Negative jurisdictional conflict over a judge's debt-exemption claim: effective activity at home court vs. temporary secondment under Art. 127 CPC.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 24 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti la emiterea deciziei de scutire de la plata debitelor constituite prin deciziile APISMB nr. 32988 din 6 martie 2014, respectiv nr. 34168 din 21 mai 2014 şi anularea deciziilor APISMB nr. 32988 din 06 martie 2014 şi nr. 34168 din 21 mai 2014.

Prin sentinţa nr. 1594 din data de 15 martie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus trimiterea cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamanta are calitatea de judecător chiar în secţia competentă să judece prezenta cerere de chemare în judecată, chiar dacă, temporar, aceasta este detaşată în cadrul altei instituţii. De asemenea, reclamanta, prin detaşare, nu şi-a pierdut calitatea de judecător în cadrul secţiei II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, la momentul încetării detaşării aceasta urmând a reveni pe locul temporar vacant.

În privinţa deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7 din 16 mai 2016 de admitere a unui recurs în interesul legii, s-a apreciat că aceasta nu este incidentă în cauză, deoarece ipoteza avută în vedere la pronunţarea hotărârii este diferită, ea referindu-se, în principal, la sesizarea primei instanţe, nu şi la exercitarea căilor de atac.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin Sentinţa nr. 1270 din data de 20 iunie 2018 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, iar în baza dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că în cauză este aplicabilă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 22 iunie 2016) prin care s-a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "Sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă."

Or, în cauza de faţă, reclamanta A., la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu îşi desfăşoară efectiv activitatea la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, aceasta desfăşurându-şi activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru o durată de trei ani (1 decembrie 2016 - 1 decembrie 2019) potrivit Hotărârii C.S.M. nr. 1018 din 25 octombrie 2016.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Deciziile nr. 32988 din 6 martie 2014 şi nr. 34168 din 21 mai 2014 emise de pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, solicitând şi emiterea unei decizii de scutire de la plata debitelor constituite prin cele două acte administrative contestate.

Prezentul conflict negativ de competenţă, sub aspect teritorial, a fost generat de interpretarea diferită dată de cele două instanţe dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă facultativă.

Conform acestui text de lege, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Din modul în care este redactat textul de lege, condiţiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existenţa unei cauze în curs de soluţionare pe rolul unei instanţe, reclamantul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier şi să-şi desfăşoare activitatea profesională la instanţa competentă să judece cauza.

În cauză, reclamanta A. este judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, iar potrivit hotărârii C.S.M. nr. 1014 din data de 25 octombrie 2016, în privinţa acesteia s-a dispus prelungirea detaşării la Consiliul Superior al Magistraturii pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 decembrie 2016.

Date fiind menţiunile din hotărârea sus-menţionată, este evident că atât la data formulării acţiunii, cât şi în prezent reclamanta îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi nu la Tribunalul Bucureşti, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.

Având în vedere Decizia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul Legii nr. 7/2016, conform căreia "sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă" şi faptul că în cazul instituţiei detaşării, magistratul nu mai activează efectiv la instanţa de la care a fost detaşat, Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită cerinţa impusă de textul lege pentru a se pune problema unei competenţe facultative.

În acest context, reţinând inaplicabilitatea dispoziţiei speciale atributive de competenţă din cuprinsul art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte va determina instanţa competentă teritorial conform regulilor de drept comun şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM