Unlawfulness of fiscal penalties imposed without a valid primary tax liability under reverse charge VAT mechanism

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanţei de contencios administrativ:

- să anuleze parţial Decizia nr. 377/26.11.2014 emisă de către DGSC în soluţionarea contestaţiei subscrisei;

- să anuleze parţial Decizia de impunere nr. x/18.03.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.03.2014 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, pentru suma de 2.179.020 RON, reprezentând:

• 1.538.523 RON dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA;

• 640.497 RON penalităţi de întârziere aferente TVA accesorii calculate până la data de 25.10.2012;

- să dispună, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anularea tuturor actelor şi operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actelor mai sus contestate, precum şi actele şi operaţiunile subsecvente, emise în baza actelor contestate;

- să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar.

Prin încheierea din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă pentru stabilirea sumelor aflate în litigiu în raport cu actele dosarului şi susţinerile părţilor, a pus în vedere reclamantei să depună obiectivele detaliate ale expertizei cu 5 zile înainte de termen, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a administra proba şi a acordat ă termen pentru continuarea judecăţii .

Prin Sentinţa civilă nr. 2151 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins obiecţiunile la raportul de expertiză, a admis acţiunea, formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel cum a fost completată, a anulat în parte Decizia nr. 377/26.11.2014, emisă de pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat în parte decizia de impunere nr. x/18.03.2014, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ce priveşte suma de 2.179.020 RON, a anulat Decizia nr. 27014/EV3/27.05.2015, emisă de Direcţia Generală de Administrare Marilor Contribuabili, pentru suma de 209.558 RON şi a obligat pârâtele la 30.513,80 RON cheltuieli de judecata către reclamantă.

Prin Sentinţa civilă nr. 3214 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 2151/21.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 2151/21.06.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în sensul că a anulat în parte şi Decizia nr. 375/30.09.2015.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs atât împotriva Sentinţei civile nr. 2151 din 21 iunie 2016 cât şi împotriva Sentinţei civile nr. 3214 din 25 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs împotriva încheierii din 15 decembrie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 2151 din 21 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat recurs incident împotriva Sentinţei civile nr. 2151 din 21 iunie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 3214 din 25 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte

Recursurile declarate de recurentele-pârâte ANAF se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi se invocă greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material de către prima instanţă atât în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare în parte a actelor contestate dispusă prin Sentinţa civilă nr. 2151/21.06.2016 inclusiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată cât şi în ceea ce priveşte nelegala admitere a cererii de completare dispozitiv dispusă prin Sentinţa civilă nr. 3214 din 25 octombrie 2016.

În ceea ce priveşte sentinţa principală nr. 2125/21.06.2016 recurenta-pârâtă invocă nelegala interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) şi art. 1201 din Codul de procedură fiscală arătându-se că obligaţiile fiscale suplimentare stabilite reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA şi penalităţi de întârziere sunt legal datorate de recurenta-reclamantă pe motiv că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată TVA la scadenţă apreciindu-se că acestea sunt datorate de la data comunicării deciziei de rambursare TVA.

În recurs se invocă şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 451-453 C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată.

Prin cererea de recurs distinctă recurenta-pârâta ANAF critică ca nelegală în raport de dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ. invocând ca motiv de recurs dispoziţiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. Sentinţa civilă nr. 3214/25 octombrie 2016 prin care s-a dispus completarea Sentinţei civile nr. 2151/21.06.2016 în sensul anulării în parte şi a Deciziei nr. 375/30.09.2015, decizie prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 2714/EV3/27.05.2015 pentru suma de 209.558 RON.

Se invocă de către recurenta-pârâtă nelegalitatea acestei sentinţei pe motiv că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 444 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se dispune completarea motivelor de anulare a Deciziei nr. 27014/EV3/27.05.2015 fiind distincte de cele privind decizia de soluţionare a contestaţiei.

Prin recursurile declarate se solicită admiterea recursurilor, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii ca legal emise a actelor contestate.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili priveşte încheierea din 15.12.2015 pe aspectul respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii adiţionale şi sentinţa principală nr. 2151/21.06.2016.

Faţă de ambele se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte încheierea din 15.12.2015 se invocă nelegala respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii adiţionale completatoare prin care s-a solicitat şi anularea Deciziei nr. 375/30.09.2015. Se invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 305 - 207 C. proc. fisc. susţinându-se faptul că recurenta-reclamantă nu-şi mai putea completa cererea iniţială prin care a solicitat doar anularea Deciziei nr. 27014/EV3/27.05.2015 cu o cerere nouă având ca obiect solicitarea de anulare şi a Deciziei nr. 375/30.09.2015 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă ulterior formulării acţiunii.

În ceea ce priveşte soluţia de fond dispusă prin sentinţa civilă din 21.06.2016 recurenta-pârâtă invocă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aplicarea şi interpretarea greşită a aceloraşi dispoziţii legale art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) şi art. 1201 C. proc. fisc. în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Prin întâmpinare recurenta-reclamantă invocă excepţia nulităţii recursului declarat de autorităţile pârâte solicitând în subsidiar pe fond respingerea recursurilor ca nefondate.

Recurenta-reclamantă a formulat odată cu întâmpinarea recurs incident în baza art. 491 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. vizând Sentinţa civilă nr. 2151/21.06.2016 şi Sentinţa civilă nr. 3214/25 octombrie 2016.

Recursul incident vizează completarea motivelor de nelegalitate pentru care au fost anulate actele contestate prin cele două sentinţe în sensul reţinerii în plus a două motive de nelegalitate care nu au fost reţinute de prima instanţă.

Primul motiv vizează accesoriile care au fost impuse cu nerespectarea principiului aşteptărilor legitime şi al doilea motiv vizează impunerea accesoriilor cu nerespectarea Deciziei nr. 3/2008 emisă de Comisia de Proceduri fiscale apreciate de recurenta-reclamantă ca fiind aplicabilă în cauză, în raport de situaţia de fapt.

Pe recursul incident recurenta-pârâtă ANAF a formulat întâmpinare în care invocă excepţia inadmisibilităţi şi excepţia lipsei de interes.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare şi a solicitat respingerea excepţiilor invocate de recurenta-pârâtă şi admiterea recursului incident astfel cum a fost formulat.

Curtea analizând excepţia nulităţii recursurilor recurentelor-pârâte invocate de recurentele-reclamante şi excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de interes privind recursul incident le apreciază ca nefondate şi le va respinge pentru următoarele motive:

Excepţia nulităţii recursurilor declarate de recurentele-pârâte excepţie invocată de recurenta-reclamantă urmează a fi respinsă.

Aspectele de nelegalitate invocate au fost încadrate corect de recurentele-pârâte în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Iar faptul că recurentele-pârâte reiau în cadrul recursurilor declarate împotriva hotărârilor contestate aspecte de fapt şi a păreri invocate în întâmpinările formulate în primă instanţă nu poate fi reţinută ca o lipsă de motivare a căilor de atac, în condiţiile în care aspectele de nelegalitate invocate în recurs nu reprezintă o preluare identică a apărărilor din faza judecării pe fond a acţiunii reclamantei.

Excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţi recursului incident declarat de recurenta-reclamantă excepţie invocată de recurenta-pârâta ANAF urmează a fi respinse pentru următoarele motive.

Recursul incident este admisibil în recurs potrivit dispoziţiilor art. 491 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 472 C. proc. civ.

Recursul incident este admisibil şi în raport de obiect. Astfel în raport de dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. calea de atac poate viza numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probele de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa admiţând cale de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

În cauză recursul incident al recurentei este admisibil având ca obiect completarea argumentelor reţinute de prima instanţă în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii cu două motive de nelegalitate care nu au fost reţinute de prima instanţă şi anume accesoriile au fost impuse cu nerespectarea principiului aşteptărilor legitime şi al doilea accesoriile contestate au fost impuse cu nerespectarea Deciziei nr. 3/2008 emise de Comisia de Proceduri Fiscale.

Iar interesul recurentei-reclamante este justificat având în vedere situaţia în care s-ar admite recursurile declarate de recurentele-pârâte şi soluţia primei instanţe ar fi desfiinţată cu privire la motivul de nelegalitate reţinut în sentinţa atacată, atunci nulitatea actelor administrative contestate să fie reţinute pentru celelalte două motive invocate de reclamantă în cadrul recursului incident.

Analizând recursurile declarate de pârâţi recursurile principale declarate de recurentele-pârâte şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Curtea le apreciază pentru următoarele considerentele ca nefondate hotărârile contestate fiind date cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte împotriva Sentinţei civile nr. 2151/21.06.2016 vor fi analizate şi apreciate prin considerente comune ambelor recursuri avându-se în vedere faptul că în ambele recursuri sunt invocate aceleaşi aspecte de nelegalitate motivul de casare prevăzu de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind comun ambelor recursuri.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de de Administrare a Marilor Contribuabili declarat şi împotriva încheierii din 15 decembrie 2015.

Prin încheierea din 15 decembrie 2015 instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii completării cererii adiţionale cu capătul de acţiune având ca obiect şi anularea Deciziei nr. 375/30.09.2015 decizie prin care în cadrul procesului a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 27014/ev3 din 27.05.2015, completarea făcută după renunţarea la capătul de cerere având ca obiect obligarea la soluţionarea contestaţiei.

Curtea constată că încheierea recurată este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală în condiţiile în care actul fiscal admisibil a fi contestat la instanţa de contencios competentă este decizia administrativă de soluţionare a contestaţiei şi nu direct decizia din 27.05.2015.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal reclamantă-recurentă a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală din 18.03.2014 şi în parte Decizia nr. 377/26. XI.2014 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva aceloraşi acte de impunere.

Pe parcursul procesului reclamanta a formulat cerere adiţională prin care a solicitat şi anularea Deciziei nr. 2704/ev3/27.05.2015 pentru suma de 209.558 RON prin care au fost completate accesoriile impuse prin actele emise la 18.03.2014 contestate iniţial solicitând în subsidiar şi obligarea la soluţionarea contestaţiei administrative.

Ulterior la data de 3. XI.2015 reclamanta şi-a precizat cererea adiţională în sensul că recurenta la judecarea cererii privind soluţionarea contestaţiei pe motiv că aceasta a fost soluţionată prin emiterea Deciziei nr. 375/30.09.2015 prin care a fost respinsă contestaţia.

Totodată şi-a completat cererea adiţională solicitând şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 375/30.09.2015 emisă pe parcursul soluţionării în fond care nu era emisă la data formulării cererii adiţionale.

În mod legal prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii deoarece în lipsa precizării cererii adiţionale cu cererea privind anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei cererea având ca obiect anularea Deciziei nr. 27014/ev3/27.05.2015 era inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

În cele două decizii din 18.03.2018 şi din 27.05.2015 au fost verificate împreună şi faţă de obiectul identic al acestora. Prin decizia din 27.05.2015 a fost completată suma reţinută în sarcina reclamantei cu titlu de accesorii, respectiv cu suma de 209.558 RON elementul distinct fiind perioada de calcul a accesoriilor.

În consecinţă, instanţa de fond în mod legal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii completatoare şi a analizat pe fond legalitatea impunerii accesoriilor.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 3214/25 octombrie 2016 este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentinţa atacată prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 444 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a dispus completarea Sentinţei civile nr. 2151 din 21.06.2016 în sensul anulării în parte şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 375/30.09.2015 care a făcut obiectul cererii completatoare apreciată ca inadmisibilă prin încheierea prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii respectiv încheierea din 16.12.2015.

Prin Sentinţa nr. 2151/21.06.2016 prima instanţă a omis să se pronunţe şi pe capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 375/30.09.2015 decizie prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 27014/ev3/27.95.2015.

Această decizie a format obiectul analizei acţiunii de fond soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 2151/21.06.2016, fiind anulată şi obligată la plata suplimentară reprezentând accesorii în cuantum de 209.558 RON. În consecinţă, instanţa de fond în mod corect a făcut o aplicare a dispoziţiilor art. 444 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Curtea apreciază pentru următoarele considerente că în cauză prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) şi 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că accesoriile reprezentând majorări, dobânzi sau penalităţi de întârziere se calculează pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă.

În cauză obiectul litigios îl constituie decizia de impunere nr. x/10.12.2012 şi Decizia nr. 27014/ev3/27.05.2015 în baza cărora s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată accesorii pentru neplata la scadenţă a unor sume reprezentând TVA ca debit principal, debit apreciat ca datorat de autorităţile fiscale, respectiv pentru suma de 4.269.983 RON.

Nelegalitatea impunerii sumelor reprezentând accesoriile rezultă din faptul că în cauză lipseşte situaţia premisă a datorării acestor accesorii. Astfel, în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză recurenta-reclamantă nu datorează debitul principal reprezentând TVA, fiind eronat raţionamentul organului fiscal în sensul că reclamanta ar fi beneficiat eronat de TVA dedusă nejustificat de la data depunerii deconturilor.

După cum reiese din considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 377/26.11.2014, înseşi organele fiscale au reţinut că reclamanta a achitat TVA la organele vamale, fiind obligată să includă în valoarea în vamă contravaloarea acestor servicii începând cu 01.01.2010, deşi, potrivit normelor de aplicare a Codului fiscal, beneficia de mecanismul taxării inverse.

Prin urmare, Curtea constată sumele respective, percepute ca TVA, reprezintă în fapt plăţi nedatorate, care nu pot produce nici un prejudiciu bugetului de stat pentru simplul motiv că nu trebuiau încasate. Eroarea autorităţilor fiscale, perpetuată în decizia de soluţionare a contestaţiei, constă în faptul că foloseşte sintagma "rambursare TVA", deşi în realitate deciziile de rambursare, în pofida denumirii lor, nu sunt altceva decât acte administrative de restituire a unor sume percepute de stat în mod necuvenit deşi din probele administrate reiese cu evidenţă că organele fiscale ştiau încă de la perceperea sumei că reclamanta nu le datora.

În consecinţă în lipsa obligaţiei fiscale principale reprezentând TVA, în condiţiile în care TVA-ul în cuantum de 4.269.983 RON nu era datorat de reclamantă către bugetul de stat fiind perceput eronat în cauză nu poate subzista obligaţia secundară de plată a accesoriilor în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 119, 120 şi 1201 C. proc. fisc. În mod nelegal au fost impuse obligaţii fiscale accesorii pentru sume care nu au fost datorate bugetului de stat cu titlu de TVA.

Faţă de cele expuse, Curtea constatând că soluţia de anulare în parte a deciziilor din 18.03.2014 şi a deciziei din 27.05.2015 este dată cu aplicarea corectă a legii va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâte împotriva Sentinţei civile nr. 2151/21.06.2016, ca nefondate.

Recursul incident declarat de recurentele-reclamante admisibil în raport de dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. este apreciat de Curte ca nefondat pe motiv că în cauză cele două considerente invocate nu reprezintă motive de nelegalitate de natură a justifica reţinerea lor ca temei al anulării actelor contestate.

Pe calea recursului incident recurenta-reclamantă a solicitat completarea considerentelor primei instanţe în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate invocând faptul că actele fiscale au fost emise cu nerespectarea principiului aşteptărilor legitime şi prin încălcarea Deciziei nr. 3/2008.

Curtea apreciază că principiul invocat are caracter general şi nu poate reprezenta un veritabil motiv de nelegalitate de natură a determina în concret nelegalitatea impunerii accesoriilor.

În cauză accesoriile nu sunt datorate deoarece lipseşte situaţia premisă de calcul a lor, respectiv lipseşte obligaţia principală de plată TVA şi nu pentru că nu ar fi fost respectat un principiu general în materie fiscală.

Iar în ceea ce priveşte Decizia nr. 3/2008 a Comisiei de Fonduri Fiscale, Curtea apreciază că acesta nu este aplicabilă în prezenta cauză deoarece în cauză nu a fost verificată data stingerii obligaţiilor principale reprezentând TVA ci s-a verificat dacă reclamanta datorează sau nu accesorii în lipsa obligaţiei de plată a debitului principal reprezentând TVA.

Faţă de cele mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul incident formulat de reclamantă în cauză nefiind îndeplinite condiţiile pentru a fi completate considerentele Sentinţei civile nr. 2151/21.06.2016 şi a Sentinţei nr. 3214 din 25 octombrie 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili invocată de recurenta-reclamantă SC A. SRL.

Respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii recursului incident declarat de SC A. SRL invocată de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Respinge recursurile declarate de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 2151 din 21 iunie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 3214 din 25 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din 15 decembrie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 2151 din 21 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2151 din 21 iunie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 3214 din 25 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV