Judges' salary discrimination claim: administrative decision annulment quashed for lack of motivation and case remanded for re-judgment

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 septembrie 2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti, au formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 269 din 10 iunie 2015 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând să se dispună anularea acesteia şi să se constate în mod direct că sunt discriminaţi, raportat la colegii care au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime şi au fost încadraţi într-o altă tranşă de vechime anterior datei de 31 octombrie 2010; în subsidiar, să se dispună obligarea pârâtului CNCD la emiterea unei hotărâri, în condiţiile legii, în cadrul căreia să se pronunţe dacă sunt sau nu discriminaţi sau să emită un punct de vedere prin care să se constate această discriminare.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa nr. 24/F din 28 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea reclamanţilor, în sensul că a fost anulată Hotărârea nr. 269 din 10 iunie 2015 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi s-a constatat că reclamanţii sunt discriminaţi în raport cu colegii acestora care au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime şi au fost încadraţi într-o altă tranşă de vechime, anterior datei de 31 decembrie 2010.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti.

1.3.1. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a criticat sentinţa pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, în ceea ce priveşte anularea Hotărârii CNCD nr. 269 din 10 iunie 2015.

Recurentul a arătat că prin hotărârea atacată a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu cu privire la aspectele cu care a fost sesizat prin petiţia nr. x din 28 august 2014 şi anume, o posibilă discriminare salarială a petenţilor, judecători în cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în ceea ce priveşte încadrarea în altă tranşă de vechime după data de 1 ianuarie 2011.

A invocat disp. art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 425 C. proc. civ. şi a criticat sentinţa întrucât considerentele cuprind exclusiv analiza situaţiei de discriminare la care sunt supuşi reclamanţii în raport cu colegii care au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime şi au fost încadraţi într-o altă tranşă de vechime, anterior datei de 31 decembrie 2010, fără a fi prezentate motivele pe care instanţa le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de anulare a Hotărârii CNCD nr. 269 din 10 iunie 2015. Afirmaţiile instanţei de judecată reprezintă, în realitate, simple concluzii şi nu veritabile motivări de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii menţionate.

Recurentul a precizat că nu se opune constatării de către instanţă a săvârşirii unor fapte de discriminare împotriva reclamanţilor, dar nu înţelege motivele pentru care instanţa a anulat hotărârea CNCD.

1.3.2. Recurenta Curtea de Apel Ploieşti a criticat sentinţa pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea CNCD este legală, contestatorii nefiind discriminaţi. A invocat disp. art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010, Deciziile Curţii Constituţionale nr: 669/2012 şi 1325/2008, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - SCAF, Decizia nr. 32/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept concluzionând că drepturile salariale ale constatatorilor au fost corect stabilite, fără a exista o discriminare faţă de magistraţii care au împlinit vechimea până la data de 31 decembrie 2010.

1.3.3. Recurentul Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale.

În motivarea cererii de recurs a arătat că instanţa de fond, în mod eronat, a dispus anularea hotărârii CNCD şi a constatat existenţa discriminării, fără a se pronunţa asupra excepţiei necompetenţei materiale a CNCD, în condiţiile în care reclamanţii au criticat prin contestaţie soluţia dată în ceea ce priveşte admiterea excepţiei necompetenţei materiale ridicată din oficiu de CNCD.

Recurentul a susţinut că soluţia instanţei este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât în cauză nu există o situaţie discriminatorie care să determine incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, art. 14 din CEDO, întrucât reîncadrarea reclamanţilor a fost făcută ca urmare a ordinelor ministrului justiţiei emise în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 284/2010 şi ale O.U.G. nr. 84/2012 privind salariile personalului din sectorul bugetar.

Au fost invocate jurisprudenţa CJUE, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (Deciziile nr: 997/2008, 1325/2008, 669/2012, 1576/2011) şi s-a concluzionat că Ministerul Justiţiei şi celelalte autorităţi sau instituţii care au competenţa de a aplica legea nu au nicio justificare juridică sau de altă natură pentru a exclude aplicarea, pe cale de interpretare, a acestor noi prevederi care au fost verificate şi din punct de vedere al constituţionalităţii.

1.4. Apărările intimaţilor

Recurentul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la recursul declarat de Curtea de Apel Ploieşti prin care a solicitat admiterea acestuia.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, faţă de următoarele considerente:

Reclamanţii au solicitat instanţei de fond anularea Hotărârii nr. 269 din 10 iunie 2015 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi să se constate în mod direct că sunt discriminaţi, raportat la colegii care au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime şi au fost încadraţi într-o altă tranşă de vechime anterior datei de 31 octombrie 2010; în subsidiar, să se dispună obligarea pârâtului CNCD la emiterea unei hotărâri, în condiţiile legii, în cadrul căreia să se pronunţe dacă sunt sau nu discriminaţi sau să emită un punct de vedere prin care să se constate această discriminare.

Prin Hotărârea nr. 269 din 10 iunie 2015, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus: respingerea excepţiei de necompetenţă ridicată din oficiu în ce priveşte Decizia nr. 997/2008 a Curţii Constituţionale; admiterea excepţiei de necompetenţă materială ridicată din oficiu de către Colegiul director, cu privire la interpretarea şi aplicarea legii.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că petenţii sunt judecători la Curtea de Apel Ploieşti şi că prin ordinele ministrului justiţiei le-a fost stabilită încadrarea în gradaţiile 4 sau 5, ca urmare a trecerii în altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie, urmare acestei reîncadrări beneficiind de o indemnizaţie mai mică faţă de colegii magistraţi care au împlinit, mai înainte de această dată (01 ianuarie 2013), aceeaşi condiţie de vechime şi care beneficiază de o indemnizaţie mai mare.

Examinând conţinutul petiţiei şi legislaţia în vigoare, Colegiul director, dezbătând excepţia de vădită necompetenţă a CNCD cu privire la încadrarea petenţilor în gradaţiile 4 sau 5, ca urmare a trecerii în altă tranşă de vechime în muncă sau în funcţie, a reţinut prevederile art. 28 din Procedura Internă de Soluţionare a Petiţiilor şi Sesizărilor, constatând că petiţia formulată nu este de competenţa Consiliului.

Colegiul director a constatat că petenţii invocă reîncadrarea, aceştia beneficiază astfel de o indemnizaţie mai mică decât colegii magistraţi care au împlinit, mai înainte de 31 decembrie 2010, aceeaşi condiţie de vechime şi care beneficiază de o indemnizaţie mai mare. Reîncadrarea acestora a fost făcută ca urmare a ordinelor ministrului justiţiei emise având în vedere prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale O.U.G. nr. 84/2012 privind salariile personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Astfel, în considerarea incidenţei obiectului petiţiei în câmpul de aplicare al O.G. nr. 137/2000, republicată, s-a precizat că jurisdicţia exercitată de CNCD este o "jurisdicţie administrativă" ce presupune o procedură specială, administrativ-jurisdicţională, ce se bazează pe principiul independenţei organului care emite actul faţă de părţile de litigiu, cu asigurarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Colegiul director este de opinie că, în speţă, CNCD, ca autoritate de stat, autonomă, nu se poate substitui instanţelor judecătoreşti şi nu se poate pronunţa sine qua non asupra aspectelor corelative actului de justiţie, nu se poate pronunţa cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, atribut exclusiv al instanţelor de judecată.

Instanţa de fond a anulat Hotărârea nr. 269 din 10 iunie 2015 emisă de CNCD şi a constatat că reclamanţii sunt discriminaţi în raport cu colegii care au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime şi au fost încadraţi într-o altă tranşă de vechime, anterior datei de 31 decembrie 2010 reţinând că, în esenţă, Colegiul Director a evitat să se pronunţe cu privire la fondul cererii cu care a fost sesizat, invocând, în principal, faptul că nu se poate pronunţa cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a legii civile, atribut care ar reveni exclusiv instanţelor de judecată.

Dar Colegiul Director a omis să spună că este competent să se pronunţe asupra modalităţilor de discriminare ce rezultă din aplicarea acestor legi, ceea ce implică o interpretare a acestora, exclusiv prin prisma instituţiei discriminatorii. Ca atare, prima instanţă a constatat că în mod greşit CNCD a eludat fondul cauzei, pronunţându-se pe excepţie.

Pe fondul litigiului a reţinut disp. art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 paragraf 1 şi 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, jurisprudenţa CEDO şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia discriminării, constatând că pentru a ne găsi în situaţia unei fapte de discriminare trebuie să avem două situaţii comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferenţial trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Raportat la speţă, instanţa reţine că prin aplicarea noilor dispoziţii legale - Legile nr. 284 şi nr. 285 din 2010 - s-a ajuns la situaţia în care să existe o diferenţă de salariu, ce are în vedere aplicarea unor cote de calcul pentru calculul indemnizaţiei lunare corespunzătoare vechimii în funcţie.

În acest sens a avut în vedere fapta - diferenţa salarială, acordarea unei indemnizaţii brute lunare corespunzătoare vechimii în funcţie mai mică; dreptul încălcat - dreptul la tratament egal, salariu egal pentru funcţii egale; criteriul - un eventual criteriu de timp, respectiv se consideră discriminaţi faţă de colegii care au îndeplinit condiţia de timp anterior datei de 31 decembrie 2010 şi la care plata brută lunară nu a fost modificată; situaţie comparabilă - ceilalţi colegi care au beneficiat de indemnizaţia pentru vechime, anterior datei de 31 decembrie 2010; scop/efect - existenţa unor diferenţe la nivel de plăţi salariale, deşi condiţiile sunt similare şi atribuţiile la fel; raportul de cauzalitate - direct, consecinţă a noilor prevederi legale în domeniu.

În analiza elementelor faptei de discriminare, instanţa consideră că acestea sunt întru-totul îndeplinite şi că ne aflăm în situaţia în care, prin modificările legislative, cât priveşte drepturile salariale şi celelalte drepturi, suplimentare dreptului la salariu, s-a creat o diferenţiere clară în cadrul aceleaşi categorii de personal salarizat.

Recurentul CNCD invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, în ceea ce priveşte anularea Hotărârii CNCD nr. 269 din 10 iunie 2015.

De asemenea, se reţine că recurentul Ministerul Justiţiei, deşi invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulează şi critici privind nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei necompetenţei materiale a CNCD, în condiţiile în care reclamanţii au criticat prin contestaţie soluţia dată în ceea ce priveşte admiterea excepţiei necompetenţei materiale ridicate din oficiu de CNCD.

Aşadar, aceşti recurenţi critică sentinţa sub aspectul nemotivării soluţiei de anulare a hotărârii prin care CNCD a admis excepţia de necompetenţă materială ridicată din oficiu de către Colegiul director, cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, astfel că instanţa de control judiciar va examina mai întâi în ce măsură considerentele primei instanţe privind soluţia de anulare a actului administrativ contestat satisface exigenţele reglementate de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Referitor la anularea hotărârii CNCD, prima instanţă a menţionat că, în esenţă, Colegiul Director a evitat să se pronunţe cu privire la fondul cererii cu care a fost sesizat, invocând, în principal, faptul că nu se poate pronunţa cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a legii civile, atribut care ar reveni exclusiv instanţelor de judecată.

Dar Colegiul Director a omis să spună că este competent să se pronunţe asupra modalităţilor de discriminare ce rezultă din aplicarea acestor legi, ceea ce implică o interpretare a acestora, exclusiv prin prisma instituţiei discriminatorii. Ca atare, prima instanţă a constatat că în mod greşit C.N.C.D. a eludat fondul cauzei, pronunţându-se pe excepţie.

Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a limitat la enunţarea unei concluzii, aceea că emitentul hotărârii s-a pronunţat în mod greşit pe excepţia necompetenţei, fără să arate argumentele de fapt şi de drept pe care se întemeiază respectiva concluzie, în condiţiile în care CNCD a menţionat motivele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de admitere a excepţiei de necompetenţă, motive ce se impuneau a fi examinate prin raportare la criticile formulate de reclamanţi.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar (în speţă, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, sub aspectul solicitării de anulare a actului administrativ contestat, prin prisma competenţei CNCD de soluţionare a petiţiei întemeiate pe disp. O.G. nr. 137/2000, motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit, respectiv prin omisiunea de a analiza argumentele regăsite în considerentele hotărârii a cărei anulare se solicită, pentru a stabili dacă este legală soluţia de admitere a excepţiei invocate din oficiu, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

În aceste condiţii, vătămarea procesuală cauzată pârâtului - emitent al actului contestat nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În consecinţă, se constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) - (4), precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici ale recurenţilor, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând să fie analizate cu ocazia rejudecării, numai în măsura în care instanţa va aprecia că pârâtului CNCD îi revine competenţa de soluţionare a petiţiei reclamanţilor şi că, în lipsa unei hotărâri a acestuia referitoare la existenţa presupusei fapte de discriminare invocate, având în vedere temeiul de drept al acţiunii, instanţa se poate pronunţa direct asupra respectivei fapte.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei nr. 24/F din 28 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2019.

Procesat de GGC - MM