Jurisdiction for special-status public servants’ retirement allowances: administrative contentious competence under Art. 109 Law 188/1999 and plaintiff’s domicile under Art. 10(3) Law 554/2004.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 25 aprilie 2017, înregistrată sub nr. x/2017 reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei la plata ajutoarelor pecuniare stabilite în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate conform art. 20 alin. (1) şi (2) din Cap. 2, al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi la plata dobânzii legale pentru sumele datorate, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin Sentinţa nr. 887 din data de 4 septembrie 2017 Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Maramureş competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul I.T.P.F.Sighetul Marmaţiei.

Plecând de la calificarea litigiului ca fiind unul de asigurări sociale, întemeiat pe prevederile art. 153 lit. f) din Legea 163/2010, în privinţa competenţei teritoriale instanţa a aplicat dispoziţiile art. 154 alin. (2) din acelaşi act normativ, reţinând competenţa instanţei de la sediul pârâtului.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, la data de 7.11.2017 C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care au solicitat aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii.

Prin Sentinţa nr. 455 din data de 2 aprilie 2018 Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală şi teritorială a completului de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civile a Tribunalului Maramureş şi a declinat în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B. şi a cererii de intervenţie formulate de numiţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că ajutorul la pensionare solicitat de reclamanţi nu reprezintă o formă de sprijin suportat de stat din bugetul asigurărilor sociale, ci o compensaţie acordată de plătitorul de salariu la încetarea raportului de muncă al persoanei salariate, astfel încât a apreciat că raportul juridic dedus judecăţii nu este un raport de asigurări sociale, ci raport de serviciu al poliţistului, funcţionar public civil, cu statut special.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 şi opţiunea reclamanţilor, care au învestit instanţa de la domiciliul lor, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin Sentinţa nr. 525 din data de 3 mai 2018 Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale funcţionale, a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia şi a suspendat de drept judecarea cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că nu se poate vorbi despre o necompetenţă materială (cum se precizează în dispozitivul Sentinţei nr. 455/2018), întrucât necompetenţa materială presupune o delimitare între instanţe de grad diferit, or, în cauza dedusă judecăţii problema competenţei se ridică între instanţe de acelaşi grad, respectiv, tribunal.

Fiind vorba de o competenţă teritorială de drept comun, regulile de invocare a unei eventuale excepţii de necompetenţă teritorială se circumscriu art. 130 C. proc. civ., astfel încât s-a apreciat că necompetenţa teritorială relativă a Tribunalului Suceava a fost acoperită, iar în acest context Tribunalul Maramureş este instanţa competentă, cu atât mai mult cu cât excepţia nu putea fi invocată din oficiu.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii, având calitatea de poliţişti în rezervă, foşti angajaţi în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei, au învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni ce vizează acordarea ajutoarelor cuvenite la pensionare, conform art. 20 alin. (1) şi (2) din Capitolul 2 al Anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010.

Conform expunerii cronologice de la punctele 1 şi 2 din prezenta decizie, cauza a suferit o serie de declinări de competenţă succesive, sub aspect funcţional şi teritorial, datorate opiniilor diferite exprimate de secţiile/completele specializate din cadrul Tribunalului Suceava şi Tribunalului Maramureş, cu privire la calificarea naturii juridice a litigiului - un conflict de muncă ori un litigiu de drept administrativ.

Prin Decizia nr. 5/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:

"Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completelor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completelor specializate de contencios administrativ".

În motivarea acestei Decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că:

"(...) ajutorul acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu nu este un drept de asigurări sociale, ci este un drept asociat prestării unei anumite activităţi în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu.

Natura juridică a acestui ajutor este interpretată a fi aceea a unui drept de natură salarială sau asimilat acestuia, deoarece derivă dintr-un raport de muncă sau de serviciu, care a încetat.

În acest cadru, în raport cu calitatea avută de solicitant, aceea de salariat sau de funcţionar public, judecarea litigiilor intră în competenţa secţiilor/completurilor specializate în litigii de muncă sau a secţiilor/completurilor de contencios administrativ.

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

(...) Faţă de cele expuse mai sus rezultă că instanţele care au soluţionat litigiile în considerarea raportului de serviciu în care s-au aflat părţile, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, au procedat corect."

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 5/2018 sus-enunţate, în sensul stabilirii naturii litigiului ca fiind unul de contencios administrativ, având în vedere calitatea reclamanţilor de funcţionari publici cu statut special, care s-au aflat în raporturi de serviciu cu pârâtul, precum şi obiectul acţiunii, respectiv acordarea ajutoarelor salariale la pensionare (trecerea în rezervă), conform art. 20 alin. (1) şi (2) din Capitolul 2 al Anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010.

Aşadar, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine secţiilor/completelor specializate de contencios administrativ din cadrul tribunalelor, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public.

Pornind de la această premisă, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei de judecată aparţinând exclusiv reclamantului.

Cum în speţă, reclamanţii au înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Suceava, instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe pe reclamanţii B., A., intervenţii în nume propriu D., E., C., G., I., J., K., L., M., H., F. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră - Sighetul Marmaţiei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM