Restitution of expropriated property to educational institution: statutory exemption from in-kind restitution under Law 10/2001 Art. 16

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 8 iunie 2001, T.G., domiciliat în Brașov, a contestat răspunsul ce i s-a comunicat de către Universitatea „Transilvania” Brașov, prin adresa nr. 2984, primită la 8 mai 2001 cu privire la notificarea pe care i-a trimis-o pentru reglementarea situației imobilelor, proprietatea bunicilor săi G.C. și A.C.(născută I.) din Brașov, Stupini, C.F. 20439 nr. top 10490, casă și curte.

Prin contestație, G.T. a solicitat, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei Universitatea „Transilvania” Brașov, unitate deținătoare în sensul legii:

- să-i restituie terenul liber în suprafață de 942,70 mp înregistrat în C.F. 20493 Brașov nr. top 10490/2;

- să-i restituie, de asemenea în natură, terenul din C.F. 20493 Brașov nr. top 10490/1, posibil a fi dezafectat de construcțiile vechi, degradate, ce pot fi ușor mutate pe alt amplasament (poz.3 coteț porci, poz.5 șopron, poz.4 padocuri porc, împrejmuire și poartă metalică poz.5);

- să fie pus în posesia: clădirii P + E 125 mp, halei, construcție P 535 mp, drept compensare pentru clădirile vechi, demolate de pârâtă (nr. inventar 1051 grajd cai, nr. inventare 1145, 1146, clădiri de locuit, nr. 1123 șopron fân și 2160 iluminat aerian).

Ca soluție subsidiară, G.T. a solicitat scoaterea la licitație publică a complexului edificat de pârâtă și acordarea despăgubirilor în sumă de 45.805 dolari.

Tribunalul Sibiu, investit cu soluționarea pricinii, prin strămutarea dispusă de Curtea Supremă de Justiție (încheierea nr. 5115 din 7 noiembrie 2001, prin sentința civilă nr. 310 din 12 iunie 2002, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâta Universitatea „Transilvania” Brașov: să restituie reclamantei terenul în suprafață de 942,70 mp din nr. top 10490/2, înscris în C.F. 20493 Brașov; să emită decizie, cu ofertă de despăgubire, pentru restul terenului și construcțiilor demolate. Celelalte cereri au fost respinse.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, investită cu soluționarea apelurilor declarate în cauză de către ambele părți, prin decizia nr. 102/A din 10 decembrie 2002, le-a respins ca nefondate.

Ambele instanțe au reținut, în esență: că terenul indicat în contestație, trecut la stat fără a se face mențiunile de rigoare în C.F., a fost ulterior dezmembrat, o parte din acesta în suprafață de 942,70 mp care face parte din nr. top 10490/2, fiind restituită reclamantului în condițiile Legii nr. 18/1991, iar restul aflându-se în posesia pârâtei, primit în administrare directă prin ordinul M.A.I.A. nr. 90/81; că, în cauză, este vorba de un imobil ocupat de o unitate bugetară de învățământ, astfel că părții reclamante i se cuvin reparații prin echivalent, potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001; că, restituirea în natură a terenului, în condițiile actuale, nu este posibilă nici în raport de prevederile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 privind învățământul; că admiterea parțială a acțiunii își are justificarea în faptul că sunt incidente prevederile art. 36 alin. (2)-(4) din Legea nr. 18/1991 și dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Instanțele au motivat că pârâta, neconformându-se dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, este obligată să emită decizie cu ofertă de despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală sub următoarele aspecte ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ.:

1. greșita reținere că imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, susținând că ordinul nr. 90/81 emis de M.A.I.A. de transfer mijloace fixe de la I.C.P.C. Brașov, invocat de către pârâtă nu constituie un titlu de proprietate și că nu s-a dovedit nici exproprierea bunului, așa cum s-a menționat în sentință;

2. nerespectarea prevederilor art. 494 C. civ., în ce privește construcțiile de pe teren, edificate de către pârâtă, solicitate a-i fi date, prin compensare cu vechile edificii demolate;

3. interpretarea greșită a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, susținând că, întrucât imobilul a fost preluat fără titlu, incidența în cauză a articolului menționat este exclusă prin dispoziția din alin. (4) al aceluiași articol al legii;

4. greșita reținere ca aplicabilă în speță a prevederilor Legii nr. 84/95, susținând că eliberarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, de care face vorbire art. 166 alin. (4) din Legea nr. 713/2001 pentru completarea Legii nr. 84/1995, nu s-a emis și nici nu este posibil acest lucru;

5. invocarea greșită a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, referitor la parcela cadastrală CC 692 nr. top 10490 care, la 1 ianuarie 1990, se afla în administrarea operativă a Universității „Transilvania” Brașov.

Recursul nu este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate.

Este de necontestat că imobilul din litigiu și în prezent figurează înscris în C.F. nr. 20493 Brașov, nr. top 10490 pe numele proprietarilor G.C. și A.C.(născută I.), decedați, pe care i-a moștenit reclamantul T.G., în calitate de nepot.

S-a dovedit în dosar că pârâta Universitatea „Transilvania” Brașov a intrat în posesia imobilului menționat în baza Ordinului M.A.I.A nr. 90/81 de transferare a unor mijloace fixe de la I.C.P.C. Brașov.

Din dosar mai rezultă că, în legătură cu acest imobil, în timp, nu a intervenit nici un decret de expropriere, sub acest aspect constatând că mențiunea din sentință că bunul ar fi făcut obiectul unui asemenea decret este eronată.

Construcțiile edificate pe acest teren de către pârâtă au avut afectațiunea de anexă pentru cantinele studențești.

Pentru rigoare, se cuvine a se reține că ordinul de transfer mijloace fixe menționat mai sus nu îndeplinește condițiile unui titlu de proprietate. Este motivul pentru care în C.F., referitor la imobilul din litigiu, nu a intervenit nici o schimbare.

Întrucât în cauză s-a invocat, de către pârâtă, incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, se cuvin următoarele precizări:

În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv de către stat, organizațiile cooperatiste sau de oricare alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie în natură în condițiile legii.

În cazul unor imobile având o anumită destinație, enumerate în art.16 alin. (1) din lege, respectiv imobilele ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale, instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare,reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale, acreditate în România, precum și de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităților de interes public, social-cultural sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii în discuție.

În completarea acestor dispoziții, însă, alin. (2) din același art. 16 impune în sarcina ministerelor de resort și a celorlalte instituții publice interesate, efectuarea de propuneri în baza cărora guvernul va stabili, prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Se impune a fi remarcat, în primul rând, că este de atributul puterii executive și nu a celei judecătorești să stabilească imobilele care nu se restituie în natură și, în raport de aceasta, obligația deținătorului bunului de a restitui echivalentul valoric al imobilului solicitat de proprietar, în condițiile în care restituirea în natură nu este posibilă în considerația afectațiunii de interes public determinată legal.

Pe de altă parte, deși dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 determină, ca soluție principală, restituirea prin echivalent, și cea în natură este aplicabilă dar numai dacă imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal stabilit, cu particularitatea că ea poate fi dispusă în viitor, la cererea persoanei îndreptățite.

În speță, pârâta Universitatea „Transilvania” Brașov, cu adresa nr. 1644 din 8 martie 2002, aflată în dosarul acestei instanțe, a dovedit că a făcut demersurile necesare pentru reglementarea situației juridice a imobilului din litigiu, urmând ca Guvernul României să dispună potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Fără îndoială, va fi observată și prevederea din alin. (4) al aceluiași articol, abrogată un timp prin O.G. nr. 84 din 12 decembrie 2002, dar care este în vigoare în prezent, potrivit Legii nr. 48/2004.

De vreme ce în dosar nu s-a făcut dovada rezolvării demersului pârâtei, în mod corect instanța de apel a confirmat sentința tribunalului, care admisese în parte acțiunea, prin dispunerea restituirii către reclamant a suprafeței libere de 946,70 mp din nr. top 10490/2 al C.F. 20493 Brașov și obligării pârâtei de a emite decizie, cu ofertă de despăgubiri pentru restul terenului și construcțiilor demolate.

Evident, unitatea deținătoare, după ce guvernul va dispune cu privire la demersul făcut de aceasta în legătură cu imobilul din litigiu, afectat de construcțiile, gospodărie anexă pentru cantinele studențești, va emite decizie, cu oferta corespunzătoare, potrivit prescripțiilor din Legea nr. 10/2001.

Drepturile reclamate prin capetele de cerere respinse de instanțe vor putea fi valorificate, dacă va fi cazul, în raport de modul de finalizare a demersurilor intimatei în legătură cu aplicarea art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, fie pe cale amiabilă, fie în cadrul unui alt litigiu.

Nu se poate susține cu temei că dispozițiile Legii nr. 84/1995, invocate de intimată n-ar avea incidență în cauză, de vreme ce imobilele din litigiu au servit într-adevăr o unitate de învățământ.

În finalul recursului, reclamantul a făcut precizarea că solicită menținerea sentinței tribunalului (deci și a deciziei care a confirmat-o) în ce privește restituirea terenului liber din C.F. 20493 Brașov, nr. top 10490/2- 942 mp.

În aceste condiții, apare de prisos a se mai analiza motivul 5 din recurs care privește acest aspect.

Considerentele prezentate mai sus constituie răspuns la motivele de recurs formulate de reclamant.

Cum în cauză nu se rețin motive de casare de ordine publică, spre a fi puse în discuția părților conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, potrivit art. 312 din același cod, recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul G.T. împotriva deciziei nr. 102/A din 10 noiembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2004.