Financial correction note upheld as administrative; nullity claim inadmissible.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, apoi la Tribunalul Bucureşti, secţia secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere admiterea excepţiei de necompetenţă funcţională, şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin Sentinţa nr. 6809/25.11.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Cercetării şi Inovării, şi Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, constatarea nulităţii absolute a Notei de constatare nr. x/04.12.2012 prin care s-a stabilit o corecţie financiară de 25% din valoarea Contractului de achiziţie publică nr. x din 04.01.2010 şi a tuturor actelor subsecvente acesteia. În subsidiar, a solicitat înlăturarea obligaţiei instituţiei de la plata sumei de 381.765 RON, rămasă în sarcina acestuia prin Decizia nr. 5229 din 13.01.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 431 din 14 februarie 2017, a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamant ca neîntemeiată, în raport cu prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a admis excepţia de inadmisibilitate, invocată de pârâţi şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamant ca inadmisibilă, faţă de prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse în faţa primei instanţe, susţinând că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală.

3.1. În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, a arătat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanţa civilă nu în ideea eludării Legii contenciosului administrativ, ci în considerarea că aplicarea prevederilor generale ale C. civ. invocate primează.

Potrivit recurentului, pornind de la interpretarea greşită a obiectului cererii, prima instanţă a făcut aplicarea eronată a art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reţinând că s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, or, obiectul cererii îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a respectivului act, în sensul că acesta trebuie sa fie declarat nul pentru încălcarea normelor de ordine publică, obiect care de altfel nu a fost pus în discuţie, iar excepţia nu a fost unită cu administrarea probelor, în condiţiile art. 248 din C. proc. civ.

Prima instanţă a hotărât, fără a motiva, că actul dedus judecaţii ţine de materia contenciosului administrativ, deşi a arătat că Nota de constatare contestată a avut calitatea de act administrativ 6 luni de la comunicare, după aceea a devenit un act juridic, a intrat în circuitul juridic, în atare situaţie nulitatea absolută intra sub incidenţa prevederilor C. civ. şi de procedură civilă pentru nesocotirea dispoziţiilor imperative privind principiile de aplicare a legii în timp, nesocotirea legalităţii fiind un act emis cu exceptarea condiţiilor de legalitate cu privire la respectarea normelor legale de ordine publică.

Or, prin schimbarea încadrării juridice a fost afectat dreptul la judecata cauzei în mod echitabil de instanţa competentă şi într-un mod previzibil.

Aşa fiind, a apreciat că a fost încălcată competenţa de ordine publică a altei instanţe civile invocată în condiţiile legii, iar normele de drept au fost aplicate greşit.

3.2. Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, recurentul a considerat că justificările instanţei pe principiile de bază ale Legii 554//2004, prevederile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 51 alin. (2) din Codul de procedură fiscală susţin şi completează necompetenţa instanţei de contencios administrativ în rezolvarea cauzei deduse judecaţii.

Astfel, a făcut trimitere la aplicarea prevederilor generale ale C. civ. invocate care, în opinia sa, primează în virtutea dispoziţiilor art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012.

Recurentul a susţinut că instanţa avea dreptul şi îndatorirea să facă încadrarea în raport cu situaţia de fapt invocată şi oricum nu era ţinută de temeiul juridic invocat, obiectul acţiunii fiind constatarea nulităţii absolute a unui act unilateral, fie el emis şi de o autoritate, încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor imperative privind principiile de aplicare a legii în timp, cât şi a celor de legalitate, de predictibilitate şi de securitate juridică a normei civile cu privire la aplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011, iar unirea excepţiilor cu fondul ar fi dat o dezlegare raportată la situaţia de fapt.

De asemenea, a apreciat că prima instanţă nu a făcut aplicarea art. 4 din Legea 554/2004.

În concluzie, a susţinut că prima instanţă nu oferă nicio justificare cu privire la înlăturarea temeiurilor sau neaplicarea lor în cauză, pronunţând o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii în raport de obiectul cererii şi actele dosarului, a principiilor fundamentale consacrate de Constituţie şi de o lege organică în ceea ce priveşte îngrădirea accesului la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi nu a judecat aspectul civil pe motiv că nu a identificat norma legală, precum şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Cercetării şi Inovării a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor formulate în cauză şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea unor critici formulate acestea vor fi analizate grupat şi vor primi răspuns prin argumente comune.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând constatarea nulităţii absolute a Notei de constatare nr. x/04.12.2012, prin care s-a stabilit o corecţie financiară de 25% din valoarea Contractului de achiziţie publică nr. x din 04.01.2010, şi a tuturor actelor subsecvente acesteia, iar în subsidiar a solicitat înlăturarea obligaţiei instituţiei de la plata sumei de 381.765 RON, rămasă în sarcina acesteia prin Decizia nr. 5229 din 13.01.2014.

Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia necompentenţei materiale, invocată de reclamant, şi a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâţi, respingând acţiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora poate fi atacată cu recurs hotărârea care a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, se reţine că nu este incident.

Acţiunea de faţă are ca obiect constatarea nulităţii absolute a Notei de constatare emise de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (în prezent, în urma transmisiunii legale a calităţii procesuale pasive, Ministerul Cercetării şi Inovării) prin care s-au stabilit corecţii financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă, din care suma de 246.062,44 de RON, aferentă bugetului Uniunii Europene.

Alegaţiile recurentului legate de presupusa natură civilă a Notei de constatare dobândită la expirarea celor şase luni de la comunicare, în opinia părţii respectiva notă având calitatea de act administrativ doar în acel interval, întrucât ulterior a intrat în circuitul civil, sunt lipsite de orice fundament legal.

Actul contestat, reprezentat de nota de constatare, a fost emis în baza O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, prin urmare este supus regimului juridic prevăzut de acest act normativ şi implicit de dispoziţiile Legii 554/2004, sub aspectul competenţei materiale fiind incidente prevederile art. 10 alin. (11) din lege.

Totodată, limitarea în timp a atacării în cazul unui act administrativ nu reprezintă un caz de limitare a accesului la justiţie, ci doar o respectare a prevederilor legale în materie, în cauză fiind de necontestat că nota în litigiu este act administrativ în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, iar faptul că s-a solicitat constatarea nulităţii actului atacat şi nu anularea lui nu înseamnă că respectivul act nu este unul administrativ, în dreptul administrativ neexistând o distincţie de regim juridic între cele două tipuri de nulitate.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a stabilit că este legal învestită cu soluţionarea cauzei, în raport cu prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

1.2. În ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, de asemenea, se constată că este corectă.

În cauză, ca urmare a înregistrării Suspiciunii de neregulă nr. 1200/19.07.2012, verificările efectuate s-au finalizat cu întocmirea Notei de constatare nr. x/04.12.2012, prin care s-a stabilit, în sarcina recurentului-reclamant, o corecţie financiară de 25% din valoarea contractului considerat afectat de neregulă.

Contestaţia formulată împotriva notei de constatare sus-menţionate a fost respinsă de autoritatea intimată, prin Decizia nr. 5229/13.01.2014.

Instanţa de control judiciar reţine că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control şi de atacare a acestora, anterior sesizării instanţei de judecată.

Potrivit art. 34 alin. (3) raportat la art. 46 şi 47 din O.U.G. nr. 66/2011 împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ.

Conform art. 51 alin. (2) din acelaşi act normativ, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Aşadar, obiectul principal al acţiunii în contencios administrativ în această materie, similar procedurii fiscale, îl constituie anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Subsecvent, persoana vătămată poate contesta şi procesul-verbal sau nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, şi chiar operaţiunile administrative preparatorii actelor administrative atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004, fără ca anularea acestora din urmă să poată forma obiectul exclusiv al acţiunii în contencios administrativ.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a titlului de creanţă atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestaţiei, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-şi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată.

Totodată, se observă că dispoziţiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanţă în condiţiile Legii nr. 554/2004. Per a contrario, rezultă că, în prezenţa dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acţiune în anularea notei de constatare/procesului-verbal/în absenţa deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Or, se constată că demersul judiciar iniţiat de recurentul-reclamant vizează Nota de constatare nr. x/04.12.2012, nu şi decizia prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva acestui act.

Cât priveşte susţinerea că prima instanţă nu a făcut aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 în privinţa actului atacat, care reglementează excepţia de nelegalitate a actului administrativ, se reţine că acest text de lege nu este incident în raport cu obiectul cauzei, reprezentat chiar de anularea respectivului act.

În fine, cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., deşi acesta a fost invocat în mod formal, cu toate acestea, se observă că în cauză nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, sintagmă prin care se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică.

În consecinţă, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar judecătorul fondului a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, atât în privinţa excepţiei necompetenţei materiale, cât şi asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, prin urmare hotărârea atacată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 431 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2019.

Procesat de GGC - GV