Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3861/2018 AI generated

Validity of ISO 9001 certification for consortium members in public works procurement: requirement of proof at the time of tender submission and violation of equal treatment

Case Number Decizia nr. 3861/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal of the Ministry of Regional Development and Public Administration, quashed the lower court’s decision that had annulled a financial correction, and dismissed the public institution’s action as groundless, thereby upholding a 1,422,984.76 RON penalty (10% of the contract value) for public procurement irregularities. The dispute concerned a challenge against an administrative decision and a non-conformity note that imposed the financial correction on a municipal administration for failing to meet qualification requirements in a road infrastructure reconfiguration project, specifically regarding the ISO 9001:2008 certification for landscape architecture works by one of the contractors in a consortium. The court determined that the contracting authority violated the principle of equal treatment and legal provisions governing public procurement (Emergency Ordinance No. 34/2006, Government Emergency Ordinance No. 66/2011, and H.G. No. 925/2006) because the certificate provided by the contractor did not prove validity at the time of the offer submission, and the authority's subsequent verification of the certificate on a database failed to establish the specific date of issuance or the timing of the check relative to the procurement deadline, rendering the offer non-compliant.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 36 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ; Validity of ISO 9001 certification for consortium members in public works procurement: requirement of proof at the time of tender submission and violation of equal treatment: The dispute concerned a challenge against an administrative decision and a non-conformity note that imposed the financial correction on a municipal administration for failing to meet qualification requirements in a road infrastructure reconfiguration project, specifically regarding the ISO 9001:2008 certification for landscape architecture works by one of the contractors in a consortium. The court determined that the contracting authority violated the principle of equal treatment and legal provisions governing public procurement (Emergency Ordinance No. 34/2006, Government Emergency Ordinance No. 66/2011, and H.G. No. 925/2006) because the certificate provided by the contractor did not prove validity at the time of the offer submission, and the authority's subsequent verification of the certificate on a database failed to establish the specific date of issuance or the timing of the check relative to the procurement deadline, rendering the offer non-compliant.

Keywords

AI generated
verification by the contracting authority public procurement tendering validity requirement contractor consortium public works

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011
6 şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, a aplicat o reducere procentuală de 10 % din valoarea Contractului de lucrări nr.
art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
Având în vedere considerentele expuse, instanţa de fond a reţinut că nu se poate reţine existenţa unei nereguli, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
A invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 36 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006
b) şi art. 36 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Raportorul a apreciat că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, prefigurându-se incidenţa prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
art. 2 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006
Având în vedere considerentele expuse, instanţa de fond a reţinut că nu se poate reţine existenţa unei nereguli, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin.
art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006
34/2006, art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Serves as the procedural legal basis cited in the dispositive for admitting the appeal, quashing the lower court's judgment, and dismissing the action as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 octombrie 2015, Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Băile Olăneşti, prin Primar A., autoritate contractantă în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013 - Axa Prioritară DML5/5.2 - Proiect: Reabilitarea Infrastructurii Rutiere în Staţiunea Băile Olăneşti, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, a solicitat anularea următoarelor acte administrative: Decizia M.D.R.A.P. nr. 44 din 28 aprilie 2015 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Notei de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014 emisă de către DGPE din cadrul MDRAP şi Nota de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene, prin care s-a dispus aplicarea unei corecţii financiare în cuantum de 1.422.984,76 RON fără TVA, reprezentând contravaloarea a 10% din valoarea fără TVA a Contractului de lucrări nr. x/14 octombrie 2013 din cadrul proiectului "Reabilitarea Infrastructurii Rutiere în Staţiunea Băile Olăneşti" s-a mai solicitat de către reclamant ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună exonerarea de la plata sumelor stabilite de către organele de control cu titlu de creanţa bugetară în sarcina sa şi anularea actelor administrative denumite Informări privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererile de plată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 28/F-Cont din 8 februarie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Băile Olăneşti, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional.

A anulat Decizia nr. 44 din 28 aprilie 2015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi nota de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014, a dispus exonerarea de la plata sumelor stabilite în baza actelor mai sus menţionate.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut ca situaţie de fapt următoarele:

Din probele administrate a rezultat că prin Informarea nr. x din 12 decembrie 2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de Plată nr. x şi în conformitate cu Nota de neconformitate nr. 103.078 din 18 noiembrie 2014 emise de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a aplicat o reducere procentuală de 10% din valoarea Contractului de lucrări nr. x din 14 octombrie 2013 încheiat între UAT Oraşul Băile Olăneşti şi SC B. SRL (Asocierea SC B. SRL şi SC C. SRL).

În vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de lucrări, UAT Oraşul Băile Olăneşti, în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de cerere de oferte prin publicarea în SEAP a Invitaţiei de participare nr. 339.721 din 20 noiembrie 2012. Valoarea estimată a contractului a fost de 15.350.470,00 RON. Criteriul de atribuire a fost "preţul cel mai scăzut".

În Invitaţia de participare nr. 339721 din 20 noiembrie 2012, reclamanta a menţionat următoarele:

"Lucrările ce urmează a fi executate sunt din categoria lucrărilor de infrastructură şi suprastructură rutieră, lucrări de alimentare cu apă, canalizare menajeră şi pluvială din corpul străzilor şi lucrări de amenajare parcuri".

La capitolul III.2.3.b) Standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului din fişa de date a achiziţiei, reclamanta a solicitat prezentarea certificatului "ISO 9001:2008, sau echivalent, valabil la data limita de depunere a ofertei corespunzător activităţii aferente obiectului procedurii ce face obiectul contractului de execuţie lucrări", precizând că "În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat să prezinte aceste formulare".

Conform celor menţionate în Raportul procedurii nr. 6909 din 2 iulie 2013, în urma solicitărilor de clarificări formulate de 10 potenţiali ofertanţi, au fost depuse 4 oferte, oferta depusă de Asocierea SC B. SRL şi SC C. SRL fiind declarată câştigătoare.

Autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a constatat că, pentru abaterile enumerate mai sus, sunt aplicabile prevederile punctului 9 din Partea I Secţiunea B din H.G. nr. 519/2014 - "Evaluarea ofertelor", motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 6 şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, a aplicat o reducere procentuală de 10 % din valoarea Contractului de lucrări nr. x din 14 octombrie 2013 încheiat între UAT Judeţul UAT Oraşul Băile Olăneşti şi SC B. SRL (Asocierea SC B. SRL şi SC C. SRL).

Valoarea reducerii procentuale rezultate din aplicarea corecţiei de 10% pentru contractul verificat a fost de 1.422.984,76 RON.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Notei de informare nr. x din 27 iunie 2014 şi Notei de neconformitate nr. x din 20 ianuarie 2014.

Contestaţia a fost soluţionată prin Decizia nr. 277 din 1 septembrie 2014, prin care s-a dispus admiterea contestaţiei formulate de Unitatea administrativ teritorială oraşul Băile Olăneşti, anularea Notei de neconformitate nr. x din 20 ianuarie 2014 şi a Informării nr. 45446 din 27 iunie 2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de Plată nr. x şi refacerea acestora ţinând cont de considerentele deciziei.

Raportat la cele dispuse prin Decizia nr. 277 din 1 septembrie 2014, a fost emisă Nota de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014. Aceasta a fost comunicată reclamantei cu Nota de informare nr. x din 12 decembrie 2014.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Notei de informare nr. x din 12 decembrie 2014 şi Notei de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014.

Contestaţia reclamantei a fost soluţionată prin Decizia nr. 44 din 28 aprilie 2015, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

A reţinut instanţa de fond că din analiza procesului-verbal de evaluare nr. x înregistrat sub nr. x din 10 ianuarie 2013 şi Raportul procedurii nr. x din 7 februarie 2013 rezultă faptul că SC C. SRL "a prezentat ISO 9001:2008 pentru drumuri şi edilitare şi nu a prezentat certificat pentru obiectul de lucrări de arhitectură peisagistică a parcurilor, însă astfel cum s-a menţionat această cerinţă de calificare poate fi dovedită şi prin alte mijloace de probă, inclusiv prin interogarea bazelor de date ale organelor competente. Din adresa nr. x din 7 noiembrie 2014 emisă de autoritatea contractantă, înregistrată la MDRAP cu nr. 90912 din 7 noiembrie 2014, rezultă că autoritatea a transmis dovada verificării pe site-ul D. a certificatului nr. 1696 - SR EN ISO 9001:2008, conform căruia asociatul SC C. SRL este certificat şi pentru categoria de lucrări "amenajări peisagistice".

Având în vedere considerentele expuse, instanţa de fond a reţinut că nu se poate reţine existenţa unei nereguli, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că instanţa de fond, pentru a ajunge la soluţia pronunţată, a reţinut în mod corect că SC C. SRL nu a prezentat certificat pentru obiectul de lucrări de arhitectură peisagistică a parcurilor, dar prin simplul fapt că s-a făcut o interogare pe site-ul D., cu desconsiderarea probatoriului administrat şi implicit a normelor legale incidente, a hotărât în mod eronat că nu se poate reţine existenţa unei nereguli pe acest aspect.

Reprezentanţii UATO Băile Olăneşti au menţionat în mod expres acest aspect în Procesul-verbal de evaluare nr. x (înregistrat sub nr. x din 10 ianuarie 2013) şi Raportul procedurii nr. x din 7 februarie 2013, în care s-a reţinut în legătură cu SC C. că a prezentat ISO 9001:2008 pentru drumuri edilitare, dar nu a prezentat pentru obiectul arhitectură peisagistică a parcurilor. Raportat la acest aspect, E. (Organism Intermediar conform Contractului de finanţare nr. x din 14 mai 2012) a solicitat o clarificare UATO Băile Olăneşti, această din urmă instituţie precizând că, Comisia de evaluare avea obligaţia de a lua în considerare resursele tuturor membrilor grupului, iar asociatul SC B. era certificat ISO 9001:2008 pentru respectivele lucrări. Or, această interpretare este total eronată raportat la prevederile Ordinului ANRMA nr. 509/2011, care stabilea că certificarea ISO 9001:2008 trebuia prezentată individual de fiecare membru al asocierii pentru partea de contract pe care o realizează,dar şi la modul în care autoritatea contractantă a formulat cerinţa în speţă.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond a omis în totalitate faptul că în conformitate cu fişa de date a achiziţiei UATO Băile Olăneşti a solicitat ca certificatul ISO 9001:2008 sau echivalent să fie valabil la data limită de depunere a ofertei, iar în cauză nu există niciun document care să dovedească faptul că SC C. SRL era certificat la data deschiderii ofertelor. Această omisiune este cu atât mai gravă în condiţiile în care recurentul-pârât a arătat instanţei de fond faptul că, în vederea clarificării acestui aspect, prin Adresa nr. x din 5 noiembrie 2014 s-a solicitat UATO Băile Olăneşti să demonstreze că prin verificarea site-ului D. Comisia de evaluare a putut stabili cu certitudine că asociatul SC C. SRL îndeplinea cerinţa solicitată la data limită de depunere a ofertelor; s-a răspuns prin Adresa nr. x din 7 noiembrie 2014, înregistrată la MDRAP cu nr. 90912 din 7 noiembrie 2014, transmiţând dovada verificării pe site-ul D. a certificatului ISO 9001:2008, conform căruia asociatul este certificat şi pentru categoria de lucrări "amenajări peisagistice", dar nu a făcut dovada faptului că SC C. SRL era certificată la momentul deschiderii ofertelor şi nici când a fost realizată verificarea respectivă.

Totodată, a mai susţinut recurentul că MDRAP a apreciat corect că oferta declarată câştigătoare nu îndeplinea toate cerinţele minime de calificare solicitate prin fişa de date a achiziţiei, fiind incidente disp. art. 2 alin. (2) lit. b) şi art. 36 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 82 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, astfel că în mod indubitabil UATO Băile Olăneşti a tratat în mod preferenţial ofertantul care a fost declarat câştigător.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu a avut în vedere nici cele reţinute de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin intermediul deciziilor invocate chiar de către UATO Băile Olăneşti şi în special Decizia nr. 1076/114 C110/5937, 150,387,609, 643 din 28 martie 2013 a CNSC. Aceasta a fost emisă ca urmare a promovării contestaţiei nr. 314 din 16 ianuarie 2013 de către SC F. SRL în calitate de lider al Asocierii SC F. SRL - SC G. SRL - SC H. SRL.

În cuprinsul Deciziei nr. 1076/114 C110/5937, 150,387,609, 643 din 28 martie 2013 a CNSC s-a menţionat, printre aspectele contestate, admisibilitatea ofertei depusă de asocierea SC I. SRL - SC C. SRL, că pentru operatorul economic SC I. SRL există un certificat ISO 9001:2008 unde este prevăzut domeniul Amenajare Teren, Peisagistică, însă în formularul nr. 13 nu are prevăzut personal de specialitate şi nu are experienţă în lucrări de acest gen. În ceea ce priveşte operatorul SC C. SRL, contestatorul a arătat că nu are în certificatul ISO 9001:2008 specificat acest domeniu, are în echipă un contract de colaborare cu J. - inginer horticol, are experienţă similară un contract de peisagistică, iar conform ofertei financiare el execută lucrările de peisagistică.

Pentru aceste argumente, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare să se dispună respingerea ca neîntemeiată a acţiunii promovate de către reclamanta UATO Băile Olăneşti, menţinând ca temeinice şi legale Decizia nr. 44 din 28 aprilie 2015 şi Nota de Conformitate nr. x din 18 noiembrie 2014.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Băile Olăneşti nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportorul a apreciat că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, prefigurându-se incidenţa prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând criticile invocate în recurs raportat la probele administrate şi la soluţia dată de instanţa de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite, va casa hotărârea atacată şi va respinge acţiunea reclamantei, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul acţiunii îl formează anularea Deciziei nr. 44 din 28 aprilie 2015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Notei de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014 emisă de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în sensul respingerii acesteia) şi a Notei de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene, prin care s-a dispus aplicarea unei corecţii financiare în cuantum de 1.422.984,76 RON fără TVA, reprezentând contravaloarea a 10% din valoarea fără TVA a Contractului de lucrări nr. x din 14 octombrie 2013 din cadrul proiectului "Reabilitarea Infrastructurii Rutiere în Staţiunea Băile Olăneşti".

Contractul de lucrări nr. x din 14 octombrie 2013 a avut ca obiect Proiectul "Reabilitarea Infrastructurii Rutiere în Staţiunea Băile Olăneşti" şi a fost încheiat între UATO Băile Olăneşti, ca autoritate contractantă, şi Asocierea SC B. SRL şi SC C. SRL.

Prin Decizia nr. 44 din 28 aprilie 2015, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a dispus respingerea contestaţiei formulate de UATO Băile Olăneşti împotriva informării nr. 45446 din 12 decembrie 2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. x şi a Notei de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014 emisă de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, proiect cod SMIS 18224, cu titlul "reabilitarea infrastructurii rutiere în staţiunea Băile Olăneşti", ca fiind neîntemeiată.

Prin Nota de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene, s-a dispus aplicarea unei corecţii financiare în cuantum de 1.422.984,76 RON fără TVA, reprezentând contravaloarea a 10% din valoarea fără TVA a Contractului de lucrări nr. x din 14 octombrie 2013 din cadrul proiectului "Reabilitarea Infrastructurii Rutiere în Staţiunea Băile Olăneşti".

Prin informarea nr. x din 12 decembrie 2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x şi în conformitate cu Nota de neconformitate nr. x din 18 noiembrie 2014 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a aplicat o reducere procentuală de 10% din valoarea contractului de lucrări nr. x din 14 octombrie 2013 încheiat între UATO Băile Olăneşti şi SC B. SRL (Asocierea SC B. SRL şi SC C. SRL).

În vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de lucrări, UATO Băile Olăneşti, în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de cerere de oferte prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. 339.721 din 20 noiembrie 2012. Valoarea estimată a contractului a fost de 15.350.470,00 RON, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Conform Raportului procedurii nr. x din 2 iulie 2013, reiese că în urma solicitărilor de clarificări formulate de 10 potenţiali ofertanţi au fost depuse 4 oferte, dintre care oferta depusă de Asocierea SC B. SRL şi SC C. SRL a fost declarată câştigătoare.

Autoritatea contractantă a solicitat prin fişa de date a achiziţiei publice, ca cerinţă minimă, prezentarea dovezilor privind ISO 9002:2008 sau echivalent, valabil la data limită de depunere a ofertei, corespunzător activităţii aferente obiectului procedurii ce face obiectul contractului de execuţie lucrări.

Din documentele prezentate în cadrul ofertei depuse de Asocierea SC B. SRL şi SC C. SRL, a rezultat că asociatul C. SRL nu era certificat ISO 9002:2008 pentru lucrări de arhitectură peisagistică a parcurilor la data limită de depunere a ofertelor, deşi conform Contractului de asociere nr. x din 74 octombrie 2013 acesta a realizat lucrări de amenajare parcuri.

Pentru a clarifica acest aspect, autoritatea de verificare, prin Adresa nr. x din 5 noiembrie 2014, a solicitat autorităţii contractante să demonstreze că prin verificarea site-ului D. comisa de evaluare a putut stabili cu certitudine că asociatul SC C. SRL îndeplinea cerinţa solicitată la data limită de depunere a ofertelor.

Comisia de evaluare a respins ca inacceptabile două din cele 4 oferte depuse, respectiv ofertele depuse de Asocierea SC K. SA Râmnicu Vâlcea - SC L. SRL - Băile Olăneşti şi Asocierea Societatea de Construcţii Transporturi Bucureşti SA - SC M. SA Ploieşti - SC N. SA O. SRL Bărcăneşti Prahova, pentru situaţia identică în care s-a aflat ofertantul care a fost declarat câştigător, respectiv nu au prezentat Standardele de asigurare a calităţii - ISO 9001 pentru "obiectul de lucrări de arhitectură peisagistică a parcurilor".

Instanţa de fond a reţinut că din procesul-verbal de evaluare nr. x înregistrat sub nr. x din 10 ianuarie 2013 şi raportul procedurii nr. 1452 din 7 februarie 2013 rezultă faptul că SC C. SRL a prezentat ISO 9001:2008 pentru drumuri şi edilitare şi nu a prezentat certificat pentru obiectul de lucrări de arhitectură peisagistică a parcurilor. A reţinut instanţa de fond, însă, că această cerinţă de calificare poate fi dovedită şi prin alte mijloace de probă, inclusiv prin interogarea bazelor de date ale organelor competente

Înalta Curte reţine că din adresa nr. x din 7 noiembrie 2014 emisă de autoritatea contractantă, înregistrată la MDRAP cu nr. 90912 din 7 noiembrie 2014, rezultă că autoritatea a transmis dovada verificării pe site-ul D. a certificatului nr. 1696 - SR EN ISO 9001:2008, conform căruia asociatul SC C. SRL este certificat şi pentru categoria de lucrări "amenajări peisagistice".

Însă, ceea ce nu a analizat instanţa de fond este împrejurarea că din această adresă nu rezultă de la ce dată asociatul SC C. SRL este certificat pentru lucrările de amenajări peisagistice şi nici data la care a fost realizată verificarea respectivă privind deţinerea certificatului pentru amenajări peisagistice.

Or, potrivit Ordinului nr. 509/2011, certificarea ISO 9001:2008 trebuia prezentată individual de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o realizează, certificarea trebuia să fie valabilă la data limită a depunerii ofertelor, aşa cum s-a solicitat prin fişa de date, şi nu trebuia depusă ulterior, verificată din baza informatică de date a acesteia, şi neprecizându-se data de la care a început valabilitatea acestui certificat.

Din analizarea probelor administrate la dosarul cauzei rezultă că evaluarea ofertelor realizată de către Comisia de evaluare nu a respectat principiul tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind respectat un principiu esenţial care stă la baza atribuirii contractului de achiziţie publică.

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 "Oferta este considerată inacceptabilă dacă a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art. 11 alin. (4) - (5), documente relevante în acest sens"

Potrivit art. 11 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 925/2006:

"(4) Pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, ofertantul are dreptul de a prezenta iniţial doar o declaraţie pe propria răspundere, semnată de reprezentantul său legal, prin care confirmă că îndeplineşte cerinţele de calificare astfel cum au fost solicitate în documentaţia de atribuire. Declaraţia va fi însoţită de o anexă în care ofertantul trebuie să menţioneze succint, dar precis, modul concret de îndeplinire a respectivelor cerinţe - inclusiv, dacă au fost solicitate, diverse valori, cantităţi sau altele asemenea.

(5) În cazul în care uzează de dreptul prevăzut la alin. (4), ofertantul are obligaţia de a prezenta/completa certificatele/documentele edificatoare care probează/confirmă îndeplinirea cerinţelor de calificare, atunci când primeşte din partea autorităţii contractante o solicitare în acest sens, în termenul prevăzut în respectiva solicitare. Acest termen nu poate fi mai mic de 3 zile lucrătoare.".

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 177 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 191 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 193 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 11 alin. (2)-(3) din H.G. nr. 925/2006, art. 6 din Ordinul nr. 509/2011, rezultă că în documentaţia de atribuire trebuie precizat, în cadrul unei oferte comune realizată de mai mulţi operatori economici, conform art. 41 teza a II-a din O.U.G. nr. 34/2006, dacă criteriile de calificare şi selecţie trebuie îndeplinite de toţi operatorii economici care fac parte din asocierea respectivă sau dacă criteriile respective trebuie respectate doar de către operatorii economici care vor realiza efectiv lucrării pentru care sunt impuse certificările prin criteriile de calificare.

De asemenea, rezultă din aceleaşi dispoziţii legale că verificarea respectării cerinţelor de calificare referitoare la respectarea unor standarde europene de certificare se poate realiza fie prin prezentarea unor certificate emise de organismele competente, fie prin orice alte mijloace de probă, inclusiv prin interogarea oricărui site oficial al unei instituţii publice sau a unei alte entităţi abilitate de lege, în măsura în care sursa de date respectivă conţine informaţii actualizate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (21) din H.G. nr. 925/2006.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a avut în vedere, la pronunţarea soluţiei de anulare a actelor administrative în discuţie, că certificatul de calificare a desfăşurării activităţii de amenajări peisagistice în ceea ce o priveşte pe SC C. SRL nu purta data obţinerii acestuia şi dacă acesta era valabil la momentul depunerii ofertelor pentru contractul de achiziţie publică, şi, de asemenea, nu este precizată data la care s-a făcut această verificare pe site-ul D., raportat la atribuirea acestui contract.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată prin care a fost admisă acţiunea şi au fost anulate actele administrative este nelegală, fiind aplicate greşit dispoziţiile legale în baza cărora acestea au fost emise, urmând a fi admis recursul formulat de pârât şi respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional împotriva Sentinţei nr. 28/F-Cont din 8 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi în rejudecare va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional împotriva Sentinţei nr. 28/F-Cont din 8 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare.

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM