaţie, reprezenta, aşa cum a arătat practica judiciară în această materie, o atitudine potrivnică regimului comunist, indiferent de motivul care ar fi determinat o astfel de decizie.

Intimatul susţine faptul că nu a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Este exclus însă ca el să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informaţie, asupra celor denunţaţi, cel mai probabil, să se desfăşoare acţiuni de investigare din partea Securităţii. Or, aceste acţiuni de investigare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre persoanele denunţate, fără acordul acestora.

Denunţarea unui grup de persoane uşor identificabile satisface condiţiile impuse prin definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii. Persoanele denunţate făceau parte dintr-un grup restrâns, având în vedere detaliile furnizate de intimat referitoare la localitatea de domiciliu, vârstă, semnalmente.

De altfel, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient un singur denunţ care, în accepţiunea legii, să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat fără să fie necesar a se face dovadă că persoanele au suferit de pe urma respectivei note informative.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei nr. 653 din 1 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Va fi casată sentinţa atacată şi rejudecându-se cauza, va fi admisă acţiunea cu consecinţa constatării calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei nr. 653 din 1 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi constată calitatea de colaborator al Securităţii a acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM